Decizie nr. 234 din 25 mai 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia de Binefacere "Bonis Potra" din Deva în Dosarul nr. 5.324/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă, atât în calitate de reprezentant al autorului excepţiei, cât şi în nume personal, Bota Pompiliu, preşedintele Asociaţiei de Binefacere "Bonis Potra". Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Bota Pompiliu a depus la dosar o cerere prin care solicită tuturor judecătorilor Curţii Constituţionale înscrişi în Uniunea Avocaţilor din România să se abţină de la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată.

Reprezentantul Ministerului Public, faţă de conţinutul acestei cereri, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, o dată legal sesizată, Curtea procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor, motiv pentru care solicită respingerea cererii formulate.

Curtea, deliberând, pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, respinge cererea autorului excepţiei.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, considerând că dispoziţiile legale criticate, care prevăd obligaţia tuturor avocaţilor de a se asocia într-un barou unic, şi anume Uniunea Avocaţilor din România, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 40 alin. (1), referitoare la dreptul de asociere, şi ale art. 41 alin. (1), care consacră dreptul la muncă. De asemenea, susţine că, pentru aceleaşi motive, textele legale criticate aduc atingere şi reglementărilor internaţionale cuprinse în art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 22 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.324/2002, Curtea Supremă de Justiţie Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Asociaţia de Binefacere "Bonis Potra" din Deva în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în anulare promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin care se solicită casarea Încheierii nr. 31/A din 5 august 2002, pronunţată de Judecătoria Deva, încheiere prin care s-a recunoscut, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, personalitatea juridică a Asociaţiei de Binefacere "Bonis Potra".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, deoarece, prin obligarea tuturor avocaţilor dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti de a se asocia într-un barou unic şi prin obligarea tuturor avocaţilor din România de a se asocia într-o unică formă de asociere - Uniunea Avocaţilor din România, se încalcă prevederile constituţionale care consacră dreptul de asociere şi dreptul la muncă, prevăzute în art. 37 alin. (1) şi art. 38 alin. (1).

Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă opinează că textele legale criticate nu îngrădesc dreptul la muncă şi dreptul de asociere, drepturi recunoscute constituţional şi prin reglementările internaţionale. În acest sens, arată că, dimpotrivă, dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigură apărarea, exercitarea şi dezvoltarea în interes general şi particular a acestor drepturi fundamentale. În susţinerea acestor argumente, instanţa invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, în ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu art. 40 alin. (1) din Constituţie, republicată, apreciază că nici un considerent privind libertatea individuală, implicit cea de asociere, nu poate fi reţinut pentru înlăturarea dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995, care stabilesc modalităţile organizatorice în cadrul cărora se poate exercita profesia de avocat.

În susţinerea punctului său de vedere, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 13 ianuarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 februarie 1993, prin care s-a statuat că "dreptul la asociere se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei".

Susţinerea privind înfrângerea art. 41 alin. (1) din Constituţie, republicată, este neîntemeiată, întrucât avocatura se realizează de un corp profesional cu o îndelungată tradiţie, ale cărui organizare şi funcţionare sunt reglementate prin lege proprie. De aceea, cei care doresc să practice avocatura sunt datori să respecte cerinţele impuse de legea care guvernează această profesie.

În sfârşit, referitor la înfrângerea art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează libertatea de întrunire şi de asociere, Guvernul apreciază că reglementarea de către legiuitor a modalităţilor organizatorice în cadrul cărora se poate exercita profesia de avocat nu reprezintă o încălcare a libertăţii de asociere.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza I şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Astfel, apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile art. 40 din Constituţie, republicată, întrucât, potrivit Legii nr. 51/1995, avocaţii se pot constitui atât în asociaţii cu scop lucrativ (cabinete individuale, grupări de cabinete individuale, societăţi civile profesionale), ale căror organizare, funcţionare şi constituire sunt reglementate de legislaţia civilă şi Legea nr. 51/1995, cât şi în asociaţii fără scop lucrativ, ale căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin art. 9 şi art. 40 din Constituţie, republicată, precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Prevederile art. 40 din Constituţie, republicată, care permit cetăţenilor constituirea în alte forme de asociere, au caracter mijlocit. Pe cale de consecinţă, asociaţiile profesionale fără scop lucrativ ale avocaţilor se pot constitui, organiza şi funcţiona doar în condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 41, Avocatul Poporului arată că textele legale criticate, prin instituirea unor condiţii de exercitare a profesiei de avocat, nu îngrădesc nici dreptul la muncă şi nici libertatea de alegere a profesiei sau a locului de muncă. Ca atare, în situaţia în care o persoană alege să exercite profesia de avocat, trebuie să îndeplinească condiţiile legale reglementate în acest scop prin Legea nr. 51/1995, printre care pot figura şi cele referitoare la organizarea avocaţilor în structuri profesionale, respectiv barouri şi Uniunea Avocaţilor din România.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei au următorul conţinut:

–Art. 48 alin. (1) teza întâi: "Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti [...]";

–Art. 57: "(1) Uniunea Avocaţilor din România este formată din toţi avocaţii înscrişi în barouri şi are sediul în municipiul Bucureşti [...]

(3)Nici un barou nu poate funcţiona în afara uniunii."

Autorul excepţiei susţine că textele legale menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 37 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1). După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, prevederile invocate sunt cuprinse în art. 40 alin. (1) şi art. 41 alin. (1), cu următorul conţinut:

–Art. 40 alin. (1): "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.";

–Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă."

Autorul excepţiei consideră că textele legale criticate contravin şi reglementărilor internaţionale prevăzute de art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 22 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi celor ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, al căror conţinut este următorul:

–Art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.";

–Art. 22 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale.";

–Art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale:

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2.Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Examinând excepţia, Curtea constată că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine nici uneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

Prin dispoziţiile legale atacate nu se încalcă în nici un fel dreptul la muncă, dreptul la asociere şi, cu atât mai puţin, dreptul la întrunire paşnică, aşa cum fără temei susţine autorul sesizării, nimeni nefiind obligat să profeseze avocatura şi nici împiedicat să se asocieze, în condiţiile legii, ori să îşi aleagă locul de muncă.

Ca şi în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experţilor, legea menţionată, în întregul ei, şi, în particular, dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei sunt menite să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurenţa nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal şi, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocaţial şi pe calea garanţiilor oferite de organizarea şi exercitarea acestei profesii în limitele stabilite de lege.

În sfârşit, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, prin Decizia nr. 136 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 28 iunie 2002. În considerarea aceloraşi raţiuni, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 136/2002 îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate invocată urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia de Binefacere "Bonis Potra" din Deva în Dosarul nr. 5.324/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru