Decizie nr. 1.284 din 29 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Doina Suceveanu în Dosarul nr. 11.668/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.738D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.739D/2010, nr. 104D/2011 şi nr. 105D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv ale Legii nr. 119/2010, în ansamblul său, excepţie ridicată de Elena Natalia Pavel, respectiv Peiu Tudoriţa şi Ioana Teofilia Iancu în dosarele nr. 11.670/118/2010, nr. 11.795/118/2010 şi nr. 11.664/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, precum şi în Dosarul nr. 4.753D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Maria Manea în Dosarul nr. 4.540/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 4.739D/2010, nr. 4.753D/2010, nr. 104D/2011 şi nr. 105D/2011 la Dosarul nr. 4.738D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.739D/2010, nr. 4.753D/2010, nr. 104D/2011 şi nr. 105D/2011 la Dosarul nr. 4.738D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 8, 15 şi 29 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 11.668/118/2010, nr. 11.670/118/2010, nr. 4.540/114/2010, nr. 11.795/118/2010 şi nr. 11.664/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă şi Tribunalul Buzău - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu cele ale art. 1 lit. c) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, respectiv cu ale Legii nr. 119/2010, în ansamblul său, excepţie ridicată de Doina Suceveanu, Elena Natalia Pavel, Maria Manea, Peiu Tudoriţa şi Ioana Teofilia Iancu în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legilor, întrucât o lege nu poate schimba modul de calcul al pensiilor aflate în plată decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se consideră că aceleaşi raţiuni care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 în privinţa pensiilor speciale ale magistraţilor pot fi invocate şi cu privire la personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiţiei.

Se arată că legiuitorul nu a procedat la o simplă recalculare a pensiei deja stabilite, ci a aplicat un alt act normativ prin efectul căruia a schimbat natura juridică a pensiei încasate. Se apreciază că pensia aflată în plată sub aspectul cuantumului său reprezintă un drept câştigat, astfel încât reducerea cuantumului acesteia reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată şi a dreptului la un trai decent.

Totodată, se susţine că pensia în sine constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât reducerea pensiei, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate privată. În fine, se mai apreciază că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul la pensie.

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă, în dosarele nr. 4.738D/2010 şi nr. 4.739D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, recalcularea pensiilor speciale operând numai pentru viitor, cuantumul acestora dobândit până la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 rămânând în posesia beneficiarilor. Se arată că partea necontributivă a pensiei este doar un beneficiu al legii acordat anumitor categorii profesionale, neputându-se dobândi un drept de proprietate asupra acestei părţi a pensiei. Reducerea operată, chiar dacă este una consistentă, nu afectează partea contributivă a pensiei, parte al cărei cuantum reprezintă o relativă suficienţă raportat la nivelul general al celorlalte pensii aflate în plată în România. În fine, se arată că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu se află în aceeaşi situaţie juridică, natura competenţelor specifice, statutul şi importanţa socială a activităţii acestor categorii profesionale fiind diferit, astfel încât nu se pot invoca în susţinerea excepţiei considerentele care au stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010.

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă, în dosarele nr. 104D/2011 şi nr. 105D/2011, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că nu sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, dispoziţiile legale criticate neaplicându-se pensiilor deja încasate, ci doar pentru viitor cu privire la partea necontributivă a pensiei de serviciu finanţată de la bugetul de stat.

Se apreciază că pensia de serviciu este un bun în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; deşi măsura recalculării acesteia este o ingerinţă adusă cu privire la acest bun, ea respectă un just echilibru între cerinţele interesului general, reprezentat de angajamentele financiare internaţionale asumate de România, şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, respectiv a dreptului de proprietate şi a dreptului la pensie. Instanţa mai consideră că măsura este proporţională cu scopul urmărit, iar în determinarea proporţionalităţii şi a justului echilibru nu se pot face aprecieri matematice, în funcţie de procentul cu care a fost diminuată pensia, ci se va avea în vedere substanţa dreptului. Or, eliminarea suplimentului din pensia specială nu are niciun efect asupra pensiei contributive, ceea ce demonstrează că nu a fost afectată substanţa nici a dreptului de pensie, nici a celui de proprietate.

Tribunalul Buzău - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât textele legale criticate nu mai sunt formal în vigoare, epuizându-şi efectele juridice odată cu transformarea pensiilor speciale în pensii contributive. În acest sens, se mai arată că, în momentul de faţă, este aplicabilă numai Legea nr. 263/2010 în privinţa sistemului de pensii publice, aspect subliniat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 6 octombrie 2010. Pe fond, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, precum şi Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010.

Guvernul nu a comunicat punctele sale de vedere în dosarele nr. 104D/2011 şi nr. 105D/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi legea în ansamblul său. În realitate, din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii excepţiei critică numai dispoziţiile art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

–Art. 1 lit. c): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

[...]

c)pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;";

–Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2): "(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: [...]

b)într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h).

(2)Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz."

Autorii excepţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 47 cu referire la dreptul la pensie. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Nu se poate reţine punctul de vedere al Guvernului în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, chiar dacă operaţiunea de transformare a pensiilor speciale în pensii contributive a fost realizată, Legea nr. 119/2010 continuă să producă efecte juridice directe pentru perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi indirecte/subsecvente pentru perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Astfel, legea criticată nu şi-a epuizat efectele juridice, Curtea arătând, în Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, că viitoarea Lege nr. 263/2010 nu are caracter novator faţă de cadrul legal consacrat prin Legea nr. 119/2010; aşadar, o eventuală neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, coroborată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor abrogatoare - care, de principiu, au caracter constatator - cuprinse în Legea nr. 263/2010 referitoare la textele legale care vizau pensii de serviciu, are drept rezultat repunerea în plată a pensiei speciale existente anterior Legii nr. 119/2010.

În aceste condiţii, ţinând cont şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie analizată pe fond.

II. Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în mod principial, că textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

Curtea a arătat, în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea observă că diferenţele de statut şi importanţa socială a muncii justifică un tratament juridic diferenţiat al magistraţilor faţă de personalul auxiliar de specialitate, chiar dacă acesta îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar, ca auxiliari ai justiţiei. Astfel, nu se poate reţine incidenţa considerentelor care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi în privinţa acestei categorii socioprofesionale.

III. Distinct de cele arătate mai sus, Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu împietează cu nimic asupra calităţii de pensionar dobândite în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie este o faptă constitutivă a unei situaţii juridice realizată înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câştigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Dacă prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menţionată, aceasta cu siguranţă ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.

Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calităţii de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calităţii menţionate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a prioric şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestaţiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţă, se constituie chiar în dobândirea calităţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita.

Legiuitorul, fie el originar sau derivat, nu poate modifica pentru trecut - crescând sau diminuând - cuantumul pensiilor legal primite şi încasate lunar. Deci, drepturi legal câştigate în sensul Deciziei nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007, sunt cele care sunt deja legal încasate, cu condiţia să fi fost şi legal stabilite; de asemenea, drept legal câştigat în sensul aceleiaşi decizii este, bineînţeles, şi calitatea de pensionar.

Curtea observă că pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine că este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.

Mai mult, Curtea observă că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

De asemenea, Curtea observă că, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil."

În fine, Curtea reţine că dispoziţiile procedurale cuprinse la art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât termenele în interiorul cărora autorităţile publice să ducă la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Doina Suceveanu, Elena Natalia Pavel, Peiu Tudoriţa şi Ioana Teofilia Iancu în dosarele nr. 11.668/118/2010, nr. 11.670/118/2010, nr. 11.795/118/2010 şi nr. 11.664/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, precum şi de Maria Manea în Dosarul nr. 4.540/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly