Decizie nr. 686 din 20 mai 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Glina - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Vasile Iovu şi Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei Vasile Iovu, personal, şi Elena Iovu, personal şi asistată de avocatul Hermina Ignat, cu împuternicire la dosar. De asemenea, se prezintă avocatul Maria Calciu, cu împuternicire la dosar, pentru partea Mânăstirea "Sfântul Vasile" din Bodeşti.

Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că, la dosarul cauzei, Elena Iovu a depus note scrise prin care ridică, direct în faţa Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr. 53/2008, precum şi a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, partea Mânăstirea "Sfântul Vasile" din Bodeşti a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de judecată, precum şi a noii excepţii invocate, ca fiind inadmisibilă.

Preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor cu privire la excepţia ridicată direct în faţa instanţei de contencios constituţional.

Vasile Iovu solicită admiterea excepţiei astfel cum aceasta a fost ridicată direct în faţa Curţii.

Apărătorul Mânăstirii "Sfântul Vasile" din Bodeşti solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei ridicate direct în faţa Curţii, invocând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În replică, apărătorul autorului excepţiei Elena Iovu arată că noua excepţie reprezintă, de fapt, o dezvoltare a excepţiei ridicate în faţa instanţei de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei Vasile Iovu şi apărătorul autorului excepţiei Elena Iovu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată.

Reprezentantul Mânăstirii "Sfântul Vasile" din Bodeşti arată că excepţia este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că promisiunea de a vinde nu naşte un drept de proprietate şi că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 933/279/2007, Tribunalul Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vasile Iovu şi Elena Iovu într-o cauză civilă ce are ca obiect constatarea dreptului de superficie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 nu rezultă, însă, din argumentarea autorilor excepţiei, care sunt dispoziţiile constituţionale considerate ca fiind încălcate. Arată că, prin prevederile criticate, nu se poate garanta exercitarea unui control temeinic al statutelor de funcţionare a cultelor şi nici nu se asigură o cale de intervenţie şi modificare a unor prevederi nelegale şi neconstituţionale din cadrul statutelor respective. Consideră că era obligatorie menţinerea controlului legalităţii şi constituţionalităţii acestora, precum şi recunoaşterea lor de către puterea legiuitoare prin lege, astfel cum era prevăzut în Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 177 din 14 august 1948. Arată, în acest sens, că Legea fundamentală şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative interzic modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ de nivel juridic superior printr-un act normativ de nivel juridic inferior. Consideră că recunoaşterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută printr-o ordonanţă, şi nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă controlului Curţii Constituţionale. Arată că, în speţa de faţă, Guvernul a emis, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, Hotărârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008, prin care a recunoscut Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, hotărâre ce a abrogat Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 233/1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, act normativ de nivel juridic superior actelor pe care Guvernul are abilitarea de a le emite în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Autorii excepţiei consideră că procedura prin care au fost modificate, completate sau abrogate Decretele Prezidiului Marii Adunări Naţionale este neconstituţională. Arată că, abilitat fiind să emită hotărâri prin care să recunoască statutul cultelor, Guvernul României ar fi trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză, "şi nu să procedeze la emiterea unor acte normative nelegale şi neconstituţionale, care astfel sunt lovite de nulitate de drept, fiind emise cu încălcarea normelor de ordine publică".

Autorii excepţiei consideră că prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 contravin dispoziţiilor art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece constituie o prezumţie legală a inadmisibilităţii promovării oricăror acţiuni în justiţie, deoarece dispoziţia de lege criticată prevede faptul că bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare. Arată că acest text contravine prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituţia României, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 încalcă dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 alin. (1) şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea dau posibilitatea aplicării regimului juridic al proprietăţii publice (bunurile proprietate publică sunt insesizabile şi imprescriptibile) unor bunuri ale persoanelor juridice de drept privat. În acelaşi sens, arată că, potrivit prevederilor Codului civil, liberalităţile făcute între vii sau prin legate pot face obiectul acţiunilor de revocare, constatare a nulităţii actului prin care s-a făcut liberalitatea, sau reducţiune, fiind astfel posibilă şi legală revendicarea acestor bunuri înstrăinate fără respectarea formelor şi condiţiilor legale.

Tribunalul Neamţ - Secţia civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu precizează în mod explicit ce dispoziţii din Constituţie încalcă prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, apreciază că interdicţia prevăzută de acestea a fost instituită pentru garantarea stabilităţii materiale a unităţilor de cult şi, deci, a drepturilor constituţionale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum şi a celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc fiinţa umană prin prevalenţa vieţii spirituale asupra celei biologice şi materiale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative. Apreciază că niciunul dintre textele de lege criticate nu conţine dispoziţii care să afecteze în vreun fel accesul liber la justiţie al oricărei persoane care consideră că îi sunt afectate drepturile sau libertăţile fundamentale şi nici dreptul de proprietate. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 557/2005, Decizia nr. 655/2005, Decizia nr. 388/2006 şi Decizia nr. 737/2006. Arată că, în situaţia de faţă, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea stabilităţii materiale a unităţilor de cult. Apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţionează dreptul la un proces echitabil. În plus, art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege reprezintă o concretizare a accesului liber la justiţie, întrucât Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacată în justiţie, conform legii. Constată că dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu normele constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, consideră că prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice. Apreciază că dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţilor prezente, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul cuprins:

–Art. 17 alin. (1): "Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.";

–Art. 20 alin. (1), (2) şi (4): "(1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată.

(2)Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacată în justiţie, conform legii. [...] (4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.";

–Art. 21: "Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.";

–Art. 31 alin. (1): "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.";

–Art. 49 alin. (3): "Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."

În privinţa Hotărârii Guvernului nr. 53/2008, precum şi a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta nu se poate pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct în faţa sa, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie doar textele citate mai sus.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 11 alin. (2) referitor la tratatele ratificate de Parlament, art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare.

De asemenea, autorii invocă încălcarea art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006, autorii excepţiei fac referire la acte normative diverse şi mai puţin la prevederi determinate ale încălcării Constituţiei României în vigoare la acest moment, însă din examinarea argumentelor expuse, rezultă că autorii consideră a fi încălcate principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi cel al liberului acces la justiţie. Referitor la critica potrivit căreia recunoaşterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută printr-o ordonanţă, şi nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă controlului instanţei de contencios constituţional, Curtea arată că, în chiar textul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, este prevăzută posibilitatea atacării în justiţie a hotărârii Guvernului, conform legii, ceea ce reprezintă o concretizare a accesului liber la justiţie, iar nu o încălcare a acestuia. Chiar şi în lipsa unei prevederi exprese precum cea a art. 20 alin. (2) din lege, hotărârea de Guvern ca act administrativ tot ar fi putut fi atacată în justiţie. Niciunul dintre textele criticate nu conţine dispoziţii care să afecteze în vreun fel accesul liber la justiţie al oricărei persoane care consideră că îi sunt afectate drepturile sau libertăţile fundamentale şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţionează dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea apreciază că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Autorii excepţiei consideră că Guvernul României ar fi trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză. Curtea constată, însă, că acest lucru ar contraveni dispoziţiilor art. 29 alin. (2) şi art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă, precum şi direct de Avocatul Poporului, enumerarea titularilor dreptului de sezină fiind limitativă.

Referitor la pretinsa contradicţie a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cu prevederile art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea apreciază că textul de lege prevede interdicţia revendicării bunurilor care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi a altor bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult. Această interdicţie a fost instituită pentru garantarea stabilităţii materiale a unităţilor de cult şi, deci, a drepturilor constituţionale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum şi a celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc fiinţa umană prin prevalenţa vieţii spirituale asupra celei biologice şi materiale. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate, neputând fi reţinută critica potrivit căreia aceste bunuri s-ar bucura de regimul juridic al proprietăţii publice, din moment ce ele nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. În numeroase rânduri, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală oferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. În situaţia de faţă, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea stabilităţii materiale a unităţilor de cult, astfel încât nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate ridicată, prin raportare la dispoziţiile art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii şi la cele ale art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Deosebit de aceste aspecte, Curtea constată că stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor nu înlătură posibilitatea declarării nulităţii absolute a actelor de dobândire, inalienabilitatea acestor bunuri fiind susţinută tocmai prin caracterul legal al intrării bunurilor în patrimoniul acestor culte. Astfel, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu încalcă nici prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice.

Cu privire la susţinerea de către autorii excepţiei a posibilităţii ca liberalităţile făcute între vii să poată fi revocate, acestea nu fac decât să întărească diferenţa dintre inalienabilitate şi constatarea nulităţii absolute. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin raportare la prevederile Codului civil, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că neconcordanţa dintre legile în vigoare în aceeaşi materie nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare în timp a acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Vasile Iovu şi Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Cristina Toma