Decizia nr. 97 din 1 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ și ale art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ivan Mihai și Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 954D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției Ivan Mihai, personal și asistat de domnul avocat Ioan Popescu, cu delegație depusă la dosar. De asemenea, se prezintă partea Deftu Constantin, personal. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită admiterea acesteia.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.044D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Niță Ion și Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Avocatul prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.044D/2017 la Dosarul nr. 954D/2017, care a fost primul înregistrat.

5.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat, care susține că a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ numai în măsura în care se interpretează că organele de cercetare penală pot fi audiate ca martori într-un dosar de urmărire penală în care aceștia au realizat acte de cercetare penală. Apreciază că unele instanțe judecătorești procedează greșit și audiază organele de cercetare penală, în calitate de martori, în dosarele penale. Susține că același lucru s-a întâmplat și în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, organele de cercetare penală fiind audiate în calitate de martori, fapt ce a determinat invocarea excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, arată că, pe de o parte, infracțiunea de mărturie mincinoasă se regăsește între infracțiunile contra înfăptuirii justiției, iar, pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Astfel, infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reținută decât în cazul în care martorul face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat în fața instanței de judecată, iar nu și în celelalte faze procesuale, cum este urmărirea penală. Susține că aceste elemente determină neconstituționalitatea dispoziției criticate, impunându-se admiterea excepției.

6.Partea Deftu Constantin achiesează la cele susținute de domnul avocat Ioan Popescu.

7.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că aspectele învederate de autorii excepției de neconstituționalitate au în vedere interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești. Arată că dispozițiile criticate instituie obligația întocmirii de procese-verbale despre împrejurările constatate, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Această obligație incumbă, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, organelor de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Totodată, dispozițiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că aceste procese-verbale constituie acte de sesizare a organelor de urmărire penală. De asemenea, dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia aceste procese-verbale nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, menținându-li-se valoarea de acte de sesizare a organului de urmărire penală. Mai mult, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că aceste procese-verbale nu pot constitui mijloace de probă.

8.În continuare arată că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală permit audierea în calitate de martor a persoanelor care au întocmit aceste procese-verbale. Totodată, potrivit alineatului precedent, calitatea de martor a acestor persoane are întâietate față de calitatea de reprezentant al organului de cercetare penală. În acest context, apreciază că dispozițiile criticate sunt clare și previzibile. Prin conținutul lor, aceste procese-verbale pot avea valoarea unei mărturii în acuzare, iar prin posibilitatea reglementată de legiuitor referitoare la posibilitatea audierii persoanelor ce au întocmit aceste procese-verbale se asigură echitabilitatea și contradictorialitatea procesului penal. Totodată, reglementarea este de natură a eficientiza și a oferi garanții dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, neconstituind încălcări ale acestora.

9.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, reprezentantul Ministerului Public apreciază că declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale au o însemnătate deosebită. Acestea, în coroborare cu celelalte mijloace de probă, fundamentează soluția procurorului, care poate fi de sesizare a instanței judecătorești, prin rechizitoriu, sau de netrimitere în judecată. În măsura în care procurorul optează pentru trimiterea în judecată, valoarea acestor declarații nu poate fi ignorată, în condițiile în care există situații în care, urmare a manifestării consimțământului inculpatului, judecata se poate limita la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, cercetarea judecătorească fiind una limitată. Aceasta este una din ipotezele în care declarațiile date în cursul urmăririi penale au o valoare deosebită, legiuitorul înțelegând să le dea acestora aceeași valoare și forță juridică ca și celor date în fața instanței de judecată. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

10.Prin Încheierea din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 837/283/2016, Judecătoria Pucioasa a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ, excepție invocată de Ivan Mihai, și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție invocată de Simion (Enescu) Carmen Luiza, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

11.Prin Încheierea din 20 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 9.985/281/2016, Judecătoria Ploiești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepție invocată de Niță Ion și Egumenide Mircea Dumitru, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

12.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ sunt neconstituționale, deoarece permit audierea ca martori a organelor poliției care au constatat o infracțiune flagrantă și au întocmit un proces-verbal în acest sens. Apreciază că se încalcă dreptul la un proces echitabil instituit de dispozițiile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, autorii excepției susțin că incriminarea acestei fapte se regăsește în Titlul IV al părții speciale din Codul penal cu denumirea marginală „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției“. De asemenea, arată că, potrivit art. 126 din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, iar nu prin intermediul organelor de urmărire penală sau al celor de cercetare penală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că justiția se realizează numai prin instanțele civile și penale, astfel că doar declarațiile neadevărate, date cu rea-credință de către martori, sub prestare de jurământ în fața instanțelor judecătorești, pot configura infracțiunea de mărturie mincinoasă, ca faptă îndreptată împotriva înfăptuirii justiției. Susține că faptele similare, comise de martori în cursul anchetelor penale sau în cursul altor proceduri judiciare ce presupun audierea de martori, pot contura elementele constitutive ale altor infracțiuni, cum ar fi, de pildă, favorizarea făptuitorului, tăinuirea, falsul în declarații etc.

13.Judecătoria Pucioasa apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale menționate de dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală, în speță, a lucrătorilor de poliție care au întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Instanța judecătorească subliniază că audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de dispozițiile art. 120 și art. 121 din Codul de procedură penală, iar declararea necorespunzătoare a adevărului, în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale asupra cărora acești martori sunt întrebați, se circumscrie dispozițiilor art. 273 din Codul penal. Totodată, se arată că evaluarea probatoriului se va face în ansamblu, Codul de procedură penală neprevăzând faptul că o anumită probă are o valoare probatorie mai mare în comparație cu altele. Din perspectiva celor mai sus menționate, instanța apreciază că sunt suficiente garanții, astfel încât depozițiile persoanelor care au întocmit procese-verbale de constatare, fie să poată fi cenzurate, fie să poată contribui, după caz, la stabilirea corectă a situației de fapt. În continuare, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 450 din 7 noiembrie 2013.

14.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, instanța judecătorească arată că audierea unor martori în faza de urmărire penală conduce, prin coroborarea probatoriului, fie la soluții de trimitere în judecată, fie la soluții de clasare. Prin urmare, depozițiile martorilor în faza de urmărire penală conduc, prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe, la stabilirea situației de fapt și la sesizarea instanței de judecată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, judecata se poate desfășura numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute, situație în care inculpatul beneficiază de o reducere a pedepsei. Instanța judecătorească apreciază că viziunea legiuitorului a fost nu numai în sensul de a stabili aceeași valoare probatorie probelor administrate în faza de urmărire penală cu a celor administrate în faza cercetării judecătorești, ci și de a da eficiență probelor administrate în faza de urmărire penală și de a dispune, în situația în care acuzația formulată se susține, condamnarea inculpatului pe baza acestor probe.

15.Așa fiind, instanța apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, iar valoarea probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală are în vedere calitatea Ministerului Public de subiect activ al acțiunii penale, autoritate care exercită atribuții în activitatea judiciară penală de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, autoritate care acționează pe baza principiilor legalității și imparțialității. Actuala reglementare asigură o bună administrare a justiției și preîntâmpină procese penale care ar ajunge pe rolul instanțelor fără a exista un minim control asupra veridicității depozițiilor unor martori care ar susține acuzarea formulată în cauză. O situație contrară ar genera, prin urmare, procese penale care impun eventuale restrângeri de drepturi ale persoanelor cercetate fără un fundament al probatoriului care să se circumscrie unor cerințe de legalitate.

16.Judecătoria Ploiești - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că nu se poate susține că, prin trimiterea în judecată a unei persoane care ar fi declarat necorespunzător adevărul în faza de urmărire penală, se încalcă dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție, întrucât este evident că numai instanța de judecată, prin intermediul căreia se înfăptuiește justiția, este ținută să se pronunțe, în raport cu poziția procesuală a inculpaților, asupra măsurii în care faptele există și îndeplinesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă.

17.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18.Guvernul arată că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar art. 273 din Codul penal nu conține nicio dispoziție de natură a afecta acest principiu. Principiul realizării justiției de către instanțele judecătorești nu exclude participarea la procesul penal și la realizarea actului de justiție și a altor persoane (organe de cercetare penală, procuror, martori, expert, interpret etc.), în scopul sprijinirii activității instanței de aflare a adevărului în vederea soluționării cauzei. Prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei, iar împiedicarea desfășurării activității acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiție, așa cum este el reglementat de normele constituționale, fiind sancționată de legiuitor ca atare. Așadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar și în faza de urmărire penală, este de natură a împiedica organele judiciare să își desfășoare activitatea în scopul aflării adevărului și al contribuirii la înfăptuirea actului de justiție, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanție a principiului înfăptuirii actului de justiție de către instanțele de judecată și a art. 131 din Constituție privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept, drepturile și interesele cetățenilor.

19.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) raportat la art. 61 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că acestea nu aduc atingere dispozițiilor constituționale, deoarece audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale, potrivit dispozițiilor art. 61 și art. 62 din Codul de procedură penală, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de art. 120 și art. 121 din Codul de procedură penală.

20.Avocatul Poporului susține că, datorită importanței acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispozițiile art. 114 și art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate a normei criticate, Avocatul Poporului susține că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerințele instituite de Constituție în acest sens. Astfel, legiuitorul și-a exercitat întocmai obligația pozitivă prin reglementarea clară și precisă a noțiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar și a condițiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Posibilitatea ca organele de constatare care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu contravin art. 126 din Constituție, instanța de judecată fiind cea care, apreciind probatoriul administrat în faza urmăririi penale, pronunță hotărârea judecătorească. De altfel, critica autoarei vizează modul în care s-a făcut aplicarea legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate de competența Curții Constituționale. Apreciază că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial.

21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției și ale părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ, precum și dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–Art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală:

(1)Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:

[…]

c)organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.“;

–Art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală:

Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.

–Art. 273 alin. (1) din Codul penal:

Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

24.Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la libera circulație și art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

25.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ, Curtea observă că, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, răspunzând unor critici similare, a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

26.Cu acel prilej, Curtea a reținut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din același cod, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și art. 62 din același act normativ. În continuare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

27.De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiați martori care să-l disculpe, în aceleași condiții în care sunt audiați și interogați martorii acuzării; el constituie o aplicație a principiului contradictorialității în procesul penal și, în același timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

28.Totodată, Curtea Constituțională, plecând de la cele statuate de instanța europeană, a reținut că noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41).

29.Plecând de la aceste premise, Curtea Constituțională a reținut că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea a observat că, în esență, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declarații, documente etc.). Astfel, aplicând jurisprudența de principiu în materie a instanței de la Strasbourg, Curtea Constituțională a apreciat că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenției.

30.Având în vedere aceste aspecte, Curtea Constituțională a constatat că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

31.În ceea ce privește cele arătate de avocatul autorului excepției, potrivit cărora, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, organele de cercetare penală au fost audiate ca martori, Curtea constată că această susținere nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci, în realitate, privește modul de interpretare și aplicare a prevederilor de lege criticate. Or analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

32.Pentru aceste motive, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecință.

33.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că autorii excepției pleacă de la premisa unei egalități între termenul „justiție“ folosit de Legea fundamentală și același termen folosit de legiuitor în Codul penal, în ceea ce privește infracțiunile contra înfăptuirii justiției. În ceea ce privește Legea fundamentală, Curtea reține că, într-adevăr, dispozițiile art. 126 alin. (1) dispun în sensul că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“.

34.Interpretând aceste dispoziții constituționale, Curtea Constituțională a constatat că instanța de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, adică de puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).

35.Pe de altă parte, Curtea reține că dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal reglementează infracțiunea de „Mărturie mincinoasă“, infracțiune care se regăsea, într-o variantă asemănătoare, în cuprinsul art. 260 din Codul penal din 1969. Infracțiunea de „Mărturie mincinoasă“ face parte din Titlul IV din Codul penal cu denumirea marginală „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției“.

36.În continuare, Curtea observă că obiectul juridic generic al tuturor infracțiunilor contra înfăptuirii justiției îl reprezintă ansamblul relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție. În ceea ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă, Curtea reține că obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiției sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă și loială la acest proces a celor care au informații ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăției sau nevinovăției unei persoane. În ceea ce privește celelalte infracțiuni din acest titlu al Codului penal, Curtea observă, de exemplu, că, în cazul infracțiunii de nedenunțare, obiectul juridic special este reprezentat de valoarea socială cu privire la sesizarea organelor judiciare, iar în cazul infracțiunii de evadare, obiectul juridic îl formează relațiile sociale cu privire la înfăptuirea justiției sub aspectul autorității actelor judiciare și al respectării de către persoanele supuse unor măsuri de reținere sau deținere a dispozițiilor organelor judiciare.

37.Curtea constată că fiecare normă juridică ce definește infracțiunile cuprinse în Titlul IV - „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției“ din Codul penal vine să ocrotească un aspect, o componentă a domeniului justiției. Aceasta, deoarece, chiar dacă atributul înfăptuirii justiției este doar de competența instanțelor judecătorești, participarea la realizarea justiției nu este plasată exclusiv în sfera de competență a acestora.

38.Așa fiind, Curtea apreciază că semnificația conceptului de „justiție“ poate fi privită din două perspective. Perspectiva restrânsă corespunde prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție și se raportează numai la activitatea de soluționare a cauzelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești prevăzute de lege. Perspectiva largă a conceptului are în vedere, pe lângă activitatea propriu-zisă a instanțelor judecătorești, și alte activități care contribuie la înfăptuirea justiției, de exemplu, urmărirea penală sau executarea hotărârilor judecătorești.

39.Astfel, conceptul de „justiție“ privit din perspectivă constituțională nu este incident în cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției reglementate de Codul penal. Aceste infracțiuni au în vedere accepțiunea largă a conceptului de „justiție“ determinată de obiectul ocrotirii penale atât a funcțiilor și activităților prin care se înfăptuiește propriu-zis justiția, dar și a celor complementare pe care aceasta le presupune. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal necontravenind prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.

40.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ivan Mihai și Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa și de Niță Ion și Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și constată că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din același act normativ și ale art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Pucioasa și Judecătoriei Ploiești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 martie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu