Decizia nr. 419 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Scarlat în Dosarul nr. 2.442/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 246D/2018.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, domnul avocat George Coca, având împuternicirea avocațială depusă la dosar, iar pentru Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, doamnele Manuela Palcău și Mirabela Tabarcia, cu împuternicirile depuse la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un litigiu de muncă și că la dosarul cauzei exista o ordonanță de clasare emisă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, de Direcția Națională Anticorupție, ordonanță prin care s-a stabilit că nu există niciun prejudiciu produs. Se apreciază că textul criticat, cu referire cel puțin la cazurile de clasare prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de procedură penală, încalcă art. 20 și 148 din Constituție prin raportare la art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 5 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul ne bis in idem nu se aplică în mod obligatoriu numai cauzelor penale. Prin urmare, textul este neconstituțional în măsura în care nu recunoaște autoritatea de lucru judecat și în privința soluțiilor date de Ministerul Public în privința temeiurilor de clasare antereferite. Astfel, se apreciază că instanța civilă nu are competența de a cenzura ordonanța de clasare din perspectiva existenței prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Depune concluzii scrise.

4.Având cuvântul, reprezentantul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, doamna Manuela Palcău, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

5.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile criticate nu încalcă principiul ne bis in idem. Se susține că nu este vorba de două proceduri penale în care să se cerceteze răspunderea penală a acuzatului pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, ci de o procedură penală și una civilă, care vizează răspunderi diferite. Răspunderea civilă, spre deosebire de cea penală, urmărește repararea prejudiciului în condițiile răspunderii civile delictuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.442/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Scarlat într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în răspundere patrimonială.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul este neconstituțional, întrucât autoritatea de lucru judecat nu privește și soluțiile date de Ministerul Public. Se mai indică faptul că, atunci când procesul penal este finalizat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în nicio procedură ulterioară nu este permis să se afirme de către o instanță judecătorească sau autoritate disciplinară că fapta există.

8.Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentanților părților și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 28 teza a doua din Codul de procedură penală. În realitate, analizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 28 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșito. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.“13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 148 alin. (1) și (2) privind actele obligatorii ale Uniunii Europene. Se mai invocă art. 4 paragraful 1 - Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 5 - Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că întreaga critică de neconstituționalitate acreditează ideea că soluțiile de clasare date de procuror ar trebui să se bucure de autoritate de lucru judecat. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că soluțiile de clasare sunt date atunci când procurorul nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Însă este evident că numai hotărârile judecătorești se pot bucura de autoritate de lucru judecat, nu și actele emise de Ministerul Public. Instanța judecătorească beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, respectiv de puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 480 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018, paragraful 33).

15.Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că dintre cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituție, numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Or, Ministerul Public nu judecă, ci contribuie la activitatea judiciară desfășurată de instanțele judecătorești (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 144).

16.Faptul că soluția de clasare poate face obiectul controlului judiciar, prin formularea unei plângeri de către persoana interesată la instanța judecătorească, conform art. 341 din Codul de procedură penală, nu înseamnă că ordonanța de clasare dobândește autoritate de lucru judecat în condițiile respingerii plângerii. Din contră, sub condiția confirmării judecătorului de cameră preliminară, există posibilitatea redeschiderii urmăririi penale, în condițiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, caz în care procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale.

17.Din cele de mai sus rezultă că justiția se înfăptuiește numai de instanțele judecătorești și, drept urmare, numai hotărârile pronunțate de acestea pot beneficia de autoritate de lucru judecat, astfel că art. 4 paragraful 1 - Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 5 - Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocate prin prisma art. 20 și 148 din Constituție, după caz, nu au incidență în cauză.

18.Cu privire la susținerea potrivit căreia atunci când procesul penal este finalizat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală în nicio procedură ulterioară nu este permis să se afirme de către o instanță judecătorească sau autoritate disciplinară că fapta există, Curtea reține că ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, iar incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală înseamnă că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, cu alte cuvinte, fapta nu constituie infracțiune, aspect care nu împiedică antrenarea altor forme ale răspunderii de natură extrapenală (patrimonială, disciplinară etc.).

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Scarlat în Dosarul nr. 2.442/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 28 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly