Decizie nr. 301 din 5 iunie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33-35, art. 41 şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin Oprea şi Silvia Georgeta Oprea în Dosarul nr. 15.806/3/2008*(2.510/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care constituie obiectul Dosarului nr. 745D/2013 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere. În acest sens, arată că nu mai subzistă interesul autorului excepţiei în susţinerea şi admiterea acesteia, întrucât, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, instanţa de apel a pronunţat o sentinţă favorabilă acestuia, prin care a admis acţiunea de restituire în natură şi a dispus restituirea prin compensare a terenului imposibil de restituit în natură şi a construcţiei demolate cu un alt teren. Aşa fiind, instanţa de judecată nu a făcut aplicarea textelor de lege în sensul criticilor de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 23 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.806/3/2008*(2.510/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33-35, art. 41 şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin Oprea şi Silvia Georgeta Oprea într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea, după casare, a apelului prin care aceştia solicitau acordarea de măsuri compensatorii (sub forma compensării cu un alt bun sau prin echivalent) pentru un teren imposibil de restituit în natură şi a unui imobil construcţie demolată.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 încalcă în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece înlătură, în timpul soluţionării procesului, efectele juridice ale legii aplicabile la momentul sesizării instanţei judecătoreşti cu acţiunea judiciară, îngrădind părţilor dreptul născut sub imperiul acesteia şi câştigat irevocabil.

6.Principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, este de asemenea încălcat prin art. 33 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2), art. 1 alin. (2) şi art. 21 alin. (6) din aceeaşi lege, aceste texte dând naştere anumitor tipuri distincte de discriminări ale persoanelor aflate în situaţii asemănătoare. Astfel, art. 33 şi 34 instituie termene diferite de soluţionare (de la 12 la 36 de luni), pe criterii ce nu ţin de conduita persoanelor îndreptăţite, ci de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice ce au această atribuţie legală. Totodată, sunt instituite termene diferite de soluţionare a cererilor în funcţie de destinaţia imobilelor, în sensul că, din raţiuni politice, pentru cererile întemeiate pe legile fondului funciar termenele de soluţionare sunt reduse la jumătate faţă de cele aplicabile cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Un alt tip de discriminare este generat de faptul că persoanele care au dosare înregistrate în baza Legii nr. 247/2005 şi care nu au fost soluţionate încă, aşteptând 8 ani până la apariţia legii noi - nr. 165/2013 -, vor fi obligate să mai aştepte încă 5 ani în baza acesteia, în timp ce persoanele cărora le vor fi trimise dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în anul 2014 vor aştepta doar cei 5 ani prevăzuţi de noua lege. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 21 alin. (6) instituie o situaţie discriminatorie şi între persoanele care au obţinut restituirea în natură sau măsuri reparatorii la adevărata lor valoare de piaţă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi persoanele care nu au obţinut restituirea în natură sau măsurile reparatorii cuvenite în baza legii vechi, deşi sunt în procedura de judecată pentru obţinerea acestora şi ambele categorii de persoane au notificat entităţile prevăzute de lege simultan şi în acelaşi termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

7.Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa principiului egalităţii în drepturi (Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 şi nr. 1.354 din 20 octombrie 2010), autorii excepţiei susţin că este "profund discriminatoriu ca două persoane aflate într-o situaţie juridică identică să obţină măsuri reparatorii diferite ca formă şi întindere doar pentru că una a notificat un imobil situat într-o localitate unde justiţia avea termene mai lungi, iar cealaltă într-o localitate unde procedurile administrative şi judiciare s-au derulat mai repede."

8.În continuare, autorii excepţiei arată că dispoziţiile art. 4, art. 21 alin. (6) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 44 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2), prin aceea că aduc atingere dreptului de acces la justiţie câştigat în baza legii vechi, exercitarea lui fiind permisă după 6 luni de la expirarea unor termene apreciate ca fiind discriminatorii. O atare restrângere a exerciţiului dreptului amintit are loc în afara condiţiilor stricte cuprinse la art. 53 alin. (2) din Constituţie, fiind de natură să afecteze termenul rezonabil şi efectivitatea care potrivit normelor convenţionale, caracterizează dreptul de acces la instanţă.

9.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie consideră că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, în măsura în care ar presupune ca instanţele să le aplice retroactiv, adică şi în procesele începute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, apreciază că şi dispoziţiile art. 33-35, art. 41 şi art. 50 lit. b) din aceeaşi lege contravin normelor constituţionale invocate în excepţia de neconstituţionalitate.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4, art. 33-35, art. 41 şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Examinând motivarea scrisă a autorului excepţiei, Curtea observă că acesta a avut în vedere şi prevederile art. 1 alin. (2) - în redactarea sa iniţială - şi ale art. 21 alin. (6) din aceeaşi lege - texte aplicabile în cauză, faţă de care instanţa judecătorească nu s-a exprimat în niciun fel, deci nici în sensul respingerii acestei excepţii ca fiind inadmisibilă, şi în privinţa cărora autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate. În plus, autorul excepţiei nu se referă la art. 41 în întregul său, ci doar la alin. (1) şi (5) ale acestuia. Având în vedere lipsa de identitate la nivelul indicării dispoziţiilor legale criticate, raportat la practica instanţei constituţionale în situaţii asemănătoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2014*), încă nepublicată), rezultă că obiectul real al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2), ale art. 4 teza a doua raportat la art. 33-35, ale art. 21 alin. (6), art. 41 alin. (1) şi (5) şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, care, la momentul invocării excepţiei, aveau următorul conţinut:

Notă *) Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014.

–Art. 1 alin. (2): "(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.";

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

–Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4)Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

–Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2)Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3)Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

–Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2)În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4)Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5)Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.";

–Art. 41 alin. (1) şi (5): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (...)

(5)Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

–Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)

b)orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă."

14.Curtea constată că, ulterior invocării excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, astfel că aceste prevederi au, în prezent, următorul conţinut: "(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

15.Comparând soluţiile legislative reglementate de aceste dispoziţii în vechea şi actuala redactare, Curtea reţine că, pe lângă compensarea prin puncte, au fost introduse şi compensarea cu bunuri, conform Legii nr. 10/2001, precum şi măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000, ca modalităţi suplimentare de acordare a despăgubirilor prin echivalent. Aşadar, Curtea nu poate reţine că, în noua sa redactare, textul legal examinat preia soluţia juridică anterioară, pe care autorii excepţiei au avut-o în vedere la formularea criticilor de neconstituţionalitate. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor iniţială.

16.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate şi ale art. 53 alin. (2), care prevăd condiţiile în care poate fi dispusă restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă; în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că este inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

18.Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea, constatând, pentru argumentele acolo arătate, că aceste prevederi încalcă atât principiul neretroactivităţii legii, cât şi dreptul de acces liber la justiţie, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

19.Dată fiind identitatea dintre criticile cu privire la dispoziţiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulate în prezenta cauză, şi motivele pentru care Curtea a pronunţat, la o dată ulterioară însă sesizării cu prezenta excepţie, o decizie de admitere, sub rezervă de interpretare, rezultă că soluţia ce se justifică, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", dar şi jurisprudenţei sale în materie, este cea de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

20.Deşi în cauza de faţă Curtea va pronunţa o soluţie procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, se impune precizarea că decizia de admitere constituie şi în prezenta cauză motiv de revizuire a hotărârii instanţei judecătoreşti, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate.

21.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea - atât în vechea, cât şi în noua redactare - se referă la măsuri de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, diferenţa dintre aceste două forme de redactare ale normei juridice fiind esenţială, constând în introducerea unor modalităţi suplimentare de reparaţie prin echivalent, şi anume compensarea cu bunuri, conform Legii nr. 10/2001, precum şi măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000. Având de stabilit incidenţa în cauză a acestor norme - în forma lor iniţială, Curtea constată că, reglementând măsurile de finalizare ale procesului de restituire, acestea nu au fost aplicate în litigiu în forma supusă controlului de constituţionalitate şi deci nu au produs efecte juridice. Cercetând stadiul procesual al prezentei cauze în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, Curtea observă că aceasta se află, la momentul pronunţării deciziei de faţă, în faza de rejudecare a apelului după casare cu trimitere, obiectul cererii de chemare în judecată introduse din anul 2008 vizând stabilirea modalităţii de compensare (prin acordarea de bunuri sau prin echivalent, în bani) pentru un imobil teren imposibil de restituit în natură şi a unui imobil construcţie demolată. În acest context şi având în vedere că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din lege au fost modificate în sensul mai sus arătat la scurtă vreme după invocarea excepţiei, rezultă, aşadar, că producătoare de efecte juridice nu pot fi decât dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în noua lor redactare, ca urmare a modificării legislative intervenite prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, act normativ ce a intrat în vigoare, potrivit art. 78 din Constituţie, în data de 24 decembrie 2013. În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 368/2013, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea nu au incidenţă (în această redactare) în cauza în care a fost invocată excepţia, în sensul producerii de efecte juridice.

22.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34, Curtea reţine că şi aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece autorii excepţiei nu se află în ipoteza acestei norme, în sensul că dosarul nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (sau al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor); chiar dacă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*1), încă nepublicată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, această soluţie nu este aplicabilă prezentei cauze, deoarece excepţia inadmisibilităţii pe motivul lipsei legăturii textului legal criticat cu soluţionarea litigiului prevalează, având caracter peremptoriu.

*1) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

23.Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, textul legal criticat nu este aplicabil în cauză, deoarece în beneficiul autorilor excepţiei nu a fost emisă vreo decizie cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, adică după parcurgerea primei sau celei de-a doua etape administrative, astfel încât această decizie să fie atacată ulterior în justiţie.

24.Nici dispoziţiile art. 21 alin. (6) - de asemenea criticate - nu au incidenţă asupra litigiului în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, având în vedere că în cauză nu a fost emisă o decizie de către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor prin care să fie evaluat un anumit imobil. Prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă şi a acestei excepţii.

25.În privinţa prevederilor art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că nici acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece în favoarea autorilor excepţiei nu au fost acordate despăgubiri aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nici nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a aceleiaşi legi, prin care să fie stabilite sume acordate cu titlu de despăgubiri. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

26.În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că autorii excepţiei nu au formulat critici distincte care să demonstreze pretinsa lor neconstituţionalitate, astfel că, din această perspectivă, excepţia este inadmisibilă. În plus, Curtea observă că normele criticate sunt de abrogare şi conţin două teze: prima, referitoare la abrogarea oricărei dispoziţii referitoare la "evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare", şi a doua, privind abrogarea oricărei dispoziţii referitoare la "măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". Or, abrogarea la care face referire prima teză a textului este rezultatul firesc şi impus de tehnica legislativă a corelării cu prevederile art. 21 alin. (6), de asemenea criticate, excepţie în privinţa căreia s-a arătat mai sus că este inadmisibilă; iar în privinţa celei de-a doua teze, referitoare la abrogarea modalităţilor de compensare, Curtea observă că legiuitorul a intervenit asupra acestora ulterior, prin Legea nr. 368/2013, în sensul că art. 1 alin. (2) prevede, în prezent, nu doar modalitatea de compensare prin puncte (unică până la acel moment), ci şi compensarea cu bunuri şi măsuri prevăzute de Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000. Or, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), s-a arătat în precedent că aceasta este inadmisibilă. În plus, între actuala redactare a art. 1 alin. (2) şi art. 50 lit. b) teza a doua din lege, Curtea remarcă o lipsă de corelare ce nu a fost avută în vedere la momentul adoptării Legii nr. 368/2013, aspect care însă nu este de natură a afecta constituţionalitatea normei juridice în sine.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin Oprea şi Silvia Georgeta Oprea în Dosarul nr. 15.806/3/2008*(2.510/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua raportat la art. 34 şi art. 35, ale art. 21 alin. (6), art. 41 alin. (1) şi (5) şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi