Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cornel Hang în Dosarul nr. 2.292/176/2017/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.420D/2017.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că instanța de control constituțional s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, reținând că organele de constatare pot fi audiate ca martor în procesul penal. Arată că legea procesual penală în vigoare nu prevede expres că și organele de cercetare penală pot fi audiate ca martor, însă, față de dispozițiile art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, rezultă că există situații excepționale în care acest lucru este posibil. Apreciază că soluția pronunțată de Curte în această cauză trebuie să fie similară cu cea reținută în cazul organelor de constatare, întrucât audierea organelor de cercetare penală într-o cauză penală, în situații excepționale, poate să contribuie la aflarea adevărului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 24 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.292/176/2017/a1, Tribunalul Alba - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Cornel Hang în procedura de cameră preliminară. Autorul excepției este cercetat în Dosarul nr. 2.816/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv Încheierea de amânare a pronunțării, din data de 17 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în Dosarul nr. 2.292/176/2017/a1, în cauză, agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal - agentul constatator - a fost audiat ca martor. Totodată, din același act al instanței, rezultă că martorul la care face referire autorul excepției a efectuat acte de urmărire penală anterior audierii sale, starea de incompatibilitate luând naștere după audierea sa ca martor, potrivit art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile criticate permit organului de cercetare penală ca, după efectuarea diferitelor acte de urmărire penală, să poată fi audiat în calitate de martor. În cauză, organul de cercetare penală l-a audiat pe autorul excepției în calitate de suspect, apoi a audiat mai mulți martori, după care a fost audiat și acesta în calitate de martor. Susține că, prin audierea organului de cercetare penală în calitate de martor, se produce o situație de inechitate față de puterea acordată de Codul de procedură penală celor care acuză, în detrimentul oricărei persoane care are calitatea de inculpat. Consideră că, pentru a fi în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, incompatibilitatea „organului de cercetare penală“ cu calitatea de martor sau expert ar trebuie să subziste pe tot parcursul derulării procesului penal și nu doar în situația în care a fost deja martor sau expert.

6.Tribunalul Alba - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. În acest sens, reține că, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 55 alin. (1) și (6), art. 61 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. c), art. 65 alin. (1), art. 99 alin. (1), art. 100 alin. (1) și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, se desprinde concluzia că organul de cercetare penală poate fi organul care constată infracțiunea, dovedește infracțiunea și stabilește acuzarea unei persoane, deoarece, conform dispozițiilor art. 65 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, nu este incompatibil să îndeplinească toate aceste atribuții. Or, în opinia instanței, acest lucru este contrar art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere și faptul că, în materie contravențională, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Apreciază că excepția de neconstituționalitate are în vedere și dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală și invocă, totodată, hotărârea Curții de la Strasbourg pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, prin care s-a statuat că aparențele pot prezenta o oarecare importanță, pentru că nu trebuie doar să se facă dreptate, ci să se vadă că se face dreptate și pentru că trebuie să inspire încredere, în primul rând acuzatului, în cadrul procesului penal.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Pentru început, față de criticile autorului excepției, apreciază că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală. Reține că, spre deosebire de reglementarea anterioară - art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 - dispozițiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală nu mai atribuie procesului-verbal încheiat de organul de constatare valoarea de mijloc de probă, ci pe aceea de act de sesizare a organelor de urmărire penală. Această modificare legislativă s-a impus din necesitatea respectării principiului contradictorialității în administrarea probelor, pentru a se da inculpatului posibilitatea de a combate cele consemnate în procesul-verbal. Întocmind proces-verbal cu privire la infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, agentul de poliție rutieră acționează în calitate de organ de constatare, în temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Așadar, nefiind organ de urmărire penală, este firesc să nu-i fie aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) raportate la art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală privitoare la incompatibilitatea organului de cercetare penală care a fost expert sau martor în aceeași cauză. Reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, în sensul conformității acestora cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Astfel, făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie - Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunțată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69-71 - Curtea a arătat că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenției, și că posibilitatea conferită de textul criticat de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 198 din 7 aprilie 2016.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere susținerile autorului excepției de neconstituționalitate raportate la situația de fapt din cauză, astfel cum rezultă aceasta din actele aflate la dosar, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul conținut:

–Art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: „Judecătorul este incompatibil dacă: (…) c) a fost expert sau martor, în cauză;“;

–Art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.“;

–Art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală: „Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.“13. În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, potrivit acestora, organul de cercetare penală este incompatibil a efectua acte de cercetare penală dacă a fost expert sau martor, în cauză. În calitate de martor, organul de cercetare penală trebuie să fi dat declarații în cauză, iar în calitate de expert să fi fost anterior desemnat în cauză de un organ judiciar. Curtea reține că prevederi similare se regăseau și în legea procesual penală anterioară, respectiv art. 49 alin. 2 raportat la art. 48 alin. 1 lit. b)-i) din Codul de procedură penală din 1968, justificarea reglementării acestui caz de incompatibilitate fiind aceea că expertul și-a exprimat părerea în legătură cu anumite aspecte ale cauzei penale, iar persoana care a furnizat o probă într-o cauză penală să nu poată, ulterior, chiar ea să evalueze proba respectivă.

15.Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la lipsa de imparțialitate funcțională a organului de cercetare penală, în ipoteza în care acesta a exercitat funcții diferite în cadrul aceluiași proces penal, ceea ce justifică în mod obiectiv îndoielile cu privire la imparțialitatea sa. De asemenea, Curtea reține că existența unui caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în cadrul procesului penal determină nulitatea relativă a actelor efectuate de acesta, în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală.

16.În aceste condiții, față de cele reținute, Curtea constată că normele procesual penale criticate instituie un caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), acestea constituind expresia aplicării, în plan legislativ, a principiului constituțional care consacră dreptul la un proces echitabil.

17.Cu privire la critica potrivit căreia normele procesual penale ale art. 114 alin. (4) permit ca anumite persoane să dețină o dublă calitate în dosarul penal, respectiv cea de organe de constatare și cea de martori, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 15-25, și Decizia nr. 97 din 1 martie 2018*), nepublicată la data redactării prezentei decizii, paragrafele 25-30, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția, reținând că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar, potrivit art. 114 alin. (4) din același act normativ, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din același act normativ.

*)Decizia Curții Constituționale nr. 97 din 1 martie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018.

18.În deciziile precitate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

19.Curtea a constatat, de asemenea, că, spre deosebire de vechea reglementare - art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 - în noua reglementare, legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Potrivit doctrinei dezvoltate cu privire la normele procesual penale anterioare, procesele-verbale serveau la stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților și constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură a servi la constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și la identificarea făptuitorilor, constatate direct și în prezența martorilor, și nu erau administrate cu încălcarea legii. Totodată, în acel context legislativ, doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialității, considerându-se că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenții în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal.

20.Curtea a statuat, totodată, în deciziile precitate, că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, potrivit jurisprudenței de principiu în materie a instanței de la Strasbourg (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41), organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenției (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45).

21.Așa încât, Curtea a constatat că posibilitatea conferită de normele procesual penale ale art. 114 alin. (4), de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală - organele de constatare, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Curtea a apreciat că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și implicit a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornel Hang în Dosarul nr. 2.292/176/2017/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală și constată că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu