Decizie nr. 414 din 10 aprilie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 şi 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dorin Tiberiu Popa în Dosarul nr. 7.410/59/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 7.410/59/2006, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 şi 43 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Dorin Tiberiu Popa într-o cauză având ca obiect o acţiune de desfacere a căsătoriei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece legăturile copilului cu părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul sunt limitate, luând forma unei sancţiuni a acestuia. Arată că, deşi până în momentul divorţului ambii părinţi au aceleaşi drepturi, recunoscute de lege, în privinţa copiilor lor minori, după desfacerea căsătoriei cei 2 părinţi au drepturi diferite în privinţa copiilor. Susţine că prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. De asemenea, consideră că exprimarea voinţei minorului ar trebui să constituie motivul determinant pe care să se întemeieze soluţia adoptată de către instanţele judecătoreşti.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 42 din Codul familiei, care reglementează încredinţarea copiilor minori unuia dintre părinţi odată cu pronunţarea divorţului, nu sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează exerciţiul drepturilor părinteşti. Diferenţierile în exercitarea ocrotirii părinteşti de către cei 2 părinţi divorţaţi sunt date de împrejurarea separării lor, prin stabilirea de domicilii diferite, minorul având domiciliul la părintele căruia i-a fost încredinţat. Consideră că art. 42 din Codul familiei nu încalcă nici prevederile art. 53 din Legea fundamentală. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 din Codul familiei, apreciază că acestea sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 53, întrucât permit stabilirea unei modalităţi de exercitare a ocrotirii părinteşti de către autoritatea judecătorească în favoarea unuia dintre părinţii divorţaţi, fiind un mod de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanelor fizice.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 42 şi 43 din Codul familiei sunt constituţionale. Apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit în cazul părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat minorul, faţă de celălalt părinte, este justificată în mod obiectiv şi rezonabil de faptul că cei 2 părinţi se află în situaţii juridice care nu sunt identice şi nici similare. Menţionează că prevederile criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii şi din notele scrise ale autorului, îl constituie prevederile art. 42 şi 43 din Codul familiei. Curtea observă că, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia critică doar prevederile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, care au următorul cuprins: "Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 53 referitoare la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 43 alin. 3 din Codul familiei reglementează dreptul pe care îl are părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul de a păstra legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Curtea constată că prevederile art. 43 alin. 3 din Codul familiei au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, cu o argumentare identică. Astfel, atât în Decizia nr. 411 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 20 iunie 2006, cât şi în Decizia nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, constatând că aplicarea acestora este subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ. Textul de lege dedus controlului utilizează termenul de "drepturi" ale părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul. Acesta păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională faţă de celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul, acesta fiind ţinut să îi asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti. Astfel, Curtea constată că dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Totodată, Curtea reţine că desfacerea căsătoriei prin divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duce, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.

Curtea constată deci că părinţii divorţaţi se află în situaţii juridice care, în mod obiectiv, nu sunt nici identice şi nici similare, prevederile criticate nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1)

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângere care nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dorin Tiberiu Popa în Dosarul nr. 7.410/59/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu