Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Iustin Atanasiu Pop în Dosarul nr. 3.509/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2016.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal şi asistat de avocat Tudose Claudia, cu delegaţie depusă la dosar. Răspund personal părţile Cristian Dumitru Corlan, Lucia Maria Hotca, Gheorghe Nicolae Paul şi Viorel Paul. De asemenea, răspunde pentru părţile Marin Necula şi Societatea „Compania Romprest Service“ - S.A. domnul avocat Dumitru Rădescu, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 426D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Mihai, Maria Radu şi Marius-Alexandru Stănescu în Dosarul nr. 8.566/101/2014 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 666D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Alina Maria State în Dosarul nr. 8.846/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. La apelul nominal răspunde partea Popescu Daniela, personal şi asistată de avocat Ilin Marian, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, domnul avocat răspunde şi pentru partea Victoria Butaru. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocaţii, părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 666D/2016 şi nr. 426D/2016 la Dosarul nr. 131D/2016, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Claudia Tudose, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (11), art. 41, art. 42, art. 45 şi art. 53 din Constituţie. Dispoziţia criticată incriminează activitatea profesionistului contabil, în condiţiile unei omisiuni referitoare la necesitatea cunoaşterii şi reprezentării faptului că operaţiunile se circumscriu săvârşirii unei infracţiuni, astfel cum, de exemplu, s-a specificat în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată. În această lege se specifică faptul că infracţiunea a fost săvârşită dacă se cunoaşte provenienţa ilicită a bunurilor, adică acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Apreciază că, prin similitudine, şi Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ar trebui să conţină dispoziţii de acest gen. Modul de reglementare al art. 9 alin. (1) lit. c) permite interpretări şi aplicări abuzive ale acestei dispoziţii de către organele judiciare. În continuare, arată că dispoziţiile legale în vigoare - art. 1 şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 - prevăd în mod clar atribuţiile profesionistului contabil, însă nu determină o răspundere solidară a administratorilor firmelor şi a profesionistului contabil. Pentru legalitatea şi veridicitatea documentelor vor răspunde cei care le-au întocmit, vizat şi aprobat, profesionistul contabil răspunzând pentru înregistrarea acestora.

7.Lipsa unei indicaţii exprese în cuprinsul legii, în sensul că acţiunea de evidenţiere în mod cronologic a evenimentelor care au la bază documente justificative poate fi incriminată doar dacă este condiţionată de o cunoaştere a stării de fapt sau de existenţa relei-credinţe ca element subiectiv, contravine art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (11), art. 41, art. 42, art. 45 şi art. 53 din Constituţie. Activitatea profesionistului contabil nu poate fi una de verificare şi cenzurare a unei eventuale activităţi infracţionale, ci acest fapt intră în competenţa altor instituţii specializate.

8.Avocatul Dumitru Rădescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că sintagma „alte documente contabile“ este lipsită de claritate şi previzibilitate, ceea ce determină neconstituţionalitatea acesteia în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Totodată, arată că, deşi sintagma „operaţiune fictivă“ este definită legal ca fiind o disimulare a realităţii faptice sau juridice, se poate observa că, în legislaţie, nu există fapta de „disimulare“. Lipsa de claritate, precizie şi predictibilitate rezultă şi din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi a celor ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (4) din Legea nr. 656/2002. În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

9.Avocatul Ilin Marian solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată.

10.De asemenea, autorul excepţiei, Iustin Atanasiu Pop, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Reprezentantul Ministerului Public arată că legiuitorul menţionează condiţia relei-credinţe pentru toate infracţiunile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi pentru toţi autorii acestora. Astfel, legiuitorul arată că se poate reţine săvârşirea acestei infracţiuni doar dacă a fost săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prin urmare, expertul contabil poate fi tras la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală doar dacă faţă de el se demonstrează că evidenţierea pe care acesta a făcut-o a fost în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În continuare, arată că răspunderea penală este personală, iar această condiţie prevăzută de lege trebuie demonstrată faţă de fiecare persoană trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Aşa fiind, premisa de la care porneşte autorul excepţiei este una falsă, condiţia relei-credinţe fiind prevăzută de dispoziţia criticată. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia noţiunea „alte documente legale“ este lipsită de claritate şi previzibilitate, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui aspect prin Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, statuând că sintagma în cauză este clară şi previzibilă. Referitor la sintagma „operaţiuni fictive“, arată că aceasta este definită în chiar cuprinsul legii, fără a fi lipsită de claritate şi previzibilitate, fiind totodată explicată şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

12.Prin Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.509/105/2015, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Iustin Atanasiu Pop cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

13.Prin Încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.566/101/2014, Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Mihai, Maria Radu şi Marius-Alexandru Stănescu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

14.Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.846/63/2013, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Alina Maria State cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

15.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate incriminează însăşi activitatea profesionistului contabil, încălcând prevederile constituţionale invocate. Apreciază că legiuitorul ar fi trebuit să menţioneze în cuprinsul dispoziţiilor criticate necesitatea existenţei relei-credinţe în acţiunea de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În continuare, susţin că răspunderea profesionistului contabil este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, aceasta concretizându-se în aplicarea reglementărilor contabile naţionale şi internaţionale în măsura în care a aderat la ele, însuşindu-şi-le în parte sau în totalitate.

16.În condiţiile în care intră în sarcina profesionistului contabil evidenţierea în mod cronologic a evenimentelor care au la bază documente justificative, lipsa unei indicaţii exprese în cuprinsul legii a faptului că această acţiune poate fi incriminată doar dacă este condiţionată de o cunoaştere a stării de fapt sau de existenţa relei-credinţe, ca element subiectiv, şi anume cunoaşterea faptului că documentele justificative care i-au fost puse la dispoziţie acoperă acţiuni economice şi/sau bunuri nereale/fictive, contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi alin. (11), art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1), art. 45 şi art. 53.

17.Totodată, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagmele „operaţiuni fictive“ şi „alte documente legale“, ceea ce dă posibilitatea organelor judiciare „să acuze orice persoană de efectuarea unor operaţiuni fictive chiar şi în situaţia în care operaţiunile derulate au fost reale“. Astfel, se ajunge la situaţia în care nu mai există o egalitate în drepturi a celor care efectuează operaţiuni comerciale, încălcându-se prevederile art. 16 din Constituţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil.

18.Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate este pedepsită doar în cazul săvârşirii faptei cu intenţie.

19.Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale, întrunind condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalităţii. Instanţa de judecată arată că pentru a ajunge la această concluzie a avut în vedere dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, care defineşte obligaţiile fiscale ca fiind „obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală“; art. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care reglementează impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii; art. 1 pct. 27, 28 şi 29 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care defineşte obligaţia fiscală, obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie.

20.Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale, întrunind condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5). Arată că în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt definite documentele legale despre care se aminteşte în sintagma „alte documente legale“, acestea fiind documente prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

21.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

22.Guvernul apreciază că din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia nu critică dispoziţiile legale pentru ceea ce conţin, ci pentru ceea ce nu conţin, astfel încât nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, autorul excepţiei critică textul din perspectiva faptului că acesta nu condiţionează caracterul penal al faptei de cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că documentele contabile sunt menite să „acopere“ comiterea unor infracţiuni. Având în vedere aceste aspecte, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În subsidiar, se arată că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări, fiind deci conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie.

23.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 23 alin. (1) şi alin. (11) din Constituţie, Guvernul reţine că prin dispoziţiile criticate nu se aduce atingere inviolabilităţii libertăţii ori persoanei fizice şi nici prezumţiei de nevinovăţie, cel trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 bucurându-se, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, de prezumţia de nevinovăţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 45 din Constituţie, se arată că acestea au în vedere exercitarea sau practicarea unor activităţi economice licite, pentru că legea poate reglementa numai modul de desfăşurare a unor activităţi licite. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 41 şi art. 53, apreciază că dispoziţiile criticate sunt conforme acestora, iar, în ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 42 alin. (1), opinează că acestea nu sunt incidente în cauză.

24.În continuare, Guvernul susţine că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21, câtă vreme acestea nu împiedică persoanele interesate să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.

25.În ceea ce priveşte lipsa de claritate a dispoziţiei criticate, arată că evidenţierea unor operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente justificative valide, total sau parţial. De asemenea, apreciază că operaţiunea fictivă constă, potrivit definiţiei legale, în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. Totodată, apreciază că dispoziţiile legale definesc noţiunea de documente legale, definiţie generică, ce include inclusiv actele prevăzute a fi întocmite în temeiul Legii contabilităţii. Este evident că enumerarea în textul infracţiunii a actelor contabile este una exemplificativă, nu alternativă, actele contabile făcând parte, potrivit definiţiei de la art. 2 din Legea nr. 241/2005, din sfera generică a documentelor legale. În final, face referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 21 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 22 decembrie 2008, privind examinarea unui recurs în interesul legii.

26.Avocatul Poporului arată, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), că principiul egalităţii în drepturi nu are semnificaţia tratării juridice în mod identic a tuturor persoanelor implicate într-un proces penal. Totodată, apreciază că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea libertăţii individuale, a libertăţii de exercitare a profesiei şi a libertăţii economice, garantate la nivel constituţional de art. 23 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 45. Astfel, se arată că exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să se realizeze în condiţiile şi cu respectarea legii. În acelaşi timp, încălcarea ordinii de drept îndreptăţeşte autorităţile să îngrădească libertatea individuală. Prin urmare, autorităţile au nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a lua măsuri privative de libertate împotriva celor care nu respectă regulile ordinii de drept, situaţie în mod expres prevăzută şi de art. 53 din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, apreciază că aplicarea concretă a acestui principiu cere ca, în realizarea competenţelor stabilite de lege, organele judiciare să nu pornească de la ideea preconcepută că cel cercetat sau judecat este vinovat, existenţa vinovăţiei trebuind a fi stabilită numai printr-o hotărâre penală definitivă. Or, din examinarea textului de lege criticat nu rezultă stabilirea vinovăţiei în afara unei hotărâri judecătoreşti definitive, norma legală cuprinzând definiţia unei fapte ce constituie infracţiune. Referitor la invocarea prevederilor art. 42 alin. (1) din Constituţie, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză. În final, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.089 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009.27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

28.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

29.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut:

(1)Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...]c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;“.

30.În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1), (11) şi (12) referitor la libertatea individuală, art. 41 alin. (1) referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 42 alin. (1) referitor la interzicerea muncii forţate, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit cărora infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

31.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prima critică de neconstituţionalitate se referă la faptul că dispoziţiile criticate nu menţionează necesitatea existenţei relei-credinţe în acţiunea de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul penal din 1969, „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală“, iar, potrivit art. 15 alin. (1) din Codul penal, „Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.“ Astfel, Curtea reţine că, în vechea reglementare, o trăsătură esenţială a infracţiunii era vinovăţia. De asemenea, în noul Cod penal, dispoziţiile art. 16 alin. (1) prevăd că „Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală“, vinovăţia fiind definită de doctrină ca subelement al laturii subiective. Astfel, în noua reglementare, vinovăţia nu este o trăsătură esenţială, distinctă, a infracţiunii, ci un element care ţine de prevederea faptei în legea penală. Curtea observă că formele vinovăţiei erau precizate în dispoziţiile art. 19 din Codul penal din 1969, iar în prezent acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 16 din Codul penal.

32.Referitor la sintagma „rea-credinţă“, Curtea observă că, în vechea reglementare, aceasta era folosită, de exemplu, în cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă (art. 214); nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271); abandonul de familie (art. 305), legiuitorul utilizând-o pentru a atrage atenţia că, în speţă, este vorba de fapte intenţionate. Aceasta cu precădere în cazul faptelor omisive, când folosirea acestei sintagme avea rolul de a sublinia că faptele respective sunt sancţionate doar dacă au fost săvârşite cu intenţie. Folosirea acestei sintagme are rolul de a distinge faptele intenţionate de cele neintenţionate, fără să se refere la o modalitate anume a intenţiei. În ceea ce priveşte noua reglementare, se observă că aceasta utilizează sintagma „rea-credinţă“ doar în cazul infracţiunii de abandon de familie (art. 378), fără ca în cazul celorlalte infracţiuni aceasta să fie preluată. Curtea apreciază că legiuitorul a recurs la această modalitate, deoarece, spre deosebire de Codul penal din 1969, noua legislaţie penală reglementează, la art. 16 alin. (6), că „fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres“.

33.În acest context, Curtea apreciază că autorii excepţiei doresc introducerea sintagmei „rea-credinţă“ în cuprinsul dispoziţiei criticate pentru a marca faptul că infracţiunea de evaziune fiscală trebuie săvârşită cu intenţie, iar nu cu altă formă de vinovăţie. Or, Curtea observă că, potrivit părţii introductive a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală faptele prevăzute la alin. (1) lit. a)-g), săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Astfel, existenţa infracţiunii de evaziune fiscală este subsumată unui scop - sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale -, acesta apărând ca o cerinţă esenţială ataşată elementului subiectiv. Or, atunci când în norma de incriminare se precizează necesitatea existenţei unui scop special pentru ca fapta să constituie infracţiune, respectiva faptă nu se poate comite decât cu intenţie directă.

34.Totodată, Curtea reţine că are loc consumarea infracţiunii în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidenţă între fapta concretă săvârşită de autor şi modelul-tip descris în norma de incriminare. Astfel, potrivit Legii nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al art. 9, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, astfel că, din perspectiva nereţinerii relei-credinţe în săvârşirea infracţiunii, critica nu este întemeiată.

35.În ceea ce priveşte cea de-a doua critică adusă dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea apreciază că autorii excepţiei, prin indicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, tind la a determina ca singură lege aplicabilă profesioniştilor contabili, inclusiv din punct de vedere penal, Legea contabilităţii nr. 82/1991.

36.Din această perspectivă, Curtea observă că, pentru a atinge scopul determinat de lege, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, invocate de autorii excepţiei, „Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale“. Din punct de vedere legal, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Astfel, documentul justificativ stă la baza înregistrării unei tranzacţii economice în contabilitate, iar, potrivit art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, responsabilitatea pentru aceste documente revine persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care leau înregistrat în contabilitate, după caz.

37.Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, documentele oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a persoanelor prevăzute de acest act normativ în art. 1 alin. (1)-(4), sunt situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Acestea din urmă şi raportările contabile sunt semnate de către cei care le-au întocmit - expert contabil, contabil-şef, altă persoană împuternicită de companie - şi de către administratorul companiei. Mai mult, potrivit art. 30 din lege, situaţiile financiare anuale sunt însoţite de o declaraţie scrisă a administratorului, prin care acesta îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale. Astfel, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru activitatea financiar-contabilă, observăm că aceasta revine atât administratorilor, cât şi contabililor. Administratorul companiei este direct răspunzător pentru organizarea contabilităţii, în timp ce persoana ce conduce efectiv contabilitatea - contabilul-şef, directorul economic, firma de contabilitate - va fi direct răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor contabile.

38.Or, analizând dispoziţiile Legii nr. 241/2005, Curtea reţine că aceasta instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea, dispoziţiile criticate sancţionând evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Astfel, în stabilirea sferei de aplicare a Legii nr. 241/2005 se au în vedere toate creanţele fiscale stabilite prin sistemul declarativ, fundamentat pe evidenţe contabile, profesionistul contabil, prin atribuţiile pe care le are, potrivit legislaţiei în vigoare, putând fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală.

39.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma „operaţiuni fictive“, Curtea observă că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În acest context, Curtea apreciază că sintagma „care nu au la bază operaţiuni reale“ se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar „operaţiunile fictive“ se referă la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există.

40.În ceea ce priveşte sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, Curtea observă că, prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, şi Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, analizând dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ este clar definită de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. Apreciem că aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, sintagma „alte documente legale“ având acelaşi sens în ambele dispoziţii ale Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iustin Atanasiu Pop, Mihai Mihai, Maria Radu, Marius-Alexandru Stănescu şi Alina Maria State în dosarele nr. 3.509/105/2015, nr. 8.566/101/2014 şi nr. 8.846/63/2013 ale Tribunalului Prahova - Secţia penală, Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală, Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu