Decizie nr. 2 din 13 ianuarie 1993

Preşedinte Mihai Constantinescu

Judecător Viorel Mihai Ciobanu

Judecător Ioan Muraru

Magistrat-asistent Mihail-Antoniu Roman

Notă *) Decizia este definitivă.

Convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, completul de judecată, după prezentarea raportului de către domnul judecător Viorel Mihai Ciobanu şi avînd în vedere actele şi lucrările dosarului, deliberind, retine următoarele:

În faţa Tribunalului judeţean Bacau, reclamanţii Gingut Gheorghe şi Ardeleanu I Ioan au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9, 17 lit. a) şi 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive şi ale art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 privind economia vinatului şi vînătoarea, pe motiv ca ar fi contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul de asociere.

Potrivit art. 9 lit. a), combinat cu art. 7 din Decretul nr. 367/1971, autorizarea de a purta arme de vînătoare se da, în ce priveşte pe vinatori, numai membrilor fostei Asociaţii Generale a Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi, în prezent Uniunea Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi. În mod corespunzător, potrivit art. 17 lit. c) din acelaşi decret, autorizarea şi permisul de port al armei de vinatoare se retrag dacă titularul nu are calitatea de membru al acestei organizaţii.

De asemenea, art. 41 din Decretul nr. 367/1971, reglementind comerţul cu arme de vinatoare, prevede, la alin. 2 lit. a), ca acesta este permis în cazul în care se exercită de asociaţia sus-menţionată sau de asociaţiile judeţene ale acesteia.

În ce priveşte Legea nr. 26/1976, la art. 10 alin. 3 se prevede că fondurile de vinatoare se pot da în folosinţă, pe perioada de cel puţin 10 ani, unităţilor aceleiaşi asociaţii.

Reclamanţii considera ca aceste dispoziţii legale sînt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere şi prevederilor art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertatea de reuniune şi de asociere paşnică şi ca nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie; acest din urma motiv se întemeiază pe prioritatea recunoscută normelor internaţionale faţă de cele interne, potrivit art. 20 din Constituţie. Este de observat, însă, ca textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului nu cuprinde nici o prevedere în plus faţă de cel al art. 37 din Constituţie care să intereseze soluţionarea excepţiei.

Instanţa, conformindu-se prevederilor alin. (5) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, a apreciat ca "susţinerile referitoare la dreptul membrilor asociaţiilor de vinatoare legal constituite de a primi permis de portarma şi de a deţine arme de vinatoare sînt întemeiate, independent de asociaţia din care aceştia fac parte şi, în consecinţa, dispoziţiile art. 9 şi ale art. 17 lit. c) contravin dispoziţiilor art. 37 din Constituţie referitoare la dreptul de asociere, ca aceeaşi concluzie se poate trage şi în ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 referitoare la închirierea fondurilor de vinatoare; în ceea ce priveşte comerţul cu arme de vinatoare, tir, muniţii, acesta trebuie strict reglementat de lege".

Drept urmare, prin încheierea din 12 noiembrie 1992, instanţa de judecată, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a înaintat spre soluţionare Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate, suspendind, totodată, judecarea cauzei.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Luînd act de susţinerile părţilor şi opinia instanţei, avînd în vedere prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ale Decretului nr. 367 din 18 octombrie 1971, cu modificările aduse prin decretele nr. 17/1976 şi 18/1986, precum şi prevederile Legii nr. 26/1976 stabileşte următoarele:

Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile şi celelalte acte normative anterioare intrării sale în vigoare sînt abrogate în măsura în care contravin prevederilor acesteia.

Rezultă, deci, ca instanţa de judecată, în scopul aplicării unei dispoziţii legale anterioare intrării în vigoare a Constituţiei, este obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă aceasta prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, sa determine măsura în care prevederea respectiva contravine Constituţiei. În cazul în care dispoziţia legală contravine Constituţiei, ea este abrogată, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi principiului general de soluţionare a conflictului legilor în timp, potrivit căruia legea posterioară abroga dispoziţiile contrare ale legii anterioare. De aceea, întrucât instanţa, asa cum a prevăzut expres în încheierea din 12 noiembrie 1992, opineaza ca prevederile art. 9 şi art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 şi ale art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1971 sînt contrare prevederilor art. 37 din Constituţie, ţinînd seama de art. 150 alin. (1) din Constituţie, rezultă ca le considera abrogate. Aceasta consecinţa este imperativa, întrucît orice contrarietate între o prevedere legală anterioară Constituţiei şi normele acesteia nu poate să aibă, potrivit art, 150 alin. (1) din Constituţie, un alt efect decît abrogarea prevederilor anterioare contrare.

Deci, în mod "vadit nefondat", în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată, în loc să constate ea ca sînt aplicabile dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucît opinia sa este ca prevederile mai sus menţionate sînt contrare art. 37 din Constituţie, a sesizat Curtea Constituţională, ca şi cum le-ar considera în vigoare.

Constatarea abrogării în cazul în care instanţa apreciază ca o norma anterioară Constituţiei este contrară acesteia nu poate fi decît de competenţa exclusiva a instanţei de judecată, Curtea Constituţională neputindu-se substitui instanţei în stabilirea legii aplicabile litigiului. De asemenea, reclamanţii nu pot justifica un interes legitim, în sensul art. 21 din Constituţiei, pentru susţinerea excepţiei, deoarece, cît timp instanţa a fost de acord cu contradictia pe care au invocat-o, ea este obligată se deducă, în vederea stabilirii legii aplicabile, consecinţele ce rezultă din prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie.

Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971, instanţa a considerat ca ele nu sînt contrare prevederilor Constituţiei şi, deci, ţinînd seama de art, 150 alin. (1) din Constituţie, implicit a apreciat ca sînt în vigoare. De aceea, sub acest aspect, se justifica trimiterea excepţiei Curţii Constituţionale şi interesul reclamanţilor de a o susţine.

Însă, între dreptul la libera asociere, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituţie, şi comerţul cu arme de vinatoare nu este o legătură nemijlocită şi necesară ce ar implica, în mod inevitabil, liberalizarea comerţului cu asemenea arme ca o consecinţa a libertăţii de asociere în domeniul vinatorii. Interese de ordin public pot justifica reglementarea stricta a comerţului cu arme, inclusiv cu arme de vinatoare, iar dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei, deci, cu referire la articolul în discuţie, numai cu respectarea regimului juridic pentru producerea, confecţionarea, prelucrarea, prepararea, experimentarea, comerţul, importul sau exportul de arme de vinatoare, nu cu încălcarea lui. De aceea, sub acest aspect, excepţia este "vadit nefondata", libertatea vinatorilor de a se asocia în organizaţii proprii neavînd drept consecinţa, în mod necesar, liberalizarea comerţului cu arme de vinatoare în beneficiul acestor asociaţii.

În concluzie, Curtea Constituţională apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este "vadit nefondata", întrucît, cu referire la art. 9 şi art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971, soluţionarea, ţinînd seama de opinia instanţei, este de competenţa acesteia, iar cu referire la art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971, nu exista o contradictie între libertatea de asociere şi regimul mai strict al comerţului cu arme de vinatoare, fiecare corespunzind unor cerinţe şi scopuri diferite, şi anume: dreptului de asociere, exigenţelor pluralismului în societate, iar regimul comerţului cu arme de vinatoare, cerinţelor legate de apărarea unui interes public.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 lit. A/c şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională, în unanimitate,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate formulată de Gingut Gheorghe, domiciliat în comuna Blagesti, judeţul Bacau, şi de Ardeleanu Ioan, domiciliat în Buhusi, str. A.I. Cuza, bloc 2, sc. E, ap. 10, judeţul Bacau, în dosarul nr. 29/C/1992 aflat pe rolul Tribunalului Judeţean Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată la 13 ianuarie 1993.

PREŞEDINTE

Dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,

Mihai-Antoniu Roman