Ordin nr. 1.843 din 5 decembrie 2001
pentru aprobarea Normelor privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor de transport rutier
- Emitent
- Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 105 din 7 februarie 2002
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței,
în temeiul prevederilor art. 12 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. m) din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2000, precum și ale art. 2 pct. 5 și ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,
în concordanta cu prevederile Directivei Consiliului nr. 84/647/CEE , modificată prin Directiva Consiliului nr. 90/398/CEE ,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor de transport rutier, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Autoritatea Rutiera Română - A.R.R. va verifica respectarea Normelor privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor de transport rutier, în trafic național și/sau internațional, de mărfuri sau persoane, la sediul operatorilor de transport și în trafic.
Articolul 3
Autoritatea Rutiera Română - A.R.R. va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor și locuinței,
Miron Tudor MitreaAnexă
[NORME
privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor
de transport rutier
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/33928>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
