Decizie nr. 135 din 10 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Gheorghe Groza în Dosarul nr. 100/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.154D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi precizează că la dosar autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care precizează că prevederile de lege criticate instituie reglementări distincte pentru situaţii juridice distincte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 100/111/2015, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Groza într-o cauză având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dreptul judecătorului sau procurorului la obţinerea unei indemnizaţii egale cu şapte indemnizaţii brute, la data pensionării, reglementat de art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, reprezintă o "speranţă legitimă", în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, suspendarea dreptului menţionat, argumentată de legiuitor prin necesitatea păstrării unui echilibru bugetar între cheltuielile şi veniturile statului, nu se mai justifică în prezent. Invocă în acest sens aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 30 septembrie 2010, pronunţată în Cauza Hasani împotriva Croaţiei, Hotărârea din 12 octombrie 2001, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), potrivit căreia nu poate fi acceptat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare ca motiv al neîndeplinirii obligaţiilor sale. În aceste condiţii, prin amânarea nejustificată şi fără termen a aplicării prevederilor legale care reglementează dreptul la acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 81 din Legea nr. 303/2004 s-a creat un dezechilibru nejustificat, fiind afectată însăşi esenţa dreptului.

7.Tribunalul Bihor - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că aspectul restrângerii sau înlăturării unor drepturi ţine de marja de apreciere a statului, apt să aprecieze asupra politicii sale sociale.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt constituţionale. Reţine că ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Întrucât nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, iar în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, precizează că situaţia diferită în care se găsesc persoanele, în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum, nu poate fi considerată contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 326 din 25 iunie 2013, nr. 334 din 12 iunie 2014 şi nr. 170 din 19 martie 2015.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015. Curtea reţine că prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care au avut aplicabilitate în anul 2015, sunt cele care produc efecte în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestor prevederi de lege, având următorul cuprins: "În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."

13.În plus, Curtea precizează că soluţia legislativă cuprinsă de prevederile de lege criticate este în vigoare şi pentru anul 2016, conform art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015.

14.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a mai fost supusă controlului de constituţionalitate cu prilejul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, dispoziţii care au un conţinut similar celor criticate în prezenta cauză. În acest sens sunt, spre exemplu: Decizia nr. 557 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, Decizia nr. 331 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 246 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, şi Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015.

16.Astfel, referitor la critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în cauza de faţă, Curtea a statuat că indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate de legiuitor anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional (a se vedea şi Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, şi Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014).

17.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a amintit jurisprudenţa sa, potrivit căreia situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

18.De asemenea, Curtea a reţinut că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textul de lege criticat nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.

19.Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii private, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23) potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilităţii publice", cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil.

20.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele examinate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Groza în Dosarul nr. 100/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu