Decizie nr. 36 din 29 ianuarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Turcuţ în Dosarul nr. 1.605/2003 al Judecătoriei Beiuş. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 487D/2003 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi 160^4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Constantin şi Paraschiva Keresteş în Dosarul nr. 349/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Aurel Constantin, personal şi asistat de reprezentantul Societăţii civile de avocaţi Vlădoiu amp; Vlad, Paraschiva Keresteş, reprezentată de aceeaşi societate civilă de avocaţi, precum şi părţile Bogdan Alexandru Tîrcă şi Ekrem Turhan, cetăţean turc, asistat de interpretul Mustafa Mehmet, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Părţile prezente nu se opun conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, dispune conexarea Dosarului nr. 487D/2003 la Dosarul nr. 473C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia "Procedura jurisdicţională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o".

Având cuvântul, pentru autorii excepţiei, reprezentantul Societăţii civile de avocaţi Vlădoiu amp; Vlad depune la dosar concluzii scrise prin care se solicită admiterea excepţiei şi constatarea că "interpretarea, în acord cu Constituţia, a dispoziţiilor art. 160^2 şi 160^4 din Codul de procedură penală este în sensul că cele două instituţii juridice sunt aplicabile oricărui inculpat arestat, indiferent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege". În cuvântul său, Aurel Constantin arată că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Partea Bogdan Alexandru Tîrcă solicită judecata în stare de libertate.

Partea Ekrem Turhan, prin interpret, arată că nu are legătură cu acuzaţiile ce i se aduc, solicitând judecata în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că textele legale criticate au mai format anterior obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea statuând că acestea sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 7 octombrie 2003 şi din 10 iulie 2003, pronunţate în dosarele nr. 1.605/2003 şi nr. 349/2003, Judecătoria Beiuş, respectiv Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 şi 2 şi ale art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, respectiv, art. 160^2 şi 160^4 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Lucian Turcuţ, respectiv de Aurel Constantin şi Paraschiva Keresteş, inculpaţi în dosarele menţionate.

În motivările excepţiei, având un conţinut asemănător, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (7) [în prezent alin. (10)] din Constituţie, potrivit cărora persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, fără vreo condiţie. Or, legea procesual penală prevede că persoanele arestate pentru infracţiuni sancţionate cu pedepse cu închisoare mai mare de 12 ani nu pot fi liberate provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune.

Judecătoria Beiuş opinează că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici unei prevederi constituţionale, deoarece legiuitorul are dreptul să stabilească condiţiile în care pot fi luate măsurile procesuale, oricare ar fi acestea. În fapt, autorul excepţiei - Lucian Turcuţ, fusese arestat preventiv pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de şantaj şi violare de domiciliu, iar critica sa viza, în special, dispoziţiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedură penală, care interzic liberarea provizorie a învinuitului sau inculpatului recidivist.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează în sensul că excepţia este întemeiată, deoarece Constituţia prevede dreptul oricărei persoane arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, fără să prevadă vreo condiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arată că asupra constituţionalităţii normelor procesuale penale, care prevăd condiţiile de acordare a liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, în raport cu prevederile art. 23 alin. (7) [în prezent alin. (10)] din Legea fundamentală, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri, precizând că prevederile constituţionale stabilesc dreptul persoanei arestate preventiv de a cere liberarea provizorie, drept ce se realizează însă în condiţiile legii. Guvernul mai arată că, deşi art. 23 alin. (10) din Constituţie, republicată, nu prevede nici o condiţie restrictivă pentru luarea acestei măsuri procesuale, dreptul de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condiţiile legii, potrivit regulilor de procedură penală. Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili condiţiile ce trebuie respectate de persoana arestată preventiv pentru a beneficia de liberare provizorie, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată. Prin urmare, este atributul constituţional al legiuitorului ca, din raţiuni de politică penală, să restrângă sfera de aplicare a măsurii liberării provizorii, prin interzicerea acesteia în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave. În concluzie, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituţional al persoanei arestate, de a cere luarea uneia dintre măsurile procesuale în discuţie, se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă de Codul de procedură penală, fiind dreptul constituţional al legiuitorului [art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată] să le stabilească. Se citează, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume, deciziile nr. 340/2003 şi nr. 15/2001.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 şi art. 160^4 din Codul de procedură penală, care au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Prin art. XI al Legii nr. 281/2003, s-a prevăzut că dispoziţiile acesteia, privitoare la arestarea preventivă şi la percheziţie, se aplică de la data intrării în vigoare a legii, iar celelalte, între care şi cele ale art. 160^2 şi 160^4 , urmând să fie puse în aplicare de la 1 ianuarie 2004. Astfel fiind, textele criticate ca neconstituţionale au, în prezent, următorul conţinut:

–Art. 160^2 : "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul este recidivist ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:

a)să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de organul judiciar;

b)să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă;

c)să nu meargă în locuri anume stabilite;

d)să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

e)să nu între în legătură cu anumite persoane determinate;

f)să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule;

g)să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea faptei.

–Art. 160^4 : "Liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 şi 2.

Pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte, la chemarea instanţei, să comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă şi să respecte obligaţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 3 pe care instanţa le dispune."

Din cuprinsul textelor legale criticate rezultă că dispoziţiile alin. 3 ale art. 160^4 au fost abrogate implicit, conţinutul lor fiind preluat în alin. 2 al art. 160^2 , menţinându-se neatins obiectul excepţiei, care, în esenţă, îl constituie dispoziţia care interzice liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune arestatului care este recidivist. În noua redactare s-au prevăzut aceleaşi condiţii atât cu privire la gravitatea infracţiunii săvârşite, pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu trebuie să fie mai mare de 12 luni, cât şi cu privire la obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana faţă de care s-a luat măsura liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 160^2 şi art. 160^4 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (7), devenit, după revizuirea Constituţiei, art. 23 alin. (10). Se consideră că, de vreme ce Constituţia prevede dreptul necondiţionat al oricărei persoane arestate preventiv de a cere liberarea sa provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, dispoziţiile legale criticate, care prevăd acordarea numai în anumite condiţii privitoare la forma de vinovăţie cu care infracţiunile au fost săvârşite, la gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, la periculozitatea inculpatului sau învinuitului arestat, dacă este infractor primar sau recidivist ori inspiră temere că, lăsat în libertate, poate desfăşura activităţi antisociale, sunt neconstituţionale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi art. 160^4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 alin. (10) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune", Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Ridicarea excepţiei se bazează pe o greşită înţelegere a prevederilor constituţionale invocate, deoarece dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv, de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiţii poate funcţiona o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta. Restrângerea exerciţiului dreptului constituţional menţionat se face pe baza prevederilor constituţionale ale art. 53, care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale. Interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune a arestaţilor preventiv care au săvârşit infracţiuni sancţionate cu închisoare ce depăşeşte 12 ani sau care sunt recidivişti, ca în speţă, se face în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.

Curtea Constituţională a mai fost sesizată şi s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi 160^4 din Codul de procedură penală. Excepţiile au vizat, ca şi în prezenta cauză, condiţiile în care pot fi acordate măsuri procesuale privind liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, şi anume, fie durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, fie calitatea de recidivist sau în genere periculozitatea infractorului. Temeiul constituţional al criticilor de neconstituţionalitate l-a reprezentat art. 23 alin. (7), devenit, după revizuirea Constituţiei, art. 23 alin. (10), iar Curtea Constituţională a respins excepţiile cu aceeaşi motivare, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 şi 160^4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Turcuţ în Dosarul nr. 1.605/2003 al Judecătoriei Beiuş, respectiv de Aurel Constantin şi Paraschiva Keresteş în Dosarul nr. 349/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu