Decizie nr. 131 din 18 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sanda Bogatu, respectiv de Păuna Tue şi Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 şi nr. 10.794/2003 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă părţile Paul Stănescu şi Cristian Stănescu, lipsind autoarele excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 576D/2003 la Dosarul nr. 575D/2003, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în aceste dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării. În consecinţă, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, părţile prezente susţin netemeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autoarele criticii au urmărit un scop exclusiv dilatoriu, de tergiversare a judecării dosarului de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, întrucât instanţa are obligaţia de a pune în vedere pârâtului toate mijloacele de apărare care pot fi folosite de acesta şi, la cerere, poate acorda un termen pentru pregătirea apărării. Norma de procedură asigură judecarea cauzei cu celeritate, în acest sens existând o constantă jurisprudenţă a Curţii, care se impune a fi menţinută şi în cauza de faţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.314/2003, şi prin Încheierea din 25 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 10.794/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sanda Bogatu, Păuna Tue şi Mariana Stoenescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin norma procedurală reglementată de art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se încalcă dreptul la apărare al pârâtului, întrucât legiuitorul instituie un termen de decădere arbitrar şi inutil, ce creează inegalităţi de tratament între cetăţeni în faţa legii şi a instanţelor de judecată. Se arată că nici o dispoziţie din Codul de procedură civilă nu poate complini instituţia propunerii şi discutării probelor în contradictoriu la prima zi de înfăţişare, în acest sens dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă reprezentând o situaţie extremă, cu aplicabilitate redusă.

Se susţine că, la prima zi de înfăţişare, întotdeauna pârâtul are dreptul de a propune probe concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, chiar dacă nu a depus întâmpinare, însă condiţionat de solicitarea reclamantului de a administra probe (care este admisă), pentru că "astfel nu se pricinuieşte amânarea judecării cauzei". În opinia autoarelor excepţiei, acest fapt relevă împrejurarea că în mod neconstituţional se creează diferenţe de tratament între persoanele participante la actul de justiţie, prin instituirea unui termen de decădere "ab initio" în detrimentul pârâtului, limitându-se şi accesul acestuia la justiţie.

Mai mult, autoarele excepţiei reţin că dispoziţiile criticate generează diferenţieri între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintă în faţa instanţelor de judecată neasistate de avocat şi pot propune probe, şi cele care, fiind asistate de avocat, nu pot depune probe.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie legală a dreptului la apărare al părţilor, precum şi un mijloc prin care se asigură "egalitatea de arme" în procesul civil.

Nu se poate reţine o identitate de situaţii între împrejurarea în care părţile, asistate sau reprezentate de avocat, sunt decăzute din dreptul de a mai propune probe în cazul nedepunerii întâmpinării în termenul legal, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, împrejurarea în care, părţilor neasistate sau nereprezentate de apărător, atunci când dovezile nu au fost cerute din pricina neştiinţei sau a lipsei de pregătire, nu li se aplică sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale criticate.

De asemenea, art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravine dreptului părţii de a fi judecată de către o instanţă independentă şi imparţială, în mod public şi într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, întreaga reglementare a Codului de procedură civilă privind întâmpinarea a fost instituită în vederea îndeplinirii exigenţei judecării cu celeritate a cauzelor în spiritul principiilor enunţate.

În ceea ce priveşte susţinerile autoarelor excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin art. 21 din Constituţie, se apreciază că acestea sunt nefondate, deoarece liberul acces la justiţie nu este îngrădit, textul de lege criticat instituind doar o sancţiune pentru nerespectarea unei reguli menite să ordoneze desfăşurarea procesului civil.

Prin urmare, instanţa judecătorească apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă îşi au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Se arată că, ţinând seama de importanţa întâmpinării, s-a instituit sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, dacă nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecinţele decăderii sunt însă limitate, astfel că legiuitorul oferă, prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, posibilitatea pârâtului de a se apăra, potrivit art. 171, discutând în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor şi a dovezilor părţii potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepţiile de ordine publică sau de a solicita, potrivit art. 138, administrarea unei probe noi când necesitatea acesteia a reieşit din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, când administrarea ei nu pricinuieşte amânarea judecăţii ori când nu a fost cerută, în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat.

Se constată că şi dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă oferă o garanţie a dreptului la apărare, prin aceea că dau posibilitatea oricărei părţi de a solicita instanţei repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a efectuat un act de procedură, cum este depunerea întâmpinării, în termenul prevăzut de lege.

Avocatul Poporului consideră că pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat şi pârâtul care beneficiază de asistenţă juridică se află în situaţii diferite, care justifică aplicarea unor tratamente juridice diferite. Astfel, persoana care nu beneficiază de asistenţă juridică este îndreptăţită la acordarea unui tratament mai favorabil în raport cu persoana reprezentată sau asistată de avocat. În acest sens sunt şi prevederile art. 118 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care stipulează că preşedintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, iar instanţa poate acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

Se arată că prevederile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de către pârât, fără a îngrădi accesul la justiţie al acestuia. Se constată că legiuitorul a limitat consecinţele drastice ale decăderii, oferind posibilitatea pârâtului, potrivit art. 171 din Codul de procedură civilă, de a se apăra, discutând temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii adverse, sau de a cere administrarea unei dovezi noi, în condiţiile prevăzute de art. 138 din Codul de procedură civilă.

Referitor la neconstituţionalitatea textului de lege criticat faţă de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se apreciază că depunerea întâmpinării are ca scop soluţionarea cauzei cu celeritate, evitarea tergiversării judecăţii şi realizarea condiţiilor unui proces echitabil.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor criticate faţă de dispoziţiile art. 20 şi 53 din Constituţia republicată, se constată că textele constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.

În consecinţă, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. 118 alin. 2: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică".

Autoarele excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 49 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Autoarele excepţiei consideră că se încalcă şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins:

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului său a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.

Cu acest din urmă prilej, s-a reţinut că "textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului.

Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură de a cunoaşte, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregăti apărările, în cunoştinţă de cauză, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativităţii depunerii întâmpinării, cu consecinţa decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat deci în limitele prerogativelor sale constituţionale.

Dincolo de utilitatea evidentă a reglementării cuprinse în art. 118 din Codul de procedură civilă, Curtea nu poate reţine încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât alin. (2) al articolului criticat instituie obligaţia pentru instanţa judecătorească, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare ce vor fi consemnate în încheierea de şedinţă, acordând, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

Dacă totuşi, deşi protejat, în această manieră, împotriva consecinţelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligenţă sau insuficienţei mijloacelor materiale care l-au împiedicat să apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înţelege să-şi execute obligaţia de depunere a întâmpinării, el îşi asumă, în deplină cunoştinţă de cauză, riscurile decurgând din propria sa culpă şi, în consecinţă, potrivit unui principiu de aplicare generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate pretinde încălcarea dreptului său la apărare."

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Aşa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţia republicată.

În sfârşit, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la încălcarea de către art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Soluţia adoptată în deciziile anterioare, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sanda Bogatu, respectiv Păuna Tue şi Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 şi nr. 10.794/2003 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu