Decizie nr. 1.201 din 20 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cătălin Denis Ciurea în Dosarul nr. 2.225/232/2008 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.070D/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.225/232/2008, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia a fost ridicată de recurentul Cătălin Denis Ciurea cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 316 din 17 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Găieşti, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "regimul instituit prin aplicarea cumulativă de sancţiuni (puncte amendă, suspendarea permisului de conducere, puncte de penalizare şi măsuri administrative) determină o restrângere excesivă a unor drepturi. Totodată, textele de lege criticate înfrâng prezumţia de nevinovăţie, întrucât în timpul etapei administrative contravenientului i s-a aplicat o sancţiune de către un agent de poliţie care nu prezintă garanţii de independenţă şi imparţialitate".

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 102 alin. (3) lit. e): "Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...]

e)depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.";

–Art. 111 alin. (1) lit. c): "Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: [...]

c)la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1)."

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 325 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 9 mai 2011, a statuat că "reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege".

De asemenea, Curtea a constatat că "liberul acces la justiţie al persoanei care a fost sancţionată contravenţional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia «împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta», cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată, verificând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunilor aplicate [...]. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, legea-cadru în materie contravenţională, prevede că «Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării»".

Aşadar, instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De altfel, cât priveşte dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, criticate fie distinct, fie împreună cu alte dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009.

În fine, contrar susţinerilor autorului excepţiei, textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului".

De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reţinerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanţii procesuale.

Pentru identitate de raţiune, considerentele şi soluţia pronunţată prin deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cătălin Denis Ciurea în Dosarul nr. 2.225/232/2008 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman