Decizie nr. 520 din 11 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mugurel Cenuşă în Dosarul nr. 8.243/2004 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii Constituţionale dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 647D/2005, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată în faţa Tribunalului Suceava - Secţia civilă de Constantin Catargiu în Dosarul nr. 2.546/C/2005.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Silvia Tudor, cu împuternicire la dosar. Lipseşte partea Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii Constituţionale dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 648D/2005, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată în faţa Tribunalului Suceava - Secţia civilă de Alior Cimpoeşu în Dosarul nr. 2.668/C/2005.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Silvia Tudor, cu împuternicire la dosar. Lipseşte partea Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Reprezentantul autorilor excepţiei Constantin Catargiu şi Alior Cimpoeşu nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarelor nr. 647D/2005 şi nr. 648D/2005 la Dosarul nr. 571D/2005, care este primul înregistrat.

Având cuvântul, reprezentantul autorilor excepţiei Constantin Catargiu şi Alior Cimpoeşu susţine excepţia astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate oferă angajatorului posibilitatea de a înlătura persoane incomode pe criterii arbitrare. Consideră că despăgubirile ce s-ar putea acorda în cazul anulării deciziei de concediere nu se pot realiza în practică, datorită ratei de inflaţie, şi nu pot acoperi traumele psihice suferite de angajat. Apreciază că nici un angajator nu angajează o persoană împotriva căreia a fost formulată o plângere penală, precum şi faptul că, pe perioada suspendării contractului de muncă, angajatul se află în imposibilitatea de a fi promovat, deci de a beneficia de o mărire de salariu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în cadrul controlului a priori, prin Decizia nr. 24/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 2 februarie 2003, prilej cu care aceasta a constatat constituţionalitatea prevederilor criticate. Arată că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, precum şi că, întrucât art. 52 alin. (1) se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii juridice similare, acesta nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 20 mai 2005, 27 iunie 2005 şi 11 iulie 2005, pronunţate în dosarele nr. 8.243/2004, nr. 2.546/C/2005 şi nr. 2.668/C/2005, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mugurel Cenuşă, Constantin Catargiu şi Alior Cimpoeşu în cauze ce au ca obiect contestaţii la deciziile de suspendare a contractului individual de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 24, art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, "instituind o inegalitate în faţa legii a persoanelor încadrate în muncă şi îngrădind dreptul la muncă al acestora, drept ce poate fi, astfel, restrâns în mod abuziv de către angajator pe baza unei aprecieri exclusive, bazate pe bunul său plac". Consideră că aceste dispoziţii legale au caracter discriminatoriu şi în raport cu prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care permit suspendarea contractului individual al funcţionarului public numai dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru faptele reclamate.

Tribunalul Suceava - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, iar dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece salariatul al cărui contract individual de muncă a fost suspendat se poate încadra pe perioada suspendării la o altă unitate sau în orice altă funcţie care nu este incompatibilă cu fapta pentru care angajatorul a formulat plângere penală împotriva sa, şi nimic nu îngrădeşte exerciţiul dreptului la apărare. Arată că textul de lege criticat prevede o măsură de protecţie a salariatului, întrucât angajatorul, dispunând suspendarea, nu poate concomitent să desfacă contractul de muncă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este nefondată, întrucât aceste dispoziţii legale nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie. Arată că măsura suspendării contractului individual de muncă are caracter preventiv şi temporar, putând fi dispusă de angajator numai împotriva salariatului bănuit că a săvârşit o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, iar pe perioada suspendării salariatul respectiv nu este împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcţie. De asemenea, pentru situaţia în care se va constata inexistenţa faptei ori nevinovăţia salariatului, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede măsuri reparatorii corespunzătoare. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 24/2003. Apreciază că, întrucât textul de lege criticat se aplică deopotrivă tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica susţinută de autorul excepţiei cu privire la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 24 şi 53 din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât acestea nu contravin sub nici un aspect dreptului la apărare, salariatul al cărui contract de muncă s-a suspendat putând să se adreseze instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinări, precum şi să exercite căile legale de atac. Salariatul respectiv nu este împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcţie decât cea cu care este incompatibilă fapta ce constituie obiectul acuzării. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 24/2003 şi Decizia nr. 200/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 1 august 2002. Arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât acestea nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţenii aflaţi în situaţii identice, precum şi că suspendarea nu reprezintă o sancţiune, ci o măsură cu caracter preventiv.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au următorul cuprins: "(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: [...]

c)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 24, art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, care au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) a fost examinată de Curtea Constituţională în cadrul controlului prealabil exercitat asupra Codului muncii. Cu acel prilej, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, că aceste dispoziţii legale nu încalcă prevederile Constituţiei. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că suspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator faţă de salariatul împotriva căruia s-a formulat plângerea penală ori s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea de infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinută. Pe perioada suspendării salariatul nu poate deţine doar funcţia cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcţie chiar la aceeaşi unitate. Astfel, dreptul său la muncă nu este atins. Măsura suspendării nu este contrară nici principiului prezumţiei de nevinovăţie, care se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date şi pe indicii cu privire la săvârşirea de salariat a unei infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinută, iar existenţa ori inexistenţa vinovăţiei se stabileşte prin hotărâre judecătorească definitivă. Fapta salariatului, chiar dacă nu va atrage răspunderea penală a acestuia, poate constitui abatere disciplinară, ce poate fi sancţionată inclusiv cu încetarea contractului de muncă. În situaţii în care se va constata nevinovăţia salariatului şi dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora: "(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea avută anterior şi i se va plăti o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului."

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate invocată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Curtea observă că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal faţă de toţi salariaţii care se află în situaţii identice, fără privilegii şi fără discriminări. Prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pe lângă reparaţiile acordate salariatului al cărui contract de muncă s-a suspendat, reprezintă şi garanţii în prevenirea comportamentului abuziv al angajatorului. Întrucât dispoziţiile legale examinate nu restrâng exerciţiul nici unui drept fundamental, prevederile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la caracterul discriminatoriu al art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Curtea constată că neconcordanţa dintre legile în vigoare în aceeaşi materie nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci numai neconcordanţa cu principiile şi normele constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată în faţa Tribunalului Suceava - Secţia civilă de Mugurel Cenuşă în Dosarul nr. 8.243/2004, de Constantin Catargiu în Dosarul nr. 2.546/C/2005 şi de Alior Cimpoeşu în Dosarul nr. 2.668/C/2005.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma