Decizie nr. 1.412 din 20 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.790/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.699D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 741 din 12 mai 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.790/245/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect o ordonanţă preşedinţială - contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece împiedică recuzarea întregii instanţe şi, astfel, se încalcă "în mod făţiş" dreptul constituţional la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Tribunalul Iaşi - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât scopul pentru care a fost edictată instituţia recuzării a fost cel al asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de posibila părtinire a judecătorului, cauzată de rudenia/afinitatea cu una dintre părţi ori de interesul personal pe care îl are în soluţionarea acelei cauze sau alte împrejurări prevăzute de lege, motiv pentru care recuzarea nu poate fi decât individuală şi nu colectivă. De asemenea, ea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe să judece procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director ai unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.

Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.

Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor criticate s-a mai pronunţat, în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale, cu argumente similare, formulate de acelaşi autor, însă în alte cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.115 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă instituie anumite condiţii în care se poate face recuzarea judecătorilor unei instanţe ori a unei secţii a acesteia, ori în care se poate formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiaşi judecător. Prin urmare, textele de lege criticate reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Pe de altă parte, textele de lege criticate realizează o veritabilă protecţie a justiţiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluţionării cauzei, restrângând posibilităţile părţilor de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situaţii care se justifică raţional.

De altfel liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

În consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile autorului excepţiei referitoare la îngrădirea dreptului constituţional la un proces echitabil, prin imposibilitatea recuzării membrilor întregii instanţe, sunt neîntemeiate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.790/245/2009 al Tribunalul Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu