Decizie nr. 209 din 28 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi ale art. 61 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu în Dosarul nr. 9.876/4/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal se prezintă apărătorul părţii Daniela Bucur, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei şi cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.705 D/2007, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil, ridicată de Sanda Anna Bănciulescu în Dosarul nr. 21.625/299/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

La apelul nominal se prezintă apărătorul părţii Aurelia Micşunescu, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar s-au depus mai multe acte, printre care şi o cerere formulată de autorul acesteia de renunţare la judecată.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de renunţare la judecată.

Apărătorul părţii Aurelia Micşunescu solicită să se ia act de această cerere.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în faţa acesteia nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, aşa încât Curtea nu poate lua act de această cerere.

Deliberând, Curtea respinge cererea şi pune în discuţie conexarea dosarelor sus-menţionate, având în vedere obiectul excepţiilor ridicate.

Apărătorii prezenţi ai părţilor şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.705 D/2007 la Dosarul nr. 1.578 D/2007, care este primul înregistrat.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul părţii Daniela Bucur solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi păstrarea practicii Curţii în materie.

Apărătorul părţii Aurelia Micşunescu lasă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la aprecierea Curţii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierile din 9 octombrie 2007 şi 11 septembrie 2007, pronunţate în Dosarele nr. 9.876/4/2006 şi nr. 21.625/299/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi ale art. 61 din Codul de procedură civilă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect recursurile împotriva unei decizii prin care s-a menţinut o sentinţă ce dispunea evacuarea autorului excepţiei şi împotriva unei decizii prin care s-a admis o acţiune posesorie.

În motivarea excepţiei Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit ca un promitent-cumpărător să fie evacuat dintr-un imobil pentru lipsa titlului locativ.

Autorul Sanda Anna Bănciulescu susţine că dispoziţiile art. 480 din Codul civil sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât dau posibilitatea desfiinţării unor acte juridice încheiate cu bună-credinţă şi cu respectarea legilor în vigoare în acel moment.

Se arată că dispoziţiile art. 480 din Codul civil încalcă prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Legea fundamentală, atâta vreme cât permit ca un proprietar legitim să îşi piardă dreptul de proprietate, deşi proprietatea este garantată. De asemenea, se susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece impun limitări legale ale exerciţiului dreptului de proprietate, fără a ţine seama de exigenţele constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (7), potrivit cărora dreptul de proprietate obligă şi la respectarea "celorlalte sarcini" ce revin titularului său potrivit obiceiului.

Autorul susţine că prevederile criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), întrucât se creează o situaţie privilegiată pentru aşa-zişii "proprietari anteriori", care sunt favorizaţi în faţa celor ce sunt proprietari ca urmare a cumpărării cu bună-credinţă, în baza Legii nr. 112/1995, a unor imobile ce aparţineau statului.

Totodată, se apreciază că se înfrâng şi dispoziţiile de principiu stabilite prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală şi că prevederile criticate reprezintă o nesocotire a art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, cât şi a art. 136 alin. (5) relativ la inviolabilitatea proprietăţii private.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că niciunul dintre textele de lege criticate nu contravine prevederilor constituţionale invocate. În esenţă, se arată că art. 480 din Codul civil dă definiţia legală a proprietăţii, ale cărei atribute pot fi exercitate liber de titularul respectivului drept cu respectarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv ale Constituţiei, ca lege fundamentală a Statului român. Totodată, se arată că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură civilă nu instituie reguli speciale privind calitatea persoanelor îndreptăţite să formuleze o cerere de chemare în garanţie, ci doar aspecte procedurale, care mai degrabă se impune a fi respectate ca o cerinţă prevăzută de art. 21 din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile apărătorilor prezenţi ai părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 480 din Codul civil şi ale art. 61 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.";

–Art. 61 din Codul de procedură civilă: "Cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune odată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe."

Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) privind ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului, ale art. 44 alin. (1), (2) şi (7) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:

1.Prevederile art. 480 din Codul civil au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin mai multe decizii dintre care menţionăm: Decizia nr. 873 din 30 noiembrie 2006, Decizia nr. 925 din 14 decembrie 2006 şi Decizia nr. 937 din 18 octombrie 2007, statuând, de fiecare dată, că sunt constituţionale.

Cu aceste prilejuri, s-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 480 din Codul civil dau definiţia legală a proprietăţii, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor trei atribute ale acestui drept real, usus, fructus şi abusus, cât şi un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Prin urmare, condiţionarea liberei exercitări a dreptului de proprietate de respectarea dispoziţiilor legii include şi Constituţia, ca Lege fundamentală, situată, din punctul de vedere al forţei juridice, în vârful ierarhiei actelor normative, astfel încât textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu exigenţa impusă de art. 44 alin. (7) din Constituţie, ce impune proprietarului obligaţia respectării tuturor sarcinilor care îi revin, potrivit legii sau obiceiului.

Pentru aceleaşi considerente, art. 480 din Codul civil nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5).

Curtea a reţinut că art. 480 din Codul civil cuprinde o definiţie legală a dreptului de proprietate ce se aplică tuturor proprietarilor, fără discriminări, fiind astfel respectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorii excepţiei, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză. Aceasta deoarece pretinsa lor încălcare rezultă din modul în care instanţele de judecată au aplicat art. 480 din Codul civil, aspect ce excedează însă controlului Curţii Constituţionale.

2.Cu privire la dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură civilă Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 913 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, reţinând, în esenţă, că stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

În consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 61 din Codul de procedură civilă, referitoare la termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de chemare în garanţie, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiţie atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanţie.

Mai mult, obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi art. 61 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu şi de Sanda Anna Bănciulescu în dosarele nr. 9.876/4/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi nr. 21.625/299/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu