Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ludmila Gudali în Dosarul nr. 8.013/2/2016 (număr în format vechi 7.097/2016) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.304D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 8.013/2/2016 (număr în format vechi 7.097/2016), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ludmila Gudali într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și creează premisele unor interpretări excesiv de restrictive, adăugându-se la sensul legii, prin asimilarea depunerii personale a actului procedural, unei comunicări la distanță. În acest sens se arată că interpretarea conform căreia, potrivit art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul, partea interesată trebuie să depună actul până la închiderea programului instanței de judecată, este o interpretare care lipsește de caracter concret și efectiv dreptul de acces la un tribunal și dreptul la un proces echitabil. Se mai susține că neclaritatea și lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat generează tratamente discriminatorii între justițiabilii aflați în aceeași situație juridică, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă.

6.Se mai susține că o posibilă interpretare constituțională a textelor de lege criticate este aceea că actul procedural trebuie depus în materialitatea sa la instanța de judecată, fapt ce presupune prezența simultană a două persoane, între care are loc operațiunea de predare-primire. De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de comunicare prin fax, se arată că aceasta, alături de comunicarea prin poștă electronică, rămâne supusă regulii din art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește sintagma „serviciu specializat de comunicare“ se arată că este de esența înscrisului în formă electronică să fie comunicat pe această cale, făcând trimitere la definiția serviciilor de comunicații electronice, cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. De asemenea se arată că interpretarea art. 183 în sensul în care ar fi excluse comunicațiile electronice din sfera mijloacelor de comunicare a actelor de procedură este discriminatorie față de utilizatorii serviciilor de comunicații electronice.

7.Se mai susține că instituirea unor limite orare diferite, în funcție de modalitatea de depunere a actului de procedură este de natură să lipsească norma juridică de previzibilitate și să inducă o nesiguranță în ceea ce privește efectele ei. În acest sens se arată că interpretarea conform căreia actele de procedură se pot depune la registratura instanței până la ora închiderii programului de lucru este contrară dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție. Pentru aceleași motive, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, interpretarea conform căreia depunerea personală a actelor de procedură este asimilată comunicării prin fax sau poștă electronică este neconstituțională.

8.Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că motivarea excepției se referă nu atât la caracterul imprevizibil al normei, ci la o eventuală dificultate de interpretare a acesteia, care ar pune justițiabilii în dificultate cu privire la înțelegerea drepturilor lor procesuale în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură adresate instanțelor de judecată. Pe de altă parte, se propune Curții Constituționale o variantă de interpretare pe care autoarea excepției de neconstituționalitate o apreciază ca fiind în concordanță cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate.

9.Se mai apreciază că prevederile legale criticate nu sunt lipsite de previzibilitate, iar o eventuală dificultate de interpretare poate fi surmontată prin procedurile legale de unificare a jurisprudenței.

10.Se mai consideră că nu este îngrădit dreptul de acces la instanță în condiții de egalitate procesuală, întrucât nu se poate susține în mod justificat că persoanele care aleg depunerea personală (fiind asimilată depunerii personale comunicarea la distanță prin fax sau poștă electronică) sunt într-o situație diferită de cele care aleg comunicarea la distanță prin scrisoare recomandată, la oficiul poștal, sau depusă la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare. În acest caz este vorba de o chestiune de opțiune a justițiabilului, iar nu de situații juridice în care aceștia s-ar găsi, tuturor fiindule aplicabil același tratament juridic, în funcție de mijlocul de comunicare pe care aleg să îl folosească.

11.În ceea ce privește pretinsa încălcare a accesului liber la justiție se consideră că, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea unor reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în virtutea mandatului constituțional reglementat prin art. 126 alin. (2), legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

14.Se mai consideră că, în temeiul mandatului constituțional amintit, textul de lege criticat instituie unele reglementări privitoare la împlinirea termenelor procedurale: termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură; cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în mod legal, dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă fiind aplicabile. Se invocă cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016.

15.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că textele de lege criticate reglementează termenul de depunere a actelor procedurale, raportat la programul de lucru de la locul depunerii actului (instanță, oficiu poștal și altele), precum și a actelor depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere, iar instituirea acestora are în vedere securitatea și stabilitatea raporturilor juridice. Astfel, legat de posibila neclaritate a sintagmelor folosite de legiuitor, cum ar fi „act ce trebuie depus“, „alt loc“, „serviciu specializat în comunicare“, cuprinse în normele criticate, care ar fi de natură să aducă atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, apreciază că, în fapt, dispozițiile art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă, republicat, îndeplinesc cerințele instituite de Constituție cu privire la claritatea normei.

16.Așa fiind, apreciază că textul legal criticat este suficient de precis și clar pentru a se observa cu ușurință termenul de îndeplinire a actelor procedurale, dar și mijloacele pe care părțile interesate le au la îndemână pentru depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poștă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, a poștei electronice sau al faxului, de natură să faciliteze comunicarea rapidă a actelor de procedură. De asemenea consideră că normele criticate se aplică în mod egal tuturor justițiabililor, fără discriminări și fără privilegii. Invocă cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 182 - Împlinirea termenului alin. (2) și art. 183 - Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere, care au următorul conținut:

–Art. 182 alin. (2): „(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.“;

–Art. 183:

(1)Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(2)Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.“

20.În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) privind principiul securității juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 126 alin. (2) referitoare la competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la aceeași Convenție.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și creează premisele unor interpretări excesiv de restrictive, prin asimilarea comunicării la distanță a actului procedural, prin email, unei depuneri personale a acestuia. În acest sens se arată că interpretarea conform căreia, potrivit art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, partea interesată trebuie să comunice actul procedural, prin intermediul unui serviciu de poștă electronică, până la închiderea programului instanței de judecată, este o interpretare care lipsește de caracter concret și efectiv dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se mai susține că neclaritatea și lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat generează tratamente discriminatorii între justițiabilii aflați în aceeași situație juridică, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă. În speță, astfel cum rezultă din actele dosarului, autoarea excepției de neconstituționalitate a transmis actul procedural, prin e-mail, după ora de închidere a programului de lucru al instanței, care, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, este ora 16,00.22. Analizând textele de lege criticate, Curtea reține că cererile trimise prin poșta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poștă electronică nu există o prevedere similară.

23.În continuare, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că pretinsa neconstituționalitate generată de interpretarea dispozițiilor art. 182 alin. (2), prin raportare la dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă, în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori poștă electronică, a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu aceleași dispoziții din Constituție invocate și în prezenta cauză, respectiv art. 1 alin. (5) privind principiul securității juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 21 - Accesul liber la justiție, și față de o motivare similară.

24.Astfel, prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, paragrafele 20-30, Curtea a reținut că prevederile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează termenul de depunere a actelor procedurale, în funcție de programul de lucru al instanței sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispozițiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă, în al cărui conținut nu sunt menționate faxul și poșta electronică ca modalități de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poștal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare. În ceea ce privește faxul și poșta electronică, Curtea a reținut că aceste modalități de comunicare sunt acceptate de lege [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1) ori art. 471 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, mai sus menționat], însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Părțile au însă posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poștei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.

25.Curtea a mai reținut că, în sensul art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât și confirmarea primirii lui, că problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poștei electronice este certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată. Astfel, Curtea a apreciat că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului.

26.Prin decizia menționată, Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege. Textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție referitoare la principiul egalității în drepturi, dat fiind faptul că, în acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. De asemenea nu s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, cu motivarea că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează, în art. 126 alin. (2), în sensul în care „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Așadar, Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

27.Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

28.Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 126 alin. (2) și ale art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20, coroborate cu art. 6 paragraful 1, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la aceeași Convenție.

29.De asemenea, în prezenta cauză, Curtea reține că motivarea excepției are în vedere mai degrabă o problemă de interpretare a textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, aspect ce nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituționalitate. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, dacă în privința normei de referință, și anume Constituția, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție, iar această interpretare trebuie să fie una general acceptată, putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016 paragrafele 29-30).

30.De altfel, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, prin care a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen. Prin decizia menționată, paragrafele 93 și 94, s-a reținut că sintagma „dispozițiile art. 183 fiind aplicabile“, cuprinsă la alin. (2) al art. 182 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că deși termenele se socotesc pe zile întregi, termenul se va împlini, conform art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la ora închiderii oficiului poștal, a serviciului de curierat rapid ori a serviciului specializat de comunicare. Prin urmare, s-a statuat în decizia menționată, paragraful 106, ceea ce produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanță, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poșta electronică sau prin fax, chiar și după închiderea activității instanței.

31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ludmila Gudali în Dosarul nr. 8.013/2/2016 (număr în format vechi 7.097/2016) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie