Decizie nr. 471 din 28 iunie 2016

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) raportate la cele ale art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 1.205/277/2015/a3 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, Gheza-Antonie Gaşpar în Dosarul nr. 856/111/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Ion Petcu în Dosarul nr. 12.806/280/2015/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi Petru Blanda în Dosarul nr. 6.204/95/2015/a5 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care fac obiectul Dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.561 D/2015, nr. 1.807 D/2015, nr. 29 D/2016 şi nr. 103D/2016.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 iunie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 28 iunie 2016, dată la care a fost pronunţată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierile din 15 octombrie 2015, 10 noiembrie 2015, 4 decembrie 2015 şi 12 ianuarie 2016, pronunţate în Dosarele nr. 1.205/277/2015/a3, nr. 856/111/2015/a1, nr. 12.806/280/2015/a1, nr. 6.204/95/2015/a5, Tribunalul Buzău - Secţia penală, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Argeş - Secţia penală şi Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva unor încheieri ale judecătorului de cameră preliminară de începere a judecăţii.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, se susţine că restrângerea cazurilor în care judecătorul de cameră preliminară poate restitui cauza la parchet la cele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală constituie o limitare excesivă a sferei de incidenţă a dispoziţiilor art. 342 din acelaşi cod şi, totodată, a voinţei legiuitorului referitoare la obiectul procedurii în camera preliminară, cu încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, prin faptul că nu se poate proceda la restituirea cauzei la parchet şi în cazul constatării încălcării normelor privind competenţa materială a organului de urmărire penală. Se susţine că, pentru acelaşi motiv, al imposibilităţii restituirii cauzei la procuror în cazul constatării de către judecătorul de cameră preliminară a încălcării dispoziţiilor procesual penale referitoare la competenţa materială, textul criticat contravine prevederilor art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

5.Se susţine, totodată, încălcarea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune ca orice încălcare a garanţiilor procesuale specifice acestui drept să fie sancţionate cu nulitatea absolută. Or, textele criticate încalcă acest drept, dând posibilitatea judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii, chiar dacă inculpatul nu a beneficiat de dreptul de a studia dosarul cauzei.

6.Se arată, de asemenea, că prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând destinatarilor legii determinarea sferei lor de aplicare, cu consecinţa aplicării textului criticat în dezavantajul acestor persoane. În acest sens, se face trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 647 din 5 octombrie 2006 şi nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum şi la Hotărârile din 26 aprilie 1979, 25 martie 1983 şi 29 octombrie 1992, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Silver şi alţii împotriva Regatului Unit şi Open Doors şi Dublin Well Women împotriva Irlandei, prin care instanţele anterior referite au statuat cu privire la obligativitatea asigurării standardelor de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii.

7.Tribunalul Buzău - Secţia penală, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Argeş - Secţia penală şi Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că limitarea cazurilor în care judecătorul de cameră preliminară poate trimite cauza la pachet la cele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu este de natură a încălca accesul liber la justiţie, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. Se face trimitere la prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora procedura de judecată este prevăzută prin lege, şi se arată că stabilirea acestor cazuri este de competenţa legiuitorului. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu contravin cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate prevăzute prin art. 1 alin. (5) din Constituţie şi că acestea sunt în acord cu cele statuate, prin jurisprudenţa sa, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la cerinţele de calitate a legii. Se face trimitere la Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 noiembrie 1996, 29 martie 2000 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35. Se mai arată că stabilirea cazurilor de nulitate absolută şi relativă sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta putând să dea eficienţă actelor de urmărire penală care au fost efectuate de către un organ necompetent şi care, ulterior, au fost confirmate de către procurorul competent, susţinându-se, însă, că se impune ca astfel de acte să fie judecate de către instanţa competentă, în caz contrar fiind incidente dispoziţiile procesual penale referitoare la nulitatea absolută. Se susţine, totodată, că argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizează mai degrabă interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate, nu constituţionalitatea acestora.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 99 din 13 februarie 2007, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că acceptarea solicitării autorului excepţiei de pronunţare a unei alte soluţii legislative ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv, aspect care ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie. Pe de altă parte, se învederează că textul criticat nu încalcă dispoziţiile Legii fundamentale invocate în susţinerea acesteia. Se apreciază, astfel, că prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, câtă vreme inculpatul a cărui cauză nu a fost restituită la parchet beneficiază, pe parcursul procesului penal, de toate garanţiile specifice acestui drept fundamental prevăzut la art. 21 din Constituţie, precum şi de dreptul de a fi asistat de un avocat care, în numele său, să formuleze cereri, să invoce excepţii şi să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare formulării apărării. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, se arată că vinovăţia inculpatului este stabilită de către instanţa de judecată, după administrarea probelor şi în urma unei proceduri care asigură toate garanţiile procesuale necesare apărării intereselor acestuia. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt conforme cu cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

10.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că îşi menţine punctele de vedere transmise în Dosarele Curţii Constituţionale nr. 374 D/2015 şi nr. 291 D/2015 şi reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 472 din 16 iunie 2015.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorii critică, în realitate, prevederile art. 346 alin. (3) raportate la cele ale art. 342 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

Obiectul procedurii în camera preliminară

Art. 342. – Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.;

–Art. 346 alin. (3): Soluţiile

"(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii."

14.Autorii excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, într-adevăr, legiuitorul nu a enumerat printre cazurile în care judecătorul de cameră preliminară poate restitui cauza la parchet, prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, şi situaţia constatării lipsei competenţei materiale a organului de urmărire penală. Aceeaşi lipsă a competenţei materiale a organului de urmărire penală nu este reglementată nici, drept cauză de nulitate absolută, la art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede, la lit. b), doar încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti ca determinând întotdeauna aplicarea nulităţii. Aşa fiind, lipsa competenţei materiale a organului de urmărire penală poate fi invocată, potrivit art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către persoana interesată, care trebuie să probeze faptul că încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează această materie i-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

16.Cu toate acestea, Curtea constată că, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală, încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară pot fi contestate în termen de 3 zile de la comunicare.

17.De asemenea, în cazul dispunerii de către judecătorul de cameră preliminară a începerii judecăţii, cu menţinerea actelor de urmărire penală efectuate de către un organ de urmărire penală necompetent material, cu excepţia cazului recunoaşterii de către inculpat a învinuirii, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecata în primă instanţă se va face, conform art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente şi, nu în ultimul rând, cu administrarea probelor încuviinţate. În privinţa probelor, părţile sau instanţa, din oficiu, pot recurge la oricare dintre probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii prevăzute la art. 97-201 din Codul de procedură penală.

18.În situaţia recunoaşterii învinuirii, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecata în primă instanţă are loc cu asumarea de către inculpat a faptului că soluţionarea cauzei se face numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, potrivit tezei finale a aceluiaşi alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti, acestea fiind puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi fiind avute în vedere de instanţă la deliberare.

19.Totodată, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, poate fi formulat apel, în condiţiile art. 408 şi următoarele din Codul de procedură penală, acesta constituind o cale de atac integral devolutivă, potrivit art. 417 din Codul de procedură penală.

20.Analizând aspectele procedurale mai sus invocate, Curtea constată că ele constituie, de fapt, garanţii ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, prevăzute de legiuitor în scopul asigurării acestor drepturi, aşa încât lipsa prevederii exprese, în cuprinsul art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dreptului judecătorului de cameră preliminară de a restitui cauza la parchet în situaţia constatării împrejurării că urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală necompetent, nu este de natură a încălca drepturile fundamentale anterior enumerate. În acest sens, accesul liber la justiţie, reglementat la art. 21 din Legea fundamentală, presupune accesul la toate mijloacele procesuale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 2015 şi Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, invocată de autorul excepţiei, aceasta presupune dreptul inculpatului de a fi considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare (a se vedea Decizia nr. 1.028 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 septembrie 2011). Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dreptul la apărare, reglementat la art. 24 alin. (1) din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 1.205/277/2015/a3 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, Gheza-Antonie Gaşpar în Dosarul nr. 856/111/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Ion Petcu în Dosarul nr. 12.806/280/2015/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi Petru Blanda în Dosarul nr. 6.204/95/2015/a5 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (3) raportate la cele ale art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală, Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Argeş - Secţia penală şi Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop