Norma din 29 noiembrie 2000

Capitolul 1Generalitati

1.- Asiguratorii autorizaţi de autoritatea competentă din domeniul supravegherii activităţii de asigurare şi reasigurare sa practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terţilor prin accidente de autovehicule acorda, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane pagubite prin accidente de autovehicule, care au loc pe teritoriul României, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

2.- Asiguratorii acorda despăgubiri:

(1)indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul (pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în oricare alte locuri) atât în timpul deplasarii, cat şi în timpul stationarii autovehiculului asigurat; (2) pentru pagubele produse de dispozitivele sau instalaţiile montate pe autovehicule, dar numai atâta timp cat acestea sunt montate pe autovehicul, precum şi pentru pagubele cauzate de remorci, semiremorci ori atase, dar numai în timpul cat acestea sunt ataşate unui autovehicul asigurat, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule; (3) dacă paguba a fost cauzată: din culpa conducătorului autovehiculului; prin fapta lucrului; prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului; prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentala a substanţelor sau produselor transportate.

3.- (1) În situaţia în care producerea accidentului sau mărirea pagubei este imputabilă şi culpei celui pagubit, cel chemat sa răspundă va fi ţinut numai pentru partea din paguba care este imputabilă. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea rezultată din probele administrate.

(2)În cazul în care din acte nu rezultă contribuţia cauzala a fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident.

4.- Asiguratorii nu acorda despăgubiri pentru:

(1)cazurile în care deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

a)dintr-un caz de forta majoră;

b)din culpa exclusiva a persoanei pagubite;

c)din culpa exclusiva a unei terţe persoane; (2) pagubele cauzate bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice asigurate, dacă au fost produse de un alt autovehicul aparţinând aceleiaşi persoane fizice sau juridice, condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizica sau persoana juridică asigurata; (3) pagubele cauzate în cazul în care deţinătorul autovehiculului nu face dovada valabilităţii asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube cauzate terţilor prin accidente de autovehicule, la data accidentului; (4) pagubele situate sub limita minima a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei; (5) partea din prejudiciu care depăşeşte limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei; (6) amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor; (7) cheltuielile făcute în procesul penal de deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă; (8) sumele pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, este obligat să le plătească deţinătorului care i-a încredinţat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul; (9) pagubele produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deţinătorul autovehiculului care a cauzat accidentul sau conducătorul auto răspunzător şi persoanele pagubite a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă etc., cu titlu oneros sau gratuit); (10) pagubele produse la locul de muncă de dispozitivele sau instalaţiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalaţii de lucru; (11) pagubele cauzate prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale; (12) pagubele cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corosive, combustibile), cu ocazia căruia aceste produse au determinat sau au agravat producerea pagubei; (13) pretenţiile referitoare la reducerea valorii bunurilor după reparatie.

Capitolul 2Stabilirea despăgubirilor

5.- (1) Stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori se poate face în cazurile în care, din actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi sa cerceteze accidentele de autovehicule, precum şi din înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi, rezultă răspunderea civilă a deţinătorului sau conducătorului autovehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana pagubita face dovada prejudiciului material suferit.

(2)În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, dacă autorităţile publice nu au reţinut elemente determinante cu privire la cauzele şi la împrejurările producerii accidentului de autovehicul ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de proba.

(3)La primirea despăgubirii pe baza convenţiei persoana pagubita îşi ia un angajament scris, prin care se obliga sa restituie de îndată despăgubirea primită, în cazul în care actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de alte autorităţi competente sa cerceteze accidentele de autovehicule sunt anulate.

6.- La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretenţiile formulate de persoanele pagubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a depăşi diferenţa dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita maxima a despăgubirilor de asigurare, prevăzută în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului.

A. În cazul avarierii sau distrugerii autovehiculelor, cu excepţia celor înmatriculate în străinătate şi care aparţin persoanelor străine sau cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate

7.- (1) Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei şi nici diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă.

(2)Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul neavariate, fără a se putea depăşi 25% din valoarea stabilită conform prevederilor pct. 10 alin. (1).

(3)Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi inlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse prin accidentul de autovehicul respectiv, din care se scade valoarea eventualelor deşeuri stabilită la preţurile practicate de unităţile de achiziţie.

(4)La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părţilor componente sau a pieselor care au fost avariate.

(5)Prin părţi componente sau piese care necesita înlocuirea se înţelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibila din punct de vedere tehnic datorită gradului de avariere a acestora ori cu toate ca repararea este posibila, costul reparatiei, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente, depăşeşte valoarea de nou a părţii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente.

(6)Se considera ca a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului atunci când părţile avariate din cauza accidentului reprezintă cel puţin 50% din suprafaţa totală exterioară a autovehiculului respectiv.

(7)Preţurile părţilor componente, ale pieselor inlocuitoare noi şi ale materialelor sunt cele practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului. Prin unităţile de specialitate se înţelege persoanele juridice (cu excepţia celor în regim de consignaţie) care au în obiectul lor de activitate comercializarea de autovehicule, părţi componente, piese inlocuitoare şi materiale pentru autovehicule şi/sau executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la autovehicule.

(8)În cazurile în care pentru repararea autovehiculelor a fost necesară procurarea unor părţi componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este cel prevăzut în documentele justificative prezentate (inclusiv cheltuieli de transport şi taxe vamale, exclusiv T.V.A. aferentă), transformat în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data efectuării plăţii facturii de către pagubit, fără a se putea depăşi 90 de zile de la data accidentului. În aceste cazuri costul părţilor componente, al pieselor sau materialelor nu va depăşi preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate din România dacă acestea sunt comercializate şi în România.

(9)Cheltuielile cu manopera, inclusiv de demontare şi montare, sunt cele prevăzute în tarifele practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului.

(10)Costul reparaţiilor efectuate la autovehicule, inclusiv costul de înlocuire a părţilor componente şi a pieselor avariate, se stabileşte pe baza actelor unităţilor de specialitate, dacă reparaţia se executa în cel mult 60 de zile de la data producerii accidentului.

(11)În cazul în care reparaţiile autovehiculului s-au efectuat în regie proprie sau se solicita plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul acestora se stabileşte pe baza evaluării asiguratorului şi a documentelor justificative privind plăţile efectiv făcute. În astfel de cazuri costul reparaţiilor nu poate depăşi însă, pentru părţi componente, piese sau materiale, preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate, iar pentru cheltuielile de manopera care nu se justifica cu acte, potrivit prevederilor alin. (10), tarifele practicate de aceste unităţi.

(12)Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale autovehiculului nu exista preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se poate stabili prin asimilare cu preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate pentru părţi componente sau piese ale unor autovehicule similare ori pe baza preţurilor din cataloagele pentru piese de schimb. În cazul în care preţurile din cataloage sunt exprimate în valută, acestea se vor transforma în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data efectuării plăţii sumei cu titlu de despăgubire.

(13)În situaţiile aplicării prevederilor alin. (11), dacă se prezintă acte justificative de la unităţile de specialitate pentru cheltuielile efectiv făcute într-un termen de 60 de zile de la data plăţii despăgubirii, la cererea persoanei pagubite se va putea acorda diferenţa dintre sumele efectiv plătite şi preţurile avute în vedere la calculul despăgubirii pe baza evaluării asiguratorului (pentru fiecare element).

8.- (1) Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabileşte scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare.

(2)Modalitatea de stabilire a valorii de nou şi a uzurii corespunzătoare prevăzute de prezentele norme se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.

9.- Prin valoarea de nou a autovehiculelor avariate se înţelege:

a)pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice, române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor fizice (cu excepţia cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate) şi persoanelor juridice române, care se comercializează în România, preţurile practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului;

b)pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice, române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor fizice (cu excepţia cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate) şi persoanelor juridice române, care nu se comercializează în România, preţurile de vânzare practicate la data accidentului în ţara în care s-a fabricat autovehiculul respectiv*1), transformate în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data producerii accidentului;

c)pentru autovehiculele de tipuri la care nu exista preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrica, valorile stabilite prin asimilare cu preţurile de vânzare, practicate la data accidentului, ale unor autovehicule care au caracteristici tehnice similare, din producţie interna sau externa*1).

*1) În lipsa acestor preţuri se pot avea în vedere preţurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate.

10.- (1) Uzura autovehiculului avariat se stabileşte în raport cu vechimea şi starea de întreţinere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se tine seama de costul reparaţiilor curente sau capitale, inclusiv de înlocuire a părţilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabileşte în baza documentelor justificative privind costul efectiv al reparaţiilor sau al inlocuirilor respective.

(2)Criteriile de stabilire a uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule sunt prevăzute în anexa la prezentele norme.

11.- Se acorda despăgubiri şi pentru:

(1)acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă sunt necesare în urma accidentului, justificate cu acte; (2) acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului (justificate cu acte) la atelierul de reparaţii din România care poate face reparaţia şi care este cel mai apropiat de locul accidentului sau până la adresa menţionată în certificatul de înmatriculare a autovehiculului.

B. În cazul vatamarii sau pieirii animalelor

12.- Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii pe piaţa locală a animalului respectiv la data producerii riscului asigurat.

C. În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, altele decât cele menţionate la lit. A şi B

13.- (1) Despăgubirile pentru clădiri, construcţii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preţurilor în vigoare la data producerii riscului asigurat.

(2)În cazul în care persoanele pagubite prezintă documentaţii tehnice (devize de reparaţii sau alte evaluări), acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă facuta de asigurator.

D. În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor aparţinând persoanelor străine sau cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate

14.- La stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, asiguratori şi aceste persoane, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor se vor avea în vedere:

(1)în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate despăgubirile acordate de asiguratori nu pot depăşi diferenţa dintre valoarea acestora la data producerii accidentului şi valoarea rămasă; (2) în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate valoarea acestora la data producerii accidentului se stabileşte în baza preţurilor practicate în ţara în care este înmatriculat autovehiculul ori în ţara unde a fost fabricat autovehiculul în cauza. În lipsa acestor preţuri se vor avea în vedere valorile reale conform cataloagelor de specialitate; (3) prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul neavariate, fără a se putea depăşi 25% din valoarea stabilită conform celor prevăzute la alin. (2); (4) în cazul în care reparaţia se efectuează în străinătate, despăgubirile urmând să fie plătite în valută, costul reparatiei este cel prevăzut în documentaţia de reparatie, avându-se în vedere avariile constatate, precum şi eventualele avarii suplimentare stabilite cu ocazia efectuării reparatiei, dacă producerea acestora se justifica prin dinamica accidentului; (5) în cazul în care reparaţiile nu s-au efectuat în România şi se solicita plata în valută a despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor în străinătate, costul pagubelor se stabileşte pe baza evaluării efectuate de către asiguratori, avându-se în vedere: constatările reţinute de autorităţile publice competente, cercetările efectuate de asiguratori în legătură cu dinamica accidentului şi întinderea prejudiciului, precum şi documentele justificative privind plăţile efectiv făcute de cel pagubit; (6) în cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate şi avariate, care nu se pot deplasa prin forta proprie, se plătesc despăgubiri şi pentru: a) 75% din cheltuielile de transport al persoanelor care au efectuat voiajul în autovehiculul avariat, fără a se putea depăşi 75% din tariful prevăzut pentru transportul cu avionul clasa "Economic";

b)transportul autovehiculului respectiv, inclusiv al remorcii tractate de acesta, de la locul accidentului până la, cel mult, atelierul de reparaţii din ţara de domiciliu, cu excepţia cazurilor de dăuna totală; c) 75% din cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în autovehicul, inclusiv în remorca tractata de acesta, până la locul de destinaţie; (7) cheltuielile prevăzute la alin. (6) trebuie justificate cu acte de la societăţile de transport specializate; (8) calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor se face la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data producerii accidentului.

15.- În cazul în care reparaţia s-a făcut în România şi se solicita plata în valută, calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data la care pagubitul a efectuat plata facturii de reparaţii.

16.- În cazurile în care despăgubirile urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, suma de recuperat reprezintă:

a)despăgubirea stabilită în lei, dacă reparaţia a fost efectuată total sau parţial în România;

b)despăgubirea plătită în valută transformata în lei la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României în vigoare la data efectuării plăţii externe, dacă reparaţia a fost efectuată în străinătate.

E. În cazul vatamarii corporale sau al decesului persoanelor

17.- La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori, în cazul vatamarii corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

(1)în caz de vătămare corporală:

a)diferenţa dintre veniturile salariale nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizarii şi a concediului medical;

b)venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, dovedit cu documente de evidenta fiscală, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c)salariul de baza minim lunar pe ţara în cazul persoanelor pagubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau calificare;

d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli ocazionate de transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale), justificate cu acte şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de lege;

e)cheltuieli cu ingrijitorii pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificat medical se recomanda acest lucru, însă nu mai mult de salariul de baza minim lunar pe ţara; (2) în caz de deces:

a)cheltuielile de inmormantare, inclusiv piatra funerara, precum şi cele efectuate cu ocazia îndeplinirii ritualurilor religioase, pe baza înscrisurilor doveditoare;

b)cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de imbalsamare, justificate cu acte, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face inmormantarea;

c)veniturile nete nerealizate şi eventuale alte cheltuieli făcute în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la alin. (1) lit. a)-e), dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului.

Capitolul 3Avizarea şi constatarea pagubelor

18.- Pentru recuperarea pagubelor produse ca urmare a accidentelor de autovehicule persoanele pagubite se vor adresa societăţii de asigurare la care deţinătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

19.- (1) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori distrugerii bunurilor aparţinând mai multor persoane, în unul şi acelaşi accident de autovehicul, depăşeşte limita maxima prevăzută în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului (în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil), indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în cadrul acestei limite, fiecărei persoane pagubite, proporţional cu raportul dintre limita maxima şi totalul cuantumului despăgubirilor.

(2)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vatamarilor corporale sau a decesului mai multor persoane, în unul şi acelaşi accident de autovehicul, depăşeşte limita maxima prevăzută în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului (în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil), indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana pagubita, fără însă a se depăşi pentru fiecare persoana vătămată limita/persoana, prevăzută în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului.

20.- (1) Încuviinţarea cu privire la stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori se da:

a)pe actele eliberate de autorităţile publice competente să constate şi sa cerceteze accidentele de autovehicule, pe înştiinţare sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurator, de deţinătorul autovehiculului, iar în cazul în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, şi de conducătorul auto răspunzător de producerea pagubei;

b)pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurator, de către persoana pagubita (în cazul persoanelor juridice, de reprezentantul acestora).

(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), în cazul persoanelor fizice încuviinţarea poate fi data de sotia (soţul) asiguratului, respectiv a (al) persoanei pagubite, ori, în caz de imposibilitate a ambilor soţi (spitalizare, deces, detenţie, lipsa îndelungată din localitate etc.), de oricare dintre următoarele persoane majore: copii, părinţi, surori sau fraţi ai asiguratului, respectiv ai persoanei pagubite ori ai sotiei (soţului) acestora.

21.- Constatarea pagubelor se efectuează şi în cazurile în care nu s-a primit încă înştiinţarea de la asiguratul răspunzător de producerea pagubei, însă persoanele pagubite se prezintă la asiguratorul acestuia cu dovezi privind răspunderea asiguratului, cauzele şi împrejurările accidentului.

22.- (1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurator se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

(2)Eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la pagubele constatate vor fi menţionate în procesul-verbal sau într-o anexa la acesta.

(3)Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnatura aceloraşi persoane care l-au semnat.

(4)Dacă, cu ocazia demontarii sau repararii bunului avariat, au rezultat şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate iniţial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea aceloraşi persoane care au luat parte la constatarea iniţială.

23.- Asiguratorii pot acorda despăgubiri şi în cazul în care persoana pagubita a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca asiguratorii să efectueze constatarea pagubei, dacă împrejurările şi cauzele producerii evenimentului asigurat, precum şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. În asemenea situaţii stabilirea mărimii avariilor, precum şi a cuantumului pagubelor se va face în baza datelor consemnate în actele autorităţilor publice competente, a documentelor justificative privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, a declaraţiilor scrise ale pagubitului şi ale martorilor şi a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale asiguratorului, rezultate în urma examinării reparaţiilor executate autovehiculului şi, după caz, a părţilor componente sau pieselor avariate înlocuite, precum şi cu investigaţiile în legătură cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Şi în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

24.- (1) O dată cu plata despăgubirii persoana pagubita va menţiona, în scris, ca a fost integral despagubita pentru pagubele suferite şi că nu mai are nici o pretentie de la asigurator în legătură cu paguba respectiva.

(2)În situaţia efectuării plăţii de către asigurator direct în contul bancar al persoanei pagubite, aceasta se considera a fi integral despagubita dacă, în termen de 30 de zile de la data plăţii nu a notificat asiguratorului eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.

Capitolul 4Dispoziţii finale

25.- (1) În cazurile în care nu s-a realizat convenţia şi despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească asiguratorul va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviinţarea asiguratului, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive şi investite cu formula executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995 şi ale prezentelor norme.

(2)În cazul obligării la prestaţii băneşti periodice sumele stabilite potrivit alin. (1) se vor plati până la reducerea sau încetarea stării de nevoie sau a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, certificatele medicale şi alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor maxime de indemnizare prevăzute de reglementările în vigoare la data producerii prejudiciului.

26.- În cazul în care după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărârea organului de jurisdicţie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiaşi accident se pot stabili despăgubiri pe baza convenţiei dintre părţi pentru cheltuielile prevăzute la pct. 19 alin. (2).

27.- Convenţia dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori are caracter total, necondiţionat, definitiv şi stinge toate pretenţiile decurgând din pagubele care erau sau puteau fi cunoscute la data realizării convenţiei, pentru pagubele ce s-au acoperit pe aceasta cale, cu excepţia situaţiei în care ulterior plăţii despăgubirii pentru vătămări corporale starea persoanei pagubite s-a agravat ori a intervenit decesul acesteia ca urmare a aceluiaşi accident.

Anexa 1

la norme

CRITERII PENTRU STABILIREA UZURII ÎN CAZUL PAGUBELOR PRODUSE LA AUTOVEHICULE

1.Pentru stabilirea valorii autovehiculelor la data producerii evenimentului asigurat din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorică.

Uzura valorică se calculează prin aplicarea coeficientului de uzura asupra valorii de nou a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.

Coeficientul de uzura se stabileşte în funcţie de gradul de întrebuinţare (parcurs) a autovehiculului, exprimat în kilometri, precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani), diferenţiată pe categorii de autovehicule, potrivit tabelelor coeficienţilor de uzura nr. 1 şi 2.

Pentru stabilirea coeficientului de uzura a unui autovehicul sunt necesare:

a)data introducerii în exploatare de nou a autovehiculului respectiv, menţionată în documentele de identificare ale acestuia (carte de identitate, certificat de înmatriculare etc.) sau, în lipsa acestora, anul de fabricaţie de pe placa de origine a autovehiculului;

b)parcursul în kilometri realizat de autovehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare de nou şi până la data producerii evenimentului asigurat.

2.Pentru autovehiculele la care se cunosc datele menţionate la pct. 1, lit. a) şi b), pentru stabilirea coeficientului de uzura a autovehiculului avariat se cauta în tabelul coeficienţilor de uzura linia corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) şi coloana corespunzătoare stării de întreţinere medie (determinata pentru un parcurs mediu anual de 10.000 km) la intersectia cărora se va găsi coeficientul de uzura respectiv.

În cazul în care exista diferenţe între parcursul real şi cel rezultat utilizând media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreţinere medie se va corecta cu 0,6% pentru fiecare 1.000 km*), fără a putea depăşi coeficienţii corespunzatori starilor de întreţinere buna sau satisfăcătoare.

Notă *) Corecţia se va face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare de 10.000 km/an, ori prin scădere, dacă este mai mic.

3.Pentru autovehiculele la care nu se cunoaşte parcursul (km) realizat până la data producerii evenimentului asigurat sau acesta nu este în concordanta cu starea tehnica a autovehiculului respectiv, coeficientul de uzura a autovehiculului avariat se stabileşte în funcţie de vechimea în exploatare şi starea de întreţinere a acestuia, prevăzute în tabelele coeficienţilor de uzura nr. 1 şi 2 anexate.

Starea de întreţinere a unui autovehicul se clasifica în: buna, medie şi satisfăcătoare.

Stabilirea stării de întreţinere a autovehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza criteriilor de mai jos:

a)stare de întreţinere buna:

Autovehiculul prezintă: integritatea elementelor caroseriei, a barelor de protecţie şi a capacelor de roti; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de rugina a tablei; tapiteria fără pete, urme de uzura prematura sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul fără scurgeri de ulei pe părţile laterale sau pe capotajele interioare ale spaţiului afectat acestuia;

b)stare de întreţinere medie:

Autovehiculul prezintă: deformari ale caroseriei, ale barelor de protecţie sau ale capacelor de roti până la 10 dmp insumat pe întreaga suprafaţa exterioară; degradari ale vopselei în ceea ce priveşte luciul, cu urme de rugina aparenta pe o suprafaţa totală până la 10 dmp, cu exfolieri pe o suprafaţa totala până la 0,5 cmp sau orice alte zgarieturi; pete pe tapiteria scaunelor;

c)stare de întreţinere satisfăcătoare:

Autovehiculul prezintă: deformari ale caroseriei, ale barelor de protecţie şi ale capacelor de roti mai mari de 10 dmp insumat pe întreaga suprafaţa exterioară; degradari ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafaţa totală mai mare de 0,5 cmp, cu urme pronunţate de rugina aparenta şi zgarieturi; tapiteria deteriorata şi murdara; cauciucurile uzate neuniform cu accentuari pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul cu urme de ulei pe părţile superioare şi laterale, ca urmare a scurgerilor la capacul distribuţiei, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etansare; joc mare la volanul direcţiei.

Cunoscând data introducerii în exploatare de nou şi starea sa de întreţinere, justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de uzura a autovehiculului avariat se cauta în tabelul coeficienţilor de uzura linia orizontala corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia şi se stabileşte un coeficient de uzura cuprins între cei corespunzatori stării de întreţinere buna şi satisfăcătoare.

4.Pentru autovehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparaţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor componente sau ale pieselor originale, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului stabilirea coeficientului de uzura se face pe baza relatiei:

Ur = U x K, în care:

Ur = coeficientul de uzura recalculat al autovehiculului;

U = coeficientul de uzura rezultat din tabelele coeficienţilor de uzura, în baza datelor menţionate mai sus;

K = coeficientul de corectie a uzurii (A-a), în care:

A

A = valoarea de nou a autovehiculului avariat;

a = costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al inlocuirilor de părţi componente sau de piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, în baza documentaţiilor privind costul efectiv al acestora.

*

* *

În nici un caz nu se pot lua în calcul coeficienţi de uzura inferiori coeficienţilor minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în exploatare, parcursul realizat şi starea de întreţinere a autovehiculului avariat, prevăzuţi în tabelele coeficienţilor de uzura nr. 1 şi 2.

TABELUL COEFICIENŢILOR DE UZURA Nr. 1

pentru autovehicule a căror masă totală maxima autorizata nu depăşeşte 3,5 t şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9