Lege
Lege nr. 246 din 26 octombrie 2015
privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 813 din 2 noiembrie 2015
Textul actului · 160 de articole
100%
privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
(1)Legea stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor persoane juridice române.
(2)În exercitarea competenţelor sale decurgând din prezenta lege în relaţie cu asigurătorul, Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere natura, amploarea şi complexitatea activităţii desfăşurate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, gradul de interconectare a acestuia cu alte instituţii financiare sau cu sistemul financiar în general.
Potrivit legii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.acţionar - acţionar sau deţinător de alte instrumente de proprietate;
2.administrator de rezoluţie - orice persoană fizică sau juridică, inclusiv Fondul de garantare a asiguraţilor, desemnată de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a pune în aplicare măsurile de rezoluţie;
3.administrator temporar - orice persoană fizică sau juridică, inclusiv Fondul de garantare a asiguraţilor, desemnată de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru supravegherea sau pentru înlocuirea temporară a organului de conducere al asigurătorului, în scopul menţinerii sau restabilirii situaţiei financiare a acestuia şi pentru asigurarea unei conduceri sănătoase şi prudente a activităţii asigurătorului;
4.asigurător - societatea de asigurare, persoană juridică română, autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;
5.asigurător supus rezoluţiei - un asigurător asupra căruia se aplică măsuri de rezoluţie;
6.autoritate competentă - Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritatea naţională abilitată să supravegheze piaţa asigurărilor;
7.autoritate de rezoluţie - Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritate împuternicită să aplice instrumente de rezoluţie şi să exercite competenţe de rezoluţie;
8.cadrul legal privind ajutorul de stat - legislaţia Uniunii Europene, respectiv prevederile art. 107, 108 şi 109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi alte reglementări cu caracter obligatoriu, precum şi prevederile privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, astfel cum sunt acestea stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;
9.capacitate de redresare - capacitatea unui asigurător de a-şi restabili situaţia financiară după o deteriorare semnificativă a indicatorilor financiari;
10.competenţă de transfer - competenţa de a transfera acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi ori obligaţii sau orice combinaţie a acestora de la un asigurător supus rezoluţiei către un destinatar;
11.conducere superioară - persoanele fizice care exercită funcţii de conducere în cadrul unui asigurător şi care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă şi care răspund de modul de îndeplinire a acesteia faţă de organul de conducere, potrivit legislaţiei naţionale;
12.contracte financiare - următoarele contracte şi acorduri:
a)contracte pe titluri de valoare, inclusiv:
(i)contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare;
(ii)opţiuni pe un titlu de valoare, grup sau indice de titluri de valoare;
(iii)tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de titluri de valoare, grupuri sau indici de titluri de valoare;
b)contracte pe mărfuri, inclusiv:
(i)contracte de cumpărare, vânzare sau împrumut de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri pentru livrări viitoare;
(ii)opţiuni pe o marfă, un grup sau un indice de mărfuri;
(iii)tranzacţii repo sau reverse repo implicând orice astfel de mărfuri, grupuri sau indici de mărfuri;
c)contractele futures şi forward, inclusiv contractele, altele decât cele pe mărfuri, privind cumpărarea, vânzarea sau transferul de mărfuri sau bunuri de orice natură, de servicii, drepturi sau interese contra unui anumit preţ, la un anumit moment în viitor;
d)contracte swap, inclusiv:
(i)swapuri şi opţiuni pe rata dobânzii; acorduri pe cursul valutar la vedere sau de alt tip pe piaţa valutară; swapuri pe valută, pe indici ai acţiunilor sau pe acţiuni, pe indici ai datoriei sau pe datorii, pe indici ai mărfurilor sau pe mărfuri, condiţii meteorologice; emisii sau inflaţie;
(ii)swapuri pe randamentul total, pe marja de credit sau swapuri pe riscul de credit;
(iii)orice acord sau tranzacţie similară cu unul dintre acordurile prevăzute la pct. (i) sau (ii) şi care face obiectul unor tranzacţionări repetate pe pieţele swapurilor sau ale instrumentelor financiare derivate;
e)acorduri-cadru referitoare la toate tipurile de contracte sau acorduri prevăzute la lit. a)-e);
13.creditori de asigurări - persoane asigurate, beneficiarii asigurării, persoane păgubite - în cazul asigurării de răspundere civilă -, astfel cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor;
14.criză sistemică în asigurări - o perturbare a sistemului asigurărilor care poate să conducă la consecinţe negative grave pentru piaţa asigurărilor sau economia reală;
15.destinatar - asigurătorul, instituţia-punte sau vehiculul de administrare a activelor cărora le sunt transferate acţiuni, alte instrumente de proprietate, instrumente de datorie, active, drepturi sau alte obligaţii sau orice combinaţie a acestora de la un asigurător supus rezoluţiei;
16.direcţie care exercită funcţia de rezoluţie - structură distinctă de structurile care exercită funcţia de supraveghere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de rezoluţie ale Autorităţii de Supraveghere Financiară;
17.direcţie care exercită funcţia de supraveghere - structură din cadrul Autorităţi de Supraveghere Financiară, care asigură îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere ale Autorităţii de Supraveghere Financiară;
18.drept de încetare - dreptul de a denunţa un contract, dreptul de a accelera executarea, de a stinge ori de a compensa obligaţii sau dreptul care rezultă din orice clauză cu efect similar în baza căreia se pot suspenda, modifica sau stinge obligaţii ale uneia dintre părţile unui contract sau dintr-o clauză care împiedică naşterea unei obligaţii în temeiul contractului, obligaţie care ar fi existat în absenţa acesteia;
19.funcţii critice - activităţi, servicii sau operaţiuni a căror întrerupere poate conduce la perturbarea stabilităţii pieţei asigurărilor, la pierderea încrederii consumatorilor în sistemul de asigurări şi/sau care ar pune în pericol protecţia oferită prin lege deţinătorilor de poliţe de asigurare, date fiind dimensiunea, cota de piaţă, interconexiunile interne şi externe, complexitatea activităţii asigurătorului;
20.instituţie-punte - o persoană juridică ce îndeplineşte cerinţele menţionate la art. 89, autorizată în condiţiile art. 104, sau Fondul de garantare a asiguraţilor;
21.instrumente de proprietate - acţiuni şi alte instrumente care conferă dreptul de proprietate, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;
22.instrument de separare a activelor - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă un portofoliu de asigurări al unui asigurător supus rezoluţiei către un vehicul de administrare a activelor în conformitate cu prevederile art. 112-124;
23.instrument de rezoluţie - un instrument prevăzut la art. 68;
24.instrument de vânzare a activităţii şi a portofoliului - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de un asigurător supus rezoluţiei, sau active, drepturi ori obligaţii ale unui asigurător supus rezoluţiei, parţial sau total, către un vehicul de administrare a activelor, conform art. 74-88, sau către un asigurător care îndeplineşte cerinţele de solvabilitate;
25.instrumentul instituţiei-punte - mecanismul prin care o autoritate de rezoluţie transferă acţiuni sau alte instrumente de proprietate, emise de o instituţie supusă rezoluţiei, sau active, drepturi ori obligaţii ale unui asigurător supus rezoluţiei către o instituţie-punte, conform art. 88-95;
26.lichidare - valorificarea activelor unui asigurător;
27.linii de activitate de bază - liniile de activitate care reprezintă surse importante de venit pentru asigurător;
28.măsuri de gestionare a crizelor - măsuri de rezoluţie sau numirea unui administrator de rezoluţie conform art. 49-54;
29.măsuri de intervenţie timpurie - una sau mai multe măsuri astfel cum sunt prevăzute la art. 26 alin. (1), dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate competentă, în scopul restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului şi al evitării deteriorării situaţiei capitalului de solvabilitate, precum şi a fondurilor proprii care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate;
30.măsură de prevenire a crizelor - exercitarea competenţelor pentru înlăturarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de redresare conform art. 16, aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie potrivit art. 26-28, numirea unui administrator temporar conform art. 30-38 sau exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante conform art. 125-132;
31.măsură de rezoluţie - procedura prin care un asigurător este supus rezoluţiei în conformitate cu prevederile art. 42;
32.plan de redresare - un plan elaborat şi actualizat de un asigurător în conformitate cu prevederile art. 5-17;
33.portofoliu de asigurări - obligaţii decurgând din contractele de asigurare şi activele aferente;
34.plan de rezoluţie - un plan întocmit pentru un asigurător în conformitate cu prevederile art. 18-25;
35.procedură obişnuită de insolvenţă - procedura falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzută în cap. IV al titlului II din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă;
36.obiectivele rezoluţiei - obiectivele stipulate la art. 40;
37.obligaţie garantată - element de datorie pentru care dreptul creditorului la plată sau la altă formă de executare a acestei obligaţii este asigurat printr-un privilegiu, gaj, garanţie, inclusiv contracte de garanţie reală;
38.organ de conducere al asigurătorului - organul de administrare şi de conducere al unui asigurător stabilit potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
39.rezoluţie - regim juridic alcătuit dintr-un set de instrumente, la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară, necesare pentru a interveni cu promptitudine, într-un stadiu incipient, în activitatea unui asigurător neviabil sau în curs de a intra în dificultate, astfel încât să se asigure continuitatea funcţiilor financiare şi economice critice ale acestuia, reducând în acelaşi timp la minimum impactul situaţiei de dificultate a asigurătorului asupra economiei şi a sistemului financiar;
40.schemă de garantare în asigurări - Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit conform Legii nr. 213/2015;
41.sprijin financiar public - ajutorul de stat potrivit art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau orice alt sprijin financiar public acordat la nivel naţional, destinat păstrării sau restabilirii viabilităţii, lichidităţii sau solvabilităţii unui asigurător;
42.vehicul de administrare a activelor - persoana juridică controlată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi creată în scopul de a primi, parţial sau integral, activele, drepturile şi obligaţiile unuia sau mai multor asigurători supuşi rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte;
43.zi - zi lucrătoare, alta decât sâmbăta, duminica sau o altă zi declarată sărbătoare legală potrivit legislaţiei române.
(1)Asigurătorii care deţin o pondere semnificativă în sistemul naţional de asigurări elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu prevederile art. 5-17 şi fac obiectul unor planuri de rezoluţie individuale în conformitate cu prevederile art. 18-23. (2) Se consideră că un asigurător are o pondere semnificativă în sistemul naţional de asigurări, dacă îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
a)valoarea rezervelor tehnice brute ale asigurătorului depăşeşte 5% din valoarea totală a rezervelor tehnice brute la nivel de piaţă;
b)deţine o cotă de piaţă de cel puţin 5%.
(3)Cota de piaţă a societăţilor care deţin o pondere semnificativă în sistemul naţional de asigurări se determină în baza rezultatelor financiare ale ultimului exerciţiu financiar încheiat, luând în considerare activitatea de asigurare de viaţă separat de cea de asigurare generală, astfel:
a)pentru asigurările de viaţă, prin raportarea valorii rezervelor tehnice brute ale societăţii la totalul rezervelor tehnice brute ale tuturor societăţilor care subscriu asigurări de viaţă;
b)pentru asigurările generale, prin raportarea valorii primelor brute subscrise ale societăţii, directe şi din acceptări în reasigurare, la valoarea totală a primelor brute subscrise, directe şi din acceptări în reasigurare, ale tuturor societăţilor care subscriu asigurări generale.
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 5-17 şi art. 18-23 şi ţinând cont de evaluarea impactului pe care situaţia de dificultate majoră a unui asigurător şi lichidarea sa ulterioară prin procedurile obişnuite de insolvenţă le-ar putea avea asupra pieţei, asupra altor asigurători şi asupra economiei naţionale în ansamblu, precum şi potenţialele efecte negative generate de situaţia de dificultate majoră a asigurătorului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi autoritate de rezoluţie, poate stabili, prin decizie emisă potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cerinţe simplificate privind planul de redresare şi planul de rezoluţie ale respectivului asigurător, în ceea ce priveşte următoarele:
a)conţinutul şi detaliile planurilor de redresare şi de rezoluţie;
b)data până la care primele planuri de redresare şi de rezoluţie vor fi elaborate şi frecvenţa de actualizare a acestor planuri, care poate fi mai mică decât cea prevăzută de lege;
c)conţinutul şi nivelul de detaliere a informaţiilor solicitate asigurătorilor;
d)nivelul de detaliere a informaţiilor necesare evaluării posibilităţii de soluţionare prevăzute de lege.
(2)Decizia prevăzută la alin. (1) se comunică asigurătorului respectiv, în termen de 10 zile de la constatarea aplicabilităţii cerinţelor simplificate privind planul de rezoluţie al respectivului asigurător.
(3)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi, după caz, de autoritate de rezoluţie, poate dispune, prin decizie, la încetarea motivelor care au determinat aplicarea cerinţelor simplificate potrivit alin. (1), trecerea asigurătorului la aplicarea integrală a cerinţelor prevăzute la art. 5-17 şi art. 18-25, cu stabilirea şi comunicarea termenului de conformare a acestuia la noile cerinţe.
(4)Aplicarea cerinţelor simplificate, prevăzute la alin. (1), nu afectează competenţele Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă şi, după caz, de autoritate de rezoluţie, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.Secţiunea a 2-a Planificarea redresării
Fiecare asigurător elaborează şi menţine un plan de redresare care prevede măsuri ce trebuie luate de acesta pentru restabilirea situaţiei financiare în cazul deteriorării semnificative a indicatorilor financiari.
Asigurătorul actualizează planul de redresare anual sau, la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, cu o frecvenţă mai mare, în următoarele cazuri:
a)în situaţia modificării structurii organizatorice;
b)după orice modificare a activităţii sau situaţiei financiare a asigurătorului care ar putea avea impact semnificativ asupra planului de redresare sau ar impune modificarea acestuia;
c)în situaţia oricărei modificări a mecanismelor sau a măsurilor menţionate la pct. 10-17 din anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi care sunt prevăzute în planul de redresare.
La elaborarea planului de redresare, asigurătorii nu trebuie să se întemeieze în niciun fel pe accesul la sprijin financiar public.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentului capitol, planul de redresare trebuie să includă:
a)informaţiile prevăzute în anexă;
b)măsuri ce pot fi luate de către asigurător în situaţia în care sunt întrunite condiţiile pentru intervenţia timpurie prevăzute de lege;
c)condiţii şi proceduri adecvate pentru a garanta aplicarea măsurilor de redresare în timp util, precum şi opţiuni de redresare;
d)informaţiile suplimentare şi seriile de scenarii prevăzute în reglementările emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu prevederile art. 160 lit. j).
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate solicita unui asigurător să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care este parte.
Organul de conducere al asigurătorului evaluează şi aprobă planul de redresare înainte de transmiterea acestuia către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă.
Asigurătorul supus obligaţiei de întocmire a primului plan de redresare trebuie să transmită, în termen de până la 90 de zile, calculate de la data intrării în vigoare a prezentei legi, planul de redresare Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, pentru a fi evaluat.
În termen de 6 luni de la primirea planului de redresare, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează planul de redresare şi evaluează în ce măsură acesta conţine informaţiile şi respectă cerinţele prevăzute la art. 8 şi următoarele criterii:
a)punerea în aplicare a măsurilor propuse în planul de redresare este de natură să asigure păstrarea sau restabilirea viabilităţii şi poziţiei financiare a asigurătorului, ţinând cont de măsurile premergătoare pe care asigurătorul le-a întreprins sau a planificat să le întreprindă;
b)implementarea planului şi a posibilităţilor de redresare identificate în acesta se realizează rapid şi eficient, cu evitarea la maximum a efectelor negative semnificative asupra sistemului financiar sau al asigurărilor, inclusiv în scenarii în care şi alţi asigurători ar trebui să implementeze planuri de redresare în aceeaşi perioadă.
La evaluarea planului de redresare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, ia în considerare gradul în care nivelul şi calitatea capitalurilor, precum şi nivelul de solvabilitate şi/sau lichiditate al asigurătorului corespund complexităţii şi profilului de risc al acestuia.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de supraveghere transmite planul de redresare direcţiei care exercită funcţia de rezoluţie.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de rezoluţie evaluează planul de redresare în scopul identificării acelor măsuri pe care acesta le conţine, ce pot avea impact negativ asupra restabilirii situaţiei financiare, şi poate face recomandări referitoare la aceste aspecte direcţiei care exercită funcţia de supraveghere.
(1)În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, apreciază că planul de redresare prezintă deficienţe majore sau că există obstacole semnificative în calea implementării planului, comunică asigurătorului rezultatul evaluării şi solicită acestuia prezentarea, în termen de două luni, a unui plan revizuit care să conţină soluţii pentru înlăturarea deficienţelor sau depăşirea obstacolelor.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate prelungi, la cererea asigurătorului, pentru motive întemeiate, cu o lună termenul menţionat la alin. (1).
(3)În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, apreciază că deficienţele şi obstacolele nu au fost soluţionate prin planul revizuit, aceasta poate impune asigurătorului modificări punctuale asupra planului.
(1)În cazul în care asigurătorul nu prezintă un plan de redresare revizuit sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, stabileşte că planul de redresare revizuit nu rezolvă problema deficienţelor sau obstacolelor semnificative identificate în cadrul evaluării iniţiale şi că nici nu este posibilă rezolvarea prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, Autoritatea de Supraveghere Financiară solicită asigurătorului să identifice, în termen de până la 60 de zile, modificări pe care le poate aduce activităţii sale pentru a înlătura respectivele deficienţe sau depăşi respectivele obstacole din calea implementării planului de redresare.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, stabileşte durata perioadei menţionate la alin. (1), de la caz la caz, în funcţie de situaţia asigurătorului şi natura deficienţelor identificate.
(3)În cazul în care asigurătorul nu identifică astfel de modificări în termenul stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară potrivit alin. (1) sau în cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară estimează că acţiunile propuse de acesta nu ar soluţiona în mod adecvat deficienţele sau obstacolele, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate impune asigurătorului una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la alin. (4) şi/sau orice altă măsură pe care o consideră necesară şi adecvată, ţinând cont de gravitatea deficienţelor sau amplitudinea obstacolelor şi de efectul măsurilor respective asupra activităţii asigurătorului.
(4)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate solicita asigurătorului întreprinderea următoarelor măsuri:
a)reducerea profilului de risc al asigurătorului, inclusiv reducerea riscului de solvabilitate şi/sau lichiditate;
b)aplicarea de măsuri de recapitalizare;
c)revizuirea strategiei şi structurii operaţionale a asigurătorului;
d)modificarea structurii de administrare a asigurătorului şi de conducere;
e)verificarea adecvării rezervelor tehnice şi acoperirea acestora de active admise.
(1)Măsurile impuse asigurătorilor de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, conform art. 16 alin. (4), trebuie să fie proporţionale cu gravitatea deficienţelor şi amplitudinea obstacolelor supuse remedierii.
(2)Măsurile prevăzute la art. 16 alin. (4) nu împiedică Autoritatea de Supraveghere Financiară să ia măsurile prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, în vederea restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului.
(3)De la data intrării în vigoare a prezentei legi, asigurătorilor aflaţi în procedură de redresare financiară potrivit prevederilor Legii nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, li se pot aplica dispoziţiile prezentei legi, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 42 şi art. 43 alin. (2).Secţiunea a 3-a Planificarea rezoluţiei
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, elaborează un plan de rezoluţie pentru asigurătorii persoane juridice române.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de rezoluţie elaborează planul de rezoluţie după consultarea direcţiei care exercită funcţia de supraveghere.
(1)Planul de rezoluţie cuprinde măsurile de rezoluţie pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, le poate întreprinde în situaţia în care asigurătorul îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, comunică informaţiile prevăzute la art. 23 lit. a) asigurătorului în cauză.
La elaborarea planului de rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, trebuie să ia în considerare scenarii relevante, inclusiv posibilitatea ca situaţia de dificultate majoră a asigurătorului să se datoreze unor circumstanţe particulare specifice pieţei asigurărilor sau economiei în ansamblu.
La solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, asigurătorul asigură asistenţă la elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, reevaluează şi, dacă este cazul, actualizează planurile de rezoluţie, anual şi după orice modificare semnificativă a structurii organizatorice, a activităţii sau a situaţiei financiare a asigurătorului, care ar putea avea un impact semnificativ asupra eficacităţii planurilor de rezoluţie sau care ar impune o modificare a acestora.
(2)În scopul aplicării prevederilor alin. (1), asigurătorii informează Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de supraveghere informează prompt direcţia care exercită funcţia de rezoluţie asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 3 şi 4, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, prevede, în planul de rezoluţie, posibilitatea de aplicare a instrumentelor de rezoluţie şi de exercitare a competenţelor de rezoluţie prevăzute de lege şi include următoarele aspecte:
a)un rezumat al principalelor elemente ale planului;
b)un rezumat al modificărilor importante survenite în cadrul asigurătorului, potrivit celor mai recente informaţii relevante pentru scopuri legate de rezoluţie;
c)o prezentare a modalităţii în care funcţiile critice şi liniile de activitate de bază ar putea fi separate de alte funcţii, din punct de vedere juridic şi economic, pentru asigurarea continuităţii acestora în caz de dificultate majoră a asigurătorului;
d)o estimare a calendarului punerii în aplicare a fiecărui aspect important al planului;
e)o descriere a procedurii de stabilire a valorii şi posibilităţii de vânzare a funcţiilor critice, a liniilor de activitate de bază şi a activelor asigurătorului;
f)o descriere detaliată a măsurilor destinate asigurării faptului că informaţiile solicitate conform art. 25 sunt actualizate şi puse la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, în orice moment;
g)prezentarea modului în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, consideră ca ar putea fi finanţate măsurile de rezoluţie;
h)o descriere detaliată a diferitelor strategii de rezoluţie care ar putea fi aplicate în funcţie de scenariile posibile şi termenele aplicabile;
i)o analiză a impactului planului asupra angajaţilor asigurătorului, inclusiv o evaluare a oricăror costuri asociate şi o descriere a procedurilor de consultare în cursul procesului de rezoluţie a personalului, a organizaţiei patronale şi a sindicatului sau reprezentanţilor angajaţilor, după caz;
j)un plan de comunicare cu mass-media şi cu publicul;
k)necesarul de capital de solvabilitate şi de capital minim, precum şi necesarul calitativ şi cantitativ de fonduri proprii şi termenul în care trebuie să se ajungă la acest nivel, dacă este cazul;
l)o descriere a operaţiunilor şi a sistemelor esenţiale pentru a menţine funcţionarea continuă a proceselor operaţionale ale asigurătorului;
m)după caz, orice opinie exprimată de asigurător cu privire la planul de rezoluţie;
n)o descriere detaliată a evaluării posibilităţilor de aplicare a planului de rezoluţie;
o)o descriere a tuturor măsurilor necesare pentru a înlătura obstacolele din calea aplicării planului de rezoluţie.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate solicita asigurătorilor să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care acestea sunt parte şi poate stabili termenul în care aceştia trebuie să furnizeze evidenţele respective.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate stabili termene diferite, în funcţie de tipurile de contracte financiare definite la art. 2 pct. 12. (3) Termenele stabilite potrivit alin. (2) pentru furnizarea informaţiilor se aplică tuturor asigurătorilor.
(4)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate stabili, în urma evaluărilor efectuate, dacă este adecvat ca asigurătorul să fie lichidat prin procedura obişnuită de insolvenţă sau să declanşeze procedura de rezoluţie, aplicând asigurătorului diferitele instrumente şi competenţe de rezoluţie, evitând orice efect negativ semnificativ asupra pieţei de asigurări din România, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem financiar, cu scopul de a asigura continuitatea funcţiilor critice desfăşurate de asigurător.
(5)Pentru a evalua posibilităţile de aplicare a planului de rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, examinează cel puţin următoarele elemente:
a)măsura în care asigurătorul poate stabili corespondenţe între liniile de activitate de bază, respectiv operaţiunile critice şi persoanele juridice;
b)măsura în care structurile juridice şi corporative sunt armonizate cu liniile de activitate de bază şi operaţiunile critice;
c)măsura în care sunt în vigoare mecanisme care vizează asigurarea personalului, a infrastructurii, a finanţării, a lichidităţilor, a solvabilităţii, a portofoliului de asigurări, a rezervelor tehnice şi a capitalului pentru a sprijini şi menţine liniile de activitate de bază şi operaţiunile critice;
d)măsura în care acordurile de servicii ale asigurătorului sunt integral executabile în eventualitatea rezoluţiei asigurătorului;
e)măsura în care structura administrativă a asigurătorului este adecvată pentru gestionarea şi asigurarea conformităţii cu politicile interne ale acestuia cu privire la acordurile sale privind furnizarea de servicii;
f)măsura în care asigurătorul dispune de un proces pentru transferarea treptată către terţi a serviciilor furnizate în cadrul contractelor privind furnizarea de servicii în caz de separare a funcţiilor critice sau a liniilor de activitate de bază;
g)capacitatea sistemelor informatice de gestiune de a garanta că Autoritatea de Supraveghere Financiară este în măsură să colecteze informaţii exacte şi complete privind liniile de activitate de bază şi operaţiunile critice, astfel încât să se faciliteze luarea de decizii rapide;
h)capacitatea sistemelor informatice de gestiune de a furniza informaţiile esenţiale pentru rezoluţia eficace a asigurătorului în orice moment, chiar şi atunci când condiţiile se schimbă rapid;
i)măsura în care asigurătorul şi-a testat sistemele informatice de gestiune pe baza scenariilor de criză astfel cum sunt stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin reglementări emise în temeiul art. 160;
j)măsura în care asigurătorul poate asigura continuitatea funcţionării sistemelor sale informatice de gestiune atât pentru el, cât şi pentru noul asigurător în cazul în care operaţiunile critice şi liniile de activitate de bază sunt separate de restul operaţiunilor şi liniilor de activitate;
k)măsura în care asigurătorul a elaborat proceduri corespunzătoare pentru a se asigura că oferă Autorităţii de Supraveghere Financiară informaţiile necesare pentru identificarea creditorilor de asigurări şi a sumelor acoperite de Fondul de garantare a asiguraţilor;
l)valoarea şi tipul activelor şi rezervelor tehnice ale asigurătorului;
m)în cazul în care evaluarea implică un asigurător care face parte dintr-un holding cu activitate mixtă, măsura în care rezoluţia asigurătorului ar putea avea un impact negativ asupra părţii nefinanciare a grupului;
n)existenţa şi soliditatea acordurilor privind furnizarea de servicii;
o)fezabilitatea utilizării instrumentelor de rezoluţie în conformitate cu obiectivele rezoluţiei, ţinând seama de instrumentele disponibile şi de structura asigurătorului;
p)credibilitatea utilizării instrumentelor de rezoluţie în conformitate cu obiectivele rezoluţiei, ţinând cont de impactul posibil asupra creditorilor de asigurări, contrapărţilor şi angajaţilor, precum şi de eventualele măsuri pe care le-ar putea lua alte autorităţi de rezoluţie;
q)măsura în care impactul rezoluţiei asigurătorului asupra sistemului financiar şi asupra încrederii în piaţa de asigurări poate fi evaluat în mod adecvat;
r)măsura în care rezoluţia asigurătorului ar putea avea un efect negativ semnificativ, direct sau indirect, asupra sistemului financiar, asupra încrederii în piaţa de asigurări sau asupra economiei;
s)măsura în care contaminarea altor asigurători sau a pieţelor financiare ar putea fi controlată prin aplicarea instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie.
(6)În situaţia în care, în urma evaluării posibilităţilor aplicării planului de rezoluţie a unui asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, constată existenţa unor obstacole semnificative în calea posibilităţilor de rezoluţie a asigurătorului respectiv, va notifica aceste constatări în scris asigurătorului în cauză şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale ale asigurătorului.
(7)În termen de patru luni de la data primirii unei notificări în conformitate cu prevederile alin. (6), asigurătorul propune Autorităţii de Supraveghere Financiară măsuri posibile având ca scop înlăturarea obstacolelor semnificative identificate în notificare. Autoritatea de Supraveghere Financiară evaluează eficienţa măsurilor propuse pentru înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.
(8)Dacă estimează că măsurile propuse de un asigurător în conformitate cu prevederile alin. (7) nu reduc sau nu înlătură în mod eficient obstacolele în cauză, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate solicita asigurătorului să ia măsuri alternative care pot conduce la atingerea acestui obiectiv şi notifică măsurile respective în scris asigurătorului, care în termen de o lună propune un plan vizând intrarea în conformitate cu acestea.
(9)În identificarea măsurilor alternative menţionate la alin. (8), Autoritatea de Supraveghere Financiară demonstrează că măsurile propuse de asigurător nu ar reuşi să îndepărteze obstacolele din calea posibilităţii de rezoluţie şi în ce mod măsurile alternative propuse sunt potrivite pentru îndepărtarea acestora. Autoritatea de Supraveghere Financiară ţine seama de ameninţarea pentru stabilitatea financiară pe care o reprezintă aceste obstacole din calea posibilităţii de rezoluţie şi de efectul măsurilor asupra activităţii economice a asigurătorului, asupra stabilităţii acestuia şi a capacităţii sale de a contribui la economie.
(10)În aplicarea măsurilor alternative menţionate la alin. (9) Autoritatea de Supraveghere Financiară are competenţa de a lua oricare dintre următoarele măsuri:
a)să solicite asigurătorului revizuirea oricăror acorduri de finanţare intragrup sau examinarea motivelor pentru absenţa acestora sau încheierea unor acorduri de servicii, fie intragrup, fie cu părţi terţe, pentru a asigura furnizarea de funcţii critice, în condiţiile legii;
b)să solicite asigurătorului limitarea expunerilor sale individuale pe anumite clase de asigurări şi agregate maxime pentru tot portofoliul de asigurări;
c)să impună cerinţe suplimentare de informare punctuală sau periodică, relevante pentru procedura de rezoluţie;
d)să solicite asigurătorului transferul parţial sau total al portofoliului de asigurări;
e)să solicite asigurătorului limitarea sau încetarea anumitor activităţi aflate în curs de desfăşurare sau propuse;
f)să limiteze sau să împiedice crearea de noi linii de activitate economică, dezvoltarea celor existente, vânzarea de produse noi sau vânzarea produselor existente;
g)să solicite modificarea structurilor juridice referitoare la angajamentele contractuale sau operaţionale ale asigurătorului, pentru a reduce complexitatea şi a garanta astfel posibilitatea separării, din punct de vedere juridic şi operaţional, a funcţiilor critice de alte funcţii, prin aplicarea instrumentelor de rezoluţie;
h)să solicite unui asigurător să crească nivelul fondurilor proprii pentru a îndeplini cerinţele de solvabilitate;
i)să solicite unui asigurător să adopte alte măsuri pentru a îndeplini cerinţa minimă pentru fondurile proprii, inclusiv să încerce să renegocieze orice instrument de fonduri proprii pe care l-a emis, pentru a se asigura că orice decizie a Autorităţii de Supraveghere Financiară de a reduce valoarea contabilă a instrumentului în cauză sau de a-l converti ar fi aplicată în temeiul legislaţiei jurisdicţiei care îl reglementează.
(1)La solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, fiecare asigurător:
a)cooperează la elaborarea planului de rezoluţie;
b)furnizează toate informaţiile necesare elaborării şi punerii în aplicare a planului de rezoluţie.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de supraveghere cooperează cu direcţia care exercită funcţia de rezoluţie, pentru a verifica în ce măsură informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt deja disponibile. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, în situaţia în care aceste informaţii sunt disponibile, direcţia care exercită funcţia de supraveghere le transmite direcţiei care exercită funcţia de rezoluţie.
(1)În cazul în care un asigurător încalcă sau este susceptibil să încalce, în viitorul apropiat, ca urmare a unei deteriorări rapide a situaţiei financiare ce include o deteriorare a situaţiei capitalului de solvabilitate şi a fondurilor proprii care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate, cerinţele pentru menţinerea autorizării prevăzute în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, pe lângă măsurile de remediere sau de sancţionare dispuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, poate lua, după caz, în principal, următoarele măsuri:
a)să solicite organului de conducere al asigurătorului să implementeze una sau mai multe măsuri stabilite în planul de redresare sau, în conformitate cu prevederile art. 16, să actualizeze un astfel de plan de redresare în situaţia în care circumstanţele care au condus la intervenţia timpurie diferă de ipotezele stabilite în planul iniţial de redresare şi să implementeze una sau mai multe dintre măsurile stabilite în planul actualizat într-un anumit interval de timp, pentru a se asigura că asigurătorul va îndeplini în continuare cerinţele pentru menţinerea autorizării;
b)să solicite organului de conducere al asigurătorului să examineze situaţia, să identifice măsurile vizând soluţionarea oricăror probleme constatate şi să elaboreze un program de acţiune pentru soluţionarea acelor probleme şi un calendar de implementare a acestuia;
c)să solicite organului de conducere al asigurătorului convocarea unei adunări generale a acţionarilor societăţii sau, în cazul în care organul de conducere nu reuşeşte să respecte această cerinţă, să convoace în mod direct adunarea respectivă şi, în ambele cazuri, să stabilească ordinea de zi şi să solicite ca anumite decizii să fie avute în vedere pentru a fi adoptate de către acţionari;
d)să solicite înlocuirea unuia sau a mai multor membri ai organului de conducere sau ai conducerii superioare a asigurătorului, în cazul în care aceste persoane se dovedesc necorespunzătoare pentru exercitarea atribuţiilor lor, în sensul Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
e)să solicite organului de conducere al asigurătorului să elaboreze un plan de negociere a restructurării datoriilor creditorilor asigurătorului, în conformitate cu planul de redresare, după caz;
f)să solicite efectuarea de modificări în strategia de afaceri a asigurătorului;
g)să solicite efectuarea de modificări în structura operaţională a asigurătorului; şi h) să solicite asigurătorului transmiterea tuturor informaţiilor necesare pentru actualizarea planului de rezoluţie şi pentru pregătirea unei posibile rezoluţii a asigurătorului, precum şi pentru efectuarea unei evaluări a activelor şi pasivelor acestuia în conformitate cu cap. III din titlul II. Datele pot fi obţinute de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, şi prin control la faţa locului efectuat potrivit Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care informaţiile comunicate de asigurător sau deţinute de autoritate în baza raportărilor depuse de acesta nu sunt suficiente.
(2)Emiterea actelor cu privire la un asigurător, prin care sunt dispuse măsurile prevăzute la alin. (1), este de competenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcţia care exercită funcţia de supraveghere notifică, fără întârziere, direcţia care exercită funcţia de rezoluţie cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1) în legătură cu un asigurător. Competenţele Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, includ şi competenţa de a solicita asigurătorului să contacteze cumpărători potenţiali pentru a pregăti rezoluţia asigurătorului, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Pentru fiecare dintre măsurile prevăzute la art. 26 alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, stabileşte un termen corespunzător pentru finalizare, care să-i permită acesteia evaluarea eficacităţii măsurii.
În cazul deteriorării semnificative a situaţiei financiare a asigurătorului sau în situaţia în care se produc încălcări grave ale legislaţiei, ale reglementărilor specifice domeniului asigurărilor şi dacă alte măsuri luate în conformitate cu prevederile prezentei legi nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate solicita înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere al asigurătorului, în ansamblul său, sau a unor membri ai acesteia/acestuia. Desemnarea noii conduceri superioare sau a noului organ de conducere este efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi face obiectul aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă.
(1)În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, consideră că înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere conform art. 29 este insuficientă pentru remedierea situaţiei, poate desemna unul sau mai mulţi administratori temporari ai asigurătorului.
(2)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate desemna orice administrator temporar, adecvat circumstanţelor date, fie pentru a înlocui temporar organul de conducere al asigurătorului, fie pentru a conlucra temporar cu organul de conducere al asigurătorului, şi specifică acest lucru în decizia sa la momentul desemnării.
(3)În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, desemnează un administrator temporar pentru a conlucra cu organul de conducere al asigurătorului, aceasta specifică, de asemenea, la momentul desemnării, rolul, atribuţiile şi competenţele administratorului temporar, precum şi orice cerinţe pentru organul de conducere al asigurătorului, de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obţine acordul acestuia înainte de a lua anumite decizii sau de a întreprinde anumite acţiuni.
(4)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, face publică desemnarea oricărui administrator temporar, cu excepţia cazului în care administratorul temporar nu deţine competenţa de a reprezenta asigurătorul. La numirea administratorului temporar, Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere ca acesta să deţină calificările, cunoştinţele şi capacitatea necesare pentru exercitarea funcţiilor sale şi să nu se afle în conflict de interese.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, stabileşte competenţele care revin administratorului temporar, la momentul desemnării acestuia, în funcţie de circumstanţele date.
(2)Competenţele prevăzute la alin. (1) pot include unele dintre sau toate competenţele organului de conducere al asigurătorului în conformitate cu actele constitutive ale asigurătorului şi cu legislaţia naţională aplicabilă, inclusiv competenţa de a exercita unele dintre sau toate funcţiile administrative ale organului de conducere al asigurătorului. Atribuirea competenţelor administratorului temporar în legătură cu asigurătorul se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Rolul şi funcţiile administratorului temporar sunt stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, la momentul desemnării acestuia, şi pot include evaluarea poziţiei financiare a asigurătorului, conducerea activităţii sau a unei părţi a activităţii asigurătorului în vederea menţinerii sau restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului şi adoptarea de măsuri în vederea restabilirii conducerii sănătoase şi prudente a activităţii asigurătorului. Autoritatea de Supraveghere Financiară stabileşte, la momentul desemnării administratorului temporar, eventualele limite ale rolului şi funcţiilor acestuia.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, deţine competenţa exclusivă de a desemna şi de a înlocui orice administrator temporar, în orice moment. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate modifica în orice moment termenii mandatului conferit administratorului temporar, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol.
(1)Actele administratorului temporar, cu excepţia celor care vizează activitatea curentă a asigurătorului, sunt supuse aprobării prealabile a Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă.
(2)Administratorul temporar poate exercita, în orice situaţie, competenţa de a convoca adunarea generală a acţionarilor asigurătorului şi de a stabili ordinea de zi a acestei adunări, numai cu aprobarea prealabilă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate solicita administratorului temporar să întocmească rapoarte privind poziţia financiară a asigurătorului şi actele întreprinse pe parcursul mandatului său, atât la intervale stabilite de aceasta, cât şi la sfârşitul mandatului.
Perioada de desemnare a unui administrator temporar nu trebuie să depăşească un an. Această perioadă poate fi reînnoită în mod excepţional în cazul în care condiţiile privind desemnarea administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă pentru a determina în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea unui administrator temporar şi pentru a justifica o astfel de decizie în faţa acţionarilor.
Desemnarea unui administrator temporar în conformitate cu prevederile prezentului capitol nu aduce atingere altor drepturi ale acţionarilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de dreptul Uniunii Europene în materia societăţilor.
Administratorul temporar însărcinat să exercite atribuţii, potrivit prezentei legi, răspunde civil pentru neîndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a acestor atribuţii.
În situaţia în care aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, trebuie să ţină cont de obiectivele rezoluţiei şi să aleagă acele instrumente şi competenţe care permit realizarea în cel mai înalt grad a obiectivelor relevante pentru fiecare situaţie în parte.
(1)Obiectivele rezoluţiei prevăzute la art. 39 sunt următoarele:
a)protejarea creditorilor de asigurări;
b)minimizarea impactului asupra fondurilor de protecţie, protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenţei de sprijin financiar public;
c)evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare a pieţei de asigurări, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurilor pieţei, şi prin menţinerea disciplinei pe piaţă;
d)asigurarea continuităţii funcţiilor critice.
(2)În situaţia în care urmăreşte obiectivele prevăzute la alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, încearcă să reducă la minimum costul rezoluţiei şi să evite distrugerea valorii, cu excepţia cazului în care acestea nu permit realizarea obiectivelor rezoluţiei.
Cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, obiectivele rezoluţiei au o importanţă egală, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, trebuie să le aplice în mod echilibrat, în funcţie de natura şi de circumstanţele proprii fiecărui caz.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate lua o măsură de rezoluţie cu privire la un asigurător dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile următoare:
a)dacă aceasta stabileşte că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră. În acest sens, direcţia care exercită funcţia de supraveghere se consultă cu direcţia care exercită funcţia de rezoluţie;
b)măsura de rezoluţie este necesară din perspectiva interesului public în sensul art. 43 alin. (2).
(2)Stabilirea faptului că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră poate fi făcută de direcţia din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară care exercită funcţia de rezoluţie, în urma consultării direcţiei care exercită funcţia de supraveghere, în cazul în care direcţia care exercită funcţia de rezoluţie dispune de instrumentele necesare pentru a stabili acest lucru, în special de acces adecvat la informaţiile relevante. Direcţia care exercită funcţia de supraveghere prezintă direcţiei care exercită funcţia de rezoluţie orice informaţii relevante pe care aceasta din urmă le solicită pentru a-şi putea realiza evaluarea fără întârziere.
(3)Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenţie timpurie în conformitate cu prevederile art. 26-28 nu constituie o condiţie pentru întreprinderea unei măsuri de rezoluţie.
(1)În sensul art. 42 alin. (1) lit. a), se consideră că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită una dintre condiţiile următoare:
a)asigurătorul încalcă cerinţele pentru continuarea deţinerii autorizaţiei sau este susceptibil să le încalce, în viitorul apropiat, ca urmare a unei deteriorări rapide a situaţiei financiare ce include o deteriorare a situaţiei capitalului de solvabilitate şi a fondurilor proprii care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate într-o măsură care ar justifica retragerea autorizaţiei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, inclusiv în cazul în care asigurătorul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă din fondurile proprii;
b)activele asigurătorului sunt inferioare obligaţiilor sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat;
c)asigurătorul se află în imposibilitatea de a achita despăgubirile/indemnizaţiile cuvenite creditorilor de asigurări sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat.
(2)În sensul prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b), o măsură de rezoluţie este considerată de interes public dacă este necesară pentru atingerea de o manieră adecvată a unuia sau mai multor obiective ale rezoluţiei menţionate la art. 40, iar lichidarea asigurătorului conform procedurii obişnuite de insolvenţă nu ar permite atingerea obiectivelor rezoluţiei în aceeaşi măsură.Secţiunea a 3-a Principii generale ale rezoluţiei
În situaţia în care exercită competenţe de rezoluţie şi, respectiv, când aplică unui asigurător instrumentele prevăzute la art. 68, Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că măsurile de rezoluţie sunt întreprinse în conformitate cu următoarele principii:
a)acţionarii asigurătorului supus rezoluţiei sunt primii care suportă pierderile;
b)creditorii asigurătorului supus rezoluţiei suportă pierderi ulterior acţionarilor, în conformitate cu ordinea priorităţii creanţelor acestora din cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă, cu excepţia cazului în care în lege se prevede în mod expres altfel;
c)organul de conducere şi conducerea superioară ale asigurătorului supuse rezoluţiei sunt înlocuite, cu excepţia cazurilor în care păstrarea integrală sau parţială a organului de conducere sau a conducerii superioare, în funcţie de circumstanţe, este considerată necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei;
d)organul de conducere şi conducerea superioară a asigurătorului supus rezoluţiei oferă întreaga asistenţă necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei;
e)persoanele fizice şi juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a asigurătorului supuse rezoluţiei sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale;
f)creditorii din aceeaşi categorie sunt trataţi în mod egal;
g)niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care asigurătorul ar fi fost lichidat prin intermediul procedurii obişnuite de insolvenţă;
h)activele admise să acopere rezervele tehnice sunt protejate în întregime; şi i) măsurile de rezoluţie se întreprind cu respectarea mecanismelor de siguranţă prevăzute la art. 133-137.
Aplicarea de instrumente de rezoluţie şi exercitarea de competenţe de rezoluţie de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se realizează, după caz, cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat şi cu respectarea normelor de concurenţă incidente.
În cazul în care unui asigurător i se aplică unul dintre instrumentele de rezoluţie, respectiv vânzarea activităţii şi a portofoliului, instituţia-punte sau separarea activelor, nu se aplică prevederile legale în materia protecţiei drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia, asigurătorul fiind considerat ca făcând obiectul procedurii de faliment în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora.
În situaţia în care aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, informează şi se consultă cu reprezentanţii angajaţilor asigurătorului supus rezoluţiei, dacă este cazul.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe de rezoluţie fără a aduce atingere practicilor cu privire la reprezentarea angajaţilor în organele de conducere ale asigurătorului.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat, poate desemna un administrator de rezoluţie care să înlocuiască organul de conducere al instituţiei supuse rezoluţiei, caz în care face publică numirea acestuia. Administratorul de rezoluţie trebuie să deţină calificările, cunoştinţele şi capacitatea necesare îndeplinirii funcţiilor sale. Fondul de garantare a asiguraţilor poate fi numit administrator de rezoluţie.
Administratorul de rezoluţie dispune de toate competenţele acţionarilor şi ale organului de conducere al asigurătorului. Cu toate acestea, administratorul de rezoluţie nu poate exercita aceste competenţe decât sub controlul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie.
Administratorul de rezoluţie are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei menţionate la art. 40 alin. (1) şi pentru a pune în aplicare măsurile de rezoluţie în conformitate cu decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie. Măsurile de rezoluţie pot include o majorare a capitalului, modificarea structurii acţionariatului asigurătorului respectiv sau preluarea controlului acesteia de către asigurători cu o soliditate financiară adecvată.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate stabili limite ale acţiunilor administratorului de rezoluţie sau poate solicita ca anumite acte ale sale să facă obiectul aprobării prealabile. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate înlocui administratorul de rezoluţie în orice moment.
Administratorul de rezoluţie are obligaţia să întocmească şi să prezinte Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, la intervale regulate stabilite de aceasta, precum şi la începutul şi la sfârşitul mandatului său, rapoarte privind situaţia economică şi financiară a asigurătorului la care a fost desemnat administrator de rezoluţie şi acţiunile întreprinse cu ocazia exercitării atribuţiilor sale.
Mandatul unui administrator de rezoluţie nu poate depăşi un an. Mandatul poate fi reînnoit, în cazuri excepţionale, dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, consideră că sunt în continuare îndeplinite condiţiile de numire a unui administrator de rezoluţie.
Înainte de a întreprinde vreo măsură de rezoluţie în legătură cu un asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se asigură că un auditor financiar, persoană juridică, efectuează o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului. Cu respectarea prevederilor art. 66 şi ale art. 138-140, în cazul în care sunt respectate toate cerinţele enunţate în prezentul capitol, evaluarea se consideră a fi definitivă.
Dacă o evaluare independentă în conformitate cu prevederile art. 55 nu este posibilă, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate efectua o evaluare provizorie a activelor şi obligaţiilor asigurătorului, în conformitate cu prevederile art. 63.
Obiectivul evaluării este acela de a determina valoarea activelor şi obligaţiilor asigurătorului care îndeplineşte condiţiile de declanşare a rezoluţiei menţionate la art. 42 şi art. 43 alin. (1).
Scopurile evaluării sunt:
a)să sprijine evaluarea modului în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a rezoluţiei sau condiţiile de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante;
b)în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a rezoluţiei, să contribuie la fundamentarea deciziei privind acţiunea de rezoluţie adecvată de întreprins în legătură cu asigurătorul;
c)în cazul exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante, să contribuie la fundamentarea deciziei privind măsura în care sunt anulate sau diluate acţiunile sau alte instrumente de proprietate, precum şi măsura în care are loc reducerea valorii sau conversia datoriilor în instrumente de capital relevante;
d)în cazul aplicării instrumentului instituţiei-punte sau instrumentului de separare a activelor, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate şi a deciziei privind valoarea oricăror contraprestaţii ce trebuie plătite asigurătorului supus rezoluţiei sau, după caz, proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate;
e)în cazul în care se aplică instrumentul de vânzare a activităţii şi a portofoliului, să contribuie la fundamentarea deciziei privind activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate care urmează să fie transferate şi să furnizeze informaţii care să permită Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, să determine care sunt măsurile prevăzute la art. 75;
f)în toate situaţiile, să asigure că orice pierderi privind activele asigurătorului sunt asumate în întregime în momentul aplicării instrumentelor de rezoluţie.
Fără a aduce atingere cadrului legal privind ajutorul de stat, evaluarea se bazează pe estimări prudente şi va tine seama de următoarele condiţii:
a)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat de la asigurătorul supus rezoluţiei, în conformitate cu prevederile art. 72;
b)Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, poate percepe dobânzi sau taxe în legătură cu orice împrumuturi sau garanţii furnizate asigurătorului supus rezoluţiei, în conformitate cu prevederile art. 146 şi 147.
Evaluarea trebuie să fie însoţită de următoarele informaţii, care trebuie să figureze în registrele şi evidenţele contabile ale asigurătorului:
a)un bilanţ actualizat şi un raport privind situaţia financiară a asigurătorului;
b)o analiză şi o estimare a valorii contabile a activelor şi pasivelor bilanţiere, inclusiv a rezervelor tehnice;
c)o listă a soldurilor datoriilor din bilanţ care figurează în registrele şi evidenţele contabile ale asigurătorului, cu indicarea respectivelor creanţe şi ranguri de prioritate, conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa.
În vederea sprijinirii fundamentării deciziilor menţionate la art. 58 lit. d) şi e), informaţiile prevăzute la art. 60 lit. b) pot fi însoţite de o analiză şi de o estimare a valorii activelor şi obligaţiilor asigurătorului pe baza valorii de piaţă, după caz.
(1)Evaluarea indică repartizarea creditorilor pe categorii în funcţie de rangurile de prioritate conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa şi furnizează o estimare a tratamentului de care ar fi putut beneficia fiecare dintre categoriile de acţionari şi de creditori dacă asigurătorul ar fi fost lichidat conform procedurii obişnuite de insolvenţă.
(2)Această estimare nu afectează aplicarea principiului potrivit căruia "niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat", în conformitate cu prevederile art. 134.
(1)În cazul în care, din motive legate de urgenţa situaţiei, nu este posibilă respectarea cerinţelor prevăzute la art. 60 şi 62, este efectuată o evaluare provizorie.
(2)Evaluarea provizorie menţionată la alin. (1) include şi o rezervă pentru pierderi suplimentare, justificată în mod adecvat.
(3)Evaluarea este provizorie până la momentul efectuării acesteia de către un auditor financiar, persoană juridică, potrivit art. 55. Evaluarea definitivă efectuată ulterior evaluării provizorii este distinctă de evaluarea menţionată la art. 134, indiferent dacă este efectuată simultan cu aceasta sau de către acelaşi auditor financiar, persoană juridică.
(4)Evaluarea definitivă ex-post se realizează în următoarele scopuri:
a)să asigure că orice pierderi privind activele asigurătorului sunt recunoscute în întregime în evidenţele contabile;
b)să contribuie la fundamentarea deciziei de a ajusta creanţele creditorilor sau de a majora valoarea contraprestaţiilor plătite, în conformitate cu prevederile art. 64.
În situaţia în care prin evaluarea definitivă ex-post se estimează că valoarea activului net al asigurătorului este mai mare decât valoarea activului net, estimată potrivit evaluării provizorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, are posibilitatea:
a)să-şi exercite competenţa de a majora valoarea creanţelor creditorilor sau a proprietarilor de instrumente de capital relevante care au fost reduse;
b)să solicite instituţiei-punte sau vehiculului de administrare a activelor să efectueze o plată suplimentară de contraprestaţii aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor către asigurătorul supus rezoluţiei sau, după caz, aferente acţiunilor sau instrumentelor de proprietate către proprietarii acţiunilor sau instrumentelor de proprietate.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 56, evaluarea provizorie efectuată în conformitate cu prevederile art. 63 constituie temei pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, să întreprindă acţiuni de rezoluţie, inclusiv să preia controlul unui asigurător care intră într-o stare de dificultate majoră, sau să îşi exercite competenţa de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante.
Evaluarea face parte integrantă din decizia de aplicare a unui instrument de rezoluţie sau de exercitare a unei competenţe de rezoluţie sau din decizia de exercitare a competenţei de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante. Evaluarea în sine nu poate fi contestată separat, dar poate fi contestată împreună cu decizia luată, în conformitate cu prevederile art. 138-140.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să aplice instrumentele de rezoluţie asigurătorilor care îndeplinesc condiţiile de declanşare a rezoluţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 67, instrumentele de rezoluţie sunt următoarele:
a)vânzarea activităţii şi a portofoliului;
b)instituţia-punte;
c)separarea activelor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentele de rezoluţie individual sau în orice combinaţie, cu respectarea prevederilor art. 70.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate aplica instrumentul de separare a activelor numai împreună cu un alt instrument de rezoluţie.
În situaţia în care sunt utilizate doar instrumentele de rezoluţie prevăzute la art. 68 lit. a) sau b), iar ele sunt utilizate pentru a transfera doar parţial active, drepturi sau obligaţii ale unui asigurător supus rezoluţiei, asigurătorul rezidual de la care au fost transferate activele, drepturile sau obligaţiile este lichidat, conform procedurii obişnuite de insolvenţă. Lichidarea se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situaţie în care asigurătorul rezidual trebuie să furnizeze servicii sau sprijin pentru a permite destinatarului să-şi desfăşoare activităţile sau să presteze serviciile aferente elementelor transferate, precum şi orice alt motiv care face necesară continuarea activităţii asigurătorului rezidual pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei sau respectarea principiilor prevăzute în lege.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, şi Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, acţionând în temeiul art. 146 şi 147, pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluţie, cu exercitarea competenţelor de rezoluţie, în una sau mai multe dintre modalităţile următoare:
a)ca deducere din orice contraprestaţii plătite de destinatar asigurătorului supus rezoluţiei sau, după caz, proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate;
b)de la asigurătorul supus rezoluţiei, în calitate de creditor preferenţial;
c)din orice încasări rezultate în urma încetării funcţionării instituţiei-punte sau a vehiculului de administrare a activelor, în calitate de creditor preferenţial.Secţiunea a 2-a Instrumentul de vânzare a activităţii şi a portofoliului
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să transfere către un cumpărător care nu este o instituţie-punte:
a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluţiei;
b)orice categorii de active, drepturi sau obligaţii ale unui asigurător aflat în rezoluţie sau totalitatea acestora, inclusiv transferul de portofoliu în asigurări.
(2)Transferul menţionat la alin. (1) are loc, cu respectarea prevederilor prezentei legi, fără a obţine acordul acţionarilor asigurătorului supus rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât cumpărătorul, şi fără a se conforma vreunei cerinţe procedurale prevăzute de dreptul civil sau de legislaţia specifică pieţei asigurărilor, cu excepţia celor prevăzute la art. 89 şi 90.
Un transfer efectuat în conformitate cu prevederile art. 73 trebuie să se realizeze potrivit Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de circumstanţele existente, şi în conformitate cu cadrul legal privind ajutorul de stat.
În sensul prevederilor art. 72, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, ia toate măsurile necesare pentru realizarea unui transfer în baza evaluării efectuate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, având în vedere circumstanţele situaţiei.
Orice contraprestaţie se plăteşte de cumpărător, cu respectarea prevederilor art. 72, în favoarea:
a)proprietarilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate, în cazul în care vânzarea activităţii şi a portofoliului s-a efectuat prin transferarea către cumpărător a acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de asigurătorul supus rezoluţiei, de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente de proprietate;
b)asigurătorului supus rezoluţiei, în cazul în care s-a efectuat transferarea unora sau a tuturor activelor sau pasivelor asigurătorului aflat în rezoluţie la cumpărător.
În situaţia în care aplică instrumentul de vânzare a activităţii şi a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni ori de alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluţiei sau, după caz, pentru a efectua transferuri suplimentare de active, drepturi sau obligaţii ale asigurătorului supus rezoluţiei.
După aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita, cu aprobarea cumpărătorului, competenţele de transfer în ceea ce priveşte activele, drepturile sau obligaţiile transferate în vederea transferării activelor, drepturilor sau obligaţiilor înapoi la asigurătorul supus rezoluţiei ori a acţiunilor sau altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar asigurătorul supus rezoluţiei sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligaţii, acţiuni sau alte instrumente de proprietate.
Cumpărătorul trebuie să îndeplinească condiţiile legale de desfăşurare a activităţilor pe care le dobândeşte prin transfer în situaţia în care transferul este efectuat în conformitate cu prevederile art. 73. În situaţia în care Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea competentă a cumpărătorului, aceasta evaluează o eventuală cerere de autorizare în acest sens, împreună cu transferul, într-un termen de până la 30 de zile.
Autoritatea de Supraveghere Financiară efectuează evaluarea necesară astfel încât să permită aplicarea promptă a instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului şi să faciliteze atingerea de către măsura de rezoluţie a obiectivelor relevante ale rezoluţiei. În cazul în care un transfer de acţiuni sau alte instrumente de proprietate ce are loc în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului ar duce la achiziţionarea sau majorarea unei deţineri calificate în cadrul unui asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă a acelui asigurător, poate efectua evaluarea, prin derogare de la prevederile legale naţionale referitoare la procedura şi criteriile de evaluare aplicabile potenţialilor achizitori în vederea dobândirii calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător.
(1)În cazul în care direcţia care exercită funcţia de supraveghere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară nu a finalizat evaluarea prevăzută la art. 80, la data transferului de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate se aplică următoarele măsuri:
a)respectivul transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător operează de drept;
b)în cursul perioadei de evaluare şi în cursul oricărei perioade de cesionare prevăzute la alin. (5) lit. b), drepturile de vot ale cumpărătorului, aferente respectivelor acţiuni, sau alte instrumente de proprietate sunt suspendate până la data aprobării prealabile a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Pe perioada suspendării Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, nu poate exercita respectivele drepturi de vot.
(2)În cursul perioadei de evaluare şi în cursul oricărei perioade de cesionare prevăzute la alin. (5) lit. b), sancţiunile şi măsurile sancţionatoare pentru încălcarea cerinţelor cu privire la aprobarea acţionarilor semnificativi ai unui asigurător conform Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică respectivelor transferuri de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate.
(3)Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, imediat după finalizarea evaluării, direcţia care exercită funcţia de supraveghere notifică în scris cumpărătorului şi direcţiei care exercită funcţia de rezoluţie decizia sa de a aproba sau, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor legale emise în aplicarea acestei legi de a se opune respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător.
(4)În cazul în care direcţia care exercită funcţia de supraveghere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară aprobă respectivul transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, drepturile de vot aferente respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate se consideră acordate în întregime cumpărătorului, imediat după primirea de către cumpărător şi de către direcţia care exercită funcţia de rezoluţie a respectivei notificări de aprobare.
(5)În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, se opune respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, în următoarele situaţii, atunci:
a)drepturile de vot aferente respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate, prevăzute la alin. (1) lit. b), se vor exercita în continuare;
b)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate cere cumpărătorului să cesioneze respectivele acţiuni sau alte instrumente de proprietate într-un termen stabilit de aceasta, care să nu-l afecteze negativ pe cumpărător, ţinând cont de condiţiile pieţei;
c)în cazul în care cumpărătorul nu finalizează respectiva cesionare în termenul stabilit potrivit lit. b), atunci Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, poate impune cumpărătorului sancţiunile şi măsurile sancţionatoare pentru încălcarea cerinţelor cu privire la aprobarea acţionarilor semnificativi ai unui asigurător. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că respectivele sancţiuni şi/sau măsuri sancţionatoare sunt impuse cu acordul direcţiei care exercită funcţia de rezoluţie.
Transferurile efectuate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului fac obiectul mecanismelor de siguranţă prevăzute de lege.
În scopul exercitării dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii într-un stat membru, cumpărătorul este considerat a fi o continuare a asigurătorului supus rezoluţiei şi poate continua să exercite toate drepturile exercitate de asigurătorul supus rezoluţiei, aferente activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate, astfel cum acestea rezultă din lege şi din contractele de asigurare la care este parte.
Cumpărătorul prevăzut la art. 73 poate continua să exercite drepturile asigurătorului supus rezoluţiei, astfel cum acestea rezultă din lege şi din contractele de asigurare la care este parte.
Acţionarii sau creditorii asigurătorului supuşi rezoluţiei şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau obligaţii nu sunt transferate nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate ori în legătură cu acestea.
În situaţia în care aplică unui asigurător instrumentul de vânzare a activităţii şi a portofoliului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, scoate pe piaţă sau ia măsuri în sensul scoaterii pe piaţă a activelor, drepturilor, obligaţiilor, acţiunilor sau altor instrumente de proprietate pe care intenţionează să le transfere. Grupuri de drepturi, active şi obligaţii pot fi scoase pe piaţă separat în vederea vânzării.
(1)Fără a aduce atingere cadrului legal privind ajutorul de stat, dacă acesta este aplicabil, scoaterea pe piaţă prevăzută la art. 86 se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:
a)trebuie să fie transparentă şi trebuie să prezinte detaliat activele, drepturile, obligaţiile, acţiunile sau alte instrumente de proprietate pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, intenţionează să le transfere, având în vedere circumstanţele şi, în special, necesitatea de a menţine stabilitatea financiară;
b)nu trebuie să favorizeze sau să discrimineze niciun potenţial cumpărător;
c)trebuie să fie liberă de orice conflict de interese;
d)nu trebuie să confere niciun avantaj necuvenit vreunui cumpărător potenţial;
e)trebuie să ţină seama de necesitatea ca acţiunea de rezoluţie să se desfăşoare cu rapiditate;
f)scopul trebuie să fie maximizarea preţului de vânzare a acţiunilor sau al altor instrumente de proprietate, al activelor, drepturilor sau obligaţiilor în cauză.
(2)Cu respectarea criteriului prevăzut la alin. (1) lit. b), criteriile prevăzute la alin. (1) nu aduc atingere dreptului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de a contacta potenţiali cumpărători.Secţiunea a 3-a Instrumentul instituţiei-punte
(1)Pentru ca instrumentul instituţiei-punte să fie eficace şi pentru a ţine seama de necesitatea de a păstra funcţiile critice în cadrul instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, este împuternicită să transfere către o instituţie-punte:
a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluţiei;
b)oricare dintre activele, drepturile sau obligaţiile unuia sau ale mai multor asigurători supuşi rezoluţiei.
(2)Transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc fără a obţine acordul acţionarilor asigurătorului supus rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte, şi fără a se conforma vreunei cerinţe procedurale prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, cu respectarea prevederilor art. 139. (3) Înainte de înfiinţarea instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, va proceda la efectuarea unei analize a viabilităţii acesteia, în vederea realizării obiectivelor pentru care aceasta va fi autorizată.
(1)Instituţia-punte este o persoană juridică ce îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:
a)este controlată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie;
b)este creată în scopul de a primi şi a deţine unele sau toate acţiunile ori alte instrumente de proprietate emise de un asigurător supus rezoluţiei ori unele sau toate activele, drepturile şi obligaţiile unuia sau ale mai multor asigurători supuşi rezoluţiei, în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării acestora.
(2)În situaţia în care Fondul de garantare a asiguraţilor va funcţiona şi va fi autorizat potrivit prezentei legi să exercite competenţa unei instituţii-punte, activitatea acesteia va fi evidenţiată distinct.
În situaţia în care aplică instrumentul instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, se asigură că valoarea totală a obligaţiilor aferente contractelor de asigurare transferate instituţiei-punte nu depăşeşte valoarea totală a drepturilor şi activelor transferate de la asigurătorul supus rezoluţiei.
Orice contraprestaţie se plăteşte de instituţia-punte, cu respectarea prevederilor art. 73, în favoarea:
a)proprietarilor acţiunilor sau instrumentelor de proprietate, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de asigurătorul aflat în rezoluţie de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente la instituţia-punte;
b)asigurătorilor supuşi rezoluţiei, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea în tot sau în parte a activelor sau obligaţiilor asigurătorilor supuşi rezoluţiei la instituţia-punte.
În situaţia în care aplică instrumentul instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate emise de asigurătorul aflat în rezoluţie ori, după caz, de alte active, drepturi sau obligaţii ale asigurătorului supus rezoluţiei.
(1)În urma aplicării instrumentului instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera:
a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate ori active, drepturi sau obligaţii de la instituţia-punte către o terţă parte;
b)drepturi, active sau obligaţii de la instituţia-punte înapoi la asigurătorul supus rezoluţiei sau acţiunile ori alte instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar asigurătorul supus rezoluţiei sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a le reprimi, în condiţiile în care este stipulat în mod expres acest aspect în cadrul instrumentului prin care a fost efectuat transferul sau dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de transfer.
(2)Un astfel de transfer înapoi se poate efectua în orice moment şi în conformitate cu orice alte condiţii stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.
(1)În cadrul exercitării libertăţii de a presta servicii sau a dreptului de stabilire, instituţia-punte este considerată a fi o continuare a asigurătorului supus rezoluţiei şi poate continua să exercite toate drepturile exercitate de acesta.
(2)În alte scopuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate solicita ca o instituţie-punte să fie considerată drept o continuare a asigurătorului supus rezoluţiei şi să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de acesta.
Organul de conducere sau conducerea superioară a instituţiei-punte răspunde civil pentru neîndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a atribuţiilor prevăzute de lege.
(1)Funcţionarea unei instituţii-punte respectă următoarele cerinţe:
a)conţinutul documentelor privind constituirea instituţiei-punte este aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie;
b)în funcţie de structura acţionariatului instituţiei-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, numeşte sau aprobă organul de conducere al instituţiei-punte;
c)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi le stabileşte responsabilităţile;
d)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, aprobă strategia şi profilul de risc ale instituţiei-punte;
e)instituţia-punte este autorizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu reglementările în materie emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară;
f)instituţia-punte funcţionează în conformitate cu cadrul Uniunii Europene privind ajutorul de stat, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate prevedea, în mod corespunzător, restricţii asupra activităţii sale.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1) lit. e) şi în cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluţiei, instituţia-punte poate fi constituită şi autorizată conform art. 104 la începutul funcţionării sale. În acest sens, direcţia din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară care exercită funcţia de rezoluţie transmite o cerere direcţiei care exercită funcţia de supraveghere. Dacă decide să acorde o astfel de autorizaţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, indică intervalul în care instituţia-punte va funcţiona cu capitalul social sub nivelul prevăzut de lege.
Cu respectarea oricăror restricţii aplicate în conformitate cu normele Uniunii Europene sau cele naţionale în materie de concurenţă, conducerea instituţiei-punte gestionează instituţia-punte în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării asigurătorului, a activelor, drepturilor sau obligaţiilor către unul sau mai mulţi asigurători, în situaţia în care condiţiile sunt prielnice.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, decide că o instituţie-punte nu mai reprezintă o instituţie-punte în conformitate cu prevederile art. 89 în oricare dintre următoarele situaţii:
a)fuzionarea instituţiei-punte cu o altă entitate;
b)instituţia-punte nu mai respectă cerinţele prevăzute la art. 89;
c)transferul în întregime sau parţial al activelor, drepturilor sau obligaţiilor instituţiei-punte către o terţă parte;
d)până la doi ani de la data la care a fost efectuat ultimul transfer de la un asigurător supus rezoluţiei sau la sfârşitul perioadei de prelungire acordate conform art. 100;
e)activele instituţiei-punte sunt complet lichidate, iar obligaţiile sale sunt achitate integral.
(1)În situaţia în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, intenţionează să vândă instituţia-punte sau activele, drepturile sau obligaţiile acesteia, se asigură că acestea sunt puse în vânzare în mod deschis şi transparent şi că vânzarea nu le denaturează în mod semnificativ, iar în cadrul vânzării nu este favorizat sau discriminat nejustificat niciun potenţial cumpărător.
(2)Vânzările conform alin. (1) sunt efectuate în condiţii legale, cu luarea în considerare a circumstanţelor şi în conformitate cu cadrul legal privind ajutorul de stat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate prelungi perioada prevăzută la art. 98 lit. d), cu notificarea Consiliului Concurenţei pentru exercitarea competenţelor legale, cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an, în situaţia în care o astfel de prelungire:
a)vine în sprijinul realizării uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 98 lit. a), b), c) sau e); ori b) este necesară pentru a asigura continuitatea unor servicii de asigurare esenţiale.
Toate deciziile Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, de a prelungi perioada prevăzută la art. 98 lit. d), se motivează şi cuprind o evaluare detaliată a situaţiei care justifică prelungirea, inclusiv a condiţiilor şi perspectivelor pieţei.
(1)În cazul în care funcţionarea unei instituţii-punte încetează în situaţiile prevăzute la art. 98 lit. c) sau d), instituţia-punte este lichidată în conformitate cu procedura de insolvenţă.
(2)Cu respectarea prevederilor art. 73, toate încasările rezultate ca urmare a încetării funcţionării instituţiei-punte revin acţionarilor instituţiei-punte.
În cazul în care o instituţie-punte este utilizată cu scopul de a transfera active şi obligaţii aparţinând mai multor asigurători supuşi rezoluţiei, obligaţia prevăzută la art. 99 alin. (1) se referă la activele şi obligaţiile transferate de la fiecare dintre aceşti asigurători supuşi rezoluţiei, şi nu la instituţia-punte.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî aprobarea constituirii unei instituţii-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut de reglementările emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a două milioane euro. Autoritatea de Supraveghere Financiară notifică, în acest caz, autorizarea instituţiei-punte şi Comisiei Europene, împreună cu motivarea nivelului stabilit pentru capitalul social.
(2)Autorizarea instituţiei-punte se face cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.
La constituirea unei instituţii-punte autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, Autoritatea de Supraveghere Financiară numeşte persoanele care asigură conducerea structurilor responsabile cu activităţile de management al riscurilor, audit intern, conformitate, precum şi cu orice alte activităţi care pot expune respectiva instituţie-punte unor riscuri semnificative.
(1)Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o instituţie-punte autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară se poate constitui ca societate pe acţiuni cu acţionar unic.
(2)Dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 111 alin. (2) lit. b1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică instituţiei-punte autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aplicarea prezentului alineat se face cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară stabileşte prin reglementări proprii documentaţia în baza căreia se autorizează constituirea instituţiei-punte în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum şi conţinutul hotărârii privind constituirea unei astfel de instituţii-punte.
(1)Înmatricularea instituţiei-punte în registrul comerţului se face în baza actului constitutiv şi, după caz, a autorizaţiei de constituire, în termen de 24 de ore de la depunerea documentelor la oficiul registrului comerţului în a cărui circumscripţie se află sediul instituţiei-punte.
(2)În termen de până la 30 de zile de la data depunerii actului constitutiv şi, după caz, a autorizaţiei de constituire sunt depuse şi celelalte documente prevăzute de lege pentru înmatricularea unei societăţi conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Nerespectarea prevederilor alin. (2) se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Începerea desfăşurării activităţii de către instituţia-punte autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară are loc în prima zi lucrătoare ce urmează datei înmatriculării instituţiei-punte în registrul comerţului.
În cadrul procedurii de insolvenţă aplicabile asigurătorului supus rezoluţiei, lichidatorul trebuie să asigure punerea în executare a dispoziţiilor organului de conducere al instituţiei-punte ce urmează a fi îndeplinite de personalul asigurătorului supus rezoluţiei.
(1)În cazul în care vânzarea instituţiei-punte autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară se realizează prin vânzarea acţiunilor, de la momentul vânzării acestora, asigurătorul care a funcţionat ca instituţie-punte trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţionarea unui asigurător, inclusiv cerinţa minimă de capital.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), autorizaţia asigurătorului care a funcţionat ca instituţie-punte şi care îndeplineşte cerinţele prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, produce în continuare efecte pe o perioadă nedeterminată.Secţiunea a 4-a Instrumentul de separare a activelor
(1)Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, este competentă să transfere activele, drepturile sau obligaţiile unui asigurător supus rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte către unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor.
(2)Transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc, cu respectarea prevederilor art. 138-140, fără a obţine acordul acţionarilor asigurătorilor supuşi rezoluţiei sau al oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte, şi fără a se conforma vreunei cerinţe procedurale prevăzute de lege.
În sensul instrumentului de separare a activelor, un vehicul de administrare a activelor este o persoană juridică ce îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:
a)este controlată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie;
b)a fost creată în scopul de a primi, parţial sau integral, activele, drepturile şi obligaţiile unuia sau mai multor asigurători supuşi rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte.
Vehiculul de administrare a activelor gestionează activele care îi sunt transferate cu scopul de protejare a acestora în vederea vânzării sau lichidării lor ordonate.
Un vehicul de administrare a activelor funcţionează dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie:
a)aprobă conţinutul documentelor privind constituirea vehiculului de administrare a activelor;
b)numeşte sau aprobă organul de conducere a vehiculului de administrare a activelor;
c)aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi le stabileşte responsabilităţile;
d)aprobă strategia şi profilul de risc ale vehiculului de administrare a activelor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate exercita competenţa prevăzută la art. 112 de a transfera active, drepturi sau obligaţii, numai cu respectarea uneia dintre următoarele condiţii:
a)situaţia de pe piaţa specifică a acelor active este de aşa natură încât lichidarea lor în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă ar putea avea un efect negativ asupra uneia sau mai multor pieţe financiare;
b)un astfel de transfer este necesar pentru a asigura buna funcţionare a asigurătorului supus rezoluţiei sau a instituţiei-punte; sau c) un astfel de transfer este necesar pentru a maximiza încasările rezultate din lichidare.
În situaţia în care aplică instrumentul de separare a activelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, stabileşte contraprestaţia în schimbul căreia sunt transferate activele, drepturile şi obligaţiile către vehiculul de administrare a activelor, în conformitate cu principiile stabilite de lege şi cu cadrul legal privind ajutorul de stat.
Orice contraprestaţie plătită de vehiculul de administrare a activelor şi portofoliilor dobândite în mod direct de la asigurătorul supus rezoluţiei se realizează pe seama asigurătorului supus rezoluţiei, cu respectarea prevederilor art. 72. Contraprestaţia poate lua forma unei creanţe a vehiculului de administrare a activelor.
În cazul în care s-a aplicat instrumentul instituţiei-punte, un vehicul de administrare a activelor poate, după aplicarea instrumentului instituţiei-punte, să dobândească active, drepturi sau obligaţii de la instituţia-punte.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera active, drepturi sau obligaţii de la asigurătorul supus rezoluţiei la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor în mai multe rânduri şi poate transfera înapoi active, drepturi sau obligaţii de la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor la asigurătorul supus rezoluţiei, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 121. (2) Asigurătorul supus rezoluţiei are obligaţia de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligaţii.
(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluţie, poate transfera înapoi drepturi, active sau obligaţii de la vehiculul de administrare a activelor la asigurătorul supus rezoluţiei, în una dintre următoarele situaţii:
a)în situaţia în care posibilitatea ca respectivele drepturi, active sau obligaţii să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul instrumentului prin care a fost efectuat transferul;
b)în situaţia în care respectivele drepturi, active sau obligaţii nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria drepturilor, activelor sau obligaţiilor specificate în cadrul instrumentului prin care a fost efectuat transferul.
(2)În oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), transferul înapoi se poate efectua în orice moment şi respectă orice alte condiţii stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.
Transferurile între asigurătorul supus rezoluţiei şi vehiculul de administrare a activelor trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranţă privind transferurile parţiale de proprietate prevăzute de lege.
Acţionarii sau creditorii asigurătorului supus rezoluţiei şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau obligaţii aferente portofoliilor contractelor de asigurare nu sunt transferate vehiculului de administrare a activelor nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligaţiilor transferate vehiculului de administrare a activelor, organului de conducere sau conducerii superioare ale acestuia ori în legătură cu acestea.
Obiectivele vehiculului de administrare a activelor nu implică nicio obligaţie sau responsabilitate a acestuia faţă de acţionarii sau creditorii asigurătorului supus rezoluţiei, iar organul de conducere sau conducerea superioară răspunde civil pentru neîndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor prevăzute de lege.
Competenţa de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante poate fi exercitată fie:
a)independent de măsura de rezoluţie; fie b) împreună cu o măsură de rezoluţie, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute de lege.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, are competenţa de a reduce sau de a converti datoriile în instrumente de capital relevante.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, îşi exercită competenţa prevăzută la art. 126 în conformitate cu prevederile legale, fără întârziere, referitor la instrumentele de capital relevante emise de către un asigurător, în situaţia în care este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară a stabilit că toate condiţiile de declanşare a rezoluţiei prevăzute de lege au fost îndeplinite înainte de aplicarea unei măsuri de rezoluţie;
b)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, stabileşte că, dacă respectiva competenţă nu este exercitată în ceea ce priveşte instrumentele de capital relevante, asigurătorul va înceta să mai fie viabil.
Se consideră că un asigurător nu mai este viabil dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)asigurătorul este în curs de sau este susceptibil de a intra într-o situaţie de dificultate;
b)măsurile alternative din sectorul privat, măsurile de supraveghere, inclusiv o măsură de intervenţie timpurie, cu excepţia măsurii de reducere a valorii sau de conversie în capital, luate individual sau combinate cu o altă măsură de rezoluţie, nu sunt de natură să înlăture situaţia de dificultate a asigurătorului;
c)nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea într-o situaţie de dificultate a asigurătorului ar putea fi împiedicată în timp util prin vreo măsură, fie ea o măsură alternativă a sectorului privat sau o măsură de supraveghere, inclusiv o măsură de intervenţie timpurie, în afara unei măsuri de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante, luată individual sau în combinaţie cu o acţiune de rezoluţie.
În sensul prevederilor art. 128 lit. a), se consideră că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o situaţie de dificultate în cazul în care una dintre condiţiile prevăzute la art. 43 alin. (1) este îndeplinită.
Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, în situaţia în care se ajunge la concluzia prevăzută la art. 129, direcţia care exercită funcţia de supraveghere informează imediat direcţia care exercită funcţia de rezoluţie.
(1)Înainte de a-şi exercita competenţa de a reduce sau converti datoriile în instrumente de capital, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură de efectuarea unei evaluări a activelor, a datoriilor şi a capitalurilor proprii ale asigurătorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(2)În sensul alin. (1), evaluarea stă la baza calculării reducerii valorii care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul de a absorbi pierderile şi a nivelului conversiei care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul recapitalizării asigurătorului.
În situaţia în care valoarea principalului instrumentelor de capital relevante este redusă, se aplică următoarele:
a)reducerea valorii respectivului instrument este permanentă, cu respectarea oricărei majorări în conformitate cu mecanismul de rambursare în urma evaluării definitive realizate, situaţie în care se poate aplica un mecanism de majorare a valorii creanţelor pentru a rambursa creditorii şi, ulterior, acţionarii, până la nivelul considerat necesar;
b)faţă de titularul instrumentului de capital relevant nu subzistă nicio datorie în limita sau în legătură cu valoarea cu care instrumentul a fost redus, cu excepţia datoriilor ajunse deja la scadenţă şi a despăgubirilor datorate, ce pot apărea ca urmare a contestării în instanţă a legalităţii exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor în instrumente de capital relevante;
c)nicio despăgubire nu este plătită deţinătorilor de instrumente de capital relevante.
Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, în cazurile în care au fost aplicate unul sau mai multe instrumente de rezoluţie şi, în special, în sensul art. 135, transferă doar anumite părţi din drepturile, activele şi pasivele asigurătorului aflat în rezoluţie, acţionarii şi acei creditori ale căror creanţe nu au fost transferate primesc ca soluţionare a creanţelor lor o sumă cel puţin egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă asigurătorul aflat în rezoluţie ar fi fost lichidat prin procedura de insolvenţă la momentul luării deciziei privind aplicarea măsurilor de rezoluţie.
(1)În scopul de a evalua dacă acţionarii şi creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care asigurătorul aflat în rezoluţie ar fi urmat o procedură obişnuită de insolvenţă, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură de efectuarea unei evaluări de către un auditor financiar, persoană juridică, cât mai curând posibil, după ce măsura sau măsurile de rezoluţie au fost luate. Această evaluare este distinctă de evaluarea efectuată în conformitate cu prevederile art. 55-66. (2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) identifică:
a)tratamentul pe care acţionarii şi creditorii de asigurări l-ar fi primit, în cazul în care asigurătorul aflat în rezoluţie ar fi intrat în procedura obişnuită de insolvenţă în momentul luării deciziei privind măsurile de rezoluţie;
b)tratamentul efectiv de care acţionarii şi creditorii au beneficiat în cadrul rezoluţiei asigurătorului aflat în rezoluţie; şi c) existenţa unei eventuale diferenţe între tratamentul prevăzut la lit. a) şi cel prevăzut la lit. b).
(3)Evaluarea ia în calcul:
a)ipoteza conform căreia asigurătorul aflat în rezoluţie ar fi intrat în procedura obişnuită de insolvenţă în momentul luării deciziei privind măsurile de rezoluţie;
b)ipoteza că măsura sau măsurile de rezoluţie nu ar fi fost luate.
În cazul în care evaluarea efectuată în conformitate cu prevederile art. 134 stabileşte că oricare dintre acţionarii sau creditorii prevăzuţi la art. 133 au acumulat pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă asigurătorul ar fi fost lichidat prin procedura obişnuită de insolvenţă, oricare dintre aceştia are dreptul la plata diferenţei din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, se asigură că măsurile de protecţie se aplică în următoarele cazuri:
a)în situaţia în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, transferă o parte, dar nu totalitatea activelor, drepturilor sau pasivelor unui asigurător aflat în rezoluţie către un alt asigurător sau, în exercitarea instrumentului de rezoluţie, de la o instituţie-punte sau vehicul de administrare a activelor către un alt asigurător;
b)în situaţia în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, exercită competenţa de a solicita instanţei competente ca în vederea protejării creditorilor de asigurare să se anuleze sau să se modifice clauzele unui contract la care asigurătorul aflat în rezoluţie este parte sau competenţa de a se substitui unui alt asigurător destinatar în calitate de parte semnatară.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, va stabili prin reglementări proprii categoriile de contracte cărora li se aplică măsurile de protecţie şi condiţiile de punere în aplicare a mecanismelor de siguranţă prevăzute de prezentul capitol.
(1)Deciziile de luare a unei măsuri de prevenire a crizelor sau de exercitare a unei competenţe din cele prevăzute de lege, alta decât cea referitoare la măsurile de gestionare a crizelor, pot fi contestate de asigurător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii.
(2)Contestaţia se judecă cu celeritate şi cu precădere. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
(1)Orice persoană afectată de o decizie de luare a unei măsuri de gestionare a crizelor poate contesta decizia potrivit prevederilor art. 138 alin. (1).
(2)Instanţele de judecată, în vederea soluţionării contestaţiei, utilizează evaluări economice complexe ale situaţiilor realizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie.
(1)Utilizarea unei căi de contestare nu suspendă efectele deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie contestată, care constituie titlu executoriu.
(2)În situaţia în care acest lucru este necesar pentru a proteja interesul unor părţi terţe care, acţionând cu bună-credinţă, au cumpărat acţiuni ori alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligaţii ale unui asigurător supus rezoluţiei, în temeiul utilizării instrumentelor de rezoluţie sau al exercitării competenţelor de rezoluţie de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, anularea unei decizii luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară nu afectează niciun act administrativ adoptat ulterior şi nicio tranzacţie încheiată ulterior pe baza deciziei sale anulate. În acest caz, măsurile reparatorii ce pot fi dispuse în legătură cu o decizie sau măsură prejudiciabilă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, se limitează la acordarea de compensaţii de către Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru pierderile suferite de reclamant ca urmare a deciziei sau a măsurii respective.
În vederea asigurării aplicării eficace a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate de rezoluţie, se constituie Fondul de rezoluţie pentru asigurători, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluţiei şi principiilor stipulate la art. 40 şi 44.
Fondul de rezoluţie pentru asigurători este administrat de către Fondul de garantare a asiguraţilor.
În scopul exercitării de către Fondul de garantare a asiguraţilor a funcţiilor ce-i revin în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite reglementări privind funcţionarea acestuia, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(1)Fondul de rezoluţie pentru asigurători se constituie din următoarele surse financiare:
a)contribuţii de la toţi asigurătorii autorizaţi în conformitate cu Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
b)dobânzi şi penalităţi de întârziere din plata cu întârziere a contribuţiilor de către asigurători;
c)împrumuturi sau împrumuturi obligatare prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, şi alte forme de sprijin financiar de la instituţii, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazurile în care sumele percepute cu titlu de contribuţii prevăzute la lit. a) sunt insuficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de aplicarea instrumentelor de rezoluţie. Prin excepţie de la prevederile Legii nr. 213/2015, aceste operaţiuni se realizează de către Fondul de garantare în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie.
(2)Asigurătorii plătesc Fondului de garantare a asiguraţilor contribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) în moneda naţională - leu.
(3)Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, are obligaţia să investească resursele financiare disponibile ale Fondului de rezoluţie pentru asigurători în active cu grad scăzut de risc, într-o manieră suficient de diversificată.
(4)Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitatea sa de administrator al Fondului de rezoluţie pentru asigurători, trebuie să stabilească strategia privind investirea resurselor Fondului de rezoluţie pentru asigurători şi să o revizuiască anual sau cu o frecvenţă mai mare, dacă acest lucru se impune.
(5)Strategia privind investirea resurselor Fondului de rezoluţie pentru asigurători are ca obiective principale minimizarea riscului şi lichiditatea plasamentelor, iar ca obiectiv complementar randamentul acestora. Criteriile de selectare a plasamentelor vor fi cuantificate şi ierarhizate în funcţie de aceste 3 obiective.
(1)Resursele Fondului de rezoluţie pentru asigurători se utilizează în baza deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, şi numai pentru scopurile prevăzute la art. 146. (2) Mecanismele de finanţare prevăzute la art. 146 alin. (1) se vor realiza cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.
(1)Utilizarea resurselor Fondului de rezoluţie pentru asigurători poate fi decisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, pentru acoperirea necesităţilor legate de aplicarea instrumentelor de rezoluţie, în scopul:
a)garantării activelor sau obligaţiilor asigurătorului supus rezoluţiei, ale unei instituţii-punte sau ale unui vehicul de administrare a activelor;
b)acordării de împrumuturi asigurătorului supus rezoluţiei, unei instituţii-punte sau unui vehicul de administrare a activelor;
c)transferului de active şi al portofoliului de asigurări ale asigurătorului supus rezoluţiei;
d)finanţării necesare unei instituţii-punte ori unui vehicul de administrare a activelor;
e)plăţii despăgubirilor acţionarilor sau creditorilor, în situaţia în care aceştia au acumulat pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat, dacă asigurătorul ar fi fost lichidat prin procedura de insolvenţă;
f)rambursării împrumuturilor contractate şi a costurilor asociate acestora;
g)orice combinaţie a măsurilor prevăzute la lit. a)-f).
(2)Resursele Fondului de rezoluţie pentru asigurători pot fi utilizate pentru luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) şi în relaţia cu un eventual achizitor, în cadrul instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului.
Resursele Fondului de rezoluţie pentru asigurători nu pot fi utilizate în mod direct pentru a absorbi pierderile unui asigurător. În cazul în care utilizarea resurselor Fondului de rezoluţie pentru asigurători în scopurile prevăzute la art. 146 are ca efect indirect transferarea către acest mecanism de finanţare a unei părţi din pierderile unui asigurător, se aplică principiile prevăzute de art. 44.
Resursele financiare colectate în baza art. 147 pot fi utilizate exclusiv pentru scopurile prevăzute la art. 146.
Sumele primite de la asigurătorii supuşi rezoluţiei sau de la instituţia-punte, dobânzile şi alte venituri generate de investiţii sunt afectate alimentării Fondului de rezoluţie pentru asigurători.
Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, este abilitat să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituţii de credit, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazul în care sumele colectate conform art. 144 alin. (1) nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile, celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea Fondului de rezoluţie pentru asigurători sau pentru cele destinate aplicării instrumentelor de rezoluţie.
Până la constituirea la un nivel suficient al Fondului de rezoluţie pentru asigurători conform prevederilor art. 141, resursele financiare ale Fondului de garantare a asiguraţilor pot fi folosite pentru acoperirea necesităţilor legate de aplicarea măsurilor de rezoluţie, acestea urmând a fi rambursate în totalitate de Fondul de rezoluţie pentru asigurători, pe măsura alimentării acestuia cu resursele financiare prevăzute de lege.
(1)Contribuţiile datorate Fondului de rezoluţie de către asigurători se calculează separat pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale şi asigurări de viaţă, pe baza evidenţelor contabile lunare ale acestora, aplicându-se o cotă procentuală stabilită conform prevederilor alin. (3).
(2)Cota procentuală a contribuţiilor nu va putea depăşi 1% din primele brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.
(3)Cota procentuală se stabileşte distinct pentru cele două categorii de asigurări, prin reglementări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, la propunerea Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie.
(4)În caz de deficit al Fondului de rezoluţie, pentru acoperirea obligaţiilor generate de aplicarea prezentei legi, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate majora în cursul anului cota procentuală luată în calcul la stabilirea contribuţiei, cu respectarea limitei prevăzute la alin. (2).
(5)Contribuţia asigurătorilor la Fondul de rezoluţie se evidenţiază distinct în contabilitatea Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie.
(1)Contribuţia datorată Fondului de rezoluţie de către asigurători se virează lunar în contul Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, de către asigurători, în moneda naţională - leu, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.
(2)Contribuţiile datorate şi virate în contul Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, de către asigurători nu se restituie.
(1)Asigurătorii sunt obligaţi să întocmească şi să transmită lunar Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, până în ultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna anterioară, raportările privind modul de constituire şi de virare a contribuţiei datorate, distinct pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale şi asigurări de viaţă.
(2)Odată cu transmiterea raportărilor, asigurătorii anexează o declaraţie pe propria răspundere, sub semnătura reprezentantului legal al acestora, sub sancţiunile prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile de înşelăciune şi/sau de fals în declaraţii, prin care se atestă că datele şi/sau informaţiile transmise sunt reale, corecte şi complete.
(1)Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la fondul prevăzut la art. 141, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară, constituie, potrivit legii, titlu de creanţă.
(2)La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Autoritatea de Supraveghere Financiară va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.
(3)Sumele virate la Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, de către asigurători cu titlu de contribuţie nu pot fi urmărite silit decât pentru îndeplinirea obligaţiilor pentru care au fost constituite.
(4)Pentru neplata la termen a sumelor datorate Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie, se aplică dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările aplicabile pentru colectarea creanţelor fiscale. Dobânzile şi penalităţile vor fi virate în contul Fondului de garantare a asiguraţilor, în calitate de administrator al Fondului de rezoluţie.
Următoarele persoane şi autorităţi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care au acces şi pe care le gestionează potrivit prezentei legi:
a)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie şi autoritate competentă;
b)administratorii de rezoluţie sau administratorii temporari desemnaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi;
c)cumpărătorii potenţiali, atât cei contactaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, cât şi cei ofertaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, indiferent dacă acest contact sau această ofertare a avut loc sau nu în cadrul pregătirii în vederea utilizării instrumentului de vânzare a activităţii şi a portofoliului sau dacă ofertarea respectivă a condus sau nu la o achiziţie;
d)auditorii, contabilii, consilierii juridici şi profesionali, evaluatorii şi alţi experţi angajaţi direct sau indirect de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie sau de autoritate competentă, sau de cumpărătorii potenţiali menţionaţi la lit. c);
e)Fondul de garantare a asiguraţilor;
f)alte autorităţi implicate în procesul de rezoluţie;
g)instituţia-punte sau vehiculul de gestionare a activelor implicate;
h)orice altă persoană care furnizează sau a furnizat servicii, direct sau indirect, permanent sau ocazional, entităţilor prevăzute la lit. a)-g);
i)conducerea superioară, membrii organului de conducere şi angajaţii asigurătorului aflat în rezoluţie, în timpul şi după numirea acestora.
(1)Fără a aduce atingere caracterului general al cerinţelor prevăzute la art. 156, persoanelor menţionate la art. 156 li se interzice dezvăluirea informaţiilor confidenţiale primite în exerciţiul activităţilor lor profesionale sau de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă sau autoritate de rezoluţie, în legătură cu atribuţiile acestora potrivit prezentei legi, către orice persoană sau autoritate, cu următoarele excepţii:
a)dezvăluirea se face în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit acestei legi;
b)se furnizează informaţii sub formă generală sau în formă agregată, astfel încât asigurătorii aflaţi în rezoluţie să nu poată fi identificaţi;
c)există consimţământul expres şi prealabil al autorităţii, al asigurătorului aflat în rezoluţie care a furnizat informaţiile respective.
(2)Persoanele prevăzute la art. 156 evaluează efectele pe care dezvăluirea informaţiilor confidenţiale le-ar putea avea asupra interesului public în ceea ce priveşte politica financiară, monetară şi economică, precum şi asupra intereselor comerciale ale persoanelor fizice şi juridice şi asupra scopului inspecţiilor, asupra anchetelor şi misiunilor de audit.
(3)Procedura de evaluare a efectelor dezvăluirii informaţiilor confidenţiale cuprinde o evaluare specifică a efectelor oricărei dezvăluiri a conţinutului şi detaliilor planului de redresare şi rezoluţie şi a rezultatului evaluărilor realizate în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4)Persoanele sau entităţile prevăzute la art. 156 răspund civil, în condiţiile legii, pentru prejudiciile produse prin dezvăluirea de informaţii cu încălcarea prevederilor prezentului capitol.
(1)Prezentul capitol nu împiedică:
a)angajaţii şi experţii entităţilor prevăzute la art. 156 lit. a)-h) să facă schimb de informaţii între ei în cadrul fiecărei entităţi în parte;
b)Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie şi autoritate competentă, inclusiv angajaţii şi experţii acestora, să facă schimb de informaţii între ei, precum şi cu alte autorităţi de rezoluţie sau autorităţi competente din Uniunea Europeană, cu condiţia respectării stricte a cerinţelor de confidenţialitate, cu un potenţial cumpărător, în scopul planificării sau al aplicării unei acţiuni de rezoluţie.
(2)Fără a aduce atingere oricăror altor prevederi ale prezentului capitol, este permis schimbul de informaţii:
a)cu orice altă persoană, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea strictă a confidenţialităţii, în situaţia în care este necesar în vederea planificării sau a aplicării unei acţiuni de rezoluţie;
b)cu comisiile de anchetă ale Parlamentului României şi Curtea de Conturi a României, în condiţii corespunzătoare;
c)cu autorităţile responsabile implicate în procedura de insolvenţă, autorităţile de supraveghere a altor entităţi din sectorul financiar, autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor bancare, precum şi cu personalul cu sarcini de verificare la faţa locului care acţionează în numele acestora, cu autorităţile care au responsabilitatea de a menţine stabilitatea sistemului financiar în statele membre prin utilizarea regulilor macroprudenţiale, autorităţile responsabile cu protejarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi persoanele responsabile cu realizarea auditului statutar.
Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere prevederilor legislaţiei în materie penală privind divulgarea informaţiilor în cadrul procedurii judiciare în cauze penale sau civile.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, atât în calitate de autoritate competentă, cât şi în calitate de autoritate de rezoluţie, emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentei legi referitoare la:
a)competenţele Autorităţii de Supraveghere Financiară privind măsurile de intervenţie timpurie;
b)condiţiile necesare pentru aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie;
c)identificarea situaţiilor în care se consideră că un asigurător este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibil de a intra în dificultate;
d)procesul de evaluare şi de luare a deciziilor de rezoluţie;
e)stabilirea elementelor necesare eficacităţii instrumentului de vânzare a activităţii;
f)circumstanţele adecvate aplicării măsurilor de recapitalizare ţinând cont de factorii corespunzători acestor măsuri;
g)reguli de transparenţă aplicate în cazul folosirii instrumentelor de rezoluţie;
h)serviciile critice pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate să le ceară de la instituţiile aflate în procedură de rezoluţie pentru a permite unui destinatar să exercite în mod eficient o activitate care i-a fost transferată;
i)metodologia utilizată pentru stabilirea valorii instrumentelor financiare derivate atunci când un asigurător se află în procesul de rezoluţie;
j)detalii privind informaţiile, indicatorii calitativi şi cantitativi, precum şi privind seriile de scenarii de criză financiară şi macroeconomică gravă, relevante pentru condiţiile specifice asigurătorului, care includ evenimente de amploare sistemică şi crize specifice relevante, care trebuie să se regăsească în planurile de redresare;
k)stabilirea activităţilor, serviciilor şi operaţiunilor care se încadrează în categoria funcţiilor critice, precum şi criteriile pentru stabilirea liniilor de activitate şi a serviciilor asociate care se încadrează în categoria liniilor de activitate esenţiale;
l)criteriile pentru evaluarea impactului intrării în dificultate a unui asigurător asupra pieţei de asigurări, asupra altor asigurători;
m)detaliile suplimentare şi circumstanţele în care pot fi aplicate măsurile de rezoluţie;
n)criteriile necesare evaluării posibilităţilor de aplicare şi procedura de implementare a măsurilor din planul de rezoluţie.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 26 octombrie 2015.
Nr. 246.
Informaţii care trebuie incluse
de asigurător în planul de redresare
1.Un rezumat al celor mai importante elemente ale planului şi o prezentare a capacităţii generale de redresare a asigurătorului
2.Un rezumat al modificărilor semnificative în situaţia asigurătorului survenite de la ultimul plan de redresare depus
3.Un plan de comunicare şi informare care să prezinte modul în care asigurătorul intenţionează să gestioneze eventualele reacţii negative ale pieţei
4.Gama de acţiuni cu privire la capital şi lichidităţi, necesar a fi întreprinse pentru a menţine sau a restabili viabilitatea şi poziţia financiară ale asigurătorului
5.O estimare a calendarului punerii în aplicare a fiecărui aspect important al planului
6.O descriere detaliată a oricăror obstacole semnificative în calea realizării efective şi la timp a planului
7.Identificarea funcţiilor critice
8.O descriere detaliată a proceselor utilizate pentru determinarea valorii şi a tranzacţionabilităţii liniilor de activitate de bază, a operaţiunilor şi activelor asigurătorului
9.O descriere detaliată a modului în care planificarea redresării este integrată în cadrul de administrare a asigurătorului, precum şi a politicilor şi procedurilor de aprobare a planului de redresare şi identificarea persoanelor responsabile cu pregătirea şi punerea în aplicare a planului
10.Mecanismele şi măsurile pentru conservarea sau reconstituirea fondurilor proprii ale asigurătorului
11.Mecanismele şi măsurile pentru a garanta că asigurătorul are acces la surse de finanţare de urgenţă
12.Mecanismele şi măsurile pentru a reduce riscul şi efectul de levier
13.Mecanismele şi măsurile de restructurare a datoriilor
14.Mecanismele şi măsurile de restructurare a liniilor de activitate
15.Mecanismele şi măsurile necesare pentru a menţine accesul continuu la infrastructurile pieţelor financiare
16.Aranjamentele şi măsurile necesare pentru a menţine funcţionarea continuă a proceselor operaţionale ale asigurătorului, inclusiv infrastructura şi serviciile IT
17.Mecanismele pregătitoare menite să faciliteze vânzarea activelor sau a liniilor de activitate într-un interval de timp adecvat pentru a restabili soliditatea financiară
18.Alte acţiuni sau strategii de gestionare menite să restabilească soliditatea financiară şi efectul financiar anticipat al acestor acţiuni sau strategii
19.Măsurile pregătitoare pe care le-a luat sau intenţionează să le ia asigurătorul pentru a facilita punerea în aplicare a planului de redresare, inclusiv măsurile necesare pentru a permite recapitalizarea în timp util a acestuia
20.Un cadru de indicatori care identifică situaţiile în care pot fi luate măsurile adecvate prevăzute în plan
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.