Decizie nr. 663 din 11 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică din 4 noiembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339-348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gina Dobriţoiu şi Ion Filimon în Dosarul nr. 4.844/324/2013/a1 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 374D/2014.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 4 noiembrie 2014, cu participarea reprezentantului Ministerului Public şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru 11 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Decizia penală nr. 146 din 17 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.844/324/2013/a1, Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339-348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gina Dobriţoiu şi Ion Filimon într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece procedura în camera preliminară permite accesul la justiţie numai pentru inculpat, în timp ce celelalte părţi ori subiecţii procesuali principali din cauză sunt exceptaţi. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară, soluţionând atât plângerile formulate împotriva actelor şi soluţiilor dispuse de procuror, cât şi cererile şi excepţiile cu privire la rechizitoriu, ar trebui să fie incompatibil cu funcţia de judecată pe fond. Totodată, se produce "un blocaj previzibil al instanţelor de judecată, după câteva luni, de la aplicarea noului cod de procedură penală, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară este denunţat ca incompatibil după ce s-a pronunţat în favoarea legalităţii sesizării prin rechizitoriu, a legalităţii actelor de procedură îndeplinite de procuror şi a legalităţii probelor administrate la urmărirea penală". În plus, un alt neajuns care afectează dispoziţiile constituţionale invocate constă în faptul că procedura în camera preliminară se soluţionează fără participarea procurorului sau a părţilor.

5.Tribunalul Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, cât priveşte procedura camerei preliminare, aceasta are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, asigurându-se premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond care sunt strâns şi exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii.

8.De asemenea, neimplicarea celorlalte părţi ale procesului penal în procedura camerei preliminare este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 339-348 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure cu celeritate transmiterea dosarului către instanţa competentă. În plus, instituirea unor reguli speciale de procedură nu creează discriminare atâta timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 339 - Plângerea împotriva actelor procurorului, art. 340 - Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, art. 341 - Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, art. 342 - Obiectul procedurii în camera preliminară, art. 343 - Durata procedurii în camera preliminară, art. 344 - Măsurile premergătoare, art. 345 - Procedura în camera preliminară, art. 346 - Soluţiile, art. 347 - Contestaţia şi art. 348 - Măsurile preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală. Ţinând seama de conţinutul normativ al art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că obiect al excepţiei îl constituie, pe lângă prevederile art. 339-346 şi art. 348 din Codul de procedură penală, prevederile art. 347 alin. (3) raportate la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 339: "(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului.

(2)În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.

(4)În cazul soluţiilor de clasare ori de renunţare la urmărire, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia.

(5)Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

(6)Dispoziţiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel.";

–Art. 340: "(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

(2)Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.";

–Art. 341: "(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2)Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluţionare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3)Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4)În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5)Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

(6)În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7)În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1.respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2.verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a)respinge plângerea ca nefondată;

b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8)Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9)În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10)Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a)respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b)admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11)Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.";

–Art. 342: "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.";

–Art. 343: "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.";

–Art. 344: "(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

(2)Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3)În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(4)La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.";

–Art. 345: "(1) Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4).

(2)În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.

(3)În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

–Art. 346: "(1) Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului.

(2)Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

(3)Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

(4)În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

(5)Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6)Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7)Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.";

–Art. 347: "(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).

(2)Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.

(3)Dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 348: "(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2)În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207."

12.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 125 alin. (3) referitor la incompatibilitatea funcţiei de judecător cu orice altă funcţie publică sau privată, art. 126 referitor la Instanţele judecătoreşti, art. 127 referitor la Caracterul public al dezbaterilor şi art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi 2 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 28 alin. (1) şi (2) referitor la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, prin care acesta a respins cererile autorilor excepţiei care au invocat o serie de neregularităţi ale actelor de urmărire penală şi ale rechizitoriului întocmit în cauză potrivit căruia, pe de o parte, a fost sesizată instanţa de judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi, pe de altă parte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă a cărei victimă ar fi fost autoarea excepţiei Gina Dobriţoiu. Aşa fiind, aceasta din urmă avea deplina legitimitate procesuală să conteste soluţia de netrimitere în judecată. De altfel, deşi în primă instanţă judecătorul de cameră preliminară a înţeles să respingă ca inadmisibilă cererea formulată de aceasta, întrucât avea calitatea de martor, în calea de atac a contestaţiei, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară a admis contestaţia, a desfiinţat încheierea pronunţată şi a calificat cererea ca fiind o plângere împotriva soluţiei pronunţate de procuror, trimiţând cauza la instanţa de fond. În concluzie, întrucât criticile formulate de Gina Dobriţoiu au legătură cu soluţionarea cauzei, nu sunt aplicabile dispoziţiile ce instituie inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate.

14.Analizând criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339-348 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceştia relevă următoarele aspecte:

–atât plângerile formulate împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, cât şi aspectele ce ţin de verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi de verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se soluţionează fără participarea procurorului şi a părţilor;

–art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală permite numai inculpatului accesul la procedura în camera preliminară, cu toate că prin rechizitoriu se dispun şi soluţii cu privire la alte persoane;

–prevederile art. 339-348 din Codul de procedură penală permit judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunţat asupra soluţiilor de netrimitere în judecată ori asupra obiectului procedurii camerei preliminare să exercite şi funcţia de judecată pe fond a cauzei, situaţie în care, dimpotrivă, acesta ar trebui să devină incompatibil.

15.Cu privire la aceste critici, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională. Totodată, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014**), de asemenea nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) şi art. 347 alin. (3) raportate la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. De asemenea, prin această din urmă decizie, Curtea, admiţând excepţia, a mai constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională.

16.Cu privire la aceste texte legale declarate neconstituţionale potrivit deciziilor mai sus arătate, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Aşa fiind, inadmisibilitatea excepţiei, fiind un element definitoriu al competenţei instanţei constituţionale, este subsecventă exclusiv pronunţării, anterior, de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei cu acelaşi obiect şi constatării neconstituţionalităţii prevederilor deduse, din nou, controlului de constituţionalitate. Sub acest aspect, împrejurarea că deciziile anterioare nu erau publicate la momentul pronunţării prezentei decizii nu are relevanţă faţă de Curte, soluţia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea fiindu-i opozabilă (a se vedea Decizia nr. 349 din 10 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 5 martie 2003).

17.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (opozabil Curţii Constituţionale de la data pronunţării deciziilor de admitere a excepţiei, respectiv 21 octombrie 2014 şi 11 noiembrie 2014, iar nu de la publicarea în Monitorul Oficial al României) a intervenit după sesizarea Curţii, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5), art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1), precum şi a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

18.În ce priveşte critica referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunţat asupra soluţiilor de netrimitere în judecată ori asupra obiectului procedurii camerei preliminare să exercite şi funcţia de judecată pe fond a cauzei, Curtea constată că aceasta comportă două componente, una referitoare la procedura instituită de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală şi alta referitoare la cea instituită de art. 342-348 din acelaşi cod. Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 64 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac, iar judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei. Or, câtă vreme potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) teza finală din Codul de procedură penală, în cazul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, admiţând plângerea, judecătorul de cameră preliminară trimite dosarul spre repartizare aleatorie, atunci nu poate fi primită susţinerea petentului referitoare la posibilitatea acestui judecător de a exercita şi funcţia de judecată în cauză, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta este incompatibil. De altfel, cât priveşte această procedură de soluţionare a plângerilor împotriva neurmăririlor ori netrimiterilor în judecată finalizate cu începerea judecăţii, Curtea constată că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii are valenţele unui act de sesizare al instanţei de judecată, fapt care imprimă posibilităţii aceluiaşi judecător de a se pronunţa şi asupra fondului o lipsă de imparţialitate. De aceea, spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcţiei de urmărire penală.

19.În ce priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată de a exercita, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi funcţia de judecată în cauză, Curtea constată că o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei. De altfel, o soluţie contrară celei criticate de autorul excepţiei ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).

20.Cât priveşte critica referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară soluţionează contestaţia "fără participarea procurorului şi a inculpatului", Curtea urmează să admită excepţia pentru raţiunile ce vor fi analizate în continuare.

21.În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară, după ce înlătură inexistenţa aspectelor legate de tardivitate sau inadmisibilitate a plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea şi dispune începerea judecăţii prin încheiere care are valenţele unui rechizitoriu, deci, a unei acuzaţii în materie penală, procurorul şi inculpatul pot formula contestaţie cu privire la acele verificări, sens în care contestaţia se soluţionează "fără participarea procurorului şi a inculpatului". Fiind definitivă din perspectiva formulării acuzaţiei în materie penală, este evident că aspectele consemnate în încheierea dată cu privire la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală au o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând fi decisive, în acest caz, pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului.

22.Curtea constată că această soluţie legislativă este similară cu cea instituită de art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi identică cu cea instituită în art. 347 alin. (3) raportat la art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod, cu privire la care, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii ori a contestaţiei fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, este suficient să se asigure posibilitatea participării părţilor la dezbateri, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea lor atâta timp cât acestea au fost legal citate. De asemenea, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, "Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei", fiind necesară participarea procurorului. Totodată, Curtea constată că, în cadrul procesului penal, spre deosebire de părţi, procurorul îndeplineşte un rol constituţional consacrat prin art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Acest fapt nu trebuie înţeles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru că el, în virtutea rolului mai sus arătat, este o autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza respectivă, exercitându-şi atribuţiile în lumina exigenţelor constituţionale anterior enunţate. Spre deosebire de art. 278^1 alin. (5) din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia prezenţa procurorului era obligatorie, în prezenta reglementare consacrată de dispoziţiile legale criticate neparticiparea obligatorie a procurorului ar plasa rolul Ministerului Public într-o zonă inferioară de cea enunţată de prevederea constituţională. De aceea, câtă vreme procedura din camera preliminară supusă prezentului control de constituţionalitate poate duce la începerea judecăţii şi deci la formularea unei acuzaţii în materie penală cu consecinţe evidente ce ţin de drepturile şi libertăţile cetăţenilor, Curtea constată că, în vederea atingerii acestor obiective de ordine publică, este insuficientă numai citarea procurorului, sens în care se impune şi participarea obligatorie a sa în cadrul procedurii.

23.În concluzie, aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte judecarea contestaţiei cu privire la modul în care au fost soluţionate excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, motiv pentru care Curtea urmează a constata că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" este neconstituţională, întrucât afectează dreptul la un proces echitabil.

24.În sfârşit, în ce priveşte dispoziţiile art. 339, art. 340, art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) şi alin. (11), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la plângerea împotriva actelor procurorului, la procedura de soluţionare după înregistrarea plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată la judecătorul de cameră preliminară, la soluţiile pe care acesta le poate dispune şi la ineficienţa probelor care au fost excluse în cadrul controlului, la obiectul şi durata procedurii în camera preliminară, la măsurile premergătoare, la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare şi la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute şi la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. Or aceste prevederi, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată, nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gina Dobriţoiu şi Ion Filimon în Dosarul nr. 4.844/324/2013/a1 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" este neconstituţională.

2.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5), art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1), precum şi a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 339, art. 340, art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) şi alin. (11), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru