referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 850 alin. (1) și ale art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă
Dosar nr. 2.975/1/2024
| Ana Hermina Iancu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai-Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Gheorghe Liviu Zidaru | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Doina Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cristinel Grosu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.975/1/2024, este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția I civilă în Dosarul nr. 30.765/325/2023.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la termenul anterior a fost amânată judecata cauzei în vederea întocmirii unui supliment la raport cu privire la aspectele în divergență, în temeiul art. 40 alin. (5) din Regulament; judecătorii-raportori au întocmit un supliment la raport cu privire la aspectele în divergență asupra fondului sesizării, fiind depus și un punct de vedere exprimat diferit față de soluția propusă prin raport în conformitate cu art. 40 alin. (3) din Regulament.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Arad - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 decembrie 2024, în Dosarul nr. 30.765/325/2023, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Cum se interpretează sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv până la încheierea procesului-verbal de licitație prin care a fost declarat adjudecatar un participant la licitație sau până la emiterea actului de adjudecare.
Dacă, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 850 din Codul de procedură civilă pentru depunerea prețului de către adjudecatar, executorul judecătoresc va putea face din oficiu alte acte de executare și, în concret, să înceteze executarea silită ca urmare a achitării integrale de către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu, a cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii, refuzând apoi pe baza acestui motiv să mai emită actul de adjudecare, în ciuda depunerii prețului integral de către adjudecatar.
Articolul 849
(1)Procesul-verbal de licitație care consemnează adjudecarea va fi notat în cartea funciară, la cererea de îndată a executorului, pe cheltuiala adjudecatarului.
(2)În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și oricare altă persoană interesată potrivit mențiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de licitație pe cale de contestație la executare. (…)
Articolul 850
(1)Adjudecatarul imobilului va depune prețul la dispoziția executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ținându-se seama de garanția depusă în contul prețului. (…)
Articolul 854
După plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut la art. 853, executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele mențiuni: (…)
h)mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară; (…)
Articolul 863
(1)În tot cursul urmăririi silite și până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
Prin contestația înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara și, în urma declinării, pe rolul Judecătoriei Arad cu nr. 30.765/325/2023, contestatoarea X S.R.L. a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat/nelegal al Biroului Executorului Judecătoresc Y de a proceda la întocmirea actului de adjudecare în Dosarul execuțional nr. 1.569/2021 și să dispună obligarea executorului judecătoresc la întocmirea și remiterea actului de adjudecare, în baza Procesului-verbal de licitație din 25 august 2023.
La termenul din 27 februarie 2024, Judecătoria Arad a dispus introducerea în cauză a debitoarei.
Prin Sentința civilă nr. 1.684 din 29 aprilie 2024, Judecătoria Arad a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de executare a reținut că în Dosarul execuțional nr. 1.569/2021 a fost întocmit procesul-verbal din 25 august 2023 prin care Biroul Executorului Judecătoresc Y a constatat că societatea X S.R.L. a fost desemnată adjudecatara imobilului înscris în Cartea funciară nr. 326.291.
Procesul-verbal a fost notat în cartea funciară la data de 28 august 2023, iar diferența de preț pentru imobilul adjudecat a fost achitată de contestatoare la data de 1 septembrie 2023.
După ce contestatoarea și executorul judecătoresc au stabilit că actul de adjudecare va fi emis la data de 11 septembrie 2023, acesta din urmă a informat-o pe contestatoare la data de 7 septembrie 2023 că debitoarea și-a manifestat intenția de a achita integral debitul până la data de 12 septembrie 2023, motiv pentru care a amânat emiterea actului de adjudecare până la data respectivă.
Biroul Executorului Judecătoresc Y a emis Încheierea din 11 septembrie 2023, prin care a constatat că debitoarea a achitat integral suma datorată și a consemnat refuzul de întocmire a actului de adjudecare pentru acest motiv, restituind contestatoarei cheltuielile ocazionate de organizarea licitației publice.
Ulterior, a emis Încheierea din 12 septembrie 2023, prin care a constatat încetarea executării silite pentru recuperarea integrală a sumei datorate de debitoare.
În acest context, prima instanță a apreciat că art. 854 din Codul de procedură civilă condiționează întocmirea actului de adjudecare, pe de o parte, de plata integrală a prețului de către adjudecatar și, pe de altă parte, de existența procesului-verbal de licitație în baza căruia va fi emis actul de adjudecare.
Astfel, caracterul definitiv al procesului-verbal de licitație este subordonat expirării termenului de o lună în care acesta poate fi atacat pe calea contestației la executare.
De altfel, amânarea întocmirii unui act de procedură este justificată în situația în care legalitatea acestuia depinde de legalitatea unui act de procedură anterior, respectiv procesul-verbal de licitație a cărui existență este incertă, dată fiind instituirea unui termen de contestare încă neîmplinit.
Ca atare, prima instanță a apreciat că executorul judecătoresc nu era ținut să elibereze actul de adjudecare imediat după plata integrală a prețului de către adjudecatar.
În plus, executarea silită a încetat ca urmare a realizării integrale a obligației prevăzute în titlul executoriu, fiind astfel incidente dispozițiile art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
În final, a conchis că aceeași obligație nu poate fi stinsă atât prin achitarea acesteia de către debitor, cât și prin adjudecarea imobilului supus vânzării silite la licitație publică.
Împotriva acestei sentințe contestatoarea a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare.
În motivare, a susținut că executorul judecătoresc nu îl poate priva pe adjudecatar de dreptul său obținut prin câștigarea licitației publice, cu excepția situației în care instanța desființează procesul-verbal de licitație. Or, de vreme ce procesul-verbal de licitație nu a fost desființat, executorul judecătoresc trebuia să emită actul de adjudecare.
A mai arătat că termenul de 30 de zile pentru plata integrală a prețului adjudecării nu a fost instituit în favoarea debitorului, ci în favoarea creditorului.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, a menționat că există o cauză aflată în curs de judecată pe rolul unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluționeze cauza, în ultimă instanță.
Chestiunea de drept ce necesită intervenția instanței supreme este una veritabilă, fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite. În concret, sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ este susceptibilă de două înțelesuri, putând viza fie încheierea procesului-verbal de licitație prin care a fost declarat adjudecatar un participant la licitație, fie emiterea actului de adjudecare.
De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece există o relație de dependență între chestiunile de drept a căror lămurire se solicită și soluția ce va fi pronunțată în cauză, în raport cu limitele învestirii instanței prin cererea de apel.
Deși dispozițiile art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu au intrat în vigoare recent, din verificarea jurisprudenței naționale rezultă că norma în discuție nu a primit o rezolvare substanțială, fiind astfel îndeplinită și cerința noutății chestiunii de drept.
A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept invocate și că acestea nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Apelanta a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără să expună un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
Intimata a apreciat că executorul judecătoresc nu are obligația de a emite actul de adjudecare înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, impunându-se astfel încetarea executării silite în cazul îndeplinirii obligației pe durata acestei proceduri.
Instanța de trimitere a menționat că opinia completului de judecată nu este unitară în condițiile în care un membru împărtășește opinia primei instanțe, iar celălalt membru al completului apreciază că sunt pertinente argumentele invocate de apelantă.
Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii asupra primei chestiuni de drept.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere emiterea actului de adjudecare.
S-a argumentat că adjudecarea reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate ce constă în atribuirea unui bun scos la licitație publică persoanei care a oferit prețul cel mai mare. Art. 854 lit. h) din Codul de procedură civilă stabilește în mod clar că actul de adjudecare reprezintă titlul de proprietate al adjudecatarului. Din analiza acestui text de lege rezultă că emiterea actului de adjudecare este condiționată atât de plata integrală a prețului, cât și de definitivarea procesului-verbal de licitație după expirarea termenului de 30 de zile în care poate fi atacat cu contestație la executare. Ca atare, prin emiterea procesului-verbal de licitație, câștigătorul licitației obține doar vocația de a deveni proprietar al bunului adjudecat, iar nu însuși dreptul de proprietate, care va fi transferat numai la emiterea actului de adjudecare.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere încheierea procesului-verbal prin care a fost declarat adjudecatar un participant la licitație.
S-a arătat că adjudecarea are loc în cursul licitației imobilului, procesul-verbal de licitație fiind doar înscrisul constatator al licitației. Termenul de 30 de zile în care adjudecatarul imobilului este obligat să depună prețul la dispoziția executorului judecătoresc are natura unui termen de grație recunoscut exclusiv în favoarea adjudecatarului, care nu amână transferul dreptului de proprietate ce operează prin adjudecare. Practic, are loc un transfer de proprietate, sub condiția rezolutorie a achitării prețului în termenul de 30 de zile. Astfel, transmiterea proprietății asupra imobilului operează prin adjudecare, iar nu prin întocmirea actului de adjudecare, predarea actului de adjudecare, intabularea dreptului sau prin punerea în posesie, care reprezintă operațiuni ulterioare adjudecării.
Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii și asupra chestiunii de drept subsecvente.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, în interiorul termenului de 30 de zile pentru depunerea prețului de către adjudecatar, executorul judecătoresc poate face din oficiu alte acte de executare, inclusiv să înceteze executarea silită ca urmare a achitării integrale de către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu, a cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii, putând refuza ulterior pentru acest motiv emiterea actului de adjudecare chiar dacă a fost plătit integral prețul imobilului de către adjudecatar.
S-a argumentat că scopul executării silite este realizarea dreptului de creanță al creditorului care deține titlul executoriu, conform art. 622 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prin consemnarea întregii sume care formează obiectul executării silite, scopul declanșării executării a fost atins, creanța creditorului fiind satisfăcută, astfel încât se impune încetarea executării silite în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Prin urmărirea silită nu trebuie să fie prejudiciate drepturile debitorului, iar, în măsura în care s-a realizat dreptul de creanță al creditorului, dreptul debitorului care a plătit creanța trebuie să prevaleze intereselor adjudecatarului care nu a devenit proprietar al imobilului scos la licitație până la emiterea actului de adjudecare.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în interiorul termenului de 30 de zile pentru depunerea prețului de către adjudecatar, executorul judecătoresc nu va putea înceta executarea silită ca urmare a achitării integrale de către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu, a cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii, neputând refuza pentru acest motiv emiterea actului de adjudecare dacă prețul a fost plătit integral de către adjudecatar.
S-a arătat că, de vreme ce procesul-verbal de licitație nu este anulat în condițiile art. 849 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate efectua acte de executare la solicitarea creditorului, ci are obligația de a urma procedura în vederea realizării efectelor adjudecării. Astfel, termenul de 30 de zile pentru plata integrală a prețului adjudecării este prevăzut în favoarea creditorului, rațiunea instituirii acestuia nefiind aceea a acordării unei ultime posibilități pentru debitor pentru a-și plăti datoria pentru care este executat silit.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării și nici în mecanismele de unificare a practicii judiciare.
Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai (lector univ. dr. Andrea Annamaria Chiș, cadru didactic asociat jud. dr. Roxana Dan și cadru didadic asociat av. dr. Șerban Mircioiu) a considerat că, deși nu poate fi lăsată la latitudinea debitorului încetarea executării silite prin plata integrală a creanței în intervalul de timp acordat de legiuitor terțului adjudecatar pentru plata diferenței de preț, executorul judecătoresc poate accepta de la acesta plata creanței, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare silită, însă valabilitatea acestei plăți rămâne condiționată de neplata diferenței de preț de către adjudecatar.
Astfel, în cazul în care debitorul sau altă persoană interesată consemnează întreaga creanță la dispoziția creditorului după definitivarea procesului-verbal de licitație, chiar dacă ar fi înainte de momentul consemnării diferenței de preț (în intervalul acordat de lege terțului adjudecatar) și cel al emiterii actului de adjudecare, această plată ori depunere cu afectațiune specială nu mai poate produce automat efectul încetării executării silite, fiind realizată în afara termenului legal prevăzut de art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Cu toate acestea, tocmai pentru că există posibilitatea ca terțul adjudecatar să nu achite diferența de preț în intervalul de 30 de zile prevăzut de art. 850 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc poate accepta plata făcută de debitor în acest interval de timp, iar această plată va stinge creanța și va conduce la încetarea executării silite în cazul în care terțul nu își execută obligația prevăzută în sarcina sa de lege.
În această ipoteză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 851 din Codul de procedură civilă privind reluarea licitației pentru nedepunerea prețului, care prevăd posibilitatea terțului adjudecatar de a achita la termenul de licitație prețul oferit inițial, întrucât terțul adjudecatar, la rândul său, a fost de rea-credință, nerespectând termenul prevăzut de lege în favoarea sa pentru executarea obligației de plată a diferenței de preț.
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ (conf. univ. dr. Nicolae-Horia Țiț) a apreciat că momentul transferului dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat este acela al eliberării actului de adjudecare.
În acest sens a arătat că procesul-verbal de licitație poate fi doar notat în cartea funciară, nefiind permisă înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al adjudecatarului în baza acestui act.
Procesului-verbal de licitație nu îi poate fi atribuit caracterul translativ de proprietate, deoarece adjudecatarul nu poate intra în posesia imobilului adjudecat, nu poate culege fructele acestuia și nici nu își poate înscrie provizoriu dreptul de proprietate în baza acestui act.
S-a mai arătat că art. 854 lit. h) din Codul de procedură civilă stabilește că actul de adjudecare constituie titlu de proprietate pentru adjudecatar, în baza căruia se poate face înscrierea în cartea funciară, neexistând o astfel de mențiune în cuprinsul procesului-verbal de licitație.
Ca atare, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare până la momentul emiterii actului de adjudecare.
Executorul judecătoresc poate efectua acte de executare cu privire la alte bunuri sau active patrimoniale ale debitorului și ulterior încheierii procesului-verbal de licitație, cu consecința încetării executării silite în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, dacă în urma efectuării acestor acte de executare sau a plăților făcute de debitor este realizată în integralitate creanța și recuperate cheltuielile de executare și alte sume datorate potrivit legii.
În acest caz, nu va mai fi emis actul de adjudecare, chiar dacă ulterior încetării executării silite în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă persoana declarată adjudecatar în timpul licitației consemnează prețul integral.
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a transmis mai multe opinii ale colectivului didactic universitar.
Astfel, într-o opinie a colectivului didactic (prof. univ. dr. Claudia Roșu, conf. univ. dr. Alin Speriuși-Vlad și asist. univ. dr. Cătălin Lungănașu) s-a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ trebuie interpretată în sensul că se referă la momentul emiterii actului de adjudecare.
În acest sens s-a arătat că dreptul real imobiliar este recunoscut în favoarea adjudecatarului în baza actului de adjudecare, fiind condiționat de înscrierea acestui act în cartea funciară. Or, producerea acestui efect presupune întocmirea și eliberarea prealabilă a actului de adjudecare potrivit art. 854 și 855 din Codul de procedură civilă.
Efectul translativ, în regimul special al urmăririi imobiliare, este rezervat de lege actului de adjudecare, iar nu procesului-verbal de licitație, care poate fi contestat pe calea contestației la executare, a cărei admitere ar bloca emiterea actului de adjudecare.
Referitor la întrebarea subsecventă s-a apreciat că, până la emiterea actului de adjudecare de către executorul judecătoresc în temeiul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă, debitorul poate consemna la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
S-a argumentat că executarea silită are ca scop realizarea creanței constatate prin titlul executoriu, iar vânzarea silită reprezintă o modalitate de recuperare a creanței. Or, de vreme ce scopul executării silite a fost atins, devin aplicabile prevederile art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Într-o altă opinie a colectivului didactic (conf. univ. dr. Florina Popa și asist. univ. dr. Sergiu Căileanu) s-a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată în sensul că se referă la întocmirea procesului-verbal de licitație prin care a fost declarat adjudecatar un participant la licitație.
S-a argumentat că data adjudecării imobilului coincide cu data întocmirii procesului-verbal de licitație, acesta fiind momentul în care se încheie vânzarea silită, în sensul de operațiune juridică (negotium iuris).
De altfel, dobândirea proprietății nu este condiționată de plata integrală a prețului, executarea acestei obligații fiind doar momentul de la care adjudecatarului îi va fi recunoscută dispoziția deplină asupra bunului, conform art. 857 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Referitor la întrebarea subsecventă s-a apreciat că, în măsura în care adjudecatarul plătește prețul în termenul de 30 de zile, executorul este obligat să întocmească actul de adjudecare, urmând să dispună restituirea către debitor a diferenței dintre valoarea obligației prevăzute în titlul executoriu, a cheltuielilor de executare și prețul achitat de către adjudecatar.
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București (prof. univ. dr. Traian-Cornel Briciu și conf. univ. dr. Paul Pop) a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă vizează declararea ca adjudecatar a unui participant la licitație și încheierea procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea imobilului.
S-a argumentat că legiuitorul utilizează sintagma „adjudecare“ în cuprinsul art. 849 din Codul de procedură civilă pentru a descrie operațiunea juridică, în timp ce art. 854 din același cod se referă la „actul de adjudecare“ ca titlu de proprietate, respectiv înscrisul constatator al operațiunii. Această dualitate reflectă distincția clasică dintre negotium iuris și instrumentum probationis.
Din interpretarea literală și teleologică a art. 857 alin. (1) din Codul de procedură civilă rezultă că dreptul dobândit de terț la momentul declarării sale ca adjudecatar reprezintă un drept de proprietate afectat de o condiție rezolutorie care constă în neplata integrală a prețului.
Cu privire la întrebarea subsecventă s-a apreciat că, în interiorul termenului de 30 de zile instituit de art. 850 din Codul de procedură civilă pentru depunerea prețului de către adjudecatar, executorul judecătoresc nu va putea face alte acte de executare care să afecteze exercițiul dreptului adjudecatarului de a plăti prețul de adjudecare în termenul ce îi este recunoscut de lege.
Institutul Național al Magistraturii a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă vizează momentul declarării ca adjudecatar a unui participant la licitație și încheierea procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea imobilului.
S-a arătat că art. 849 alin. (1) din Codul de procedură civilă face referire expresă la „procesul-verbal de licitație care consemnează adjudecarea“, din care poate rezulta că aceasta este semnificația termenului „adjudecare“ în raport cu care se interpretează sintagma „până la adjudecarea imobilului“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din același cod.
Din perspectiva efectelor substanțiale și procedurale pe care le produce adjudecarea consemnată în procesul-verbal de licitație s-a arătat că acordul de voință se realizează între adjudecatar și debitor.
Consimțământul debitorului este exprimat „forțat“ prin intermediul executorului judecătoresc la momentul adjudecării prin declararea ca adjudecatar a unuia dintre licitatori.
Referitor la întrebarea subsecventă s-a apreciat că, în interiorul termenului de 30 de zile instituit de art. 850 din Codul de procedură civilă pentru depunerea prețului de către adjudecatar, executorul judecătoresc nu va putea face alte acte de executare care să afecteze exercițiul dreptului adjudecatarului de a plăti prețul de adjudecare în termenul stabilit de lege.
Institutul de Cercetări Juridice a apreciat că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă vizează momentul încheierii procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea imobilului.
În acest sens a arătat că legiuitorul face referire la noțiunea de „adjudecare“, ca operațiune juridică, în cuprinsul art. 849 din Codul de procedură civilă, în vreme ce la art. 854 din același cod se referă la „actul de adjudecare“, ca titlu de proprietate și înscris constatator al operațiunii.
Din analiza literală a art. 857 alin. (1) din Codul de procedură civilă rezultă că, prin „adjudecarea“ imobilului, adjudecatarul devine proprietar la momentul adjudecării, chiar dacă nu a plătit integral prețul. Dreptul său este afectat de condiția suspensivă a plății diferenței de preț, de la momentul adjudecării având dreptul la fructe și venituri, datorând dobânzile până la plata integrală a prețului și suportând toate sarcinile imobilului.
Cu privire la întrebarea subsecventă s-a apreciat că organul de executare nu poate săvârși din oficiu alte acte de executare și nici să înceteze executarea silită ca urmare a achitării de către debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu, a cheltuielilor de executare și a altor sume datorate potrivit legii, refuzând apoi în baza acestui motiv să mai emită actul de adjudecare chiar dacă adjudecatarul depune prețul integral.
Judecătorii-raportori au apreciat că debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, până la data emiterii actului de adjudecare. În acest caz, executorul judecătoresc va refuza emiterea actului de adjudecare, chiar dacă adjudecatarul a depus prețul integral.
A fost depus și un punct de vedere prin care s-a preconizat o soluție diferită, în sensul că debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, până la data întocmirii procesului-verbal de licitație prin care a fost declarat adjudecatar participantul la licitație care a oferit prețul de vânzare cel mai mare; termenul de 30 de zile este un termen în beneficiul adjudecatarului, înăuntrul căruia executorul judecătoresc nu poate efectua din oficiu alte acte de executare și nu poate refuza emiterea actului de adjudecare, în pofida depunerii prețului integral de către adjudecatar.
Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudențială, următoarele condiții de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ:
(i)existența unei cauze aflate în curs de judecată;
(ii)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să o soluționeze;
(iii)instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
(iv)ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
(v)chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
(vi)asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Verificarea admisibilității prezentei sesizări relevă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
În ceea ce privește primele trei condiții de admisibilitate, acestea sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalul Arad - Secția I civilă, care este învestit în ultimă instanță cu soluționarea apelului exercitat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Arad, iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește condițiile referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naștere unor interpretări diferite și de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, acestea sunt de asemenea îndeplinite.
Cu toate că noțiunea de „chestiune de drept“ nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală și veritabilă, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“. S-a statuat constant în jurisprudența instanței supreme că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 39 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 18 octombrie 2024).
Chestiunea de drept supusă clarificării prin sesizarea de față este una veritabilă, constând în interpretarea art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru a se determina înțelesul sintagmei „până la adjudecarea imobilului“, în condițiile în care legea nu definește momentul adjudecării, ci se referă la „adjudecare“ prin raportare la două momente procesuale diferite, al licitației publice [art. 846 alin. (11), art. 847 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Codul de procedură civilă], respectiv al emiterii actului de adjudecare [art. 854, art. 856, art. 857 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Totodată, se observă că modificările legislative survenite în această materie prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (Legea nr. 138/2014) au fost de natură a lipsi de claritate textul de lege a cărui interpretare se solicită. În prezent, norma juridică a cărei interpretare se solicită este susceptibilă de mai multe sensuri ori accepțiuni care sunt cel puțin prima facie deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării sale. Totodată, în practică este controversată chestiunea de a ști dacă executorul judecătoresc poate efectua în continuare acte de executare silită după emiterea procesului-verbal de licitație, dar înainte de expirarea termenului pentru contestarea acestuia.
Dificultatea de interpretare care conturează existența unei chestiuni de drept veritabile rezultă și din motivarea încheierii prin care s-a dispus sesizarea instanței supreme, coroborată cu hotărârile judecătorești comunicate, care relevă existența în fază incipientă a două modalități de interpretare divergente.
Prin urmare, obiectul procedurii hotărârii prealabile este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61; Decizia nr. 33 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, paragraful 92).
Sesizarea urmărește interpretarea punctuală a problemei de drept, întrebarea fiind una calificată, iar nu una ipotetică ori enunțată într-o manieră prea generală (Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 51).
Totodată, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat în mod constant că procedura hotărârii prealabile poate să aibă ca obiect o normă de drept material sau o normă de drept procedural, sesizarea fiind admisibilă, dacă interpretarea pe care o va da instanța supremă produce consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei (Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragraful 138; Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024, paragraful 52).
Prima instanță a reținut că executarea silită a încetat, ca urmare a realizării integrale a obligației prevăzute în titlul executoriu, prin plata efectuată de debitor după întocmirea procesului-verbal de licitație, dar anterior emiterii actului de adjudecare, fiind astfel incidente dispozițiile art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Contestatoarea a declarat apel, arătând că, de vreme ce procesul-verbal de licitație nu a fost desființat, executorul judecătoresc trebuia să emită actul de adjudecare, termenul de 30 de zile pentru plata integrală a prețului adjudecării nefiind instituit în favoarea debitorului, ci în favoarea creditorului. Ca urmare, de interpretarea dispozițiilor art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluționarea pe fond a cauzei în apel.
Totodată, este îndeplinită condiția potrivit căreia chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă.
Îndeplinirea acestei condiții decurge inclusiv din caracterul relativ recent al noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013; aprecierea actului normativ ca fiind mai vechi sau mai recent are în vedere inclusiv amploarea și complexitatea reglementării, un cod care reglementează și organizează procesul civil având nevoie de trecerea unui timp îndelungat pentru a consacra o practică stabilă în ansamblul materiei sale și în majoritatea detaliilor (Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024, paragraful 55).
Pe de altă parte, noutatea chestiunii de drept nu trebuie apreciată dintr-o perspectivă strict temporală, prin raportare la vechimea actului normativ, ci și ținând seama, în mod concret, de complexitatea și noutatea conținutului normei juridice supuse interpretării (Decizia nr. 7 din 5 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 7 martie 2024, paragraful 50).
Se constată că instanțele judecătorești având competență în această materie au pronunțat un număr redus de hotărâri judecătorești, acestea nefiind, prin urmare, de natură a contura o jurisprudență consistentă în domeniul de referință, pe baza unei interpretări adecvate a textului care a generat chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. Hotărârile depuse la dosarul cauzei, pronunțate mai ales la nivelul tribunalelor, reflectă însă incipient o divergență de interpretare cu caracter de principiu, fiind îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare (Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, paragrafele 88 și 89; Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 58).
Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, devenind actuală cerința de a se da o rezolvare de principiu modului de interpretare și aplicare a normelor de drept analizate.
Prin raportare la aceste considerente, se constată că sesizarea întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție privește interpretarea dispozițiilor art. 850, respectiv ale art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Trebuie observat că cele două întrebări formulate de instanța de trimitere conturează o chestiune de drept unică, respectiv data până la care debitorul poate obține încetarea urmăririi silite prin plata datoriei, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare, actele care urmează a fi îndeplinite de executorul judecătoresc în acest context reprezentând o consecință directă a modului de rezolvare a respectivei chestiuni de drept.
Potrivit art. 629 alin. (1) din Codul de procedură civilă, veniturile și bunurile urmăribile ale debitorului pot fi supuse executării silite numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. De asemenea, potrivit art. 622 alin. (3) din Codul de procedură civilă, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
În măsura în care creanțele arătate în textul de lege menționat au fost realizate, este firesc ca executarea silită să înceteze, nemaifiind efectuată ori continuată executarea silită, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Astfel, în condițiile art. 703 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii.
În materia urmăririi silite imobiliare, art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că, în tot cursul urmăririi silite și până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării constă în a determina cu exactitate care este momentul procesual la care se referă sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“.
În scopul deslușirii sensului normei este util a menționa că, în forma inițială a Codului de procedură civilă (republicat în Monitorul Oficial al României, Partea. I, nr. 545 din 3 august 2012), astfel cum acesta a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, art. 862 prevedea că, „în tot cursul urmăririi silite și până la expirarea termenului prevăzut la art. 854 alin. (1), debitorul ori altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare“. Potrivit art. 854 alin. (1), text la care se făcea trimitere, „în termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și orice altă persoană interesată, după mențiunile cărților funciare, vor putea ataca actul de adjudecare pe cale de contestație la executare. Instanța de executare poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a imobilului adjudecat. În cazul în care cererea de suspendare este formulată de debitor sau terțul dobânditor, acesta este obligat la plata cauțiunii în condițiile art. 718 alin. (2)“.
Așadar, în forma inițială a Codului de procedură civilă, debitorul era în drept să obțină încetarea executării silite prin consemnarea întregii valori a creanței, cu accesoriile și cu cheltuielile de executare, chiar și ulterior emiterii actului de adjudecare, respectiv până la data împlinirii termenului de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare în cartea funciară, termen înăuntrul căruia se putea formula contestație la executare împotriva acestuia din urmă.
De altfel, întreaga reglementare a efectelor adjudecării (art. 856 și următoarele din același cod) se raporta la actul de adjudecare, respectiv la actul de adjudecare definitivat prin necontestare ori prin respingerea definitivă a contestației la executare.
Astfel, potrivit art. 855 din Codul de procedură civilă, „(1) Dacă nu s-a făcut contestație în termenul prevăzut la art. 854 alin. (1) sau dacă aceasta a fost respinsă prin hotărâre definitivă, executorul judecătoresc va hotărî din oficiu, prin încheiere definitivă, ca dreptul de proprietate al adjudecatarului să fie intabulat în cartea funciară, chiar în cazul în care adjudecatar este însuși terțul dobânditor care avea deja dreptul înscris în cartea funciară (…) (2) Totodată, la cererea adjudecatarului, acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat de către executor, cu excepția cazului în care a fost pus anterior în posesie, potrivit art. 853 alin. (2)“.
Rezultă prin urmare că, în forma inițială a Codului de procedură civilă, efectele adjudecării, inclusiv transferul de proprietate, se produceau la data actului de adjudecare, iar nu la data licitației la care bunul a fost declarat adjudecat. După cum va rezulta din cele ce urmează, aceeași este soluția și potrivit reglementării în vigoare.
De altfel, anumite efecte ale actului de adjudecare se produceau doar după definitivarea înscrierii provizorii, respectiv după intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în temeiul actului de adjudecare definitivat prin necontestare ori, după caz, prin respingerea contestației la executare prin hotărâre definitivă. Este vorba atât despre nașterea prerogativei dispoziției asupra imobilului adjudecat [art. 856 alin. (2) din Codul de procedură civilă], cât și despre expirarea termenului-limită până la care debitorul ori altă persoană interesată putea obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare [art. 862 alin. (1) din Codul de procedură civilă].
Mai mult, din punctul de vedere al interpretării istorice, Codul de procedură civilă anterior era chiar mai permisiv; potrivit art. 523 din Codul de procedură civilă din 1865, „În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile, debitorul sau altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare“.
În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014), Codul de procedură civilă, în forma sa actuală (republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare), reglementează remediul contestației la executare (doar) împotriva procesului-verbal de licitație, fără a mai fi prevăzută distinct contestația împotriva actului de adjudecare.
Astfel, potrivit art. 849 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală „Contestația împotriva procesului-verbal de licitație“:
(1)Procesul-verbal de licitație care consemnează adjudecarea va fi notat în cartea funciară, la cererea de îndată a executorului, pe cheltuiala adjudecatarului.
(2)În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și oricare altă persoană interesată potrivit mențiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de licitație pe cale de contestație la executare.
(3)Contestația se notează în cartea funciară la cererea contestatorului, iar în lipsă, la cererea instanței de executare.
(4)Instanța de executare poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a imobilului adjudecat.
(5)Dacă instanța admite contestația, executorul judecătoresc va continua urmărirea de la actul desființat și va solicita din oficiu ca notarea prevăzută la alin. (1) să fie radiată.
(6)Sumele consemnate și neeliberate sau, după caz, nedistribuite se vor restitui de îndată adjudecatarului.
Din formularea textelor rezultă că, în această etapă, procesul-verbal de licitație este doar notat în cartea funciară. În situația în care instanța de executare admite contestația îndreptată împotriva procesului-verbal de licitație, notarea va fi radiată, urmând a fi continuată urmărirea de la actul desființat.
Pentru argumentele expuse în cele ce urmează, procesul-verbal de licitație care constată adjudecarea nu are efect translativ al dreptului de proprietate, așa încât în baza lui nu se va realiza o intabulare sau înscriere provizorie a dreptului de proprietate al adjudecatarului, ci doar o notare a unui raport juridic în legătură cu imobilul cuprins în cartea funciară. Această chestiune prezintă relevanță pentru interpretarea textelor de lege incidente, întrucât până la data emiterii actului de adjudecare debitorul urmărit rămâne proprietarul imobilului, fiind în drept să oprească urmărirea prin consemnarea integrală a creanței, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare.
Potrivit art. 881 alin. (1) din Codul civil, înscrierile sunt de trei feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Art. 881 alin. (2) din Codul civil prevede că intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 60/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (Legea nr. 71/2011),
(1)Dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.
Această normă tranzitorie amână doar intrarea în vigoare a efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, respectiv al intabulării sau, după caz, al înscrierii provizorii, acestea fiind înscrierile care privesc drepturile tabulare, astfel cum rezultă din art. 881 alin. (2) teza I din Codul civil. Efectul acestor două tipuri de înscriere rămâne unul de opozabilitate până la data menționată de norma specială.
În schimb, dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 nu influențează în niciun fel aplicabilitatea art. 881 din Codul civil, în ansamblul său, text care este pe deplin în vigoare încă de la 1 octombrie 2011 până în prezent, alături de celelalte norme juridice care configurează regimul juridic al notărilor.
De vreme ce art. 849 alin. (1) din Codul de procedură civilă face trimitere, în mod deliberat, la notarea în cartea funciară („Procesul-verbal de licitație care consemnează adjudecarea va fi notat în cartea funciară, la cererea de îndată a executorului, pe cheltuiala adjudecatarului“), iar art. 881 alin. (2) din Codul civil prevede expres că doar „intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare“, în vreme ce „notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară“, rezultă limpede că, în concepția legiuitorului, declararea ca adjudecatar a participantului câștigător la licitație nu are ca efect transferul proprietății, ci constituie doar o operațiune pregătitoare pentru acest transfer.
Prin urmare, atât timp cât procesul-verbal de licitație este supus notării în cartea funciară, iar nu intabulării sau înscrierii provizorii, înseamnă că acesta nu are ca efect transmiterea unui drept tabular, ci doar nașterea unui raport obligațional, terminologia folosită de legiuitor fiind precisă în această privință. În acest stadiu al procedurii nu poate fi așadar vorba despre un negotium iuris translativ de proprietate.
Dispozițiile art. 887 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora „drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege“, nu trebuie interpretate în sensul în care procesul-verbal de licitație care consemnează adjudecarea ar avea caracter translativ de proprietate, ci în sensul în care dreptul de proprietate revine adjudecatarului de la momentul eliberării actului de adjudecare, chiar dacă acesta nu a fost încă intabulat. Cu alte cuvinte, prin efectul eliberării actului de adjudecare, adjudecatarul devine proprietar, chiar fără înscriere, pentru a putea dispune de dreptul astfel dobândit, fiind însă ținut să își intabuleze dreptul, astfel cum dispune art. 887 alin. (3) din Codul civil.
Ca urmare a notării procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea, în cartea funciară rămâne înscris ca proprietar debitorul, procesul-verbal fiind notat în partea a doua a cărții funciare doar pentru opozabilitate și pentru a declanșa termenul de o lună înăuntrul căruia poate fi formulată contestația la executare, potrivit art. 849 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Totodată, adjudecatarul imobilului este ținut să depună prețul la dispoziția executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ținându-se seama, dacă este cazul, de garanția depusă în contul prețului [art. 850 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. În caz contrar, imobilul se va scoate din nou în vânzare în contul acestuia, la prețul de începere a licitației la care bunul a fost adjudecat, el fiind obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitație și eventuala diferență de preț. Adjudecatarul va putea să achite la termenul de licitație prețul oferit inițial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitație. Dacă la noul termen de licitație imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului [art. 851 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă].
Potrivit art. 851 alin. (1) din Codul de procedură civilă, vânzarea se va relua la simpla expirare a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 850 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nefiind necesară în prealabil desființarea procesului-verbal de licitație, întrucât acesta nu are caracter translativ de proprietate. Așadar, până la momentul întocmirii actului de adjudecare, subsecvent achitării prețului sau, după caz, a avansului, imobilul rămâne în patrimoniul debitorului, expirarea termenului pentru achitarea prețului permițând reluarea vânzării, fără alte formalități.
În cazul în care s-ar fi produs deja transferul dreptului de proprietate prin efectul procesului-verbal de licitație, a doua vânzare ar trebui să opereze ca o valorificare silită a bunului din patrimoniul adjudecatarului, pe un temei distinct, nu ca o simplă continuare a aceleiași urmăriri începute împotriva debitorului inițial. Codul de procedură civilă nu reglementează însă o asemenea ipoteză și nici formalitățile inerente unei asemenea construcții juridice.
Această interpretare este compatibilă și cu echilibrul intereselor pe care îl urmărește procedura urmăririi silite imobiliare: adjudecatarul are o vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat, dar ea este condiționată de plata prețului și de menținerea temeiului executării până la emiterea actului de adjudecare. Scoaterea din nou la vânzare în contul adjudecatarului inițial înseamnă ai imputa diferențele și costurile generate de propria neexecutare, iar nu că, la data încheierii procesului-verbal de licitație, acesta ar fi dobândit deja dreptul de proprietate asupra imobilului.
Rezultă, prin urmare, că definitivarea adjudecării și transferul dreptului de proprietate către adjudecatar sunt condiționate, pe de o parte, de neadmiterea unei contestații la executare împotriva procesului-verbal de licitație, iar, pe de altă parte, de plata integrală a prețului de către adjudecatar și de emiterea actului de adjudecare.
Contestația la executare îndreptată împotriva procesului-verbal de licitație nu are caracter suspensiv ope legis, instanța de executare fiind în drept să dispună suspendarea executării silite, potrivit dreptului comun, respectiv suspendarea eliberării sau, după caz, a distribuirii sumelor rezultate din urmărirea silită a imobilului adjudecat. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea executării silite și s-a emis actul de adjudecare, admiterea contestației la executare împotriva procesului-verbal de licitație va determina și anularea actului de adjudecare, în condițiile dreptului comun al nulității actelor de procedură [art. 179 alin. (3) din Codul de procedură civilă].
Actul de adjudecare nu poate fi însă emis decât după plata integrală a prețului de către adjudecatar ori, după caz, a avansului, în cazul în care s-a convenit plata prețului în rate [art. 854 alin. (1) cu referire la art. 853 din Codul de procedură civilă].
Doar prin efectul emiterii actului de adjudecare are loc transferul proprietății imobilului urmărit către adjudecatar, cu celelalte consecințe prevăzute de lege, cum ar fi prerogativa culegerii fructelor, suportarea sarcinilor imobilului și caracterul de titlu executoriu al actului de adjudecare [art. 854 lit. h)-j), art. 857 alin. (1) din Codul de procedură civilă], cu consecința definitivării adjudecării.
De asemenea, doar actul de adjudecare, nu și procesul-verbal de licitație, cuprinde mențiuni referitoare la exercitarea de către adjudecatar a atributelor dreptului de proprietate. Astfel, art. 854 lit. h) din Codul de procedură civilă prevede că actul de adjudecare este titlu de proprietate pentru adjudecatar, în baza căruia se poate face înscrierea în cartea funciară, neexistând o astfel de mențiune în cuprinsul procesului-verbal de licitație.
Până la momentul emiterii actului de adjudecare, adjudecatarul nu are decât o vocație de a deveni proprietar, condiționat de achitarea prețului sau a avansului, după caz. Spre deosebire de regulile care guvernează vânzarea consensuală, în cazul căreia transferul dreptului de proprietate operează, ca regulă, chiar dacă prețul nu s-a plătit (art. 1.674 din Codul civil), în cazul vânzării silite nu este suficient ca adjudecatarul să câștige licitația, ci trebuie să plătească prețul ori, după caz, cel puțin avansul; plata prețului în rate este admisă doar cu acordul creditorului și al debitorului și doar pentru partea din preț care depășește creanța pusă în executare (art. 853 din Codul de procedură civilă). Cu alte cuvinte, doar în mod excepțional, și anume în condițiile art. 853 din Codul de procedură civilă, se admite ca adjudecatarul să devină proprietar, prin emiterea actului de adjudecare, înainte de plata integrală a prețului.
Ca urmare, atunci când se referă la „adjudecarea imobilului“, respectiv la „adjudecarea bunului imobil“, dispozițiile art. 857 alin. (1) și ale art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă au în vedere data emiterii actului de adjudecare, iar nu data procesului-verbal al licitației în cadrul căreia imobilul a fost declarat adjudecat.
Trebuie așadar reținut că noțiunea de „adjudecare“ la care se referă secțiunile a 5-a (Efectele adjudecării) și a 6-a (Dispoziții speciale) din capitolul al II-lea (Urmărirea imobiliară, capitol situat la rândul său în titlul al II-lea - Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului - din cartea a V-a - Despre executarea silită - a Codului de procedură civilă) se referă la efectele actului de adjudecare, în vreme ce aceeași noțiune, uzitată în cuprinsul secțiunii a 4-a (Vânzarea la licitație publică), are un caracter funcțional, referindu-se la prima etapă a adjudecării, respectiv câștigarea licitației publice de către ofertantul înscris la licitație, potrivit legii. Este limpede că această lipsă de acuratețe terminologică este improprie, fiind contrară dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni“.
Tocmai această pluralitate de semnificații ale noțiunii de „adjudecare“ determină dificultatea chestiunii de drept și necesitatea prezentei dezlegări, având în vedere că, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Trebuie observat că modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014 relevă intenția legiuitorului de a reglementa atacarea separată a procesului-verbal de licitație, iar nu a actului de adjudecare, precum reglementarea inițială. Această schimbare de concepție cu privire la atacabilitatea actelor de executare întocmite în cursul urmăririi silite imobiliare nu implică însă și o schimbare de concepție, respectiv de reglementare cu privire la efectele actului de adjudecare, care rămân aceleași, astfel cum s-a arătat (spre exemplu, transferul proprietății are loc cu ocazia emiterii actului de adjudecare).
Totodată, mai important în contextul de față, nu rezultă din nicio dispoziție legală că legiuitorul ar fi intenționat să schimbe, în sensul unei limitări drastice, momentul până la care debitorul poate obține desființarea măsurilor de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, în sensul că acest moment-limită ar fi reprezentat de întocmirea procesului-verbal de licitație la care se referă art. 847 din Codul de procedură civilă. O atare schimbare semnificativă a soluțiilor legislative anterioare nu poate fi presupusă, întrucât ea nu rezultă dintr-o formulare neechivocă a legii.
După cum s-a arătat deja, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, art. 862 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevedea expres că încetarea executării silite prin consemnarea datoriei și a accesoriilor putea fi obținută până la data împlinirii termenului de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare în cartea funciară, așadar chiar până la un moment ulterior emiterii actului de adjudecare.
Din cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 138/2014 rezultă intenția legiuitorului de a nu mai permite atacarea separată a actului de adjudecare, care avea drept consecință amânarea intabulării până la data soluționării definitive a contestației îndreptate împotriva actului de adjudecare, termenul de soluționare a acestei contestații fiind estimat ca putând fi chiar de 2 ani, în reglementarea inițială a Codului de procedură civilă.
Deplasând obiectul contestării către procesul-verbal de licitație în care s-a declarat adjudecarea, scopul legiuitorului a fost ca după emiterea actului de adjudecare - care este actul ce are caracter translativ de proprietate - să fie posibile de îndată intabularea și exercitarea atributelor conferite de dreptul de proprietate astfel dobândit. Nu există niciun reper al intenției legislative de a limita în timp dreptul debitorului de a consemna debitul integral, accesoriile și cheltuielile de executare înaintea emiterii actului de adjudecare, aceasta fiind chestiunea în discuție în cauza de față.
De vreme ce legiuitorul a suprimat posibilitatea atacării separate a actului de adjudecare, a fost necesară modificarea dispozițiilor art. 862 din Codul de procedură civilă (în prezent, art. 863, în urma republicării din anul 2015). Acest text de lege nu se mai referă la împlinirea termenului înăuntrul căruia actul de adjudecare putea fi contestat, ci la data adjudecării bunului imobil. Or, după cum rezultă din cele expuse anterior, această sintagmă are în vedere data emiterii actului de adjudecare, ca act prin care adjudecarea își produce efectele juridice, inclusiv pe cel al transferului dreptului de proprietate al imobilului urmărit către adjudecatar.
Din momentul emiterii actului de adjudecare, adjudecatarul nu mai este doar titularul unui interes legitim de a dobândi proprietatea asupra imobilului urmărit, ci devine, dacă sunt respectate condițiile legii, chiar titularul dreptului de proprietate, dreptul său fiind protejat de prevederile art. 44 din Constituție, respectiv de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neputând fi evins de bunul adjudecat decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
În intervalul de timp situat între data licitației publice la care ofertantul câștigător a fost declarat adjudecatar și data finalizării adjudecării prin emiterea actului de adjudecare, debitorul urmărit este încă titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului asupra căruia se efectuează urmărirea și este în drept să pună capăt executării silite prin plata integrală a datoriei, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare, păstrând astfel proprietatea imobilului urmărit.
Trebuie observat că, în Cauza Mindek contra Croației, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca urmare a neluării în considerare a plății datoriei, efectuate de debitorul urmărit după adjudecarea la licitație, dar înainte de emiterea actului de adjudecare. Dincolo de circumstanțele particulare care au ocazionat respectiva hotărâre, relevant în contextul de față este principiul potrivit căruia vânzarea la licitație publică a unui imobil aparținând debitorului constituie o ingerință în dreptul acestuia de proprietate, care trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; finalizarea adjudecării imobilului și pierderea proprietății acestuia de către debitor pot constitui o sarcină excesivă, de natură a încălca cerința proporționalității dintre ingerința în dreptul de proprietate și scopul legitim urmărit, în condițiile în care debitorul stinge datoria chiar și după licitația publică, dar înainte de transferul proprietății.
De asemenea, în Cauza Rousk contra Suediei, aceeași încălcare a fost reținută și în contextul adjudecării de către un terț adjudecatar (iar nu de creditor în contul creanței), în condițiile în care vânzarea la licitație a imobilului urmărit a avut loc aproximativ în aceeași perioadă în care debitorului i s-a încuviințat o amânare a plății obligațiilor fiscale; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile (fiscale, respectiv instanțele implicate) ar fi fost obligate să anuleze vânzarea chiar și după ce aceasta a avut loc, pentru a da posibilitatea debitorului să plătească datoria (redusă) rămasă. Or, și în această cauză și în contextul în care exista un terț adjudecatar căruia nu i s-a imputat nimic, Curtea a apreciat că este necesar a se permite debitorului să oprească chiar și in extremis urmărirea silită prin plata integrală a debitului, pentru a-și păstra bunul.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De aici rezultă că, în îndeplinirea misiunii sale constituționale de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul național, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să asigure o interpretare a legii care să fie conformă cu exigențele constituționale și convenționale relevante.
Prin plata integrală a datoriei, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare până la data emiterii actului de adjudecare, scopul executării silite este atins, drepturile creditorului fiind realizate integral. Într-o atare situație, chiar dacă executarea tardivă a obligațiilor îi este imputabilă debitorului, acesta este deja sancționat prin exigența suportării accesoriilor, precum și a cheltuielilor de executare silită, fiind excesiv ca, în considerarea culpei sale, să fie privat și de dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit, cu singurul argument că licitația publică a avut deja loc. Punerea în balanță a intereselor legitime aflate în conflict reclamă protejarea securității juridice statice, în măsura în care actul de adjudecare nu a fost încă emis, iar dreptul de proprietate asupra bunului urmărit se află încă în patrimoniul debitorului.
Scopul și rațiunea primordială a executării silite constau în realizarea integrală a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare [art. 622 alin. (3) din Codul de procedură civilă]. Acest deziderat fundamental este realizat pe deplin prin consemnarea de către debitor a debitului urmărit, a tuturor accesoriilor și a cheltuielilor de executare. În acest mod, drepturile creditorului sunt realizate integral, acesta nemaiavând niciun interes pentru a stărui în urmărire, prin finalizarea adjudecării de către terț.
Plătind întreaga datorie, accesoriile și cheltuielile de executare, debitorul este liberat integral și nu se mai expune unei noi executări silite pentru diferența rămasă, eventual, în urma consumării urmăririi silite imobiliare. În același timp, debitorul păstrează dreptul de proprietate asupra imobilului. Așadar, cei doi principali actori ai executării silite își văd realizate integral drepturile și interesele, fiind totodată stinse obligațiile supuse executării, iar executorul judecătoresc încasează integral cheltuielile de executare.
Prin permisiunea ca, pentru intervalul scurt dintre licitație și plata integrală a prețului și emiterea actului de adjudecare, debitorul să oprească urmărirea, este sacrificat întro anumită măsură interesul adjudecatarului de a dobândi proprietatea asupra bunului imobil. Acest sacrificiu este limitat - adjudecatarul păstrează prețul, fiindu-i restituit avansul plătit. Interesele sale care tind la dobândirea, eventual în condiții avantajoase, a unui imobil, deși nu sunt de neluat în seamă, trebuie să cedeze în favoarea drepturilor creditorului (care își va realiza integral creanța prin plata primită de la debitor, în vreme ce, prin ipoteză, este incert că prețul plătit de adjudecatar va realiza această îndestulare integrală, creanța putând fi mai mare decât prețul licitat) și a dreptului debitorului de a opri urmărirea prin consemnarea integrală a datoriei, păstrând astfel dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit.
Trebuie subliniat că după plata integrală a prețului de către adjudecatar ori, după caz, a avansului, în condițiile arătate la art. 853 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc este ținut să emită de îndată actul de adjudecare, fără întârzieri nejustificate. În caz contrar, este posibilă angajarea răspunderii acestuia, în condițiile prevăzute în dreptul comun.
Ca urmare, trebuie reținut că sintagma „până la adjudecarea bunului imobil“ din cuprinsul art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, până la data emiterii actului de adjudecare.
În acest caz, urmărirea silită asupra imobilului respectiv nu va continua, executorul judecătoresc fiind obligat să refuze emiterea actului de adjudecare, chiar dacă adjudecatarul a depus prețul integral. Desigur că, într-o atare situație, sumele de bani depuse de adjudecatar în contul prețului vor fi restituite acestuia de îndată.
Pentru acest considerente, în temeiul art. 519 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția I civilă în Dosarul nr. 30.765/325/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 850 alin. (1) și ale art. 863 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
Debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, până la data emiterii actului de adjudecare. În acest caz, executorul judecătoresc va refuza emiterea actului de adjudecare, chiar dacă adjudecatarul a depus prețul integral.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2026.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ANA HERMINA IANCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
