Decizie nr. 824 din 7 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierile din 17 martie 2008, pronunţate în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008), Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Excepţia a fost ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica într-o cauză având ca obiect acţiunea în anulare a unui act administrativ, respectiv într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei excepţii de nelegalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic, autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate, prin care este interzisă şi sancţionată schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora, contravin, în principal, normelor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), prin care dreptul de proprietate privată este garantat şi ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titularul ei. Această interdicţie, care vizează orice teren amenajat ca spaţiu verde şi/sau prevăzut ca atare în documentaţiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestuia, împiedică titularii dreptului de proprietate asupra unui teren, care figurează ca spaţiu verde în evidenţele administraţiei publice locale şi care, prin reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie, devine proprietate privată, să beneficieze de toate atributele acestui drept. Autorii excepţiei descriu, în motivarea acesteia, situaţia de fapt specifică speţei deduse judecăţii, şi anume aceea că printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-a fost retrocedat în natură, conform Legii nr. 10/2001, un teren care, pe parcursul desfăşurării procesului de restituire, odată cu adoptarea planului de urbanism, a fost trecut ca având destinaţia de spaţiu verde, proprietarii fiind, aşadar, în situaţia ca, printr-un act administrativ al primarului, întemeiat pe art. 71 din ordonanţa criticată, să li se refuze posibilitatea de a construi pe terenul proprietate privată. Deoarece nu pot construi pe propriul teren, autorii excepţiei susţin că, practic, au fost expropriaţi încă o dată.

Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, fiind încălcate dispoziţiile "art. 41 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 11 şi art. 146 lit. d) din Constituţia României". Potrivit art. 44 din aceasta, statul garantează proprietatea, iar printr-o ordonanţă de urgenţă, terenul care a fost restituit reclamanţilor nu putea fi indisponibilizat şi, odată cu adoptarea planului urbanistic general, trecut cu destinaţie de spaţiu verde.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, susţine următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, raportat la art. 11 şi 20 din Constituţie, este inadmisibilă, întrucât, contrar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, autorul acesteia nu o motivează, iar Curtea Constituţională nu se poate substitui părţii în ceea ce priveşte explicitarea pretinsei relaţii de contrarietate dintre textele criticate şi prevederile constituţionale invocate.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă faţă de prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, respectiv faţă de principiul separaţiei puterilor în stat, apreciază că este neîntemeiată. Autorii excepţiei susţin în mod greşit că există o imixtiune a autorităţii administraţiei publice locale în faza de executare a hotărârii judecătoreşti, întrucât aceasta s-a încheiat prin punerea în posesie de către executorul judecătoresc.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Legea fundamentală, apreciază critica de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. În esenţă, susţine că interdicţia cuprinsă la art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aceea de a schimba destinaţia de spaţiu verde a unui teren proprietate privată din zona urbană reprezintă mai mult decât o restrângere a exercitării dreptului de proprietate, fiind de natură a goli dreptul de conţinutul său. Fiind în imposibilitate de a construi pe terenul proprietatea sa, respectiv fiind obligat a delăsa terenul în folosinţă publică, pentru recreere generală, titularul are doar formal un drept de proprietate, în concret el fiind lipsit în totalitate de folosinţa bunului său, fără nicio despăgubire. În condiţiile în care este necesară prezervarea unei zone verzi din interiorul unei localităţi, aflată în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice, în scopul îmbunătăţirii factorilor de mediu şi a calităţii vieţii, soluţia conformă cu exigenţele constituţionale ar fi exproprierea pentru cauză de utilitate publică , potrivit art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, respectiv potrivit dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, bunul urmând să treacă în proprietatea publică. Regimul proprietăţii private este incompatibil cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri care, prin natura lor ori printr-o dispoziţie specială a legii, sunt de uz ori de utilitate publică. Aceste caracteristici sunt de esenţa proprietăţii publice.

În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului este întemeiată raportat la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53, în măsura în care se interpretează în sensul că este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate privată amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 44 din Legea fundamentală, referitor la dreptul de proprietate privată.

Dispoziţiile de lege criticate, prin care se interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul lor juridic, sunt de natură să aducă atingere unui atribut esenţial al dreptului de proprietate, acela de a dispune în mod liber de terenul care face obiectul dreptului de proprietate. O asemenea situaţie, chiar dacă nu constituie o privare de proprietate, reprezintă atingeri ale substanţei dreptului, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Cauza Oneryildiz contra Turciei, 2004. Chiar dacă acest drept poate fi supus unor limitări şi condiţionări, conţinutul său fiind stabilit prin lege, legiuitorul trebuie să găsească soluţii legislative adecvate, încât dreptul de proprietate să nu se transforme într-un drept teoretic şi iluzoriu. În plus, se menţionează că, în redactarea anterioară a art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, terenurile aflate în proprietatea privată erau exceptate de la interdicţia schimbării destinaţiei terenurilor prevăzute ca spaţii verzi în planurile urbanistice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 22 octombrie 2007. Textul de lege examinat are următoarea redactare:

–Art. 71: "(1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

(2)Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Autorul apreciază că textul criticat contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), prin care dreptul de proprietate privată este garantat şi ocrotit, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei pretinde, în esenţă, restrângerea nejustificată a dreptului de proprietate, deoarece textul de lege criticat interzice şi sancţionează schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora.

Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 - criticate au fost reglementate în actuala redactare prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007, act normativ adoptat în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Potrivit preambulului acestuia, la emiterea sa s-a avut în vedere "degradarea spaţiilor verzi de pe teritoriul localităţilor din România, cauzată de distrugerea acestora ca urmare a dezvoltării activităţilor economice şi sociale", s-a urmărit "îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a calităţii vieţii prin creşterea suprafeţelor de spaţii verzi din localităţi", protejarea şi gestionarea durabilă a acestora, precum şi creşterea standardelor de viaţă ale locuitorilor. În aceeaşi ordine de idei, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 prevede că "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013", nerespectarea acestor dispoziţii constituind contravenţie, potrivit art. III alin. (1) din acelaşi act normativ.

Aşa fiind, Curtea constată că ocrotirea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie, reprezintă scopul reglementării art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Curtea Constituţională constată că dreptul de proprietate invocat, prevăzut de art. 44 din Constituţie, nu este un drept absolut. Potrivit alin. (1) al acestui text, "Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Totodată, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală prevede respectarea, de către titularul unui drept de proprietate privată, a tuturor "sarcinilor privind protecţia mediului".

În plus, limitarea exerciţiului dreptului de proprietate impusă de art. 71 din ordonanţa criticată are şi o justificare socială şi morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci şi a spaţiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes naţional.

De altfel, dispoziţii legale având soluţii legislative similare celei cuprinse în art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 nu sunt singulare în legislaţia noastră, un exemplu în acest sens fiind prevederile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

Prin urmare, Curtea nu poate reţine ca fiind întemeiată critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile de lege examinate contravin art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, atât timp cât măsura dispusă de textul de lege criticat nu atinge dreptul în însăşi substanţa sa, ci instituie doar o limitare obiectivă şi rezonabilă, în acord cu principiile fundamentale.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 126 alin. (1) privind sistemul de realizare a justiţiei, Curtea apreciază că susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Textul de lege criticat, prin dispoziţiile conţinute, nu împietează cu nimic realizarea justiţiei conform prevederilor constituţionale invocate şi cu respectarea principiului fundamental al echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Prevederile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauză, de vreme ce autorul excepţiei nu a făcut nicio referire concretă la niciun tratat sau act juridic internaţional la care România este parte, pretins a fi încălcat.

Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, aspectele de neconstituţionalitate invocate sunt preponderent legate de specificul speţei deduse judecăţii, şi anume o situaţie deosebită care vizează o corectă interpretare şi aplicare a legii de către organele competente, domeniu în care Curtea Constituţională nu are însă atribuţii legale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi