Decizie nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului nr. 626D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 784D/2011 şi nr. 789D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Elena Dănilă în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcţii în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal este prezentă autoarea excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 784D/2011, Elena Dănilă, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 626D/2011, nr. 784D/2011 şi, respectiv, nr. 789D/2011 ale Curţii Constituţionale, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Elena Dănilă este de acord cu conexarea cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 784D/2011 şi, respectiv, nr. 789D/2011 la Dosarul nr. 626D/2011, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, Elena Dănilă solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, referindu-se şi la situaţia de fapt din cauză. Cu privire la aceasta depune la dosar un set de acte.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Decizia penală nr. 149 din 30 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 145/55/2011, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Cadariu într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului.

Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 36/291/2011, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Dănilă într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului.

Prin Decizia penală nr. 817/R din 14 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 59.046/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Inspectoratul de Stat în Construcţii într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece privează partea de un grad de jurisdicţie, în condiţiile în care soluţia dată la prima instanţă de judecată nu mai poate fi recurată. Se încalcă astfel principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală şi principiul respectării egalităţii armelor, potrivit căruia este obligatoriu ca legislaţia internă a statelor să prevadă atât dreptul celui care este condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de a avea acces la o instanţă superioară, cât şi dreptul persoanei care este vătămată prin săvârşirea unei fapte de a avea acces la o instanţă superioară. Faptul că soluţia procurorului a fost atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior nu este de natură să îndeplinească condiţia respectării dublului grad de jurisdicţie, întrucât procurorul nu îndeplineşte cerinţele CEDO referitoare la independenţă, pentru a fi considerat instanţă, în sensul Convenţiei. Nici soluţia prim-procurorului nu poate fi apreciată a fi hotărâre judecătorească, în sensul art. 129 din Constituţie, ci doar hotărârea judecătorului la care se referă alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală. Se mai susţine că plângerea împotriva soluţiei procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, nu îndeplineşte cerinţa de recurs efectiv adresat unei instanţe independente.

Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 202/2010 a avut ca obiectiv asigurarea celerităţii procedurilor penale şi pregătirea implementării noilor coduri, modificarea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală realizându-se în acelaşi scop, respectiv pentru asigurarea celerităţii procedurii şi a obţinerii în mod rapid a unei hotărâri definitive. Nu se încalcă astfel dispoziţiile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate, în condiţiile în care soluţiile procurorului pot fi atacate în faţa judecătorului competent, care verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este întemeiată, întrucât textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie şi ale art. 20 cu raportare la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, şi la art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Arată în acest sens că eliminarea posibilităţii de a contesta pe calea recursului o hotărâre judecătorească închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată, întrucât, prin modificarea textului de lege criticat, legiuitorul a avut în vedere raţiuni de politică penală care nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, cu raportare la art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea României în Uniunea Europeană, cu raportare la art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secţia penală, de Elena Dănilă în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcţii în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta