Decizie nr. 244 din 10 mai 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, ridicată de Chen Ping, Wang Jianping şi Hong Xueyan în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 şi nr. 3.926/RF/2004 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

În şedinţa din 21 aprilie 2005 Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 13D/2005 şi 14D/2005 la Dosarul nr. 12D/2005 care a fost înregistrat primul, urmând să soluţioneze prin decizia de faţă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cele trei dosare.

La apelul nominal răspunde Chen Ping, asistat de traducător de limba chineză. Lipsesc ceilalţi autori ai excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită admiterea excepţiei conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât prevederile criticate pentru neconstituţionalitate au fost modificate. Astfel, art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 prevede, ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, riscul de a fi supus torturii, tratamentului sau pedepselor inumane ori degradante.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 14 octombrie 2004 şi 25 octombrie 2004, pronunţate în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 şi nr. 3.926/RF/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, excepţie ridicată de Chen Ping, Wang Jianping şi Hong Xueyan în cauzele civile având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de aceştia împotriva sentinţelor prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile lor împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.

În motivările excepţiei de neconstituţionalitate, asemănătoare în cele trei dosare, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 5 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi celor ale art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În susţinerea excepţiei se arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece "limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul din motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva, 1951: rasă, religie, naţionalitate, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social", fără a include "în motivele de acordare a protecţiei umanitare pedepsele inumane sau degradante, diferenţa între tratamente şi pedepse constând în caracterul instituţionalizat al actelor". Totodată se susţine că, "prin omisiunea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecţiei umanitare necondiţionate, prevederile criticate limitează şi mai mult cazurile de incidenţă, ceea ce constituie o altă încălcare a caracterului absolut şi necondiţionat al dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale arătate". Referitor la acest aspect se arată că "includerea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecţiei umanitare [este] unul din puţinele cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului face un control de convenţionalitate a legii interne. În condiţiile în care cel mai adesea Curtea Europeană se abţine de a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale, caracterul absolut al protecţiei instituite prin art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o determină să declare ca neconvenţională o lege represivă".

Autorii excepţiei apreciază că, spre deosebire de art. 5 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, atât prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cât şi cele ale art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale "sunt incidente în toate cazurile existenţei riscului vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante, indiferent de motive". Totodată consideră că prevederile criticate, "prin condiţionarea acordării protecţiei umanitare de dovedirea existenţei temerii bine întemeiate de persecuţie pentru unul sau mai multe dintre motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva, 1951, exclud de la protecţie persoanele care, deşi nu îndeplinesc condiţia temerii bine întemeiate de persecuţie pentru motivele definiţiei, oferă suficiente motive serioase să se creadă că sunt expuse, în ţara de origine, riscului vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante [aplicate] altor cauze decât cele de persecuţie pentru motivele definiţiei".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "prin tratamente inumane sau degradante se înţeleg şi pedepsele inumane sau degradante, raporturile fiind de la gen la specie".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctele sale de vedere asemănător formulate în cele trei dosare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 Curtea Constituţională a constatat că "art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 «a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate. Acest beneficiu acordat de statul român (...) se află în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzute de art. 22 din Constituţie»".

În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile art. 5 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în punctul de vedere al Guvernului se arată următoarele: "Principalul scop al articolelor 2 şi 3 din convenţie îl reprezintă protejarea vieţii, a demnităţii umane şi a integrităţii fizice şi mentale a persoanei. Obligaţiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul articolului 3 din convenţie, nu se limitează numai la obligaţia negativă, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci include şi o obligaţie pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său. În felul acesta, articolul 3 va fi încălcat ori de câte ori o persoană este extrădată sau expulzată către o ţară în care riscă să fie supusă unor tratamente inumane."

Astfel, Guvernul consideră că textul criticat, prin reglementarea acordării protecţiei umanitare condiţionate, "reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante".

Referitor la critica formulată în sensul că textul de lege nu prevede, ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, şi situaţia unei persoane care riscă, în cazul returnării sale în ţara de origine, să fie supusă la pedepse inumane şi degradante, Guvernul arată că "Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, în forma sa iniţială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000), prevedea în art. 5 lit. b) riscul de a fi supus la tortură sau tratamente inumane şi degradante. Ca urmare a modificărilor şi completărilor, aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Astfel, art. 5 pct. 2 prevede, ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, riscul de a fi supus torturii, tratamentului sau pedepselor inumane ori degradante".

În legătură cu susţinerea că dispoziţiile criticate limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai în situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul dintre motivele următoare: rasă, religie, naţionalitate, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social, Guvernul menţionează Decizia nr. 291/2001 prin care Curtea Constituţională a constatat că "aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text de lege, precum şi a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autorităţile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competenţa justiţiei constituţionale, ci în competenţa instanţelor de drept comun". De altfel, referitor la această susţinere Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu face nici o referire la motivele care ar putea genera riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante.

Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere identice în cele trei dosare, consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.

În motivarea acestui punct de vedere se arată că "Stabilirea prin dispoziţiile legale indicate a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Astfel, protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale". În acest sens, este menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 151/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările ulterioare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată în cauză, Curtea constată că autorii excepţiei fac referire în mod eronat la dispoziţiile "art. 5 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, modificată prin Legea nr. 323/2001". La data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate ale Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 erau modificate prin art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, aprobată prin Legea nr. 176/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 mai 2004. Ulterior acestor modificări Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.

În prezent textul criticat pentru neconstituţionalitate are următorul cuprins:

–Art. 5: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:

1.condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse;

sau

2.tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

sau

3.o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă."

–Art. 2 alin. (1), la care face referire textul criticat, are următorul cuprins:

Statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării sale de origine şi care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări.

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:

–Art. 22 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

(2)Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

Autorul excepţiei a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al căror cuprins este următorul:

–Art. 2: "1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2.Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

a)pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b)pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

c)pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie."

–Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante."

Critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea că, pe de o parte, textul criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscul de tortură, tratamente inumane sau degradante, au la bază unul din motivele Convenţiei de la Geneva din 1951: rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un grup social, iar, pe de altă parte, dispoziţiile criticate "nu includ în motivele de acordare a protecţiei umanitare pedepsele inumane sau degradante".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei sunt neîntemeiate, întrucât textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu contravine prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi celor ale art. 2 din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea observă, de asemenea, că textul de lege criticat era modificat la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, în sensul includerii, la pct. 2 al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, pe lângă prevederile referitoare la tortură şi tratamente inumane sau degradante, şi a celor privind pedepsele inumane sau degradante, a căror lipsă era invocată în motivarea excepţiei, astfel că acesta nu încalcă nici prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În jurisprudenţa sa, Curtea, prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, constatând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituţie. Totodată, a reţinut că "legiuitorul, prin textul de lege criticat, a reglementat, ca formă de protecţie pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate. Acest beneficiu acordat de statul român [...] este în deplină concordanţă şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor."

Soluţia pronunţată prin decizia menţionată precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenţa Curţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor, ridicată de Chen Ping, Wang Jianping şi Hong Xueyan în dosarele nr. 1.601/RF/2004, nr. 2.096/RF/2004 şi nr. 3.926/RF/2004 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta