Decizie nr. 1.610 din 20 decembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Horea Răzvan Nicorici în Dosarul nr. 4.879/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 46D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.879/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Horea Răzvan Nicorici în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 248^1 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, deoarece, nemaifiind incidente dispoziţiile referitoare la suspendarea cauzei în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, se creează premisele aplicării unui tratament discriminatoriu între persoane aflate în situaţii juridice identice. Totodată, noua lege lipseşte părţile de dreptul la un acces liber la justiţie, întrucât, deşi se contestă pe calea excepţiei constituţionalitatea unei legi, cauza continuă a fi judecată în lipsa stabilirii conformităţii acesteia din urmă cu Constituţia.

În sfârşit, este afectat şi principiul legalităţii pedepsei, întrucât este posibil ca un inculpat să fie condamnat în baza unei legi care ulterior poate fi declarată neconstituţională.

Prevederile art. 258 alin. 2 din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege, deoarece nu includ şi prevederile art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal în sfera infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În acest fel se produce o ocrotire inegală a proprietăţii în funcţie de titularul acesteia.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Totodată, mai arată că, din perspectiva criticilor formulate cu privire la art. 258 alin. 2 din Codul penal, excepţia poate fi apreciată ca inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea şi completarea textului, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal cu denumirea marginală - Fapte săvârşite de alţi funcţionari, precum şi dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, care au următorul conţinut:

–Art. 258 alin. 2 din Codul penal: "În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.";

–Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: "Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]

3.La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.";

–Art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010: "Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.

2.După articolul 408^1 se introduce un nou articol, articolul 408^2, cu următorul cuprins:

«Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale

Art. 408^2

Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Pot cere revizuirea:

a)oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;

b)soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;

c)procurorul.Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător.

Hotărârea instanţei de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea supusă revizuirii.»"

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei şi art. 44 alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, Curtea constată că, potrivit acestora, legiuitorul a găsit oportun să instituie principiul disponibilităţii pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi purtare abuzivă, cu excepţia situaţiilor în care subiectul activ al infracţiunii face parte din categoria funcţionarului public aşa cum este definit de art. 147 alin. 1 din acelaşi cod.

Autorul excepţiei arată că printr-o astfel de reglementare se instituie un tratament inegal de ocrotire a proprietăţii private, întrucât nu include în sfera faptelor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de abuz în serviciu în formă calificată.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată, deci şi procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Instituirea acestei proceduri este determinată de raţiuni de politică penală şi vizează cu precădere acele infracţiuni care prezintă un pericol social mai ridicat şi pentru care se impune intervenţia fermă a statului, indiferent de manifestarea explicită de voinţă a persoanei vătămate. De altfel, ceea ce se urmăreşte şi se realizează prin prevederile contestate nu constă într-o ocrotire inegală a proprietăţii, ci în diferenţieri de tratament stabilite obiectiv şi rezonabil între funcţionarul public şi alţi funcţionari. Aceasta s-a impus cu stringenţă cu atât mai mult cu cât funcţionarul public este evident într-o altă situaţie juridică decât funcţionarul prevăzut de art. 258 din Codul penal. Legiuitorul a considerat mai gravă fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, tocmai în considerarea funcţiei publice pe care acesta o îndeplineşte. Fapta funcţionarului public prezintă un grad de pericol social mai mare, ceea ce şi determină aplicarea unui regim sancţionator mai sever faţă de fapta săvârşită de funcţionarul prevăzut de art. 258 din Codul penal.

În sfârşit, o eventuală modificare a textelor legale criticate în sensul dorit de autor nu poate constitui obiectul unui control de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 61 alin. (1) şi art. 115 din Constituţie, doar autoritatea legiuitoare ordinară sau delegată o poate face. Prin activitatea pe care o desfăşoară în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 146 din Legea fundamentală, Curţii îi este interzis să se poziţioneze în postura de legiuitor pozitiv.

2.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010, Curtea constată că se susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 23 alin. (12), deoarece nemaifiind incidente dispoziţiile referitoare la suspendarea cauzei în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, se creează premisele aplicării unui tratament discriminatoriu între persoane aflate în situaţii juridice identice.

O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, chiar dacă nu se mai suspendă cauzele în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta nu înseamnă că este afectat principiul egalităţii în drepturi, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acesta nu presupune uniformitate şi impune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.

Tot astfel nu pot fi primite susţinerile referitoare la încălcarea art. 21 din Legea fundamentală, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc posibilitatea părţilor interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a valorifica în acest cadru toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, aşa cum rezultă din chiar conţinutul prevederilor criticate, în măsura în care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunţate, dacă soluţia dată s-a întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. În plus, prin continuarea judecăţii în cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, se dă expresie exigenţei constituţionale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011).

În sfârşit, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului legalităţii pedepsei, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, o condamnare dispusă în baza unei legi care ulterior a fost declarată neconstituţională poate fi înlăturată ca urmare a noului caz de revizuire. De altfel, este de observat că autorul excepţiei inversează oarecum ordinea firească a unui raţionament pornind de la o posibilă concluzie şi ajungând la o dorită ipoteză. Or, atâta vreme cât o dispoziţie legală se află în circuitul normativ activ, aceasta beneficiază de prezumţia de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Horea Răzvan Nicorici în Dosarul nr. 4.879/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru