Decizia nr. 480 din 12 iulie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 din Codul penal, excepție ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin și Ilie (fostă Onica) Anișoara în Dosarul nr. 44.195/281/2014* al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 611D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.188D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Șuță Liliana în Dosarul nr. 3.187/ 245/2014* al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

7.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.188D/2017 la Dosarul nr. 611D/2017, care a fost primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că autorii excepției sunt nemulțumiți de împrejurarea că obiect material al infracțiunii poate fi o declarație dată în fața procurorului, susținere care nu poate fi primită, deoarece procesul penal debutează încă din faza de urmărire penală. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 97 din 1 martie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.Prin încheierile din 25 ianuarie 2017 și 14 februarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 44.195/281/2014* și nr. 3.187/ 245/2014*, Judecătoria Ploiești - Secția penală și Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 din Codul penal și, respectiv, art. 273 alin. (1) din Codul penal.

10.Excepția a fost ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin și Ilie (fostă Onica) Anișoara și, respectiv, de Șuță Liliana în dosarele de mai sus, având ca obiect soluționarea unor cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Potrivit art. 273 alin. (1) din Codul penal, care se regăsește în prezent în titlul IV al Părții speciale al Codului penal intitulat Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă ori în orice procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

12.În redactarea textului constituțional de referință se regăsește sintagma (cu verbul la reflexiv) „Justiția se realizează“. Un prim argument al neconstituționalității art. 273 alin. (1) din Codul penal rezultă din similitudinea dată de cele două verbe „a înfăptui“ și „a realiza“. Rezultă că, între cele două verbe, existând o identitate din punctul de vedere al sensului verbului „a înfăptui“ din titlul IV al Codului penal, trebuie interpretat ca având același sens și aceeași finalitate cu verbul „a realiza“ din textul constituțional. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează numai prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar nu prin intermediul organelor de urmărire penală, cum sunt organele de poliție sau parchete.

13.Din perspectiva organelor prin intermediul cărora se realizează actul de justiție, singurele organe ce realizează justiția sunt instanțele judecătorești. Rezultă că, prin raportare la dispoziția constituțională, celelalte organe judiciare menționate în art. 30 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, respectiv organele de cercetare penală ori procurorul, sunt organe specializate ce realizează activitatea judiciară, dar nu realizează funcția de justiție. De aceea, funcția judiciară și activitatea de înfăptuire a justiției nu sunt sinonime și nu pot fi confundate.

14.Așa fiind, întrucât infracțiunea de mărturie mincinoasă, în forma prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, are ca obiect juridic protejarea relațiilor sociale ce țin de buna înfăptuire a actului de justiție în sensul art. 126 din Constituție, autorii susțin că textul incriminator este constituțional numai în măsura în care noțiunea de cauză penală, civilă sau orice altă procedură în care se ascultă martori se referă la acte de înfăptuire a justiției ce se realizează, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, exclusiv de către instanțele de judecată. În concluzie, întrucât justiția se înfăptuiește în România numai în instanțele judecătorești, rezultă că numai declarațiile neadevărate sau omisive date cu rea-credință de martori sub jurământ în fața magistraților judecători pot configura infracțiunea de mărturie mincinoasă a faptă îndreptată împotriva actului de justiție.

15.Judecătoria Ploiești - Secția penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

16.Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în accepțiunea art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțele judecătorești interpretează legea în mod necesar în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Acestea sunt, însă, ținute să aplice nu numai legislația internă, cât și pe cea internațională ratificată de România, inclusiv Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competența instanțelor de judecată de a interpreta dispozițiile legale a căror aplicare o fac, precum și dreptul cetățenilor de a formula cereri de chemare în judecată pentru apărarea drepturilor nu pot fi restricționate de nicio instituție a statului, fiind consacrate în art. 52 și 126 din Legea fundamentală. O persoană poate fi audiată ca martor în tot cursul procesului penal, adică atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești. Indiferent de stadiul procesului în care sunt audiați, martorii, conform art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, au obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-li-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă.

17.Infracțiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, indiferent de stadiul procesului, urmărire penală sau judecată, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat. Rațiunea avută în vedere la edictarea de către legiuitor a normei criticate este aceea de a-l pedepsi pe martorul care, în cauzele penale, indiferent de stadiu, urmărire penală sau judecată, face afirmații mincinoase care pot conduce la stabilirea unei stări de fapt greșite. Împrejurarea că martorul care face declarații mincinoase în cursul urmăririi penale săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă nu contravine prevederilor art. 126 din Constituție, în condițiile în care, tot instanțele de judecată, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, sunt cele care stabilesc dacă sunt ori nu întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

19.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar art. 273 din Codul penal nu conține nicio dispoziție de natură a afecta acest principiu.

20.Principiul realizării justiției de către instanțele judecătorești nu exclude participarea la procesul penal și la realizarea actului de justiție și a altor persoane decât instanțele de judecată (organe de cercetare penală, procuror, martori, experți, interpreți etc.), în scopul sprijinirii activității instanței de aflare a adevărului în vederea soluționării cauzei.

21.Prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca, în faza de urmărire penală, să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei, iar împiedicarea desfășurării activității acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiție, așa cum este reglementat de normele constituționale, fiind sancționată de legiuitor ca atare.

22.Așadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar și în faza de urmărire penală este de natură a împiedica organele judiciare să își desfășoare activitatea în scopul aflării adevărului și al contribuirii la înfăptuirea actului de justiție, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanție a principiului înfăptuirii actului de justiție de către instanțele de judecată, nicidecum o încălcare a sa, precum și a art. 131 din Constituție privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept, drepturile și interesele cetățenilor.

23.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Astfel, art. 126 din Constituție statuează asupra principiului separației puterilor în stat, din care rezultă că justiția se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească. Prevederile legale care guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege acceptă în mod unanim că „atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“ (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009).

24.Prin reglementarea infracțiunii de mărturie mincinoasă, legiuitorul a înțeles să protejeze relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, relații care presupun sinceritate din partea celor ascultați ca martori ori folosiți ca experți sau interpreți în cauzele penale, civile sau orice altă procedură. În cazul în care se acceptă interpretarea propusă de către autorii excepției de neconstituționalitate, se va restrânge sfera de aplicare a textului criticat, astfel încât faptele săvârșite în cadrul celorlalte funcții judiciare vor rămâne nepedepsite, situație contrară și neconformă cu spiritul legii penale.

25.În ceea ce privește afirmația potrivit căreia justiția nu se înfăptuiește prin intermediul organelor de urmărire penală, cum sunt organele de poliție și procurorii, Avocatul Poporului menționează că potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele în vedere unei juste soluționări a acesteia. De altfel, unul dintre principiile fundamentale ale legii procesuale penale este „aflarea adevărului“, organele judiciare având obligația legală de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

26.În plus, este de competența legiuitorului să stabilească aspecte care privesc modul de desfășurare a procesului, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

27.Se arată că, în notele scrise, autorii excepției din Dosarul nr. 611D/2017 nu formulează o veritabilă critică de constituționalitate, întrucât solicită o clarificare a situației, respectiv dacă infracțiunea de sperjur trebuie sancționată numai atunci când vizează exclusiv înfăptuirea actului de justiție sau și atunci când vizează ansamblul tuturor normelor ce reglementează activitatea de realizare a tuturor funcțiilor judiciare. Sub acest aspect, Guvernul precizează că interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării reprezintă o competență specifică ce revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

28.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 273, respectiv art. 273 alin. (1) din Codul penal cu denumirea marginală Mărturia mincinoasă. Din considerentele actului de sesizare, precum și din notele scrise ale autorilor excepției rezultă că acestea vizează numai dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal referitoare la sintagma „cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori“, motiv pentru care obiectul excepției urmează a fi restrâns în mod corespunzător. Dispozițiile legale criticate în ambele dosare au următorul conținut: „(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“.

31.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

32.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 33-39, s-a observat că autorii excepției au plecat de la premisa unei egalități între termenul „justiție“ folosit de Legea fundamentală și același termen folosit de legiuitor în Codul penal, cu referire la infracțiunile contra înfăptuirii justiției. În ceea ce privește Legea fundamentală, Curtea a reținut că, într-adevăr, dispozițiile art. 126 alin. (1) dispun în sensul că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“.

33.Interpretând aceste dispoziții constituționale, Curtea Constituțională a constatat că instanța de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, adică de puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).

34.Pe de altă parte, Curtea a reținut că dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal reglementează infracțiunea de „Mărturie mincinoasă“, infracțiune care se regăsea, într-o variantă asemănătoare, în cuprinsul art. 260 din Codul penal din 1969. Infracțiunea de „Mărturie mincinoasă“ face parte din titlul IV al Părții speciale a Codului penal cu denumirea marginală „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției“.

35.În continuare, Curtea a observat că obiectul juridic generic al tuturor infracțiunilor contra înfăptuirii justiției îl reprezintă ansamblul relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție. În ceea ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă, Curtea a reținut că obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiției sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă și loială la acest proces a celor care au informații ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăției sau nevinovăției unei persoane. În ceea ce privește celelalte infracțiuni din acest titlu al Codului penal, Curtea a observat, de exemplu, că, în cazul infracțiunii de nedenunțare, obiectul juridic special este reprezentat de valoarea socială cu privire la sesizarea organelor judiciare, iar în cazul infracțiunii de evadare, obiectul juridic îl formează relațiile sociale cu privire la înfăptuirea justiției sub aspectul autorității actelor judiciare și al respectării de către persoanele supuse unor măsuri de reținere sau deținere a dispozițiilor organelor judiciare.

36.Curtea a constatat că fiecare normă juridică ce definește infracțiunile cuprinse în titlul IV - „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției“ din Codul penal vine să ocrotească un aspect, o componentă a domeniului justiției. Aceasta deoarece, chiar dacă atributul înfăptuirii justiției este doar de competența instanțelor judecătorești, participarea la realizarea justiției nu este plasată exclusiv în sfera de competență a acestora.

37.Așa fiind, Curtea a apreciat că semnificația conceptului de „justiție“ poate fi privită din două perspective. Perspectiva restrânsă corespunde prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție și se raportează numai la activitatea de soluționare a cauzelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești prevăzute de lege. Perspectiva largă a conceptului are în vedere, pe lângă activitatea propriu-zisă a instanțelor judecătorești, și alte activități care contribuie la înfăptuirea justiției, de exemplu urmărirea penală sau executarea hotărârilor judecătorești.

38.Astfel, conceptul de „justiție“ privit din perspectivă constituțională nu este incident în cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției reglementate de Codul penal. Aceste infracțiuni au în vedere accepțiunea largă a conceptului de „justiție“ determinată de obiectul ocrotirii penale atât a funcțiilor și activităților prin care se înfăptuiește propriu-zis justiția, dar și a celor complementare pe care aceasta le presupune. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că nu poate fi reținută critica autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal necontravenind prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.

39.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat decizia mai sus menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

40.Distinct de argumentele arătate mai sus, Curtea mai constată că principiul realizării justiției de către instanțele judecătorești nu exclude participarea la procesul penal și la realizarea actului de justiție și a altor persoane decât instanța de judecată (organe de cercetare penală, procuror, martori, expert, interpret etc.), în scopul sprijinirii activității instanței de aflare a adevărului în vederea soluționării cauzei.

41.Prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei, iar împiedicarea desfășurării activității acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiție, așa cum este el reglementat de normele constituționale, fiind sancționată de legiuitor ca atare.

42.Așadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar și în faza de urmărire penală este de natură a împiedica organele judiciare să își desfășoare activitatea în scopul aflării adevărului și al contribuirii la înfăptuirea actului de justiție, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanție a principiului înfăptuirii actului de justiție de către instanțele de judecată, nicidecum o încălcare a sa, precum și a art. 131 din Constituție privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept, drepturile și interesele cetățenilor.

43.În plus, prin reglementarea infracțiunii de mărturie mincinoasă, legiuitorul a înțeles să protejeze relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, relații care presupun sinceritate din partea celor ascultați ca martori ori folosiți ca experți sau interpreți în cauzele penale, civile sau în orice altă procedură în care se ascultă martori. În cazul în care s-ar accepta interpretarea propusă de către autorii excepției de neconstituționalitate s-ar restrânge nejustificat sfera de aplicare a textului criticat, astfel încât faptele săvârșite în cadrul exercitării celorlalte funcții judiciare ar rămâne nepedepsite, situație contrară și neconformă cu spiritul legii penale.

44.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin și Ilie (fostă Onica) Anișoara în Dosarul nr. 44.195/281/2014* al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și de Șuță Liliana în Dosarul nr. 3.187/245/2014* al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția penală și Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru