Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Costinel Romeo Drăgan în Dosarul nr. 2.018/54/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.524D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției personal și asistat de doamna avocat Maria Vasii, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Maria Vasii, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Prin modul de redactare, dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție. Apreciază că, deși în cuprinsul dispozițiilor criticate este utilizată sintagma „este considerată“, legiuitorul nu a precizat cine este persoana/entitatea care realizează această operațiune. Astfel, se ajunge la situația în care pot fi regăsite diferite interpretări în funcție de completurile care se pronunță asupra problemei de drept.

4.Arată că, deși dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție prevăd că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, aceste condiții nu sunt reglementate de textul art. 175 din Codul penal. Or, în materie penală reglementarea trebuie să fie exactă, analogia și interpretarea extensivă nefiind permise în această materie. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea rolul unui legiuitor pozitiv, ci aceasta poate face interpretări de drept înăuntrul unei materii bine stabilite, în condițiile existenței unor norme clare. În continuare, face referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34. Apreciază că orice persoană are dreptul să se apere, cunoscând legea și arătând în fața judecătorului cauzei că a înțeles-o și a respectat-o. Apreciază că susținerile din prezenta cauză sunt diferite de cele reținute în Decizia nr. 781 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 28 februarie 2018. Arată că, în prezenta cauză, autorul excepției a fost angajat ca executor bancar printr-un contract de muncă încheiat cu banca, serviciul bancar neputându-se suprapune cu un serviciu public sau cu un serviciu care să profite publicului. De asemenea, prin Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare li se permite executorilor înregistrați în condițiile legii la Ministerul Justiției, la cerere, să devină executori judecătorești, fără existența unui act de autoritate. Astfel, deși culpa autorului excepției este una contractuală, neclaritatea dispozițiilor criticate a permis utilizarea lor și în acest caz. În aceste condiții, rezultă că noțiunea de funcționar asimilat este neclară, dispozițiile criticate fiind lipsite de claritate și previzibilitate. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.

5.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu fac decât să definească noțiunea de funcționar public asimilat, iar aprecierea de subiect activ calificat revine exclusiv judecătorului învestit cu soluționarea cauzei. Prin urmare, doar acesta poate aprecia dacă, în concret, subiectul activ al infracțiunii este un subiect activ calificat care atrage incidența dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. De altfel, textul de lege criticat nici nu ar putea face o enumerare exhaustivă a categoriilor de persoane care pot intra sub incidența sa, ci stabilește criterii generale. Totodată, arată că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia dezlegării unor chestiuni de drept nu fac decât să lămurească sfera acestor subiecți, nefiind contradictorii.

6.Sarcina calificării executorului judecătoresc ca fiind funcționar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal și, pe cale de consecință, vocația de a fi subiect activ calificat al infracțiunilor de serviciu și de corupție din titlul V al Codului penal este ușurată de însuși legiuitor, care, în expunerea de motive, a enumerat exemplificativ două categorii ce se încadrează în această noțiune, respectiv notarii publici și executorii judecătorești. Prin urmare, una dintre categoriile avute în vedere de legiuitor la momentul edictării art. 175 alin. (2) din Codul penal este cea a executorilor judecătorești. Aceasta deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar, potrivit art. 4 din același act normativ, coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești se exercită de către Ministerul Justiției. Arată că în anul 2011 a fost oferită posibilitatea ca, la cerere, executorii bancari să-și continue activitatea ca executori judecătorești, manifestarea de voință în acest sens neechivalând însă cu o lipsă a învestirii executării acestui serviciu public. De asemenea, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată autorul excepției s-au epuizat în anul 2012, când acesta era executor judecătoresc.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

7.Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.018/54/2016, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Costinel Romeo Drăgan, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că sintagmele „serviciu de interes public“ și „autoritate publică“ sunt lipsite de claritate și previzibilitate. Astfel, acestea nu sunt definite de actul normativ, ceea ce, în practică, determină aplicarea prin analogie a legii penale. Or, finalitatea aplicării prin analogie a înțelesului termenului „autoritate publică“ prevăzut de art. 240 din Legea nr. 187/2012 este în contradicție cu finalitatea urmărită de legiuitor odată cu introducerea termenului de „funcționar public asimilat“ în legea penală și incriminarea faptelor săvârșite de acesta în executarea profesiei pe care o exercită.

9.În continuare, face referire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale în materia clarității și previzibilității legii și a securității juridice. Apreciază că lipsa de claritate și previzibilitate a sintagmelor anterior menționate reiese și din numărul mare de sesizări cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și care s-au concretizat în Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, Decizia nr. 8 din 15 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, și Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017. Astfel, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a prevederilor art. 175 alin. (2) din Codul penal s-a ajuns la situația ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele naționale, potrivit căreia în categoria funcționarilor publici asimilați se includ și persoanele care își desfășoară activitatea în mediul privat și care nu exercită atribute de autoritate publică.

10.Apreciază că reglementarea lacunară, lipsită de claritate și previzibilitate a prevederilor art. 175 alin. (2) din Codul penal permite includerea în categoria funcționarilor publici asimilați a unor persoane care își desfășoară activitatea în mediul privat și care nu au fost învestite cu autoritatea publică, cu consecința aplicării unor pedepse penale mai drastice decât cele prevăzute pentru funcționarii simpli, încălcându-se principiul proporționalității.

11.Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.Guvernul apreciază că previzibilitatea și predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Textul art. 175 alin. (2) din Codul penal include în sfera funcționarilor publici și persoana care „exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“. Prin formularea sa, textul lasă posibilitatea determinării persoanelor avute în vedere de acesta, oferind suficiente elemente de identificare: exercitarea unui serviciu de interes public, învestirea de către autoritățile publice, desfășurarea activității sub controlul ori supravegherea acestora. De asemenea, art. 176 din Codul penal definește înțelesul termenului „public“, ceea ce permite identificarea exactă a persoanelor avute în vedere de legiuitor în cuprinsul art. 175 alin. (2) din același act normativ. Formularea textului de lege nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, fiind de așteptat ca orice destinatar al acesteia să cunoască înțelesul incriminării și să își poată adapta conduita exigențelor legii.

14.Avocatul Poporului, citând din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 29 septembrie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 alin. (1) și (2) din Codul penal privind funcționarii publici, apreciază că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele speciale ce îi reglementează statutul.

15.În continuare, precizează că principiul legalității, statuat la nivel comunitar prin art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și consacrat la nivel național de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor. În sensul acestor susțineri, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată, de exemplu, în Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği contra Turciei, paragraful 70, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51. 16. Totodată, menționează deciziile Curții Constituționale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 și nr. 176 din 18 iunie 2002, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că noțiunea de funcționar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât noțiunea utilizată în domeniul dreptului administrativ, atât datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Legea penală face trimitere la noțiunea de „autorități publice“, care, potrivit dispozițiilor titlului III din Constituția României, are în sfera sa de cuprindere, pe lângă organele administrației publice (centrale de specialitate și locale), și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii).

17.În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, menționează că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu presupune uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Inegalitatea care rezultă din diferența de situații poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii. Or, în cazul de față, prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015). De asemenea, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere.

18.În continuare, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, a dezlegat de principiu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 175 din Codul penal, în sensul că: „funcționarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) din Codul penal, poate exercita fie atribuții și responsabilități pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești, fie atribuții cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral ori majoritar de stat, fie poate exercita o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură.“19. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 24 din Constituție, susține că prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor îngrădesc persoanei căreia i se aplică posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.

20.Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 175 alin. (2) din Codul penal, față de art. 23 alin. (12) din Constituție, apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional care consacră că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezumția de nevinovăție este încălcată „dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilității unui învinuit și, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-și exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl privește reflectă sentimentul că este vinovat“.

21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, cu următorul conținut: „De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.“ 24. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 1 alin. (4) referitor la separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii și în art. 24 referitor la dreptul la apărare.

25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 781 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 28 februarie 2018. 26. Cu acel prilej, Curtea a reținut că noțiunea de „funcționar public“ se află în strânsă corelație cu cea de „interes public“, ambele urmărind satisfacerea trebuințelor de interes general, în baza prerogativelor constituționale, care fac să prevaleze interesul public față de cel privat, astfel că funcționarul public își desfășoară activitatea în scopul realizării interesului public și, ca atare, în exercitarea funcției, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal.

27.Curtea a apreciat că funcționarul public asimilat, în înțelesul normei prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, este persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerințe obligatorii, și anume persoana să exercite un serviciu de interes public (condiție comună) și, respectiv, persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorități publice (condiție alternativă).

28.Prima cerință, și anume exercitarea unui serviciu de interes public, vizează sfera atribuțiilor persoanei. Analiza îndeplinirii acestei cerințe se face ținând seama de definiția dată „serviciului public“ în dreptul administrativ. În acest sens, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilesc că „serviciul public“ reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public. Această definiție presupune verificarea împrejurării dacă realizarea serviciului prestat urmărește satisfacerea unui interes general și dacă implică, în mod direct sau indirect, o autoritate publică. Noțiunea de „serviciu public“ desemnează atât o formă de activitate prestată în folosul interesului public, cât și o subdiviziune a unei instituții din administrația internă împărțită pe secții, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entități care, prin activitatea pe care o desfășoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății.

29.Cu privire la cea de a doua condiție, care privește relația persoanei ce realizează serviciul public cu autoritățile publice, Curtea a constatat că aceasta este îndeplinită alternativ, dacă învestirea pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică sau dacă activitatea persoanei este supusă controlului ori supravegherii unei autorități publice, indiferent de modalitatea de învestire. Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înțelege fie acordarea de către o autoritate a calității din care derivă obligația de a realiza respectivul serviciu, fie încredințarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorității.

30.Condiția prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal este îndeplinită, așadar, numai atunci când o autoritate publică poate învesti sau supraveghea/controla activitatea persoanei care exercită un serviciu public. Practic, funcționarul public trebuie să aibă o legătură cu autoritatea statală și, așa cum se menționează expres în expunerea de motive la noul Cod penal, dispozițiile art. 175 alin. (2) „vizează acele persoane care, deși nu sunt propriu-zis funcționari, exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcționarii“.

31.În accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, controlul ori supravegherea autorităților publice cu privire la îndeplinirea unui serviciu de interes public implică existența unor dispoziții legale care să concretizeze controlul ori supravegherea autorității publice. Totodată, pentru ca o persoană să fie considerată funcționar public în sensul textului de lege menționat este suficient ca aceasta să își desfășoare activitatea în cadrul unei persoane juridice al cărei obiect de activitate constă în prestarea unui serviciu de interes public și care este supusă controlului și supravegherii unei autorități publice, nefiind necesar ca pentru fiecare dintre aceste persoane să fie menționate, în cuprinsul actului normativ, dispoziții exprese prin care se exercită controlul sau supravegherea.

32.Referitor la noțiunea de „autoritate publică“, Curtea a constatat că aceasta este definită de dispozițiile interpretative ale art. 240 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care vizează condițiile răspunderii penale a persoanei juridice, răspundere reglementată în art. 135 din Codul penal. Astfel, prevederile art. 240 din Legea nr. 187/2012 stabilesc că, „în aplicarea dispozițiilor art. 135 din Codul penal, prin autorități publice se înțelege autoritățile prevăzute în mod expres în titlul III, precum și la art. 140 și 142 din Constituția României, republicată“.

33.Curtea a constatat că în titlul III din Legea fundamentală, intitulat „Autoritățile publice“, se regăsesc capitolul I - „Parlamentul“, capitolul II - „Președintele României“, capitolul III - „Guvernul“, capitolul V - „Administrația publică“ și capitolul VI - „Autoritatea judecătorească“. Capitolul V, consacrat administrației publice, cuprinde, la rândul său, secțiunea 1 - „Administrația publică centrală de specialitate“ și secțiunea a 2-a - „Administrația publică locală“. Potrivit prevederilor art. 116 din Constituție, administrația publică centrală de specialitate este formată din organe centrale de specialitate subordonate - în care se includ, pe lângă ministere, și alte organe centrale - și organe centrale de specialitate autonome, care nu se află în raporturi de subordonare față de alte autorități publice. Conform doctrinei dreptului administrativ, autoritățile administrației publice sunt acele structuri organizaționale cu personalitate de drept public ce se înființează și funcționează potrivit Constituției și legii, pentru organizarea executării și executarea în concret a legii. Așadar, prin sintagma „autorități publice“ se înțelege totalitatea formelor structurale chemate să exercite prerogative de putere publică atât la nivelul statului, cât și la nivelul comunităților locale.

34.Curtea a reținut că în acest sens sunt și Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, și Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care aceasta a stabilit că expertul tehnic judiciar și, respectiv, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, sunt funcționari publici, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, și Decizia nr. 8 din 15 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că atât medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, cât și profesorul din învățământul preuniversitar de stat au calitatea de funcționari publici, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

35.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu sunt confuze, imprecise și imprevizibile, chiar dacă nu prevăd expres categoriile profesionale vizate, întrucât îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege criticat trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele speciale care îi reglementează statutul. Dispozițiile de lege criticate nu au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat sunt persoane avizate și diligente, care au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.

36.Așadar, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora.

37.Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziei menționate, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

38.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Costinel Romeo Drăgan în Dosarul nr. 2.018/54/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu