Decizie nr. 450 din 7 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dumitru Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 49D/2013.

La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire şi a celor cu identitate reală, care sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil, ci, din contră, constituie expresia celor două garanţii generale oferite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume egalitatea armelor şi contradictorialitatea.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.021/83/2012, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Excepţia a fost ridicată de Dumitru Godâncă cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 din Codul penal raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât calitatea de martor a unei persoane fizice, definită de art. 78 din Codul de procedură penală, nu poate fi dublată de o altă calitate a aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză, şi anume aceea de investigator sub acoperire sau de investigator cu identitate reală. Consideră că implicarea materială în producerea unor probe - de exemplu, prin provocarea unor discuţii şi înregistrarea acestora -, implicarea emoţională, precum şi interesul dobândit ca urmare a acestor implicări sunt de natură a pune sub semnul întrebării obiectivitatea, detaşarea şi sinceritatea declaraţiilor date în calitate de martori de către investigatorii sub acoperire sau cu identitate reală. Or, este evident că atât timp cât asupra declaraţiilor date în calitate de martor de către aceste persoane, care, în prealabil, în aceeaşi cauză, au avut calitatea de investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, planează suspiciuni legitime în legătură cu sinceritatea declaraţiilor date şi cu realitatea celor relatate, nu se poate susţine că utilizarea lor ca mijloace de probă în procesul penal garantează dreptul la un proces echitabil, în înţelesul art. 21 alin. (3) din Constituţie. Mai arată că aceste persoane ar putea fi audiate în calitate de informatori, furnizori de informaţii sau observatori, dar nicidecum în calitate de martori, în sensul art. 78 din Codul de procedură penală.

Tribunalul Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, deoarece, prin audierea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală dintr-un dosar penal în calitate de martori în cadrul cercetării judecătoreşti, nu este încălcat principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil şi nu se aduce atingere nici prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, dispoziţiile de lege criticate permit audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire, respectiv a investigatorilor cu identitate reală, în condiţiile art. 86^2 din Codul de procedură penală, text care se referă la martorii audiaţi în condiţii de protecţie a datelor de identificare. Critica de neconstituţionalitate raportată la investigatorii sub acoperire sau cu identitate reală, care, aşa cum este prevăzut la art. 26^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sunt lucrători operativi în cadrul poliţiei judiciare, pe motiv că audierea lor în calitate de martori în procesul penal ar încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil, nu poate fi acceptată atâta vreme cât este vorba de un organ al statului, cu privire la care există prezumţia de legalitate şi bună-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate constituie limitări normale ale dreptului la apărare, în considerarea apărării ordinii publice, a sănătăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi în vederea desfăşurării instrucţiei penale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 53 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Această restrângere este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că aplicarea unor măsuri similare celor prevăzute în art. 26^1 din Legea nr. 78/2000 este conformă Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă este îndeplinită condiţia existenţei unor măsuri de control care să suplinească presupusa limitare, precum şi condiţia ca declaraţia obţinută în aceste circumstanţe să nu constituie singurul element probatoriu care stă la baza condamnării. Or, aceste condiţii sunt îndeplinite în cazul de faţă, întrucât elementele procesuale de echilibrare a măsurilor prevăzute în art. 26^1 din Legea nr. 78/2000 satisfac standardele stabilite de Curte, iar, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Scopul protecţiei datelor de identificare a martorului este acela de a-i asigura acestuia - precum şi celorlalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului - dreptul la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală. Restrângerea exerciţiului dreptului este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi are loc numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că fără ea ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că, potrivit art. 78 din Codul de procedură penală, persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor. Astfel, în cursul procesului penal, inculpatul poate cunoaşte declaraţia dată de martor şi are posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. Toate aspectele care privesc încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale se examinează de instanţă în condiţii de contradictorialitate, prin prisma pertinenţei, a concludenţei şi utilităţii acesteia, având în vedere faptul că finalitatea cercetării judecătoreşti este aceea de a permite aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Totodată, alin. (7) al art. 26^1 din Legea nr. 78/2000 prevede că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile desfăşurate pot constitui mijloace de probă şi pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea, aprecierea şi evaluarea probelor fiind atributul instanţei de judecată care trebuie să coroboreze toate elementele de care dispune. Împrejurarea că persoana care poate contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală aparţine unui organ al autorităţii de stat nu atrage neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte o incompatibilitate între cele două calităţi, cea de investigator şi cea de martor. De altfel, art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este criticat din perspectiva unui pretins caracter lacunar, şi anume pentru lipsa reglementării unei limitări a sferei persoanelor care pot fi audiate ca martori într-un proces penal. Prin Decizia nr. 972/2011, pronunţată într-o cauză similară, Curtea Constituţională a arătat că nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional completarea eventualelor lacune de reglementare, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea legiuitorului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori în condiţiile art. 86^2 din Codul de procedură penală".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 nu aduc atingere principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 26^1 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 din Codul penal, sau de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din Codul penal, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă. Dispoziţiile de lege criticate permit audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire, respectiv a investigatorilor cu identitate reală, în condiţiile art. 86^2 din Codul de procedură penală, text care reglementează modalităţi speciale de ascultare a martorului şi care se referă la martorii audiaţi în condiţii de protecţie a datelor de identificare. Potrivit art. 78 din Codul de procedură penală, martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal. Totodată, art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Or, investigatorii sub acoperire şi investigatorii cu identitate reală, potrivit art. 26^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, cu privire la care există prezumţia de legalitate şi de bună-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel încât nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate formulată în sensul că audierea investigatorilor sub acoperire şi a investigatorilor cu identitate reală în calitate de martori în procesul penal ar încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil.

În realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare a dispoziţiilor art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 de către organele judiciare. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 26^1 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică