Decizie nr. 327 din 25 iunie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuţ, Nicolae Niţu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghiţa Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea şi Gheorghe Săvuică în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 279D/2013.

La apelul nominal se prezintă avocatul Viorel Anghel pentru autorii excepţiei Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuţ, Nicolae Niţu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghiţa Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea şi Gheorghe Săvuică şi personal Florian Murg, Aurel Călin, Petre-Alexe Mateescu, Aurel Viorel Mărăscu şi Ion Anghel. Lipseşte Viorel Grecu, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, şi partea Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, de vreme ce magistraţii şi militarii continuă să beneficieze în continuare de pensii de serviciu, în timp ce personalul diplomatic şi consular, nu. În acest sens, arată că noţiunea de "statut constituţional", despre care face vorbire Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa referitoare la dreptul magistraţilor de a beneficia de pensii de serviciu, nu este clară. Astfel, dacă e vorba de simpla menţionare în Constituţie a unei categorii profesionale, atunci şi reprezentanţii diplomatici sunt menţionaţi în art. 91 din acest act normativ fundamental, astfel că diferenţa de tratament juridic nu ar fi justificată. Pe de altă parte, statutul propriu-zis al fiecărei categorii profesionale este prevăzut în legi speciale, iar nu în Constituţie. Aşa fiind, consideră că doar într-un sens figurat se poate vorbi despre existenţa unui statut constituţional. Mai arată că, asemenea magistraţilor, diplomaţii sunt ţinuţi de o serie de incompatibilităţi şi interdicţii. De asemenea, diplomaţii au un statut internaţional. Totodată, arată că, strict formal, nu există nicio dispoziţie constituţională care să consacre dreptul la pensia de serviciu. Prin urmare, consideră că se impune o identitate de tratament juridic între magistraţi şi diplomaţi.

În continuare, referindu-se la critica raportată la art. 47 alin. (2) din Constituţie, arată că definiţia pensiilor ocrotite de acest text constituţional, aşa cum reiese din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu este riguros corectă. Astfel, dreptul la pensie, indiferent de modul de dobândire, trebuie să se bucure de aceeaşi ocrotire, întrucât art. 47 alin. (2) din Constituţie nu distinge. Din punctul de vedere al titularului dreptului la pensie, modul în care se obţin fondurile care permit acordarea pensiei nu are relevanţă. Or, în situaţia textelor de lege criticate, ceea ce se pune în discuţie nu este o reducere a dreptului la pensie ocupaţională, ci chiar o înlăturare a acestui drept şi înlocuirea sa cu dreptul la pensie contributivă. Reducerea cuantumului pensiei ajunge şi până la 90% din acesta.

Mai arată că personalul diplomatic şi consular a avut un termen de contestare a deciziilor de recalculare de 30 de zile, ceea ce l-a pus practic în situaţia de a nu mai putea contesta aceste decizii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul la pensie de serviciu al magistraţilor este o consecinţă a statutului constituţional de care se bucură aceştia. De asemenea, arată că nu există similitudine între statutele profesionale ale categoriilor profesionale comparate de autorii excepţiei.

Totodată, aminteşte că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost confirmată de Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu şi alţii contra României.

Cât priveşte Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării recursului în interesul legii, referitor la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie invocată de autorii excepţiei în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, arată că cele reţinute cu prilejul soluţionării acestui recurs în interesul legii nu reprezintă un recurs naţional în convenţionalitate şi nu poate asigura unificarea practicii judiciare în această materie, având în vedere că fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor de judecată este rezultatul aprecierii materialului probator şi al circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia a fost ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuţ, Nicolae Niţu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghiţa Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea şi Gheorghe Săvuică.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează, în esenţă, următoarele critici de neconstituţionalitate:

1.Dispoziţiile de lege supuse analizei de constituţionalitate sunt contrare art. 16 din Legea fundamentală. În acest sens, compară situaţia categoriilor de persoane care au beneficiat de pensie de serviciu, arătând că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, acestea au beneficiat de tratamente juridice diferite, deşi se aflau în situaţii comparabile. Mai mult, soluţiile pronunţate de diferitele instanţe de judecată cu privire la dreptul de a beneficia de pensia de serviciu după intrarea în vigoare a amintitei legi diferă în mod evident, ceea ce depăşeşte cadrul limitat al unei practici neunitare, fiind o problemă de ordin general ce trebuie tratată ca atare şi soluţionată prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acelaşi context, arată că este incorectă susţinerea potrivit căreia magistraţii s-ar bucura de un drept constituţional la pensie de serviciu, întrucât niciun text al Constituţiei nu prevede un astfel de drept. Aceeaşi concluzie se impune şi pentru militari, poliţişti şi cei asimilaţi acestora, care beneficiază în continuare de pensie de serviciu. Aşa fiind, consideră că, în realitate, dreptul la pensia de serviciu a fost acordat în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, printr-o serie de legi speciale ce au avut ca scop explicit implementarea aquis-ului comunitar. Semnificativ consideră a fi şi faptul că diplomaţii sunt supuşi unui statut asemănător magistraţilor, fiind supuşi unor interdicţii şi incompatibilităţi comparabile. În plus, diplomatul sau consulul are un statut recunoscut pe plan internaţional, concretizat în ceea ce se numesc privilegii şi imunităţi diplomatice şi consulare. Acest statut special este recunoscut prin tratate internaţionale multilaterale la care şi România este parte.

2.Dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 44 şi art. 47 alin. (2) din Constituţie, întrucât desfiinţează cu caracter definitiv însuşi dreptul la pensia de serviciu, ceea ce conduce la concluzia că se încalcă atât dreptul la pensie - ce nu se confundă şi nu are acelaşi conţinut şi aplicabilitate ca dreptul la asistenţă socială -, cât şi dreptul de proprietate. În acelaşi sens, arată că teza potrivit căreia pensia de serviciu nu intră în sfera de aplicaţie a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie ar conduce la concluzia, de principiu, greşită că nici pensiile de serviciu nu sunt garantate prin acest text constituţional, ceea ce ar fi de natură să ducă, la un moment dat, la desfiinţarea lor totală.

3.Textele de lege criticate sunt contrare art. 20 şi 148 din Constituţie. În acest sens, arată că, din Raportul reuniunii de consultare, privind încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale şi/sau de pensii în "sisteme de securitate socială legate de profesie", aşa cum sunt definite în Directiva 86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/CE, şi din Expunerea de motive la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2007, rezultă cu certitudine că pensiile de serviciu reprezintă pensii ocupaţionale în sensul dreptului comunitar, iar reglementarea face parte din aquis-ul comunitar. Relevant este considerat a fi şi faptul că, prin Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recunoaşte cu caracter de îndrumare obligatorie pentru instanţele române de drept comun existenţa dreptului la pensie de serviciu. Totodată, prin aceeaşi decizie s-a arătat că pensiile de serviciu reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar prin aplicarea Legii nr. 119/2010 se realizează o ingerinţă în acest drept.

4.Prevederile de lege criticate sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece pensiile de serviciu constituie drepturi câştigate, ce nu pot fi recalculate în temeiul unei legi noi, întrucât s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 375/2005 şi nr. 120/2007.

5.Sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea adusă dreptului de a beneficia de pensie de serviciu nu are caracter temporar, ci este permanentă. Totodată nu este respectată cerinţa ca restrângerea să aibă un caracter rezonabil şi proporţional. În acest sens, arată că, având în vedere numărul restrâns de pensionari din domeniul diplomatic şi consular, impactul economic al îndepărtării pensiilor de serviciu de care beneficiau aceştia este nesemnificativ. De asemenea, întrucât restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, în temeiul art. 53 din Constituţie, vizează apărarea securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. Or, procedura instituirii măsurilor de austeritate sub auspiciile securităţii naţionale nu a fost îndeplinită cu prilejul adoptării măsurii restrângerii dreptului la pensia de serviciu.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii potrivit cărora "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...] d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular."

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011, dispoziţii potrivit cărora "Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...]

c)art. 29 şi 52 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare;

d)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2003, cu modificările şi completările ulterioare; [...] q) Hotărârea Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile şi procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic şi consular pentru contribuţiile la pensia suplimentară achitate în valută, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 mai 2004."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 referitor la universalitate şi neretroactivitatea legii civile, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (3) referitor la expropriere, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16, 20 şi 148 din Constituţie, Curtea observă că autorii excepţiei pleacă de la premisa că dreptul de a beneficia de pensie de serviciu decurge din obligaţia statului de a respecta aquis-ul comunitar, iar toate categoriile de persoane care au beneficiat de acest tip de pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 ar trebui supuse aceluiaşi regim juridic, neexistând, sub acest aspect, nicio diferenţă. Astfel, asemenea magistraţilor, consilierilor de conturi, militarilor, poliţiştilor şi personalului asimilat acestora, personalul diplomatic şi consular ar trebui să beneficieze în continuare de pensie de serviciu, întrucât este supus unui statut ce impune interdicţii şi incompatibilităţi, statut recunoscut, de altfel, şi pe plan internaţional. În sprijinul acestei motivaţii, autorii au invocat dispoziţiile Directivei 86/378/CEE, precum şi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 29 iunie 2007.

Faţă de această critică, Curtea reţine că dreptul la pensie de serviciu nu este consacrat la nivel constituţional, astfel că nu se poate vorbi de un drept fundamental la pensia de serviciu. În acest sens, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că "pensia de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001). De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensaţie parţială menţionată de Curte, pentru că diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.

Acordarea acestui supliment, aşa cum se desprinde şi din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

În acest sens, trebuie observat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie se referă distinct la dreptul la pensie faţă de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare. Se poate spune că, faţă de acestea, Constituţia instituie mai degrabă o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.

În acelaşi timp, Curtea reţine că dreptul la pensia de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale nu decurge nici din legislaţia comunitară, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, Directiva 86/378/CEE, recunoscând statelor dreptul de a reglementa regimuri profesionale de securitate socială, nu stabileşte totodată o obligaţie în acest sens şi nici nu reglementează domeniile profesionale în care trebuie instituite aceste regimuri. Singura obligaţie pe care o impune acest act normativ comunitar este aceea ca statele să asigure respectarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, potrivit măsurilor indicate în cuprinsul său, obiectiv realizat de România, între altele, şi prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2007.

Cât priveşte dreptul la pensia de serviciu de care se bucură în continuare magistraţii şi consilierii de conturi, acesta îşi are un temei constituţional, care nu rezidă însă în prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci este o consecinţă a statutului constituţional al acestora care garantează independenţa lor în exercitarea actului de justiţie. Este relevant, astfel că, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut că dreptul la pensie de serviciu acordat magistraţilor este o consecinţă a prevederilor art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că "statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală."

De asemenea, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a constatat că "asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată printr-o normă de rang constituţional, aspect decisiv în analiza Curţii. În consecinţă, Curtea reţine că statutul consilierilor de conturi reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei, dar nu şi sub cel al condiţiilor necesare a fi întrunite pentru a se putea emite decizia de pensionare, legiuitorul fiind liber să stabilească atât criteriile, cât şi condiţiile de pensionare. Însă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere în privinţa modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor. Faptul că textele legale criticate stabilesc un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi faţă de cel al judecătorilor este de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 140 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, este încălcat şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât există o diferenţă de tratament juridic între persoane aflate în situaţii analoage sau similare (consilieri de conturi - judecători) - a se vedea, în sensul aplicabilităţii art. 14 din Convenţie în privinţa sistemelor de asigurare socială, şi Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 116."

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor ar beneficia în continuare de pensii speciale, Curtea constată că această susţinere este lipsită de temei, componenta necontributivă a pensiei de serviciu acordată acestor categorii de persoane fiind deopotrivă îndepărtată prin Legea nr. 119/2010. Este adevărat, însă, că aceste categorii profesionale beneficiază de un regim diferit sub aspectul recalculării pensiei.

Asupra constituţionalităţii acestei diferenţe de tratament juridic Curtea s-a pronunţat, însă, prin mai multe decizii, aşa cum este şi Decizia nr. 894 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 14 decembrie 2012, reţinând că "în sistemul public de pensii există mai multe categorii socio-profesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncă şi care beneficiază de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socioprofesionale au desfăşurat activitatea".

În ceea ce priveşte personalul diplomatic şi consular, Curtea reţine că, deşi statutul acestora, interdicţiile şi incompatibilităţile acestora au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri pe care legiuitorul le poate avea în vedere pentru acordarea pensiei de serviciu, în mod diferit faţă de situaţia magistraţilor şi consilierilor de conturi, un astfel de drept nu are temei constituţional, astfel că legiuitorul poate dispune cu privire la acordarea componentei necontributive a acestui tip de pensie în sensul celor reţinute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010.

2.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie, Curtea constată, în primul rând, că aceasta tinde la a contrazice ceea ce înşişi autorii excepţiei au susţinut cu prilejul motivării criticii de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, şi anume faptul că pensia de serviciu nu este ocrotită de prevederile Legii fundamentale. Astfel, de această dată, autorii susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul la pensie şi dreptul de proprietate.

Fără a reveni asupra considerentelor deja reţinute cu privire la lipsa de temeinicie a criticii raportată la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici dreptului de proprietate. În acest sens, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea a reţinut că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii."

Invocarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 29 din 12 decembrie 2011 cu privire la recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, nu este de natură să determine schimbarea concluziilor mai sus reţinute, aşa cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.038 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a negat competenţa instanţei de contencios constituţional de a decide cu privire la constituţionalitatea şi convenţionalitatea unor dispoziţii de lege şi nici efectul definitiv şi general obligatoriu al deciziilor acestei instanţe. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că "deciziile şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt obligatorii în ceea ce priveşte constatările conformităţii sau neconformităţii atât cu Constituţia, cât şi cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".

În continuare a reţinut însă că, "dacă instanţa de contencios constituţional a constatat convenţionalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituţională), iar aceasta nu împiedică instanţele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanţele fiecărei speţe, dacă aplicarea aceleiaşi norme nu antrenează pentru reclamant consecinţe incompatibile cu Convenţia, protocoalele ei adiţionale sau jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".

Or, Curtea Constituţională a observat că prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauza Frimu şi alţii contra României, ori Decizia din 15 mai 2012, pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speţă, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privinţă, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părţi din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră mulţumită naturii profesiei lor.

3.În acord cu cele reţinute prin deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului neretroactivităţii legii civile.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că nu sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituţie, de vreme ce nu sunt avute în vedere drepturi fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuţ, Nicolae Niţu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghiţa Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea şi Gheorghe Săvuică în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. c), d) şi q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale care a sesizat Curtea Constituţională şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea