Ordin nr. 160/C din 8 ianuarie 2018
pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor
- Emitent
- Ministerul Justiției
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 127 din 9 februarie 2018
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Administrația Națională a Penitenciarelor va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
(1)La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiției nr. 2.003/C/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 august 2008, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului justiției nr. 1.540/C/2006 privind organizarea și atribuțiile Direcției pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 10 iulie 2006, precum și orice alte dispoziții contrare.
(2)Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în aplicarea prezentului ordin, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acestuia.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul justiției,
Tudorel Toader
București, 8 ianuarie 2018.
Nr. 160/C.
Anexă
[REGULAMENT
de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/198013>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
