Decizie nr. 266 din 10 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.309/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.015D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că valorificarea unui drept poate fi condiţionată de exercitarea acestuia într-un anumit termen, fără ca în acest fel să fie încălcat accesul liber la justiţie, textul de lege criticat fiind conform şi prevederilor constituţionale care consacră principiul egalităţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 2.966 din 25 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.309/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de completare a dispozitivului unei hotărâri civile pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie prin instituirea unui termen care curge de la pronunţarea deciziei, iar nu de la comunicarea acesteia. De asemenea, se creează o situaţie discriminatorie pentru părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri în căile extraordinare de atac şi cele din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri.

6.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor din Constituţie invocate în motivarea excepţiei, precizând în acest sens că termenele stabilite de acesta au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, iar absenţa lor ar fi de natură a genera o stare de incertitudine în privinţa raporturilor juridice stabilite prin hotărârea judecătorească a cărei completare se solicită, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

12.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă permit completarea hotărârilor judecătoreşti în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Dacă este vorba despre completarea unei hotărâri date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, cererea de completare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii în discuţie. Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că termenul de 15 zile începe să curgă de la pronunţare, iar nu de la comunicarea hotărârii, pretinzând că ar fi încălcat dreptul de acces liber la justiţie. De asemenea, susţine că se creează o diferenţiere nejustificată între persoanele care sunt părţi în dosarele în care s-au pronunţat hotărâri în căile extraordinare de atac, care sunt ţinute să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunţării, şi persoanele care sunt părţi în dosarele în care s-au pronunţat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.

14.În ce priveşte prima critică, referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile, Curtea constată că nu o poate reţine, întrucât dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, exercitarea acestuia fiind susceptibilă de a fi supusă anumitor cerinţe constând în necesitatea respectării unor reguli procedurale specifice, de natură să organizeze şi să confere eficienţă actului de justiţie. Cu privire la acest aspect Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul constituţional al accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procedurii în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010).

15.De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, ci necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, care are o anumită marjă de apreciere în stabilirea unor limitări ale acestuia, atât timp cât nu aduce atingere înseşi esenţei acestui drept (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, sau Hotărârea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Cauza Buijen împotriva Germaniei, paragraful 59).

16.Faţă de criticile formulate în cauza de faţă, Curtea constată că stabilirea unui termen care curge de la data pronunţării hotărârii pentru introducerea cererii de completare a acesteia nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. Niciuna dintre părţi nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, de vreme ce hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situaţia în care, deşi legal citate, părţile nu au fost prezente, se prezumă că au cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii. Întrucât minuta hotărârii se pronunţă în şedinţă publică şi este totodată accesibilă părţilor, soluţia fiindu-le pusă la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, este evident că omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi cu uşurinţă sesizată prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârii, cuprins în minuta acesteia. Depinde doar de diligenţa părţilor să se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze în consecinţă.

17.Aşadar, faptul că termenul pentru introducerea cererii de completare a hotărârii începe să curgă de la momentul pronunţării acesteia nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie. Esenţial este că părţile au posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de soluţia pronunţată, astfel că nu se poate pretinde că este încălcat dreptul de acces liber la justiţie. Alta a fost situaţia însă atunci când, prin Decizia nr. 11 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă din 1865 care stabileau că, în cazul conflictului de competenţă, instanţa va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Curtea a constatat că necitarea părţilor pentru judecarea conflictului de competenţă le privează de posibilitatea de a cunoaşte soluţia şi data pronunţării ei, astfel încât reglementarea folosirii dreptului de recurs într-un termen ce curge de la pronunţarea hotărârii determina, cel mai adesea, imposibilitatea exercitării dreptului. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, norma legală criticată în cauza de faţă instituie o procedură diferită, care nu conduce, din această perspectivă, la nesocotirea dreptului de acces liber la justiţie.

18.Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalităţii ca urmare a faptului că, potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri în căile extraordinare de atac pot să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunţării, spre deosebire de părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, egalitatea nu semnifică şi uniformitate, astfel că la situaţii diferite tratamentul juridic instituit poate fi diferit, în funcţie de împrejurările specifice. În cazul de faţă, distincţia dintre cele două ipoteze este dată de caracterul definitiv sau nu al hotărârii pronunţate, ceea ce determină posibilitatea promovării unor căi de atac sau completarea hotărârii ca unică modalitate de remediere a acesteia.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.309/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu