Decizie nr. 883 din 6 iulie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât taxele şi impozitele trebuie să fie stabilite prin lege, şi nu prin hotărâri ale Guvernului.

În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 14 iulie 1992.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.994/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţie de neconstituţionalitate se arată că stabilirea impozitelor, taxelor şi a oricăror altor venituri datorate bugetului de stat în înţelesul art. 139 alin. (1) din Constituţie presupune stabilirea prin lege a cuantumului acestor venituri sau cel puţin a unor criterii obiective în baza cărora să se poată stabili ulterior cuantumul concret al acestora. Simpla reglementare a unei taxe prin textul legal criticat, fără indicarea cuantumului sau cel puţin a unor criterii obiective de calculare a acesteia, nu echivalează cu stabilirea unei taxe. Se mai arată că această atribuţie este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi nu poate fi delegată autorităţii executive.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este neconstituţional, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 14 iulie 1992.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, care au următorul cuprins:

(2)Cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (1) referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

Principiul enunţat de art. 139 alin. (1) din Constituţie, şi anume stabilirea prin lege a impozitelor, taxelor şi oricăror altor venituri ale bugetului de stat, reprezintă o garanţie constituţională a dreptului de proprietate privată. În acelaşi sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, a statuat că "din bugetul de stat, ca şi din bugetul asigurărilor sociale de stat se finanţează cheltuieli de ordin naţional, ceea ce reclamă o anumită grijă, un anumit nivel de reglementare a surselor sale de venituri, în primul rând a impozitelor şi taxelor. Pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituţia a consacrat regula după care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forţa juridică a legii, pe când impozitele şi taxele la bugetele locale se stabilesc prin acte administrative, emise de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.

Cuvântul numai doreşte să bareze posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forţă juridică, a legii [...]".

În cauza de faţă, Curtea constată că stabilirea taxelor aferente licenţelor de pescuit, permiselor de pescuit şi a autorizaţiilor de pescuit a fost realizată prin prevederile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, act normativ de reglementare primară. Ceea ce se deleagă la nivelul actului normativ secundar este stabilirea cuantumului taxei, deci nu a taxei în sine.

Raţiunea art. 139 alin. (1) din Constituţie este aceea de a crea un sistem unitar de impunere la nivel naţional prin prevederea în cuprinsul actelor de reglementare primară a tuturor impozitelor, taxelor sau a altor contribuţii care se fac venit la bugetul de stat. Însă textul constituţional de referinţă nu vizează şi stabilirea în concret a cuantumului taxei; acest lucru însă nu echivalează cu posibilitatea acordată Guvernului ca printr-un act de reglementare secundară să impună un cuantum exagerat sau excesiv al taxei, pentru că, în acest caz, s-ar încălca art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Faptul că ordonanţa de urgenţă nu prevede criterii în funcţie de care să se stabilească acest cuantum al taxei nu înseamnă că hotărârea de guvern care se emite în organizarea executării legii nu trebuie să ţină cont de art. 56 alin. (2) din Constituţie; din contră, cuantumul taxei trebuie să fie unul echitabil şi să reflecte valoarea contraprestaţiei la care este îndrituit plătitorul unei asemenea taxe. Astfel, se observă că delegarea pe care o prevede actul de reglementare primară este limitată de impunerea, prin hotărârea de guvern ce va fi adoptată, a unui cuantum al taxei în cauză, conform cerinţelor constituţionale ale art. 56 alin. (2). Numai depăşirea vădită a acestei delegări atrage nelegalitatea actului de reglementare secundară care vizează cuantumul taxei, situaţie pe care o poate constata chiar şi instanţa de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly