Decizie nr. 637 din 17 mai 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă).

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect calculul unor drepturi salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, sunt contrare art. 41 alin. (5), art. 44 alin. (2) şi (8), art. 45 şi art. 53 din Constituţie. În acest sens, arată că aceste texte de lege încalcă dreptul de a negocia individual modul de desfăşurare a raporturilor de muncă, restrâng, fără respectarea limitelor constituţionale, dreptul de a desfăşura activitatea economică şi nu asigură libertatea comerţului şi crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecţie. Astfel, libera negociere a clauzelor specifice care reglementează desfăşurarea raporturilor de muncă nu poate fi restrânsă pentru considerentul că s-ar apăra drepturile salariaţilor, întrucât exercitarea unui drept nu poate duce la negarea altor drepturi, respectiv a celor de a beneficia de un cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi de a accede la o activitate economică. În plus, prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă, se aduce o gravă pierdere patrimoniului angajatorului, întrucât importante sume de bani sunt indirect orientate către stat, ca venituri la bugetul de stat.

Tribunalul Mureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, dispoziţii potrivit cărora "Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".

De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora "Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 41 alin. (5) care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, art. 44 alin. (2) şi (8) referitoare la proprietatea privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii au fost abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, astfel că soluţia legislativă criticată nu se regăseşte în cuprinsul Codului muncii în prezent. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii a devenit inadmisibilă.

De asemenea, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, şi Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, soluţia legislativă criticată a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 fiind preluată însă în art. 132 alin. (3) din actul abrogator, astfel că obiect al controlului de constituţionalitate urmează a-l constitui acest din urmă text de lege.

Examinând dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 sub aspectul constituţionalităţii în raport cu prevederile constituţionale invocate în prezenta cauză, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra unor critici asemănătoare. În acest sens, este Decizia nr. 294 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, în care Curtea a reţinut că "raţiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci şi la nivel de ramură şi la nivel naţional constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale." Cu acelaşi prilej au fost invocate şi cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, potrivit cărora "dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie, însă, instanţa de contencios constituţional a arătat că "părţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. Astfel, prin Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea arăta că "în lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".

Aşadar, raţiuni precum cele arătate mai sus, ţinând de necesitatea protecţiei salariaţilor, justifică instituirea unor limite ale exerciţiului dreptului de proprietate, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării dispoziţiilor Legii fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.

2.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea