Decizie nr. 299 din 6 noiembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2000, excepţie ridicată de Asociaţia familială "Szasz Sofia" din comuna Tormac în Dosarul nr. 3.023/COM/2001 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, deoarece se apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei. Se mai arata ca, de altfel, prin Decizia nr. 219 din 14 noiembrie 2000 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 într-o cauza în care se sustinea, ca şi în acest dosar, încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.023/COM/2001, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2000, excepţie ridicată de Asociaţia familială "Szasz Sofia" într-o cauza de contencios administrativ, în contradictoriu cu Direcţia sanitară veterinara Timiş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 este semnată de către domnul Victor Babiuc, cu menţiunea "pentru Prim-ministru", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 107 alin. (4) din Constituţie care stabilesc ca hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primulministru. Se apreciază, de asemenea, ca actul normativ criticat contravine şi art. 114 alin. (4) şi art. 63 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin aceea ca "nu face obiectul unui caz excepţional" şi întrucât a fost aprobat, prin Legea nr. 62/2000, după 375 de zile de la depunerea sa la Parlament, interval în care acesta a avut doua sesiuni şi "nu se poate invoca sau motiva lipsa de timp"; prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 se stabilesc taxe de eliberare a autorizaţiilor sanitare veterinare, incalcandu-se astfel prevederile art. 114 alin. (5) şi ale art. 138 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege, ceea ce înseamnă ca acestea puteau fi prevăzute doar prin Legea nr. 62/2000. În sfârşit, se considera ca alin. 6 al art. 31 din Legea nr. 60/1974, introdus prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999, care stabileşte ca taxele pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare veterinare se plătesc anticipat, are caracter retroactiv (în speta taxele fuseseră plătite în cuantumul prevăzut de Legea nr. 60/1974, nemodificat prin ordonanţa criticata) şi totodată încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2) şi (3).

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciază ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 a fost adoptată cu respectarea condiţiilor şi a formalităţilor legale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, se arata ca actul normativ contestat este o ordonanţa de urgenţă, emisă în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, cazul excepţional fiind determinat de "apărarea sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice, protecţia teritoriului tarii faţă de bolile transmisibile, precum şi de necesitatea creării condiţiilor de derulare optima şi de securitate maxima a comerţului cu animale şi produse de origine animala, în conformitate cu convenţiile şi acordurile internaţionale". În ceea ce priveşte critica referitoare la semnatura, se arata ca primul-ministru se afla în situaţia reglementată de art. 106 din Constituţie, referitoare la imposibilitatea exercitării atribuţiilor. În legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate a "dispoziţiilor cuprinse în anexa privind taxele care se percep pentru eliberarea autorizaţiilor", se arata ca prin Legea nr. 62/2000 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 aceasta anexa a fost înlocuită şi, în consecinţa, se considera ca sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila în temeiul art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, precum şi ale alin. 6 al art. 31 din această lege, introdus prin art. I pct. 3 din ordonanţa criticata, al cărui conţinut este următorul: "Pentru eliberarea autorizaţiilor, avizelor şi certificatelor prevăzute la alineatul precedent se stabilesc taxe cuprinse în anexa ce face parte integrantă din prezenta lege, care se plătesc anticipat, se constituie ca venit la bugetul de stat şi se actualizează periodic, în funcţie de rata inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate, în ordinea invocarii lor, următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 107 alin. (4): "Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate." ;

–Art. 114 alin. (4) şi (5): "(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5)Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)." ;

–Art. 63 alin. (1) şi (3): "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. [...]

(3)Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.";

–Art. 138 alin. (1): "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.";

–Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 53 alin. (2) şi (3): "(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3)Orice alte prestaţii sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează a fi respinsă.

I. O prima critica de neconstituţionalitate consta, în esenta, în susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 nu se întemeiază pe existenta unui caz excepţional, în sensul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, iar aprobarea acesteia prin Legea nr. 62/2000, "după 375 de zile de la depunerea la Parlament", încalcă prevederile constituţionale ale art. 63 alin. (1) şi (3) şi ale art. 114 alin. (5).

În legătură cu constituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999, prin raportare la prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 219 din 14 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 22 februarie 2001. Prin aceasta decizie Curtea a constatat ca ordonanţa a fost adoptată cu respectarea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile constituţionale invocate, iar "cazul excepţional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanţe a fost determinat de apărarea sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice, protecţia teritoriului tarii faţă de bolile transmisibile, precum şi crearea condiţiilor de derulare optima şi de securitate maxima a comerţului de animale şi produse animaliere, în conformitate cu convenţiile şi acordurile internaţionale".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei soluţii, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 219 din 14 noiembrie 2000 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.

Totodată Curtea constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 62/2000, astfel ca susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora ordonanţa criticata încalcă prevederile constituţionale ale art. 63 alin. (1) şi (3), referitoare la sesiunile şi convocarea celor două Camere ale Parlamentului, şi pe cele ale art. 114 alin. (5), cu privire la aprobarea sau respingerea prin lege a ordonanţelor Guvernului, urmează să fie respinse. Faptul ca Parlamentul nu a aprobat Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 într-un anumit termen nu conduce la neconstituţionalitatea acesteia, întrucât Constituţia nu prevede un termen pentru aprobarea ordonanţelor.

Critica potrivit căreia Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999, fiind semnată de către un membru al Guvernului şi nu de către primul-ministru, contravine dispoziţiilor art. 107 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc ca hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, urmează, de asemenea, să fie respinsă. Aceasta deoarece, asa cum se arata în punctul de vedere al Guvernului, exprimat potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "actul normativ contestat este o ordonanţa de urgenţă, emisă în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, iar primul-ministru se afla în imposibilitatea de a-şi exercită atribuţiile (situaţie reglementată de art. 106 din Constituţie)".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se mai susţine ca taxele stabilite printr-o ordonanţa, care "nu sunt aprobate prin lege, nu sunt valabile" şi, în consecinţa, se considera ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999, care stabileşte taxe pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare veterinare, încalcă şi prevederile art. 138 din Constituţie, referitoare la stabilirea numai prin lege a taxelor, impozitelor şi a altor venituri ale bugetului de stat. Analizând aceasta sustinere, Curtea constata ca ordonanţa criticata a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 62/2000, precum şi faptul ca, în legătură cu formularea alin. (1) al art. 138 din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", în jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu prin Decizia nr. 70 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 20 iulie 1995, s-a statuat ca termenul numai din dispoziţia constituţională menţionată are semnificatia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forta juridică, legii. În această categorie nu intra ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor [art. 107 alin. (2) din Constituţie], ordinele ministrilor etc. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii, "a spune ca expresia numai exclude posibilitatea adoptării de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adauga la Constituţie". În consecinţa, cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, astfel încât şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

II. Autorul excepţiei susţine, de asemenea, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 alin. 6 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, introduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/1999. Prin Legea nr. 62/2000 aceasta ordonanţa a fost aprobată cu modificări, art. 31 alin. 6 având următorul conţinut: "Pentru eliberarea autorizaţiilor, avizelor şi certificatelor prevăzute la alineatul precedent se stabilesc taxele cuprinse în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezenta lege, care se plătesc anticipat, se constituie ca venit la bugetul de stat şi se actualizează periodic, în funcţie de rata inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului." Ca urmare a modificării, aspectul sub care aceste dispoziţii sunt criticate se menţine şi în actuala redactare a textului, astfel încât, în legătură cu constituţionalitatea acestora din urma, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe.

În esenta, se susţine ca textul criticat retroactiveaza, prin aceea ca stabileşte plata anticipata a taxelor pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare veterinare, incalcandu-se astfel prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2).

Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca plata anticipata a taxelor prevăzute de dispoziţia atacată nu echivaleaza cu aplicarea retroactivă a textului, astfel că nu se poate retine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie care prevede că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", precum şi ale art. 53 alin. (2) şi (3), conform cărora "(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3)Orice alte prestaţii sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale", deşi autorul excepţiei nu arata în ce consta aceasta încălcare, Curtea nu retine existenta unei contrarietati între dispoziţiile art. 31 alin. 6 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, modificate prin Legea nr. 62/2000 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, şi textele constituţionale menţionate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2000, excepţie ridicată de Asociaţia familială "Szasz Sofia" din comuna Tormac în Dosarul nr. 3.023/COM/2001 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

────────────────────