Decizia nr. 542 din 18 septembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea în Dosarul nr. 329/35/CA/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.061D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curții că partea Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a transmis la dosar note scrise, prin care precizează că, în opinia sa, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

4.Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât se solicită Curții Constituționale să se substituie legiuitorului, prin includerea în norma criticată și a posibilității acordării de despăgubiri pentru imobilele demolate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 329/35/CA/2016, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România prin care autoarei excepției i-a fost respinsă cererea de obținere de despăgubiri pentru un imobil demolat.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că textul de lege criticat este discriminatoriu, încălcând principiul egalității, potrivit căruia la situații egale trebuie să se aplice un tratament juridic egal. De asemenea, se nesocotește principiul de drept civil al reparației integrale a pagubei, statuat de Codul civil în art. 1.385 și de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, neexistând niciun temei legal pentru ca persoanele fizice să beneficieze de măsuri compensatorii pentru clădirile care au fost demolate, în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în timp ce persoanele juridice aparținând cultelor religioase să fie exceptate expres de la reparații pentru imobilele demolate. Autoarea excepției mai arată că, în opinia sa, se încalcă și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că, deși persoanelor juridice aparținând cultelor religioase li se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la reparații pentru naționalizările abuzive, născându-se astfel speranța legitimă a foștilor proprietari că vor fi despăgubiți integral și echitabil, dreptul acestora la despăgubiri integrale este trunchiat în mod injust prin prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000. Aceasta, deoarece este vorba despre o exceptare explicită cu privire la imobilele demolate, neputându-se susține că ar fi vorba despre o omisiune a legiuitorului, astfel că se impune constatarea neconstituționalității acestui text de lege.

7.Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. Consideră că reclamanta solicită, în fapt, modificarea normei legale criticate în sensul includerii unor reglementări care să aibă ca finalitate acordarea de despăgubiri pentru construcții demolate. Arată că dispozițiile legale în cauză se referă la două categorii de persoane aflate în situații juridice diferite. În această situație, un tratament juridic diferențiat este pe deplin justificat, în lumina principiului egalității, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor soluții diferite pentru situații diferite. Precizează că, în concordanță cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statele sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat este, de fapt, o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituție, „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării“, astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia. Arată că în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 596 din 19 iunie 2007 și Decizia nr. 911 din 18 octombrie 2007, care au avut ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale și cu o motivare similară.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, care au următoarea redactare: „(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi [Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care a modificat și completat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000]. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.“13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 4 alin. (2) care enumeră criteriile de nediscriminare, în art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii și în art. 44 alin. (4) care interzice naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. Prin raportare la art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, invocă și dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la respectarea vieții private și de familie și art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție referitor la proprietatea privată.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autoarea acesteia este nemulțumită de faptul că, pentru imobilele care au aparținut cultelor religioase și au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dar care, în prezent, nu mai există în materialitatea lor, fiind demolate, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea obținerii de despăgubiri. Susține că se instituie astfel un tratament juridic discriminatoriu prin comparație cu beneficiarii Legii nr. 10/2001, care sunt îndreptățiți la măsuri compensatorii chiar și într-o asemenea situație, și, totodată, se nesocotește dreptul de proprietate privată, invocând principiul de drept civil al reparației integrale a pagubei.

15.Față de aceste critici, Curtea observă că textul de lege criticat în prezenta cauză stabilește sfera de aplicare a ordonanței de urgență, precizând că aceasta vizează, alături de terenuri, „construcțiile existente în natură“, excluzând, așadar, implicit, construcțiile demolate sau distruse în orice alt mod. Ordonanța de urgență în care este cuprins textul supus controlului de constituționalitate face parte din ansamblul legislației reparatorii, destinată corijării nedreptăților generate de măsurile luate în perioada regimului comunist de statul român cu privire la bunurile deținute în proprietate privată de persoanele fizice și juridice la momentul instaurării primului guvern comunist, 6 martie 1945. Alături de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, retrocedarea către cultele religioase a fost reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, act normativ care reprezintă legea specială în materie. Această concluzie rezultă și din prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul lex generali al Legii nr. 10/2001, față de acest act normativ cu caracter special (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 noiembrie 2016, paragraful 19).

16.Concepția legislativă în materia reparației către cultele religioase care a stat la baza reglementării cuprinse în ordonanța de urgență menționată constă în restituirea în natură a imobilelor asupra cărora acestea au exercitat dreptul de proprietate privată, singurele excepții fiind reprezentate, conform art. 1 alin. (4), de situația terenurilor ocupate în totalitate, pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, și, potrivit art. 6 alin. (1), de ipoteza imobilelor - terenuri și/sau construcții - ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale. În orice altă situație, regula o reprezintă restituirea în natură, nefiind prevăzută posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele care, din varii motive, nu se mai regăsesc în concret. Chiar dacă diferă de modalitatea în care Parlamentul a abordat problematica similară a restituirii imobilelor către destinatarii celorlalte legi reparatorii, aceasta face parte din viziunea pe care legiuitorul român a adoptat-o, apreciind-o adecvată față de impactul financiar pe care oferirea de despăgubiri și pentru imobilele demolate sau ruinate l-ar fi avut la nivelul bugetului de stat.

17.Sub acest aspect, Curtea reține că, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 89, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat următoarele considerente de principiu: „Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic și economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele «utilității publice», cu excepția cazului în care aprecierea sa se dovedește complet lipsită de o bază rezonabilă (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 46, și Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei, paragraful 87). Acest lucru este valabil cu atât mai mult pentru modificările atât de fundamentale ale sistemului unei țări, cum ar fi tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene care duc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale la scară mare (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 149)“.

18.Prin urmare, este justificat ca stabilirea modalității și măsurii reparațiilor să reprezinte opțiunea legiuitorului, Curtea Constituțională neavând competența de a cenzura concepția de ansamblu pe care statul a considerat-o concordantă cu realitățile economice și posibilitățile de realizare efectivă a acestui demers corectiv. Ca atare, neincluderea soluției normative constând în acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate preluate de la cultele religioase nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate, ținând de optica generală a legiuitorului asupra acestei materii, care nu poate fi modificată sau completată de instanța de contencios constituțional care, altminteri, s-ar erija în legiuitor pozitiv, contrar rolului său constituțional.

19.În ceea ce privește invocarea art. 44 alin. (4) din Constituție, care interzice naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor, și a dispozițiilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la respectarea vieții private și de familie, Curtea observă că acestea nu au legătură cu criticile formulate.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea în Dosarul nr. 329/35/CA/2016 al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu