Decizie nr. 631 din 26 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Fănica Popovici şi Dan Popovici în Dosarul nr. 2. 298/330/2006 al Judecătoriei Urziceni.

La apelul nominal se prezintă Paul Cocioc, asistat de avocat Vişan Apostol, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul părţii prezente solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că activitatea executorilor judecătoreşti, aşa cum este reglementată prin Legea nr. 188/2000, este în deplin acord cu prevederile constituţionale invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.298/330/2006, Judecătoria Urziceni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Fănica Popovici şi Dan Popovici.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, din analiza Legii nr. 188/2000, în întregime, şi a art. 7, în special, se poate concluziona că executorul judecătoresc exercită o activitate de înfăptuire a justiţiei. Astfel, procesul civil începe cu sesizarea instanţei şi se încheie cu executarea hotărârii pronunţate de aceasta. Or, potrivit reglementării criticate, instanţele judecătoreşti îşi împart competenţele de soluţionare a procesului civil cu executorii judecătoreşti, care, în virtutea atribuţiilor conferite de lege, sunt competenţi să finalizeze procesul. Chiar dacă instanţa poate anula actele nelegale ale executorului, ea nu poate dispune în locul acestuia cu privire la actele ce urmează a fi desfăşurate.

În concluzie, excepţia care are ca obiect dispoziţiile Legii nr. 188/2000 este întemeiată, întrucât o altă entitate decât instanţele judecătoreşti este abilitată să desfăşoare acte de înfăptuire a justiţiei.

Judecătoria Urziceni apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că atribuţiile executorului judecătoresc nu pot fi circumscrise noţiunii de "activitate de judecată".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că, prin atribuţiile sale, executorul judecătoresc nu se substituie activităţii instanţei de judecată, ci rolul acestuia este de a impune realizarea dispoziţiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească sau într-un alt titlu executoriu. În plus, tocmai în considerarea rolului instanţei de unică autoritate care înfăptuieşte justiţia, activitatea executorilor judecătoreşti este supusă cenzurii instanţei, orice act de executare silită considerat nelegal putând fi anulat de instanţa de executare. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti prin raportare la art. 126 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât competenţele executorului judecătoresc constau în punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, după o procedură stabilită de lege, care nu presupune nicio ingerinţă în activitatea de înfăptuire a justiţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act. Conform art. 5 din lege, "activitatea executorilor judecătoreşti se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".

Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte condiţiile stabilite de lege şi este numit de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. El are, în principal, următoarele atribuţii: punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare, comunicarea actelor de procedură, recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe, aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească, constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, întocmirea protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz, precum şi orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui. Executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a acestei legi, precum şi ale Codului de procedură civilă şi ale altor legi aplicabile în materie.

În exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 6 din lege). În cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul executorul judecătoresc. Dacă plângerea este admisă, instanţa indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

Potrivit dispoziţiilor art. 58, coroborate cu cele ale art. 59 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În considerarea celor arătate, Curtea apreciază că executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârea pronunţată de instanţă. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi. Într-adevăr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate - acordate părţilor şi să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. [...] Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicţii ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6" (cauza "Hornsby împotriva Greciei", 1997). Or, este bine cunoscut că, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti, instanţa legată cu soluţionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezinvesteşte. În aceste condiţii, chiar dacă executarea hotărârii este circumscrisă noţiunii de "proces", nimic nu susţine teza potrivit căreia această activitate trebuie îndeplinită tot de instanţa care a soluţionat litigiul, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotărârii aparţine sferei administrative a procesului civil. Astfel, este evident că executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicţională, ci numai execută întocmai dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei, potrivit competenţelor atribuite de lege.

Sub acest aspect, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătoreşti constituie "un element esenţial al statului de drept", iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, "statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune prin forţă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a fi" (cauza "Pini şi Bertani/Manera şi Atripaldi împotriva României", 2004).

În considerarea celor arătate, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia instanţele judecătoreşti îşi împart competenţele de soluţionare a procesului civil cu executorii judecătoreşti nu poate fi reţinută de Curte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 188/2000 urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Fănica Popovici şi Dan Popovici în Dosarul nr. 2.298/330/2006 al Judecătoriei Urziceni.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu