Decizie nr. 462 din 15 mai 2007

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 38 şi art. 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Fane Ion Boroş în dosarele nr. 635/4/2007, nr. 638/4/2007, nr. 1.294/4/2007, nr. 636/4/2007, nr. 15.855/4/2006, nr. 15.853/4/2006, nr. 15.852/4/2006, nr. 640/4/2007, nr. 15.856/4/2006 şi nr. 589/4/2007 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti Secţia penală.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 279D/2007, nr. 280D/2007, nr. 281D/2007, nr. 351D/2007, nr. 352D/2007, nr. 353D/2007, nr. 354D/2007, nr. 373D/2007, nr. 374D/2007 şi nr. 375D/2007 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorului excepţiei este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 280D/2007, nr. 281D/2007, nr. 351D/2007, nr. 352D/2007, nr. 353D/2007, nr. 354D/2007, nr. 373D/2007, nr. 374D/2007 şi nr. 375D/2007 la Dosarul nr. 279D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia şi depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 14 februarie 2007, 21 februarie 2007, 15 februarie 2007 şi 16 februarie 2007, pronunţate în Dosarele nr. 635/4/2007, nr. 638/4/2007, nr. 1.294/4/2007, nr. 636/4/2007, nr. 15.855/4/2006, nr. 15.853/4/2006, nr. 15.852/4/2006, nr. 640/4/2007, nr. 15.856/4/2006 şi nr. 589/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (9) şi art. 74 alin. (7), respectiv art. 25, art. 38 şi art. 74 în integralitatea lor, din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Fane Ion Boroş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, precum şi ale art. 13 referitoare la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, pe de o parte, art. 38 alin. (9) suprimă dreptul convenţional invocat, iar, pe de altă parte, art. 74 alin. (7) permite punerea în executare a unor hotărâri administrative şi disciplinare, care sunt supuse unor căi de atac şi care, în mod firesc, pot fi schimbate. Or, de vreme ce sancţiunea disciplinară a fost executată înainte de a fi supusă cenzurii în faţa instanţei de judecată, aceasta din urmă este obligată să menţină soluţia iniţială.

De asemenea, nu poate formula recurs împotriva unei încheieri cu scopul de a îndrepta eventualele vicii de procedură şi este privat de dreptul de a fi asistat de un avocat.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece condamnaţii au dreptul de a formula contestaţie împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorul delegat, având aşadar o cale de atac, fiind respectate atât prevederile constituţionale referitoare la accesul la justiţie, cât şi cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De altfel, ar fi excesiv ca, după ce au fost verificate de judecătorul delegat şi de instanţă, măsurile luate de administraţia locului de detenţie să fie cenzurate şi pe calea recursului.

De asemenea, cât priveşte art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006, se arată că aceste prevederi nu împiedică cu nimic instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii de sancţionare a petentului condamnat.

În sfârşit, nu se încalcă nici dreptul la apărare, deoarece procedura desfăşurată în faţa judecătorului delegat nu se poate confunda cu procedura de judecată specifică noţiunii de proces.

De asemenea, aceeaşi instanţă, dar în complet diferit, opinează că, în ce priveşte dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006, sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, deoarece textele legale criticate lipsesc de finalitate practică dreptul persoanei de a se adresa organelor puterii judecătoreşti în scopul examinării legalităţii şi temeiniciei unei sancţiuni disciplinare. Or, în cazul în care judecătorul delegat ori instanţa de judecată admite o plângere/contestaţie privind o sancţiune din cele prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a)-e) din lege, recunoaşterea nevinovăţiei petentului este pur formală, întrucât acesta a executat deja sancţiunea aplicată.

De asemenea, dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 contravin şi principiului prezumţiei de nevinovăţie ce trebuie să guverneze orice cauză cu care este învestit un judecător ori o instanţă, indiferent de forma de răspundere juridică supusă analizei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate referitoare la caracterul definitiv al hotărârii de sancţionare asigură posibilitatea tuturor părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează procesul echitabil şi liberul acces la justiţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 din Constituţie. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca astfel de reguli să aducă atingere dreptului la un proces echitabil.

În sfârşit, dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu implică pronunţarea instanţei asupra fondului procesului penal, adică şi asupra vinovăţiei inculpatului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 -Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, ale art. 38 - Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate şi ale art. 74 - Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, toate din Legea nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, care au următorul conţinut:

–Art. 25: "(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte, la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

(2)Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit.

(3)Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea în termen de 15 zile de la data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:

a)admite plângerea şi dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate;

b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(5)Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.

(6)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

(7)Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(8)Hotărârea judecătoriei este definitivă.";

–Art. 38: "(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

(2)Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

(3)Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

(5)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului;

b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(6)Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.

(7)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(8)Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(9)Hotărârea judecătoriei este definitivă.";

–Art. 74: "(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.

(2)Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.

(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a)admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(5)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

(6)Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(7)Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).

(8)Hotărârea judecătoriei este definitivă."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nemulţumirea autorului izvorăşte din împrejurarea că, în opinia sa, dispoziţiile legale criticate îngrădesc liberul acces la justiţie, afectează dreptul la apărare şi principiul prezumţiei de nevinovăţie.

După cum se poate observa, prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la regimul de executare al pedepsei privative de libertate, la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate şi la plângerea împotriva comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Curtea constată că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia "Pilla contra Italiei" din 23 septembrie 2004, când a decis că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, urmare unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 38 şi art. 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Fane Ion Boroş în Dosarele nr. 635/4/2007, nr. 638/4/2007, nr. 1.294/4/2007, nr. 636/4/2007, nr. 15.855/4/2006, nr. 15.853/4/2006, nr. 15.852/4/2006, nr. 640/4/2007, nr. 15.856/4/2006 şi nr. 589/4/2007 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru