Decizia nr. 519 din 24 septembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Moiș în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.244 D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că excepția de neconstituționalitate se întemeiază pe o confuzie între noțiunile de „drept la apărare“ și „drept de asistență juridică obligatorie“. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 5 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 80/CCP din 13 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 lit. b) și c) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Moiș într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanța inferioară, prin au fost constatate legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și legalitatea sesizării instanței.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la dispozițiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, se arată că sintagma „în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea“ din cuprinsul textului criticat creează discriminare între diferite categorii de justițiabili, prin asigurarea asistenței juridice obligatorii doar pentru o parte dintre aceștia, contravenind astfel prevederilor art. 16 din Constituție. Se arată că există categorii de justițiabili cărora, potrivit textului criticat, nu le este asigurată asistența juridică obligatorie, dar în privința cărora pot fi dispuse pedepse penale privative de libertate și sancțiuni civile de natură a le afecta în mod decisiv viața, starea de sănătate și libertatea individuală, acestora fiindu-le încălcate astfel dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Se susține, de asemenea, că sintagma „în cursul judecății“ din cuprinsul prevederilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare al justițiabililor, drept ce se impune a fi asigurat, conform art. 24 din Constituție, în toate etapele procesului penal, nu doar în cea a judecății. Pentru aceleași motive, se susține încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1992, 17 iulie 2001, 12 februarie 2004 și 28 aprilie 2005, pronunțate în cauzele Vidal împotriva Belgiei, Sadak și alții împotriva Turciei, Perez împotriva Franței și Albina împotriva României. Se face referire la situația de fapt din dosarul în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, arătându-se că autorului excepției nu i-a fost asigurată asistența juridică în cursul urmăririi penale, fiindu-i adusă la cunoștință calitatea de suspect și cea de inculpat, precum și schimbarea încadrării juridice a faptei, în lipsa unui avocat ales sau numit din oficiu.

6.Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu aduc atingere dreptului fundamental la apărare, întrucât acesta nu presupune, în toate cazurile, asistența juridică obligatorie. Se arată că dispozițiile art. 24 din Constituție garantează dreptul la apărare, prin asigurarea dreptului la asistență juridică facultativă, aceasta din urmă constituind regula, prin raportare la care asistența juridică obligatorie reprezintă excepția, a cărei reglementare este lăsată la aprecierea exclusivă a legiuitorului.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că desemnarea unui avocat din oficiu, conform prevederilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, nu este lăsată de către legiuitor la aprecierea discreționară a procurorului, întrucât, dacă acesta din urmă nu procedează la numirea unui avocat, iar inculpatul invocă faptul că nu a fost capabil să-și facă singur apărarea, judecătorul de cameră preliminară poate dispune anularea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, dacă apreciază, în funcție de circumstanțele invocate de inculpat, că era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 494 din 19 aprilie 2011 și se conchide că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 24 din Constituție.

9.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Se arată că sunt menținute punctele de vedere ce au fost reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 461 din 28 iunie 2016 și nr. 506 din 5 iulie 2016.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 90 lit. b) și c) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Asistența juridică este obligatorie: […]b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;

c)în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

13.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, și Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

15.Prin Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, paragrafele 14-16, Curtea a reținut că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistență juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecății. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

16.De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege. Totodată, Curtea a reținut și faptul că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer - asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală.

17.Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că nici critica adusă dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu poate fi reținută, câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidența dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană. În fine, nu se poate susține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a procurorului existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să-și facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, fiind de competența instanțelor judecătorești.

18.Referitor la prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv la garantarea asistenței juridice obligatorii doar în etapa camerei preliminare și în cea a judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, prin Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, paragraful 24, Curtea a reținut că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale și cele care au calitatea de inculpat în cursul judecății se află în situații juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârșirea unor infracțiuni din aceeași categorie, respectiv infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detențiunea pe viață, diferență determinată de specificul celor două etape procesuale invocate și de drepturile și obligațiile diferite pe care părțile procesului penal le au în cadrul acestora. Aceste aspecte justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenței juridice din oficiu, în etapa urmăririi penale, față de cea a camerei preliminare și a judecății, fără ca, în acest fel, textul criticat să contravină prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Cu toate acestea, astfel cum s-a reținut prin jurisprudența mai sus invocată, Curtea a constatat că, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reținută săvârșirea unor infracțiuni din categoria anterior menționată au dreptul de a-și angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărare.

19.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Moiș în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop