Hotărâre nr. 657 din 20 iunie 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Politica industriala a României şi Planul de acţiune pentru implementarea politicii industriale a României, revizuite, elaborate de Ministerul Industriei şi Resurselor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 965/2001 privind aprobarea Politicii industriale a României şi a Planului de acţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

──────────────

Ministrul industriei şi resurselor,

Dan Ioan Popescu

Ministrul dezvoltării şi prognozei,

Gheorghe Romeo Leonard Cazan

Anexa 1

POLITICA INDUSTRIALA A ROMÂNIEI

–aprilie 2002 -

1.PREZENTARE GENERALĂ

● Transformarea economiei româneşti şi orientarea ei spre o dezvoltare durabila, în concordanta cu interesele naţionale, având ca obiectiv integrarea în Uniunea Europeană, au necesitat, datorită implicarii profunde a industriei în acest proces, elaborarea unui document distinct şi global de politica industriala. Aceasta deoarece pentru realizarea şi menţinerea unui ritm înalt de creştere economică în România industria are o contribuţie majoră şi va rămâne unul dintre principalele sectoare ale economiei naţionale.

● Prin acest document Guvernul României doreşte sa semnaleze ca este hotărât şi angajat în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp a criteriilor adoptate de Consiliul European la Summitul de la Copenhaga pentru ţările care aspira la calitatea de membru al Uniunii Europene, şi anume:

–crearea unei economii de piaţa viabile şi functionale, capabilă să facă faţa presiunilor concurentiale ale pieţei unice europene;

–capacitatea de asumare a obligaţiilor care rezultă din calitatea de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii economice.

● Documentul de politica industriala are în vedere orientările şi angajarea României pentru crearea unui mediu propice dezvoltării unei industrii româneşti competitive, care să nu afecteze activitatea structurilor industriale existente în statele membre ale Uniunii Europene printr-o concurenta neloială pe piaţa. Ca rezultat, pe termen mediu se urmăresc reducerea decalajului existent între România şi ţările membre ale Uniunii Europene şi pregătirea economiei româneşti pentru integrarea în Uniunea Europeană.

● Documentul de politica industriala elaborat tine seama atât de prevederile Deciziei Consiliului 96/413/EC , adoptată la 25 iunie 1996, privind întărirea competitivitatii industriale comunitare, cat şi de cele cuprinse în Strategia naţionala de dezvoltare durabila a României (2000-2020), în Strategia naţionala de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2001-2004), care a fost înaintată în martie 2000 la Comisia Europeană, în Programul naţional de aderare a României la Uniunea Europeană, Programul de guvernare pe perioada 2001-2004, precum şi în Planul naţional de dezvoltare a tarii.

● Politica industriala a României a luat în considerare prevederile conceptului de dezvoltare durabila, adoptat şi aplicat în ultimii ani de majoritatea statelor lumii ca baza a dezoltarii lor economice în perspectiva următorilor ani. Astfel s-a ţinut seama de necesitatea satisfacerii cerinţelor actualei generaţii fără a compromite posibilitatea ca generatiile viitoare să-şi satisfacă propriile nevoi, ţinându-se seama de necesitatea sustinerii reciproce între prosperitatea economică şi conservarea protecţiei mediului înconjurător. În acest context sunt avute în vedere, în procesul de dezvoltare economică, utilizarea raţională şi eficienta a resurselor naturale, în special a celor cu valoare economică şi potenţial limitat în timp, precum şi utilizarea acelor cai de prosperitate economică prin care activităţile economice pot proteja mediul înconjurător.

● Obiectivul general al politicii industriale îl constituie creşterea competitivitatii şi în general a performantelor industriei româneşti, în vederea intaririi capacităţii de adaptare a economiei tarii la cerinţele pieţei internaţionale, în condiţiile globalizarii economiei mondiale.

● Atingerea obiectivelor politicii industriale depinde în principal de satisfacerea condiţiilor esenţiale pentru obţinerea unei cresteri economice durabile: stabilizarea macroeconomica, crearea şi funcţionarea mecanismelor pieţei, consolidarea unui mediu de afaceri deschis şi viabil, adâncirea şi consolidarea mediului concurential.

● Definirea clara a politicii economice de către Guvernul României face posibila identificarea celor mai potrivite măsuri şi acţiuni prin care să se realizeze adaptarea permanenta a economiei româneşti la economia mondială, în condiţiile globalizarii acesteia. O puternica baza de sprijin o constituie şi faptul ca forţele politice din România, partenerii sociali şi ceilalţi factori cu influenţa în activitatea economico-productiva şi-au exprimat voinţa şi au ajuns la un consens cu privire la necesitatea integrării tarii în structurile europene şi euroatlantice, în corelare cu particularităţile şi priorităţile naţionale de dezvoltare.

● Creşterea competitivitatii industriei româneşti, ca obiectiv general al politicii industriale, se bazează pe utilizarea unui ansamblu de instrumente care se referă în principal la:

–consolidarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis;

–accelerarea ajustarii structurale (restructurare şi privatizare);

–atragerea investiţiilor străine directe;

–dezvoltarea pieţei concurentiale;

–promovarea investiţiilor intangibile (flexibilizarea şi utilizarea eficienta a resurselor umane, promovarea cercetării-dezvoltării şi inovarii, politici active în domeniul calităţii, armonizarea standardizarii etc.);

–dezvoltarea cooperării industriale;

–susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;

–asigurarea compatibilitatii cu mediul înconjurător;

–dezvoltarea cererii pieţei româneşti de produse industriale;

–modernizarea rolului autorităţii publice centrale în domeniul industriei;

–promovarea coeziunii sociale.

De asemenea, pentru realizarea acestui scop se pune un accent deosebit pe creşterea productivitatii muncii, promovarea produselor şi tehnologiilor "curate", economisirea de energie, extinderea utilizării de materii prime locale în cantităţi mai mari şi în condiţii de eficienta sporită, întărirea alocării resurselor de către forţele pieţei, precum şi dezvoltarea unei infrastructuri regionale eficiente.

● România promovează politici industriale ofensive, menite să asigure o adaptabilitate cat mai mare la exigenţele impuse de piaţa, evitandu-se astfel o politica protectionista considerată ca fiind neproductiva, în contextul realitatilor internaţionale. Neutralitatea stimulentelor este compatibila cu concurenta, generand competitivitate, iar mecanismele concurentiale sunt la rândul lor generate de piaţa. De aceea Guvernul are în vedere întărirea capacităţii agenţilor economici de a face faţa competitiei pe piaţa interna şi internationala, precum şi disfunctionalitatilor economiei, cheia problemei, în condiţiile dinamismului şi globalizarii economiei mondiale, fiind adaptabilitatea. În acest context principala iniţiativa şi responsabilitate privind ajustarea structurală aparţin operatorilor economici, autorităţilor publice revenindu-le rolul de a stimula, de a asista şi de a accelera procesele prin crearea, dezvoltarea şi perfecţionarea unui cadru legislativ şi instituţional adecvat.

● Guvernul României acorda o atenţie sporită menţinerii deschiderii României către investiţiile străine şi asigurării unui flux continuu de intrare a acestora, ca fiind o componenta importanţa care contribuie la valorificarea eficienta a resurselor şi capacităţilor de producţie existente.

● Un alt element esenţial avut în vedere de către Guvern şi care se constituie în primul rând ca o provocare şi în al doilea rând ca o oportunitate pentru industrie îl reprezintă realizarea unui înalt nivel al protecţiei mediului înconjurător. Compatibilitatea cu mediul înconjurător a proceselor de producţie, tehnologiilor şi produselor industriale constituie o componenta importanţa a competitivitatii acestora.

● Maximizarea randamentului politicilor orientate spre cercetaredezvoltare şi inovare, asistate eficient la nivel naţional, constituie, de asemenea, un element important al procesului de dezvoltare durabila a industriei.

● Nu în ultimul rând sunt avute în vedere politici efective de valorificare şi dezvoltare a resurselor umane, în special pentru însuşirea de noi abilitaţi, perfecţionare şi specializare în munca, pentru ca aceste politici se constituie ca o necesitate în perioada de tranzitie în care ajustarile structurale sunt profunde.

● Guvernul României considera că nu poate lasă procesul de tranzitie să se petreaca la întâmplare şi de aceea este preocupat permanent de clarificarea şi orientarea bine concepută a proceselor necesare şi benefice. Astfel, în contextul declanşării pe plan mondial a procesului de trecere de la societatea industriala spre societatea informationala (bazată pe cunoaştere, informaţie, inovare, educaţie, management, pregătirea oamenilor etc.), este avută în vedere şi în industria românească trecerea de la producţia de masa, bazată în principal pe criteriile cantitative, de cost şi fiabilitate, spre producţia cu grad ridicat de personalizare, bazată pe calitate, ca măsura a satisfacerii necesităţilor umane socioculturale. Acest proces presupune modificări majore pe multiple planuri: filozofic, politic şi economic, determina construirea noului parteneriat social (patronat-sindicate-stat) în care toate părţile câştiga, necesita o restructurare a sistemului instituţional al societăţii, a actorilor sociali şi a tipului de resurse care generează schimbarea, precum şi accelerarea investiţiilor în capitalul uman, vizând înaltă educaţie şi pregătirea oamenilor.

● Guvernul României susţine şi aplica promovarea coeziunii sociale, în acest caz, prin asigurarea unui larg consens în adoptarea şi aprobarea documentului de politica industriala, în spiritul extinderii practicii vizând participarea societăţii civile la deciziile majore din societatea românească. Astfel, dezbaterea conţinutului documentului de politica industriala a implicat partenerii de dialog social (sindicate şi patronate) şi principalii factori de influenţa a activităţilor industriale (asociaţii profesionale, organizaţii neguvernamentale, sectorul privat, diferite autorităţi şi instituţii publice etc.).

2.POZIŢIA ACTUALA A INDUSTRIEI ROMÂNEŞTI

● Industria joaca un rol important în economia României, fapt reflectat de principalele realizari de-a lungul anilor, inclusiv din anul 2000, când a avut o pondere de 27,6% în PIB, o contribuţie de 97,4% în exportul României şi o capacitate ridicată de a asigura locuri de muncă (la sfârşitul aceluiaşi an în industrie lucrau 42,1% din numărul total al salariaţilor din economie). În anul 2001 contribuţia industriei în exportul tarii a fost de 96,8%, iar efectivul de salariaţi a reprezentat 40,7% din totalul salariaţilor din economia naţionala, în timp ce ponderea sa în PIB a fost de 25,8%.

2.1.Mediul intern

● Industria prelucratoare românească s-a bazat într-o buna măsura în perioada 1970-1980 pe preluarea de licenţe şi knowhow de la firme de prestigiu pe plan internaţional, precum şi pe dotări cu echipamente, maşini, utilaje şi instalaţii achiziţionate din ţările industrializate.

● În aceeaşi perioadă dezvoltarea excesiva a capacităţilor de producţie a avut în vedere, pe lângă asigurarea necesarului intern, satisfacerea cerinţelor pieţelor internaţionale, din care o pondere majoră o constituia piaţa C.A.E.R., care între timp a dispărut.

● După anul 1989 industria prelucratoare prezintă în continuare unele puncte tari care îi conferă oportunitati reale pentru relansare şi care se referă în principal la următoarele:

–deţine un important potenţial productiv, incomplet utilizat şi uzat parţial fizic şi moral;

–utilizează forta de muncă bine calificată şi cu costuri reduse;

–se adresează unei pieţe interne cu o capacitate potenţiala ridicată de absorbţie, a doua ca mărime în Europa Centrala şi de Est, după Polonia;

–foloseşte într-o proporţie însemnată resurse materiale interne (ţiţei, gaze naturale, lemn, piei, lana, minereuri metalifere şi nemetalifere etc.);

–funcţionează într-o zona geostrategica favorabilă dezvoltării fluxurilor comerciale şi de prelucrare, între Europa de Vest şi regiunea Marii Negre - Orientul Mijlociu - Asia Centrala şi de Est.

● În România, după 12 ani de tranzitie spre economia de piaţa, sunt instituite regulile de baza ale competitiei, bazate pe piaţa şi pe libera iniţiativă. Pentru asigurarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis Guvernul României a trecut la o acţiune susţinută de realizare a reformei reglementărilor (revizuirea legislaţiei), concomitent cu completarea sistemului legislativ şi cu asigurarea unui cadru instituţional adecvat şi operational, armonizate cu cele existente în Uniunea Europeană. Astfel s-a accelerat substanţial procesul de adoptare a acquisului comunitar, se acţionează pentru reducerea birocratiei, inclusiv privind iniţierea sau dezvoltarea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, şi se are în vedere ca scop final asigurarea stabilitatii şi predictibilitatii cadrului legislativ.

● Guvernul României acţionează pentru asigurarea condiţiilor atractive de participare a investitorilor străini, simultan şi nediscriminatoriu cu cei autohtoni, care pot contribui la creşterea performantelor şi competitivitatii industriei şi la integrarea economiei României în economia europeană şi în cea mondială.

● Implementarea efectivă a regulilor economiei de piaţa a determinat schimbări în economia României, în special prin creşterea continua a rolului iniţiativei private. Sectorul privat a devenit o sursa de creştere economică şi a contribuit la crearea de structuri economice competitive. Guvernul României continua procesele de restructurare/privatizare a întreprinderilor cu capital majoritar de stat, cu prioritate din zona actualelor monopoluri şi de identificare de soluţii pentru funcţionarea acestora pe principii de competitivitate.

● În situaţia actuala a României încadrarea în unele exigente dure macro- şi microeconomice constituite singurul mijloc de a pasi către o creştere economică durabila. Printre constrangerile cele mai importante pe care Guvernul României le are în vedere se numara reducerea drastica a inflaţiei, încadrarea cheltuielilor în resurse, mărirea salariilor numai în corelare cu creşterea productivitatii muncii, eliminarea activităţilor cu pierderi etc., toate subordonate obiectivelor stabilite în strategia de dezvoltare economică pe termen mediu.

● Consolidarea dezvoltării activităţii industriale şi a economiei, care a început să se manifeste din anul 2000 şi care s-a accentuat în anul 2001, are la baza acţiuni hotărâte şi corelate cu celelalte politici sectoriale ale economiei naţionale, acţiuni care vor continua în special pentru diminuarea influentei nefavorabile a unor factori majori care vizează întărirea disciplinei financiare, eliminarea evaziunii fiscale, reducerea corupţiei şi a economiei subterane, implicarea mai puternica a sectorului bancar în restructurare etc.

2.2.Mediul extern

● România a încheiat Acordul european, instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi acţionează atât în scopul adoptării acquisului comunitar, cat şi pentru creşterea competitivitatii industriei româneşti, în vederea asigurării unei economii de piaţa viabile şi functionale şi pentru a putea face faţa concurentei şi presiunii forţelor pieţei unice a Uniunii Europene în momentul integrării. De remarcat este faptul ca până în prezent Acordul european de asociere a funcţionat fără probleme, aceasta fiind o dovadă a pregătirii României de a face faţa angajamentelor asumate.

● România este un participant activ la procesele de integrare regionala şi subregionala în Europa, fiind membru CEFTA şi semnatar al unor acorduri de comerţ liber (cu AELS, Turcia, Republica Moldova, Israel, Lituania). De asemenea, sunt în curs de negociere şi alte acorduri de liber schimb cu alţi parteneri comerciali ai României.

● România este membru originar al Organizaţiei Mondiale de Comerţ (O.M.C.), calitate în care a aderat la toate acordurile şi înţelegerile negociate sub egida O.M.C., fiind astfel implicata în procesul de liberalizare a comerţului internaţional. În aceste condiţii economia românească, inclusiv industria, este tot mai mult conectata la realitatile şi practicile din economia mondială. De altfel, ultima examinare a politicii comerciale a României în cadrul O.M.C. a avut loc în octombrie 1999, când s-a constatat de către ţările membre compatibilitatea acestei politici cu mecanismele internaţionale.

● Dezvoltarea economiei româneşti, implicit a industriei, este legată puternic în primul rând de piaţa Uniunii Europene, avându-se în vedere ca în comerţul exterior au fost realizate cu ţările membre ale Uniunii Europene, în anul 2001, valori reprezentând 67,8% din totalul exporturilor (FOB) (în creştere cu 16,6% faţă de anul 2000) şi 57,3% din totalul importurilor (CIF) ale României (în creştere cu 20,7% faţă de anul 2000). Un alt element important de evidenţiat în activitatea de comerţ exterior este continuarea dezvoltării unor relaţii strânse şi cu alte pieţe din afară Uniunii Europene.

● Economia României şi producţia industriala în perioada de tranzitie au fost afectate în dezvoltarea lor de evenimentele şi socurile externe din ultimii ani, cum sunt: războiul din Golf şi cel din Kosovo, criza economică din Rusia şi din Asia de Sud-Est, socul petrolier (escaladarea preţului ţiţeiului pe piaţa internationala), devalorizarea euro faţă de dolar etc.

2.3.Evolutii comparative ale industriei româneşti

● PIB/locuitor, calculat pe baza paritatii puterii de cumpărare în România, a fost în anul 1993 de 5.259 dolari S.U.A./locuitor, a ajuns la un nivel de 6.595 dolari S.U.A./locuitor în 1996, apoi a scăzut la 6.153 dolari S.U.A./locuitor în 1998 şi la 5.928 dolari S.U.A./locuitor în anul 2000. În anul 1993 cel mai puţin dezvoltate tari din Uniunea Europeană, respectiv Grecia şi Portugalia, inregistrau valori ale aceluiaşi PIB de peste 8.000 dolari S.U.A./locuitor, iar în anul 1998 a ajuns la mai mult de 13.900 dolari S.U.A./locuitor. În ceea ce priveşte celelalte state candidate la aderare, s-au înregistrat evolutii asemănătoare: în Republica Ceha, de la 7.700 dolari S.U.A./locuitor în 1993 la 12.197 dolari S.U.A./locuitor în 1998; în Polonia, de la 5.010 dolari S.U.A./locuitor în 1993 la 7.543 dolari S.U.A./locuitor în 1998, iar în Ungaria, de la 6.260 dolari S.U.A./locuitor în 1993 la 9.832 dolari S.U.A./locuitor în 1998.

● Ponderea industriei româneşti (industria extractiva, prelucratoare şi energia electrica şi termica, gaze şi apa) în PIB s-a stabilizat (27,8% în 1998, 27,1% în 1999 şi 27,6% în 2000) şi este apropiată de nivelul existent în alte tari ale Uniunii Europene (Germania - 23,9%, Spania - 21%, Portugalia 25,7%, în 1998), dar valoarea adăugată bruta pe locuitor realizată în industrie este în România inferioară mediei ţărilor din Comunitatea Europeană.

● Populaţia ocupată în industrie (industria extractiva, prelucratoare şi energia electrica şi termica, gaze şi apa) din totalul populaţiei ocupate în anul 1998 a fost de 26,3% şi a scăzut la 24,4% în 1999, respectiv 23,2% în 2000, ceea ce reprezintă un procentaj apropiat de cel al unor tari din Uniunea Europeană (Franţa - 20% în 1994, Germania - 25,0% în 1998) sau de cel al Poloniei (25,1% în 1998).

● Ponderea cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare în PIB a scăzut de la 0,58% în 1997 la 0,5% în 1998, la 0,4% în 1999 şi la 0,37% în 2000, valori relativ apropiate de cele alocate de Polonia (0,72% în 1997) şi de Spania (0,86% în 1997), dar mult mai mici faţă de alte state membre ale Uniunii Europene în care ponderea este de 2-2,7% din PIB (media pe Uniunea Europeană în 1997 a fost de 1,9%). În România proporţia în care cheltuielile de cercetare-dezvoltare sunt alocate de la bugetul de stat a fost în anul 2000 de 40,8%, comparabil cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, unde procentajul este de 35-45%, dar trebuie concentrat efortul pe îmbunătăţirea eficientei acestor cheltuieli.

● Indicele de creştere a productivitatii muncii în România în perioada 1996-1999 a fost de 109,1% (1995=100%), în timp ce în aceeaşi perioadă în unele tari candidate, precum Polonia, a fost de 142,1%, în Ungaria de 152,7%, în Cehia de 120,0%, iar în Uniunea Europeană, în perioada 1990-1996, a fost în medie de 131%.

● Echilibrul sau surplusul balanţei comerciale este un alt factor care evalueaza favorabil competitivitatea industriei. În aproape toate ţările Uniunii Europene gradul de acoperire a importurilor prin exporturi depasea 105% în anul 1997, excepţie făcând Grecia (65,4%), Portugalia (72,2%) şi Marea Britanie (98,4%). În ceea ce priveşte România, aceasta a înregistrat un grad de acoperire (FOB/FOB) a importurilor prin exporturi de 81% în 1997 (o situaţie puţin mai buna decât Grecia şi Portugalia), ajungând în anul 2000 la 86% şi la 79,3% în 2001, fără însă ca aceste cifre să fie multumitoare, motiv pentru care se întreprind în continuare acţiuni pentru îmbunătăţirea substantiala a acestei situaţii.

2.4.Evolutii în industria prelucratoare în perioada 1990-2001

● Schimbările structurale care au avut loc după anul 1989, datorate trecerii economiei româneşti de la economia centralizata la cea de piaţa, au avut un impact major asupra evoluţiei industriei. În această perioadă industria prelucratoare, care are în totalul industriei o pondere de 75-85% în producţia industriala şi de peste 95% din export, a înregistrat un declin destul de accentuat, determinat în primul rând de modificarea substantiala a structurii pieţelor externe de desfacere şi de asigurare cu materii prime (desfiinţarea C.A.E.R.) şi de scădere a puterii de absorbţie a pieţei interne, atât la bunuri de capital, cat şi bunuri de consum.

● Ponderea industriei în PIB a cunoscut o reducere accentuata de la 40,5% în 1990 la 27,6% în 2000, respectiv la 25,8% în 2001, apropiindu-se astfel de cea a altor tari europene.

● Industria prelucratoare a avut o scădere accentuata a volumului producţiei în perioada 1990-1992, apoi a înregistrat o creştere al cărui vârf a fost anul 1996, urmată de o noua scădere până în 1999 inclusiv, datorată în special transformărilor structurale lente care au avut loc şi eforturilor de a face faţa condiţiilor concurentiale puternice de pe piaţa în această perioadă. În anul 2000 s-a înregistrat o creştere a producţiei în industria prelucratoare faţă de anul precedent cu 8,2%, creştere continuată în 2001 cu 9,6% faţă de anul anterior.

● Numărul mediu de angajaţi din industria prelucratoare s-a redus la aproape jumătate: de la 3.452 mii salariaţi în 1990 la 1.873 mii salariaţi înregistraţi la sfârşitul anului 2000 şi la 1.839,6 mii persoane la 31 decembrie 2001.

● A avut loc, de asemenea, o schimbare în structura producţiei industriale, inregistrandu-se iniţial pe ansamblul industriei o scădere a ponderii industriei prelucratoare, de la 85,8% în anul 1990 la circa 80% în anul 2000, urmată de o creştere la 85,3% în 2001.

● Exportul industriei a înregistrat o scădere în primii doi ani după anul 1990 (de la o valoare apropiată de 5.500 milioane dolari S.U.A. în 1990 la aproximativ 4.000 milioane dolari S.U.A. în 1992), urmată de o creştere accentuata, până la o valoare de 10.094 milioane dolari S.U.A. în 2000, perioada în care s-a manifestat tendinta de deplasare a ponderii exportului spre produse cu un grad înalt de prelucrare, cu valoare adăugată incorporată mare, ajungând la nivelul de 11.029 milioane dolari S.U.A. la sfârşitul anului 2001.

● Structura întreprinderilor după numărul de salariaţi s-a modificat, crescand numărul de întreprinderi mici şi mijlocii atât ca urmare a divizării marilor întreprinderi de stat, cat şi infiintarii de noi întreprinderi mici şi mijlocii în sectorul privat. Astfel s-a ajuns ca în anul 1999 în industrie sa funcţioneze un număr de 1.510 întreprinderi mari (peste 250 de salariaţi) şi, respectiv, 40.030 de întreprinderi mijlocii şi mici (sub 250 de salariaţi), ceea ce a determinat creşterea flexibilitatii industriei prelucratoare.

Cifra de afaceri realizată în întreprinderile mici şi mijlocii din industrie reprezintă 24% din totalul cifrei de afaceri realizate în industrie în anul 1999, iar în întreprinderile mari s-a realizat 76,0%.

Valoarea adăugată bruta la costul factorilor a fost obţinută în anul 1999 în proporţie de numai 20,5% în întreprinderile mici şi mijlocii şi de 79,5% în întreprinderile mari.

În ceea ce priveşte investiţiile din industrie realizate în anul 1999, în întreprinderile mici şi mijlocii ponderea investiţiilor a fost relativ redusă (20%), ponderea cea mai mare detinand-o întreprinderile mari (aproximativ 80%).

● Implementarea efectivă a regulilor pieţei s-a bazat şi pe creşterea rolului iniţiativei private. Sectorul privat a devenit o sursa de creştere economică şi a avut ca rezultat crearea de structuri competitive (în anul 2000 în sectorul privat erau angajaţi 44,5% din total angajaţi în economie şi acesta realiza 64,5% din PIB).

Ponderea sectorului privat în valoarea adăugată bruta din industrie a cunoscut o evoluţie ascendenta, de la 5,7% în 1990 la 38,5% în 1996 şi la 56,5% în 2000. Cea mai mare parte a agenţilor privati din industrie în anul 2000 au aparţinut industriei prelucratoare, respectiv, în principal, în industria alimentara şi de băuturi (circa 25%), în industria uşoară (19,6%), în prelucrarea lemnului (exclusiv mobila) (13,6%), în industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (7,9%), în industria de mobilier şi alte activităţi neclasificate (6,8%). Din punct de vedere al numărului de întreprinderi în industrie, în anul 1999 au fost 41.540, din care 97,7% cu capital majoritar privat.

● În ceea ce priveşte productivitatea muncii, în România s-a înregistrat o creştere a productivitatii muncii (114,1% în anul 1999 faţă de 1990) nu numai pe baza reducerii numărului de personal, ci şi ca urmare a unei mai bune organizări a muncii şi schimbării tehnologiilor.

● Prin închiderea unor întreprinderi energointensive şi prin extinderea dotării cu utilaje şi tehnologii noi, în întreprinderile viabile din industria prelucratoare a avut loc o reducere a consumului energetic de la aproximativ 19.000 mii tcc în anul 1992 la 12.000 mii tcc în anul 2000.

2.5.Puncte de plecare în relansarea activităţii industriale

● Produsul intern brut a înregistrat în anul 2000 o creştere în termeni reali de +1,6% faţă de anul precedent, în principal ca urmare a maririi volumului de activitate şi, în consecinţa, a creşterii valorii adăugate brute în industrie (+6,1%) şi construcţii (+6,3%). Aceeaşi evoluţie pozitiva a continuat şi în anul 2001 când s-a înregistrat o creştere a PIB cu +5,3% faţă de anul 2000.

● Producţia industriala (industria extractiva, industria prelucratoare, energia electrica, termica, gaze şi apa) a cunoscut o creştere în anul 2001 cu +8,2% faţă de anul 2000, iar în structura macroindustriala au fost înregistrate cresteri în industria extractiva cu +4,9%, în industria prelucratoare cu +9,6%, precum şi o diminuare cu -1,3% în domeniul energiei electrice şi termice, gaze şi apa.

● Produsele industriei prelucratoare au reprezentat 99,1% din totalul exporturilor industriei în anul 2001.

● Exporturile (FOB) realizate de România în anul 2001, în valoarea de 11.385 milioane dolari S.U.A., au înregistrat o creştere cu +9,8% faţă de cele din anul 2000, în principal datorită creşterii acestora pe destinatiile ţărilor membre ale Uniunii Europene.

● În anul 2001 principalii parteneri comerciali ai României în derularea exporturilor (FOB) către ţările din Uniunea Europeană au fost: Italia (24,9% din total exporturi), Germania (15,6%), Franţa (8,1%), Marea Britanie (5,2%).

● Importurile CIF (pe total economie) au înregistrat o creştere cu +19,1% în anul 2001 faţă de anul precedent.

● Importurile realizate din ţările Uniunii Europene au înregistrat la sfârşitul anului 2001 o pondere de 57,3% în totalul importurilor României şi au cunoscut o creştere cu +16,6% comparativ cu anul 2000.

● Rata inflaţiei la sfârşitul anului 2001 a fost de 30,3%, iar rata medie lunară în anul 2001 a fost de 2,2% faţă de 2,9% cat s-a înregistrat în anul 2000.

● Rata somajului a înregistrat la sfârşitul anului 2001 un nivel de 8,6%, în scădere faţă de sfârşitul anului 2000, când a fost de 10,5%.

3.OBIECTIVUL GENERAL ŞI PRINCIPALELE INSTRUMENTE ALE POLITICII INDUSTRIALE A ROMÂNIEI

3.1.Obiectivele dezvoltării economice a României pe termen mediu (2001-2004)

● Strategia naţionala de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2001-2004), document care a primit acordul tuturor partidelor politice, al sindicatelor şi al patronatelor şi care a fost înaintat Comisiei Europene la Bruxelles în martie 2000, prevede că obiectiv fundamental crearea unei economii de piaţa viabile şi functionale.

● Pe aceasta baza unul dintre obiectivele majore ale României atât în perioada 2001-2004, cat şi în continuare este relansarea economiei naţionale, ceea ce implica în principal îndeplinirea următoarelor deziderate:

–asigurarea creşterii economice, susţinută de sporirea ratei investiţiilor prin participarea semnificativă a capitalului naţional şi prin atragerea resurselor externe, mai ales sub forma de investiţii directe. Pentru perioada 2001-2004 s-a estimat ca se va asigura un ritm mediu anual de creştere a PIB de 5,4%, estimare confirmată în anul 2001, când s-a înregistrat o creştere a PIB de 5,3%;

–realizarea unei macrostabilitati consolidate prin asigurarea unor progrese semnificative în cadrul reformei structurale şi în domeniul disciplinei financiare, atingerea unor deficite bugetare încadrate în anumite limite rezonabile, dezvoltarea pieţei interne, stimularea producţiei autohtone, accelerarea procesului de privatizare etc. Se urmăreşte reducerea treptata a inflaţiei, astfel ca la nivelul anului 2004 aceasta să poată fi exprimată printr-o singura cifra;

–îmbunătăţirea substantiala a mediului de afaceri, în principal pe baza asigurării unui cadru legislativ stimulativ, simplu, transparent şi stabil;

–promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizând restructurarea selectiva a economiei, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice, ştiinţifice şi sociale, revitalizarea industriilor cu potenţial competitiv, dezvoltarea agriculturii bazate pe exploataţii de dimensiuni optime, sprijinirea activităţilor bazate pe tehnologia informaţiilor, dezvoltarea turismului şi a serviciilor etc.

● În anul 2002 Guvernul României vizează atingerea unor obiective care să conducă la realizarea unei cresteri economice durabile, bazată în principal pe următoarele:

–asigurarea unei cresteri în termeni reali a PIB cu 4,5-5%, susţinută prin promovarea unei politici macroeconomice şi monetare dinamice şi prudente;

–menţinerea unei rate anuale a inflaţiei până la nivelul de 22,0%;

–controlul riguros al deficitului bugetar, astfel încât acesta sa nu depăşească 3,0% din PIB;

–stimularea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin măsuri fiscale compatibile cu menţinerea echilibrului bugetar, pentru dinamizarea pieţei interne şi crearea de noi locuri de muncă;

–întărirea disciplinei financiare;

–susţinerea activităţilor orientate spre export şi care conţin o valoare adăugată cat mai ridicată;

–accelerarea procesului de restructurare şi privatizare, vizând asigurarea rentabilitatii activităţilor şi creşterea ponderii sectorului privat;

–încurajarea investiţiilor directe de capital şi de portofoliu, atât din surse interne, cat şi din surse internaţionale, pe baza asigurării unui cadru legislativ şi reglementativ stabil, transparent şi predictibil.

● Realizarea condiţiilor pentru creşterea economică, ca prioritate a Programului de guvernare, are în vedere în principal restrangerea rolului statului, reducerea birocratiei, combaterea corupţiei şi a criminalitatii, combaterea saraciei şi somajului, continuarea şi accelerarea procesului de integrare în NATO şi în Uniunea Europeană etc.

3.2.Obiectivul general al politicii industriale

● În corelare cu prevederile celorlalte politici şi strategii ale sectoarelor economiei naţionale a României, politica industriala a României pe termen mediu are drept obiectiv general creşterea competitivitatii industriei româneşti.

● Prin atingerea acestui obiectiv industria va avea în continuare un rol important şi o pondere semnificativă în structura economiei româneşti şi va constitui unul dintre principalii factori ai dezvoltării economice durabile.

3.3.Principalele instrumente şi prioritati pe termen scurt

Principalele instrumente care sunt avute în vedere să fie utilizate şi care vor determina o influenţa majoră în atingerea obiectivului general al politicii industriale sunt:

–consolidarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis, bazat pe principiile liberei concurente, pe asigurarea de condiţii egale tuturor agenţilor economici, pe un cadru instituţional şi legislativ corespunzător, armonizate cu cele din Uniunea Europeană;

–accelerarea ajustarii structurale (restructurare şi privatizare);

–atragerea investiţiilor străine;

–dezvoltarea pieţei concurentiale;

–promovarea investiţiilor intangibile;

–dezvoltarea cooperării industriale;

–susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;

–asigurarea compatibilitatii cu mediul înconjurător, prin consolidarea unui cadru organizatoric şi legislativ care să conducă la eliminarea efectelor negative asupra acestuia;

–dezvoltarea cererii pieţei româneşti de produse industriale;

–modernizarea rolului autorităţii publice centrale în domeniul industriei, prin creşterea capacităţii de elaborare şi de implementare a politicii industriale;

–promovarea coeziunii sociale ca factor de succes al ajustarii structurale şi de limitare a costurilor şi efectelor negative ale reformei.

● Priorităţile pe care se vor concentra acţiunile vizând implementarea politicii industriale pe termen scurt sunt:

–accelerarea ajustarii structurale prin:

● continuarea restructurării sectorului de stat, inclusiv prin inchideri de capacităţi neviabile, proces care urmăreşte asigurarea rentabilitatii activităţii şi creşterea performantelor economice şi financiare ale întreprinderilor potenţial viabile;

● accelerarea schimbărilor în structura de proprietate prin creşterea ponderii proprietăţii private, capabile sa susţină practicarea unui management modern, în scopul creşterii eficientei activităţii, productivitatii, competitivitatii şi adaptabilitatii la cerinţele pieţei interne şi externe;

● modificări în structura producţiei prin creşterea ponderii produselor cu valoare adăugată mare;

● creşterea ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în ansamblul economiei, ca factor activ al creşterii economice, principal sector generator de locuri de muncă şi posesor al uneia dintre cele mai importante calităţi în condiţiile globalizarii competitiei care este adaptabilitatea;

–îmbunătăţirea permanenta a mediului de afaceri, ca factor stimulativ pentru dezvoltarea durabila economiei româneşti;

–atragerea unui volum mai mare de investiţii străine care să asigure rapid şi direct accesul la un management eficient, la tehnologii moderne, la resurse financiare, precum şi de cele mai multe ori la noi segmente de piaţa.

● Identificarea şi aplicarea măsurilor de ajustare structurală în strânsă legătură cu protejarea mediului înconjurător şi cu creşterea productivitatii muncii vor conduce la realizarea prevederilor politicii industriale în ceea ce priveşte creşterea competitivitatii industriale.

3.3.1.Consolidarea dezvoltării unui mediu de afaceri viabil şi deschis

● Dezvoltarea unei economii de piaţa viabile şi functionale, bazată pe competiţie, constituie o prioritate pentru Guvernul României în asigurarea condiţiilor de dezvoltare economică durabila şi se bazează pe consolidarea unui cadru legislativ stabil, simplu şi coerent, precum şi pe un cadru instituţional adecvat, armonizate cu cele existente în Uniunea Europeană.

În acelaşi timp Guvernul este preocupat să asigure condiţiile de dezvoltare a serviciilor-suport pentru afaceri, pentru promovarea cerinţelor de reglementare în domeniile calităţii şi protecţiei mediului, cu influenţa în creşterea performantelor managementului industrial.

Realizarea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării industriale va avea un impact direct asupra creşterii competitivitatii industriale, prin efectele pozitive determinate prin realizarea acestui deziderat:

–calmarea treptata dar continua a inflaţiei şi reducerea costului creditului prin practicarea unor dobânzi şi rate de schimb valutar corelate cu reducerea inflaţiei;

–revizuirea şi simplificarea sistemului de impozite în vederea stimulării muncii, economisirii şi investiţiilor;

–fluidizarea fluxurilor financiare prin întărirea disciplinei financiare a operatorilor economici;

–stimularea creşterii fluxurilor de capital străin şi autohton;

–dezvoltarea capacităţii de absorbţie a inovarii în mediul economic prin creşterea eficientei aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al proprietăţii intelectuale şi industriale;

–reducerea birocratiei şi combaterea infractionalitatii economico-financiare.

3.3.2.Accelerarea ajustarii structurale. Iniţiative în restructurare şi privatizare

● Accelerarea ajustarii structurale în industrie este calea principala care conduce la creşterea competitivitatii şi la asigurarea condiţiilor optime pentru operatorii economici de a face faţa concurentei puternice şi presiunii forţelor pieţei.

● O componenta importanţa a ajustarii structurale, prioritara în acest moment pentru Guvernul României, este restructurarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat prin măsuri şi acţiuni care vizează:

–inchideri de capacităţi neviabile (neperformante);

–modernizarea, retehnologizarea şi optimizarea fluxurilor tehnologice din unităţi industriale cu potenţial de competitivitate;

–reorganizarea activităţilor indirect productive şi nespecifice activităţii principale desfăşurate în cadrul societăţilor comerciale (externalizari);

–modificarea structurii organizatorice;

–corelarea numărului de personal cu volumul de activitate.

● Conceptul actual de restructurare a industriei abordeaza acest proces în termeni de viabilitate economică şi nu de producţie, urmărind în mod deosebit asigurarea eficientei activităţilor industriale ale căror produse sau servicii au desfacere pe piaţa. În cazul închiderii unor întreprinderi neviabile este avută în vedere influenţa în amonte sau în aval, în circuitul economic, pentru a fi evitate efectele negative asupra activităţii productive a altor operatori economici din industrie.

● Acţiunile care vizează restructurarea iau în considerare atât conjunctura şi perspectiva economică interna, cat şi cea internationala, caracterizată prin globalizarea pieţelor, concentrarea capitalului în anumite activităţi, schimbări ale structurii de produse industriale datorate procesului tehnologic, impactul informatiei, integrarea României în structurile economice ale Uniunii Europene etc.

● De asemenea, Guvernul României are ca prioritate accelerarea procesului de privatizare şi deplasarea accentului de pe aspectul cantitativ al procesului pe cel calitativ. Privatizarea nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci ca un proces prin care transferul de proprietate să se concretizeze în recapitalizare, modernizare, investiţii, management superior, care să conducă la eficienta economică în activitate.

● În acest context dezvoltarea sectorului privat, ca element de sustinere a dezvoltării industriale, s-a realizat în multe sectoare şi subsectoare într-un ritm mai susţinut decât în alte ramuri ale economiei naţionale. Investitorii s-au orientat în principal spre domeniile industriale cele mai atractive şi cu potenţial ridicat al cererii pieţei.

În momentul de faţa sectorul privat este majoritar în industria prelucrării lemnului şi a mobilei, fabricatia de cosmetice, sticlarie de menaj, îngrăşăminte, panificatie, fabricatia de detergenti, anvelope, confecţii textile, încălţăminte, ceramica de menaj, preparate din carne, industria cimentului, autoturisme de oraş, metalurgia neferoasa, industria siderurgica.

Sunt şi subsectoare industriale în care ponderea sectorului privat înregistrează o situaţie relativ buna, respectiv în industria de celuloza şi hârtie, a medicamentelor, a prelucrării ţiţeiului etc., dar exista şi unele sectoare industriale unde sectorul privat are o pondere scăzută, respectiv în industria de maşini şi echipamente, industria extractiva etc.

● Măsurile avute în vedere de Guvernul României pentru accelerarea procesului de restructurare-privatizare vor conduce la creşterea ponderii sectorului privat pe ansamblul industriei, respectiv al economiei, pentru ca managementul microeconomic performant este realizat în sectorul privat, ceea ce va contribui şi la dezvoltarea sectorului privat tertiar (servicii) a cărui participare la realizarea PIB va creşte în viitor, apropiindu-se astfel de nivelul din ţările dezvoltate.

● În perioada decembrie 1992-martie 2002 în domeniul industriei au fost privatizate 1.884 de întreprinderi industriale, astfel: 1.731 în industria prelucratoare, 111 în industria extractiva şi 42 în energie electrica, gaze, apa.

● În aceeaşi perioadă un număr de 9 societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului (A.P.A.P.S.) şi aparţinând industriei prelucratoare au fost radiate de la registrul comerţului. La sfârşitul lunii martie 2002 în portofoliul A.P.A.P.S. un număr de 8 societăţi comerciale din industria prelucratoare se aflau în procedura de lichidare voluntara, 53 de societăţi comerciale se aflau în procedura de reorganizare judiciară şi faliment, conform prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, iar un număr de 10 societăţi comerciale se aflau în închidere operationala totală sau parţială.

● La sfârşitul lunii martie 2002 în portofoliul A.P.A.P.S. se afla un număr de 559 întreprinderi din sectorul industrial, dintre care 518 în industria prelucratoare, 26 în ramura energie electrica şi termica, gaze, apa şi 15 din industria extractiva (în aceste cifre fiind incluse şi societăţile comerciale aflate în lichidare voluntara, reorganizare judiciară sau faliment şi cele rămase neprivatizate din cadrul programului PSAL I, negociat cu Banca Mondială).

● O problema aparte o constituie siderurgia românească ce are ca obiectiv atât asigurarea în cea mai mare măsura a necesarului de oţel pentru piaţa interna a României, oferind astfel premisele sustinerii dezvoltării unor importante sectoare şi subsectoare ale industriei prelucratoare, cat şi creşterea ofertei pentru export.

● Pentru realizarea acestui obiectiv Guvernul României are în vedere restructurarea siderurgiei în conformitate cu exigenţele Uniunii Europene, care, în Decizia Consiliului U.E. 1999/582/CE privind principiile, priorităţile, obiectivele intermediare şi condiţiile de parteneriat pentru aderarea României, de la sfârşitul anului 1999, a subliniat necesitatea adoptării şi implementarii unui plan de restructurare a siderurgiei româneşti.

● În acest scop şi în corelare cu Strategia economică pe termen mediu a României şi cu Programul de guvernare 20012004 Ministerul Industriei şi Resurselor a elaborat o strategie de restructurare a industriei siderurgice care va fi aplicată după convenirea cu CE/UE a prevederilor acesteia şi aprobarea de către Guvernul României. Strategia este structurată pe 3 capitole care vizează în principal modernizarea industriei siderurgice, restructurarea financiară şi restructurarea socială.

3.3.2.1.Alte iniţiative de restructurare şi privatizare

● Derularea procesului de restructurare a operatorilor economici cu capital majoritar de stat din România urmăreşte în principal asigurarea eficientei activităţii economice, dar şi încetarea activităţii şi lichidarea operatorilor economici neperformanti şi care nu pot prezenta planuri concrete şi viabile de rentabilizare a activităţii.

● Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului în luna martie 2002, are ca principii:

–asigurarea transparenţei procesului de privatizare;

–vânzarea la preţul de piaţa rezultat din raportul dintre cerere şi oferta, cu luarea în considerare a tuturor elementelor ce alcătuiesc oferta de cumpărare;

–asigurarea egalităţii de tratament între cumpărători;

–aplicarea unor programe de restructurare anterioare privatizării, cu accent pe externalizarea unor active, în special a activelor cu caracter social;

–reconsiderarea datoriilor societăţilor comerciale, în vederea sporirii atractivităţii ofertei de privatizare;

–instituirea administrării speciale în perioada de privatizare.

● Principalele elemente cu caracter de noutate ale acestei legi sunt următoarele:

–instituirea administrării speciale în perioada de privatizare la societăţile comerciale la care instituţia publică implicata deţine pachetul majoritar;

–diversificarea metodelor de diminuare a implicarii statului în economie, prin introducerea alături de vânzarea de acţiuni, în mod explicit, a majorării de capital social prin aport de capital privat şi transferului cu plata sau cu titlu gratuit al activelor cu caracter social;

–introducerea, pentru prima data, precis şi concret, ca metoda de diminuare a participării statului în economie, a vânzării acţiunilor deţinute de stat la societăţi comerciale neatractive pe un preţ simbolic, asigurându-se astfel:

● privatizarea unor societăţi comerciale stabilite prin hotărâre a Guvernului, a căror funcţionare prezintă interes din punct de vedere al politicii economice şi sociale;

● trecerea accentului de pe preţ pe celelalte elemente ale ofertei (volum investitional, protecţie socială); efectele privatizării se vor reflecta în recapitalizarea şi relansarea activităţii societăţii comerciale;

–prevederea unor proceduri preliminare speciale în vederea deblocarii vânzării acţiunilor deţinute de instituţiile publice implicate la societăţile comerciale declarate închise;

–restructurarea datoriilor societăţii comerciale;

–reconsiderarea competentelor instanţelor de judecată, în ceea ce priveşte pronunţarea acestora, numai asupra legalităţii şi nu asupra oportunităţii;

–simplificarea unor proceduri de privatizare;

–scurtarea unor termene procedurale.

● Guvernul României are în vedere continuarea acţiunilor hotărâte în cadrul Programului PSAL negociat cu Banca Mondială pentru cele 63 de societăţi comerciale, pentru a căror privatizare/restructurare au fost angajate servicii de consultanţa din partea unor bănci de investiţii internaţionale/firme de consultanţa internaţionale.

● Procesul de privatizare/restructurare a societăţilor comerciale va continua cu realizarea următoarelor acţiuni, asa cum s-a convenit cu Banca Mondială în cadrul Programului PSAL:

–oferirea la privatizare a Societăţii Comerciale "Alro" - S.A. şi a Societăţii Comerciale "Alprom" - S.A. Slatina în anul 2002;

–continuarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale rămase neprivatizare din componenta "privatizare caz cu caz a 5 mari societăţi comerciale cu capital majoritar de stat prin intermediul băncilor de investiţii", în perioada semestrul I 2002semestrul I 2003;

–continuarea implementarii programelor de restructurare pentru societăţile comerciale incluse în componenta "restructurarea/lichidarea a 5 societăţi comerciale mari", prin:

● reluarea procesului de privatizare pentru Societatea Comercială "IUG" - S.A. Craiova, în semestrul I 2002;

● oferirea la privatizare a Societăţii Comerciale "Nitramonia" S.A. Fagaras, în semestrul I 2002;

● implementarea programului de restructurare pentru Societatea Comercială "Roman" - S.A. Braşov, prin:

● finalizarea procedurilor de divizare;

● oferirea la privatizare a modulelor rezultate, în anul 2002;

● implementarea programului de restructurare pentru Societatea Comercială "Siderurgica" - S.A. prin:

● oferirea la privatizare a filialelor rezultate prin implementarea programului de restructurare, în semestrul II 2002;

● iniţierea procedurilor de lichidare voluntara a filialelor neprofitabile, care nu se vor privatiza, în 2002 - semestrul I 2003;

● Pentru cea de-a cincea societate comercială, Societatea Comercială "Clujana" - S.A., până la sfârşitul anului 2001 au fost vândute 50% din active, în prezent vânzarea activelor acestei societăţi comerciale fiind preluată de Autoritatea de Valorificare a Activelor Bancare;

–continuarea în anul 2002 a procesului de vânzare pentru cel puţin 30 de societăţi comerciale din componenta "privatizarea a 50 de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat grupate în pachete";

–continuarea procesului de privatizare, prin efort propriu al A.P.A.P.S., conform Programului PSAL II convenit cu Banca Mondială, prin atragerea de investitori români şi străini pentru cel puţin 10 societăţi comerciale mari cu capital de stat, 300 de societăţi comerciale mici şi mijlocii şi 100 societăţi comerciale la care A.P.A.P.S. deţine acţiuni reziduale, în perioada 2002-2003;

–selectarea în cadrul Programului PSAL II a unui lot de 20 de societăţi comerciale pentru a face obiectul privatizării (10 societăţi comerciale grupate în 3 grupuri), sau al restructurării (10 societăţi comerciale grupate în 4 grupuri), cu ajutorul băncilor de investiţii sau al agenţilor de vânzare/firmelor de restructurare, precum şi oferirea la privatizare şi privatizarea/restructurarea a 8 dintre cele 10 societăţi comerciale din fiecare componenta, nu mai târziu de sfârşitul anului 2003.

● Un element important pentru realizarea ajustarii structurale îl constituie intensificarea procesului de restructurare. În realizarea acestui obiectiv un rol important îl are Programul PHARE RO 9904 pentru restructurarea întreprinderilor şi de reconversie profesională (RICOP) în care au fost incluse 69 de întreprinderi cu capital majoritar de stat: 58 rămase în portofoliul A.P.A.P.S, 10 în portofoliul Ministerului Industriei şi Resurselor şi una în portofoliul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

● Până la sfârşitul lunii martie 2002, dintre societăţile comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. 28 de societăţi comerciale (dintre care 9 au fost incluse şi în Programul PSAL) au fost privatizate.

● Condiţionalitatea RICOP a fost îndeplinită la data de 31 martie 2002, prin oferirea la privatizare a întregului pachet de societăţi comerciale convenit cu Uniunea Europeană şi aflat în portofoliul A.P.A.P.S.

● Principalele acţiuni promovate în cadrul Programului RICOP au în vedere:

–promovarea ocupării forţei de muncă, cu un buget de 9 milioane euro, pentru crearea a circa 8.000 de locuri de muncă şi asigurarea a circa 6.000 de locuri de formare profesională;

–finanţarea creării de microafaceri şi de întreprinderi mici şi mijlocii, cu un buget de 30 milioane euro, prin care se estimeaza asigurarea unui număr de 10.000 de locuri de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii şi microintreprinderi;

–asistenţa socială pentru atenuarea impactului social al restructurării industriale, cu un buget de 10 milioane euro, prin care se urmăreşte susţinerea a 50 de centre sociale, 10 centre de reintegrare şi 10 centre de urgenta, estimandu-se a fi asistate 17.500 de persoane nevoiase şi create circa 1.300 noi locuri de muncă;

–asistenţa tehnica, cu un buget de 9 milioane euro, destinată sustinerii structurilor de implementare a programului pentru care au fost semnate 3 contracte în valoare de 5,1 milioane euro.

Până în prezent rezultatele implementarii măsurilor cuprinse în programele de restructurare aprobate sunt:

–capitalul social vândut sectorului privat este de 55,59% din total capital social deţinut de societăţile comerciale din portofoliul A.P.A.P.S.;

–s-au redus pierderile înregistrate faţă de finele anului 2000 cu aproximativ 75%;

–s-au redus plăţile restante faţă de aceeaşi perioadă a anului 2000 cu aproximativ 48%;

–personalul angajat care a trecut în sectorul privat este de 45,33%.

3.3.3.Atragerea investiţiilor străine directe

● Pentru asigurarea condiţiilor propice de dezvoltare economică Guvernul României are în vedere creşterea semnificativă a volumului de investiţii străine în România, prin asigurarea unui climat investitional stimulativ şi predictibil.

● În acest scop Guvernul României a initiat perfecţionarea cadrului legislativ vizând asigurarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu între investitorii străini şi români.

● În iunie 2001 a fost adoptată Legea nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie, prin care se introduc reglementări noi pentru investiţiile cu o valoare care depăşeşte echivalentul unui milion de dolari S.U.A. Noua lege stabileşte un regim juridic favorabil investiţiilor străine directe şi oferă unele facilităţi cum sunt: exceptarea de la plata taxelor vamale a utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice, amânarea plăţii taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile noi achiziţionate, amortizarea accelerata. Legea creează, de asemenea, un cadru instituţional pentru acest domeniu, stabilind ca Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, în colaborare cu Departamentele pentru relaţia cu investitorii străini, să asigure coordonarea aplicării uniforme a politicii Guvernului la nivel central şi local în ceea ce priveşte stimularea şi promovarea investiţiilor directe. Până în martie 2002 s-au primit 83 de înregistrări de astfel de investiţii, a căror valoare angajata este de aproximativ 600 milioane dolari S.U.A., din care participarea străină reprezintă circa 240 milioane dolari S.U.A. Pentru a analiza efectele aplicării legii, precum şi pentru a soluţiona operativ eventualele dificultăţi apărute, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei a organizat intalniri cu investitorii înregistraţi conform acestei legi. Totodată a fost inaugurata o pagina Internet dedicata intrebarilor şi raspunsurilor referitoare la aplicarea Legii nr. 332/2001.

● Pentru creşterea volumului investiţiilor Guvernul României a initiat, de asemenea, acţiuni concrete pentru înlăturarea obstacolelor intampinate de investitorii străini în România şi care constau în simplificarea procedurilor de înregistrare şi autorizare a firmelor, stabilitatii legislaţiei, eficientei serviciilor bancare etc., unele dintre ele fiind deja realizate.

● Un alt element important pentru susţinerea acestui obiectiv este promovarea României ca destinaţie pentru investitorii străini, prin asigurarea unei informări pozitive, complete şi corecte asupra oportunitatilor de investiţii din România, la nivel de regiune şi de ramura economică, prin oferirea de servicii pentru investitori: de asistenţa de specialitate, de informare, de interfata cu alte instituţii, prin proceduri clare, adaptate practicilor internaţionale.

● Pentru dezvoltarea procesului investitional Guvernul României a initiat organizarea activităţii de promovare a investiţiilor străine, prin elaborarea de materiale promotionale şi de informare, inclusiv prin Internet, pentru sporirea interesului investitorilor pentru zonele defavorizate, zone libere, parcuri tehnologice, dezvoltare regionala. De asemenea, Guvernul a înfiinţat un oficiu în subordinea directa a primului-ministru, care permite accesul facil al investitorilor importanti la structurile de decizie guvernamentală, şi s-a aprobat în şedinţa de guvern înfiinţarea. În şedinţa Guvernului din 13 martie 2002 s-a aprobat înfiinţarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (A.R.I.S) ca unica instituţie de informare şi promovare a investiţiilor străine directe în România. Agenţia Română pentru Investiţii Străine îşi va desfăşura activitatea în subordinea Guvernului.

3.3.4.Dezvoltarea pieţei concurentiale

● Dezvoltarea pieţei concurentiale este una dintre condiţiile esenţiale pentru ca o economie de piaţa să fie operationala, dar şi una dintre preocuparile permanente şi majore ale Guvernului României, în condiţiile globalizarii pieţelor, întrucât promovarea şi dezvoltarea unui mediu concurential normal contribuie la ameliorarea competitivitatii industriale şi la întărirea pieţei interne naţionale.

În vederea dezvoltării mediului de afaceri şi a mecanismelor de piaţa Guvernul României aplica în mod riguros regulile privind acordarea ajutoarelor de stat, instituite prin Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi va întări capacitatea instituţiilor abilitate sa administreze regulile referitoare la concurenta stabilite prin Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât operatorii economici să fie în măsura să facă faţa forţelor pieţei şi presiunilor concurentiale în momentul aderării României la Uniunea Europeană.

● În vederea aplicării riguroase a regulilor concurentei, cu sprijinul Consiliului Concurentei şi Oficiul Concurentei, Guvernul are în vedere perfecţionarea reglementărilor privind controlul concentrarilor şi controlul riguros al ajutoarelor de stat - în sensul transparenţei acordării acestora pe baza unor criterii precis definite, vizând insanatosirea activităţilor industriale şi aplicarea de politici fiscale care să aibă ca efect creşterea capacităţii operatorilor economici de a investi, realizand astfel o ajustare favorabilă a condiţiilor de piaţa.

● De asemenea, se va acţiona pentru reducerea sferei de acţiune a monopolurilor de stat şi pentru continuarea procesului de liberalizare a preţurilor în domeniile în care acestea au rămas în supravegherea autorităţilor de reglementare.

● În condiţiile internationalizarii producţiei, pentru întărirea competitiei pe piaţa, Guvernul României are în vedere, de asemenea, încurajarea aliantelor strategice pe baze tehnologice şi industriale, economice sau financiare, urmărindu-se încadrarea lor în prevederile legislative interne şi internaţionale.

3.3.5.Promovarea investiţiilor intangibile

● Guvernul este preocupat sa accentueze acţiunile din domeniul cercetării-dezvoltării şi inovarii printr-o abordare interdisciplinara şi multisectoriala, având în vedere necesităţile pieţei, cu care industria trebuie să fie în permanenta legătură. Autorităţile publice au ca prima responsabilitate promovarea de programe eficiente de cercetare-dezvoltare, orientate către cerinţele pieţei şi în strânsă legătură cu operatorii economici interesaţi, care să conducă la beneficii maxime. În acest sens acţionează pentru:

–crearea de produse noi sau modernizate şi introducerea lor în fabricaţie de către unităţile economice;

–realizarea de tehnologii noi sau modernizate şi punerea lor în aplicare de către agenţii economici;

–realizarea de servicii noi sau perfectionate şi punerea lor în aplicare de către agenţii economici.

● Un alt element important avut în vedere pentru dezvoltarea investiţiilor intangibile îl constituie susţinerea creării şi dezvoltării capacităţii de absorbţie şi difuzare a rezultatelor cercetării-dezvoltării în mediul economic prin:

● dezvoltarea infrastructurii de transfer tehnologic şi inovare (de exemplu: parcuri tehnologice şi ştiinţifice, incubatoare tehnologice şi de afaceri, centre de transfer tehnologic etc.);

● susţinerea activităţilor de informare în domeniul tehnologic, de asistenţa şi consultanţa, precum şi de transfer tehnologic, la nivel naţional şi regional;

● asigurarea unui cadru legislativ favorabil pentru protecţia rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare, incluzând şi cadrul propice pentru proprietatea industriala şi intelectuală, cu prioritate în domeniul patentelor, marcilor, designului, desemnarea originii etc.

● Guvernul României este preocupat pentru realizarea unui important pas spre ameliorarea competitivitatii produselor şi serviciilor industriale şi prin susţinerea unei politici active în domeniul calităţii, axata pe dezvoltarea şi optimizarea infrastructurii calităţii, precum şi pe stimularea implementarii de către operatorii economici a sistemului de management al calităţii (ISO 9000). În acest context a fost aprobată Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor. Această lege reprezintă cadrul pentru preluarea armonizata a directivelor bazate pe principiul noii abordari şi introduce procedurile europene pentru evaluarea conformitatii produselor. Aplicarea acestei legi şi a reglementărilor tehnice derivate conduce la reducerea cheltuielilor pentru produsele româneşti referitoare la atestarea îndeplinirii cerinţelor de securitate aplicabile acestora în piaţa unica europeană.

● Un alt element important avut în vedere de Guvernul României şi care acţionează ca un catalizator pentru susţinerea ajustarii structurale şi ameliorarea competitivitatii industriale este standardizarea, care a devenit o necesitate prioritara. Standardizarea elimina barierele tehnice din calea comercializării produselor, devine un punct-cheie în ceea ce priveşte competitivitatea şi o norma după care sunt judecati competitorii pe piaţa, asigurând credibilitate. De aceea este important ca standardele să fie la un nivel ridicat, în acest fel produsele castigand aprobarea utilizatorilor. Succesul standardizarii este determinat de succesul implementarii sale, deci trebuie să existe proceduri clare de certificare, inspecţie şi testare.

● Investiţia în capitalul uman este în atenţia prioritara a Guvernului României, fiind una dintre componentele importante în promovarea investiţiilor intangibile, simultan cu o mai buna utilizare a resurselor umane. Aceasta este concretizata prin realizarea unei mai bune flexibilitati a forţei de muncă şi prin mărirea gradului de mobilitate (recalificare) şi de perfecţionare/specializare a acesteia, astfel încât să se poată asigura o echilibrare a cererii şi ofertei pe piaţa forţei de muncă, precum şi dezvoltarea de know-how şi training vocational şi a managementului resurselor umane.

● În cadrul promovării investiţiilor intangibile Guvernul României mai are în vedere dezvoltarea şi susţinerea pieţelor în continua expansiune (cercetare-dezvoltare, cunoaşterea, protecţia mediului, biotehnologie, sănătate etc.).

● Nu în ultimul rând ca importanţa şi ţinând seama de evoluţia spre societatea informationala, Guvernul României pune un accent deosebit pe extinderea utilizării tehnologiei informatiei şi pe folosirea eficienta a datelor prelucrate şi gestionate de sistemele informationale naţionale şi internaţionale.

3.3.6.Dezvoltarea cooperării industriale

● Sprijinirea dezvoltării cooperării industriale presupune măsuri de identificare şi eliminare a obstacolelor financiare şi fiscale excesive, simultan cu dezvoltarea instrumentelor specifice şi cu susţinerea iniţiativelor industriale, în scopul creşterii pieţelor cu prioritate pentru micile afaceri.

Responsabilitatea majoră în dezvoltarea unor scheme de cooperare industriala aparţine în principal firmelor şi oamenilor de afaceri, dar o contribuţie substantiala este adusă şi de autorităţile publice prin identificarea şi implementarea unor măsuri şi acţiuni specifice destinate acestui scop.

● În acest sens Guvernul României are în vedere extinderea utilizării sistemului de subcontractare, atât pentru producţia destinată pieţei interne, cat şi pentru piaţa externa prin care întreprinderile mici şi mijlocii devin subfurnizori pentru marile companii industriale, asigurându-se astfel un bun suport în dezvoltarea cooperării industriale şi a schimburilor comerciale.

● Alte măsuri avute în vedere de Guvernul României pentru susţinerea dezvoltării cooperării industriale pe piaţa interna şi internationala se referă la următoarele aspecte:

–întărirea climatului investitional şi de cooperare industriala, pe baza unui cadru legislativ adecvat şi a înţelegerilor bilaterale dintre tari privind protejarea investiţiilor;

–identificarea de oportunitati şi scheme de cooperare industriala, găsirea de parteneri şi diseminarea de informaţii asupra pieţei şi/sau potenţialilor parteneri;

–organizarea de intalniri, mese rotunde, susţinerea unor iniţiative potenţial viabile şi asistenţa în deschiderea şi dezvoltarea interesului unor parteneri străini în cooperarea industriala.

● Guvernul României are în vedere extinderea acţiunilor orientate către stimularea cooperării industriale şi atragerea unui volum mai mare de investiţii directe străine, în special din ţările Uniunii Europene, pentru subsectoarele industriale, produsele sau componentele de produse care prezintă avantaje comparative şi interes prioritar pentru România, cum sunt: tractoare şi maşini agricole, locomotive şi material rulant, autocamioane, construcţii aeronautice, metalurgia feroasa şi neferoasa, tehnica de calcul, maşini şi echipamente electrice, industria alimentara etc.

● În scopul dezvoltării cooperării industriale Guvernul urmăreşte identificarea de noi soluţii pentru promovarea unor proiecte de engineering financiar în domeniile de interes major (protecţia mediului, eficienta utilizării energiei etc.), inclusiv prin utilizarea aranjamentului de "off-set", care este o formă contractuală avantajoasă şi care obliga un ofertant străin să investească în ţara care achiziţionează echipamentul.

● Pentru întărirea potenţialului industrial regional şi pentru dezvoltarea cooperării economice Guvernul are în vedere şi promovarea principiului specializării internaţionale, pe baza complementaritatii industriale cu ţările Uniunii Europene, central şi est-europene sau din alte zone apropiate.

3.3.7.Susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

● În Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 Guvernul României a stabilit printre obiectivele-cheie, în politica sa economică, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, considerând ca sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă o parghie hotărâtoare pentru dezvoltarea economiei de piaţa şi creşterea economică şi constituie un factor important de absorbţie a forţei de muncă disponibile sau disponibilizate. De asemenea, dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii determina creşterea competitiei şi diminuarea rolului monopolist al marilor întreprinderi, conducand astfel la dezvoltarea unei economii de piaţa functionale.

● Principiile urmărite în susţinerea dezvoltării sectorului sunt:

–asigurarea coerentei strategiilor dezvoltate la nivel guvernamental cu impact asupra sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;

–colaborarea strânsă cu toate organizaţiile de reprezentare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;

–acordarea de sprijin financiar din partea statului, compatibil cu recomandările Comisiei Europene;

–evitarea distorsionarii pieţei prin măsurile de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii;

–asigurarea transparenţei acţiunilor care vizează dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;

–actualizarea cu regularitate a strategiei şi politicilor de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;

–dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în regiunile în care infrastructura socială şi industriala este slabă şi rata somajului mare;

–promovarea culturii antreprenoriale.

● Principalele direcţii strategice de acţiune pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt orientate spre: crearea unui mediu de afaceri favorabil infiintarii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea activităţilor productive şi inovative în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, creşterea competitivitatii întreprinderilor mici şi mijlocii pe diverse pieţe, îmbunătăţirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii pe pieţele externe şi promovarea culturii antreprenoriale.

● Măsurile avute în vedere sunt:

–eliminarea barierelor birocratice;

–îmbunătăţirea cadrului instituţional şi a dialogului public-privat;

–susţinerea transferului de tehnologie către întreprinderile mici şi mijlocii nou-înfiinţate sau existente;

–facilitarea accesului la surse de finanţare;

–facilitarea accesului la activele neutilizate ale agenţilor economici cu capital majoritar de stat;

–facilitarea accesului la achiziţii publice;

–dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri, a unei pieţe naţionale de consultanţa şi consiliere pentru întreprinzători;

–îmbunătăţirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la informaţii de afaceri relevante pentru domeniul specific de activitate al acestora;

–elaborarea unei strategii pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii cu potenţial de export; sprijinirea participării întreprinderilor mici şi mijlocii la târguri şi manifestări internaţionale;

–susţinerea unor programe de instruire pentru dezvoltarea capacităţii antreprenoriale;

–îmbunătăţirea pregătirii manageriale prin discipline axate pe antreprenoriat în învăţământul liceal şi universitar.

● Simplificarea procedurilor de înregistrare şi autorizare a firmelor a fost pusă deja în practica pe baza aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 370/2002, prin instituirea unei proceduri simplificate şi înfiinţarea biroului unic, a cărui activitate accelereaza procedura înregistrării noilor firme, diminuează costurile aferente şi introduce un cod unic de înregistrare.

3.3.8.Asigurarea compatibilitatii cu mediul înconjurător

● Necesitatea unui nivel înalt de protecţie a mediului este strâns legată în conceptia Guvernului României de dezvoltarea durabila şi creşterea standardului şi a calităţii vieţii. Protecţia mediului este susţinută printr-un sistem legislativ complex, parţial armonizat cu cel al Uniunii Europene.

● Mediul înconjurător este văzut de Guvernul României ca o resursa naturala pentru a carei folosire firmele trebuie să fie pregătite sa plătească. Autorităţile publice evalueaza preţul pentru aceasta oferta de resurse de mediu şi au grija ca ea sa nu fie suprafolosita. Piaţa în continua creştere pentru folosirea resurselor de mediu conduce la dezvoltarea de noi instrumente, cum ar fi permisele de mediu şi licenţe, şi se bazează pe principiul conform căruia "poluatorul plăteşte". Este clar ca acest lucru va afecta toate segmentele pieţei şi ca este necesar ca protecţia mediului şi acceptarea unui înalt nivel al standardelor de protecţie a mediului să poată reprezenta iniţial o constrângere şi apoi un avantaj competitiv demn de luat în seama.

În acest sens Guvernul se implica în acordarea asistenţei necesare pentru ca firmele, atât cele mari, cat şi cele mici, să-şi dezvolte strategii de protecţie a mediului şi să-şi integreze conceptia de proiectare, producţie şi marketing pornind de la tehnologii şi produse "curate".

● În cazurile în care alinierea la standardele de mediu este dificila la nivelul întreprinderii sau în zone geografice cu probleme grave de poluare, Guvernul va interveni, în condiţiile legii, fie prin ajutor direct, fie prin reduceri de taxe şi impozite sau alte măsuri cu efect echivalent, cu obligativitatea ca fondurile rezultate din acestea să fie utilizate în conformitate cu prevederile legislative armonizate vizând ajutorul de stat, pentru diminuarea şi, în măsura posibilului, pentru eliminarea poluarii.

● Respectarea reglementărilor în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi promovarea larga a tehnologiilor şi produselor "curate", în condiţiile eficiente de costuri/beneficii, precum şi de creare de noi modele de producţie şi consum, simultan cu creşterea performantei în domeniul protecţiei mediului şi prin susţinerea implementarii sistemului de management de mediu (ISO 14000), constituie o importanţa preocupare a Guvernului şi este materializata prin armonizarea legislativă din acquisul comunitar de mediu privind controlul poluarii industriale şi managementul riscului necesar, prin iniţierea şi implementarea de programe pentru reducerea impactului activităţilor industriale asupra mediului, concomitent cu refacerea ecologica a zonelor afectate de acestea.

● Guvernul României are în vedere ca aceleaşi instrumente să aibă efect atât asupra eficientei economice generale, cat şi asupra reducerii poluarii şi utilizării eficiente a resurselor. Creşterea eficientei utilizării energiei electrice, cu toate ca va presupune costuri mari de modernizare a echipamentelor, va avea efecte pozitive atât asupra eficientei economice a întreprinderilor, cat şi asupra protecţiei mediului prin limitarea sau reducerea emisiilor poluante.

3.3.9.Dezvoltarea cererii pieţei româneşti de produse industriale

● Dezvoltarea industriala presupune ajustarea ofertei de produse la nivelul cererii pieţei. Previziunile de evoluţie a cererii pot constitui elemente care să favorizeze ajustarea producţiei fiecărei întreprinderi. În prezent piaţa interna naţionala de produse industriale are un nivel scăzut al cererii din partea populaţiei şi agenţilor economici.

● Creşterea cererii interne de produse industriale este în atenţia Guvernului României, deoarece aceasta poate facilita dezvoltarea economiilor de scara, dinamica cererii interne oferind oportunitati pentru adâncirea specializării producţiei şi apariţia de noi producători, ceea ce va conduce la menţinerea caracterului concurential al pieţei.

● În acest context Guvernul României se preocupa de găsirea modalităţilor de creştere a puterii de cumpărare a populaţiei şi de realizare a solvabilităţii pieţei interne. Acestea vor conduce la creşterea exigenţelor privind calitatea produselor, cu efect direct asupra întreprinderilor care vor face eforturi de a produce competitiv, rezultatul final urmărit fiind dispariţia decalajului dintre produsele pentru piaţa interna şi cea externa, definit de sintagma "produse de export".

● Un element important de sustinere a ajustarii structurale a întreprinderilor industriale prin dezvoltarea pieţei interne îl constituie orientarea de perspectiva a achiziţiilor publice. În România aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, va contribui la stimularea cererii pieţei interne, iar ale Ordonanţei Guvernului nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice va elimina posibilităţile de corupţie în acest domeniu.

3.3.10.Modernizarea rolului autorităţii publice

● Modernizarea rolului autorităţii publice consta, în viziunea Guvernului României, în întărirea capacităţii autorităţii publice din domeniul industriei (Ministerul Industriei şi Resurselor) de elaborare şi implementare a politicii industriale şi de gestionare a procesului de reforma economică din industrie (restructurarea şi privatizarea societăţilor necomerciale aflate în coordonarea şi subordinea sa).

● Pentru perfecţionarea activităţii autorităţii publice din domeniu se are în vedere dezvoltarea cooperării cu operatorii economici în vederea creşterii performantei industriale, prin îmbunătăţirea sistemului de diseminare a informaţiilor referitoare la tehnologie, la tendintele pieţei sau la alţi diversi factori care influenţează performanta industriala.

● O alta latura importanţa a acestui proces, pe care o practica autoritatea publică în domeniu, o constituie întărirea colaborării cu celelalte instituţii şi autorităţi publice de stat, precum şi extinderea consultărilor cu partenerii sociali în problemele legate de politica industriala, de reforma economică şi restructurare industriala, privatizare, perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional, compatibilitatea cu mediul înconjurător etc.

3.3.11.Promovarea coeziunii sociale

● Coeziunea socială constituie un factor determinant în realizarea cu succes a ajustarii structurale şi în limitarea costurilor reformei economice. Guvernul are permanent în vedere implementarea şi dezvoltarea în principal a următoarelor practici:

–atragerea partenerilor sociali şi a altor factori implicaţi în activitatea industriala în procesul de elaborare şi implementare a politicilor;

–permanentizarea procedurilor de consultare a operatorilor economici şi a partenerilor de dialog social, precum şi a procedurilor de diseminare a informaţiilor utile;

–obţinerea sprijinului partenerilor sociali în realizarea ajustarilor structurale;

–susţinerea asigurării unui sistem cat mai eficient de protecţie socială pasiva şi mai ales activa.

4.CORELAREA CU PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI

● În acord cu politica europeană de coeziune economică şi socială România promovează o politica naţionala de dezvoltare regionala care are ca obiectiv general pe termen lung diminuarea decalajelor în dezvoltarea regiunilor şi zonelor tarii. Pe termen scurt, însă, politica naţionala de dezvoltare regionala - prin instrumentul sau principal, Planul naţional de dezvoltare - se axeaza, în esenta, pe contracararea fenomenelor negative care apar în procesul de restructurare economică şi îndeosebi industriala a tarii, astfel ca obiectivele politicii regionale în aceasta etapa se corelează strâns cu obiectivele politicii industriale.

● În acest sens, axa 7 de dezvoltare identificata în Planul naţional de dezvoltare (PND 2002-2005) consta în îmbunătăţirea structurii economice a regiunilor. Aceasta prioritate de dezvoltare este nemijlocit determinata de implementarea uneia dintre priorităţile politicii industriale, şi anume restructurarea sectorului industrial. Restructurarea industriala afectează, fără excepţie, toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale tarii, structuri industriale diversificate, dezvoltate în condiţiile economiei centralizate, existând în toate judeţele tarii. Numeroase întreprinderi, din domenii cum sunt construcţiile de maşini, chimie, siderurgie, au devenit după anul 1990 necompetitive şi au intrat în declin, ceea ce a impus restructurarea lor, cu toate consecinţele în plan economic şi social ce decurg din acest amplu proces.

● Politica naţionala de dezvoltare regionala urmăreşte prin strategia sa pe termen scurt sprijinirea dezvoltării zonelor industriale în declin, prin stimularea, în primul rând, a capacităţii lor de adaptare la noi activităţi. Detalii referitoare la implementarea acestei prioritati naţionale de dezvoltare regionala se găsesc în PND 2002-2005.

● Măsurile luate pentru sprijinirea dezvoltării zonelor industriale în declin, programele şi proiectele dezvoltate în acest scop sunt finanţate atât din fonduri de la bugetul de stat exclusiv, cat şi din fonduri PHARE - componenta "Coeziune economică şi socială", la care se adauga cofinantarea corespunzătoare de la bugetul de stat.

● Pentru utilizarea fondurilor PHARE - componenta "Coeziune economică şi socială" -, în scopul sprijinirii zonelor industriale în declin, s-a realizat o zonare intraregionala, având drept criterii impactul negativ produs de restructurarea industriala şi capacitatea de atragere a noi activităţi. Criteriile detaliate ale acestei zonari sunt cuprinse în PND 2002-2005.

● S-au identificat în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare 11 astfel de zone, care au fost denumite "zone de restructurare industriala cu potenţial de creştere economică". În aceste zone se concentreaza, începând cu anul 2001, pe o perioadă de cel puţin 3 ani, o parte însemnată a fondurilor PHARE - componenta "Coeziune economică şi socială" - la care se adauga confinantarea necesară de la bugetul de stat.

● În fiecare din cele 11 zone de restructurare industriala cu potenţial de creştere economică se are în vedere implementarea, în condiţiile respectării procedurilor PHARE - componenta "Coeziune economică şi socială" -, a unor măsuri, programe, proiecte, care vizează:

–diversificarea economică, prin atragerea de noi activităţi, inclusiv valorificarea potenţialului lor turistic, prin sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii productive;

–îmbunătăţirea calităţii reţelei infrastructurale regionale; va continua dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale initiata prin PHARE 2000 punându-se accent pe refacerea mediului şi dezvoltarea turismului;

–reabilitarea micii infrastructuri urbane şi turistice;

–dezvoltarea resurselor umane: modernizarea şcolilor profesionale şi furnizarea de servicii sociale.

● Pentru atragerea investiţiilor private în aceste zone, dar şi în alte zone de restructurare industriala, statul, comunitatile regionale şi locale preiau un efort material substanţial, necesar demararii unor activităţi productive, pentru:

–reabilitatea şi pregătirea terenurilor rămase după dezafectarea uneia sau mai multor întreprinderi în cazul platformelor industriale, pentru noi activităţi productive;

–pregătirea terenurilor pentru activitatea turistica;

–crearea şi dezvoltarea de parcuri industriale;

–crearea de cai de acces spre zonele în care se vor crea întreprinderi mici şi mijlocii productive.

● Evaluarea sprijinului ce se poate acorda va lua în calcul succesele regiunilor în procesul de restructurare industriala şi de adaptare la noi tipuri de activităţi. Mărimea sprijinului financiar acordat va fi corelata în timp şi va ajunge sa depindă de rezultatele în planul schimbărilor structurale pe care le vor avea investiţiile care s-au realizat.

5.EVOLUTII POSIBILE ÎN STRUCTURA INDUSTRIEI PRELUCRATOARE

● Limitarile naturale de dezvoltare în perspectiva a industriei extractive şi necesitatea reducerii intensitatii energetice în toate domeniile de activitate ale economiei naţionale vor conduce la menţinerea în continuare a unei ponderi ridicate a industriei prelucratoare.

● Sectorul energetic care susţine industria prelucratoare este un sector dezvoltat şi funcţional în care resursele interne de agenţi purtători de energie asigura cea mai mare parte a consumului, importurile de completare constând din gaze naturale (circa 25-30% din total consum) şi pacura. Aflat în plin proces de restructurare şi modernizare, sectorul energetic românesc va contribui semnificativ la creşterea competitivitatii industriei prelucratoare, în principal prin preţul energiei livrate, bazat pe costuri sensibil diminuate ca efect al reformei economice aplicate.

● Industria prelucratoare din România se bazează pe un potenţial important şi diversificat de resurse naturale industrializabile, constând în principal din minereurile metalifere (cupru, argint, aur), minereuri nemetalifere (sare, calcar, argile etc.), ţiţei şi gaze naturale, masa lemnoasă, resurse vegetale şi animale, ape minerale etc. Structura relativ complexa a industriei prelucratoare româneşti este în general corelata şi orientata spre valorificarea raţională şi eficienta a acestor resurse naturale indigene.

● Estimarea evoluţiei pe termen mediu a sectoarelor industriale a avut în vedere în primul rând rezultatele analizelor SWOT care identifica punctele tari şi cele slabe, oportunitatile şi amenintarile, precum şi evaluarea unor indicatori de competitivitate care iau în considerare următoarele aspecte principale:

–deţinerea unor avantaje comparative şi competitive legate de tradiţie, de existenta de know-how de producţie sau licenţe preluate de la firme de prestigiu pe plan internaţional, de utilizarea forţei de muncă bine calificată şi cu costuri reduse, productivitatea muncii, precum şi de existenta şi folosirea de resurse materiale interne;

–rezultate favorabile înregistrate în activitate datorită competitivitatii şi poziţiei avantajoase de pe piaţa interna şi/sau internationala;

–contribuţie semnificativă în susţinerea reabilitării şi modernizării altor domenii din economia naţionala (agricultura, infrastructura etc.);

–dezvoltarea activităţilor de înaltă tehnologie şi a informaticii.

● Evoluţia în perspectiva a diferitelor sectoare şi subsectoare industriale va fi diferenţiată. Pentru a estima cat mai corect evoluţia pe termen mediu a sectoarelor industriale s-a făcut în primul rând o analiza a evoluţiei lor şi a rezultatelor obţinute, cu detalii pe grupe de produse, pornindu-se de la premisa ca anumite subsectoare pot fi competitive chiar dacă sectorul în ansamblu nu are aceleaşi performanţe. S-au efectuat analize ale evoluţiei unor indicatori economici, cum ar fi: cifra de afaceri, producţia, valoarea adăugată, productivitatea muncii, evoluţia pieţei pentru fiecare domeniu vizandu-se exportul, producţia pentru consumul intern, importul etc.

● Concluziile la care s-a ajuns în urma acestor analize evidenţiază faptul ca pe termen mediu:

–exista sanse reale de dezvoltare accentuata a unor activităţi industriale pentru: fabricatia de tractoare şi maşini agricole, fabricatia de îngrăşăminte chimice, fabricatia de echipamente de telecomunicaţii, tehnologia informatiei, industria alimentara;

–în unele sectoare activitatea va continua să se menţină la un nivel relativ constant, fiind posibila o uşoară dezvoltare a acesteia pentru construcţii şi reparaţii de nave, industria de prelucrare a ţiţeiului, fabricatia de medicamente, sectorul confecţii textile, sectorul încălţăminte, industria siderurgica, fabricatia de rulmenti şi pompe, industria chimica, industria de maşini şi aparate electrice, industria lemnului, mobilei, celulozei şi hârtiei, unele mijloace de transport;

–pentru unele sectoare activitatea va fi fluctuanta, fiind posibile tendinte de descrestere: industria construcţiilor metalice şi produselor din metal, industria prelucrării cauciucului şi maselor plastice, industria materialelor de construcţii;

–unele sectoare vor cunoaşte o restructurare profunda, iniţial cu diminuarea producţiei: industria de apărare şi industria siderurgica.

● Priorităţile Guvernului României în abordarea sectoriala în corelare cu limitarile privind asigurarea resurselor financiare bugetare vizează:

–restructurarea accelerata a unor sectoare industriale, situaţie în care se are în vedere sprijinirea industriei siderurgice şi a industriei de apărare, în derularea acestui proces;

–susţinerea unor sectoare cu rol de motor al dezvoltării industriale în care intra tehnologia informatiei şi echipamentele de telecomunicaţii;

–necesitatea asigurării hranei populaţiei, scop în care este vizata în principal susţinerea fabricaţiei de tractoare şi maşini agricole, a producţiei de îngrăşăminte chimice şi industriei alimentare;

–necesitatea asigurării stării de sănătate a populaţiei, caz în care se urmăreşte susţinerea industriei de medicamente;

–sprijinirea unor segmente din activitatea industriala legate de reabilitarea infrastructurii şi a dotărilor necesare (utilaje, mijloace de transport etc.);

–susţinerea creşterii volumului şi eficientei exportului.

● Sprijinul statului acordat acestor domenii de activitate se concretizează astfel:

–Prin Programul privind sprijinirea producătorilor agricoli şi a prestatorilor de servicii în agricultura pentru achiziţionarea de tractoare, combine, maşini şi utilaje agricole, precum şi instalaţii de irigat din producţia interna sunt susţinute procesul investitional în agricultura şi creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor agricole. Pe baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa s-a constituit fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti", prin care se asigura o alocaţie echivalenta de 55% pentru achiziţionarea de tehnica agricolă. Procedura de utilizare a sumelor constituite în acest fond pentru achizitionare de tehnica agricolă a fost aplicată atât în anul 2000, cat şi în anul 2001 şi rămâne în vigoare şi în anul 2002. În acest scop Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pregăteşte, urmând sa supună spre aprobare Guvernului, un act normativ de reglementare valabil pentru acest an, prin care se vor aloca resurse financiare în acest scop.

Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 21/2002 privind acordarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice şi pesticide se prevede că taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor produse livrate şi certificate către producătorii agricoli devine exigibilă la furnizori şi deductibilă la beneficiari la data scadenta plăţii, prevăzută în contractele încheiate între aceştia.

Prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 72/44/2002 pentru aprobarea listelor cuprinzând denumirile comune internaţionale (DCI) ale medicamentelor din Nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, de care beneficiază asiguraţii, pe bază de prescripţie medicală în tratamentul ambulatoriu, cu şi fără contribuţie personală, şi a sistemului de compensare a preţurilor cu amănuntul la unele medicamente de uz uman se creează posibilitatea compensării până la 65% a unor medicamente şi/sau a achiziţionării în forma gratuita a acestora în cadrul unor liste actualizate trimestrial, utilizându-se fonduri prevăzute în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

–Prin Ordinul comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informatiei şi al ministrului finanţelor publice nr. 132/76/352/2002 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator sunt sprijinite activitatea din domeniul tehnologiei informatiei, respectiv activitatea de creaţie de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, prin scutirea de impozit pe venit.

–Prin alocarea de resurse financiare bugetare este sprijinit procesul de restructurare a industriei de apărare, sumele fiind destinate atât pentru producţia de apărare pe capacitatile viabile, cat şi pentru reconversia unor capacităţi către producţia civilă. În acelaşi timp, în vederea reducerii costurilor generate de unele capacităţi de producţie neutilizate şi pentru folosirea forţei de muncă din zonele afectate de restructurare, prin hotărâri ale Guvernului au fost constituite parcuri industriale. Se vor asigura în acest fel introducerea în circuitul producţiei civile a unor foste capacităţi de producţie militară, crearea de locuri de muncă şi reducerea până la eliminare a subvenţiilor statului. În vederea realizării acestui proces s-au alocat suplimentar de la bugetul de stat 150 miliarde lei în luna martie 2002.

–Prin aprobarea de către Guvern a Strategiei de restructurare a industriei siderurgice se creează premisele derulării propriu-zise a procesului după ce programele elaborate vor fi agreate de Comisia Europeană.

–Prin prevederile cuprinse în Programul PSAL II, referitoare la restructurarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK S.A. vizând transformarea acesteia într-o instituţie financiară specializată pe export-import, va fi stimulata activitatea agenţilor economici în scopul creşterii volumului şi eficientei exportului acestora de produse şi servicii.

● Referitor la industria prelucratoare se estimeaza o creştere într-un ritm mediu anual de 6,5% pentru perioada 2001-2004, superior celui preconizat de 5,8% pentru ansamblul industriei.

● Accelerarea şi aprofundarea procesului de restructurare în industrie se preconizeaza ca va conduce la o diminuare a numărului mediu de personal, ceea ce va asigura o mai buna corelare a volumului de activitate cu numărul de salariaţi şi o situaţie îmbunătăţită pentru productivitatea muncii. Se sconteaza pe revenirea în anul 2004 la numărul mediu de salariaţi în industrie din anul 1999, estimand creşterea productivitatii muncii într-un ritm mediu anual de 4,7%, pe termen mediu.

6.SECTORUL ENERGETIC

6.1.Industria energiei electrice şi termice

● Producţia de energie electrica şi termica a României se realizează în cea mai mare parte în termocentrale (60%). Ponderea energiei realizate în hidrocentrale este mai redusă (circa 30%), iar cea bazată pe combustibil nuclear este de circa 10%.

● Industria energiei electrice şi termice a cunoscut în cei 12 ani de tranzitie schimbări profunde atât în ceea ce priveşte cadrul instituţional, cat şi cel al legislaţiei specifice. Optandu-se pentru continuarea demonopolizarii şi creării unui mediu concurential în sector, în anul 2000, prin reorganizarea fostei Companii Naţionale de Electricitate (CONEL), au fost înfiinţate doua societăţi comerciale de producţie a energiei electrice, una în domeniul termoenergetic şi alta în domeniul hidroenergetic, o companie naţionala pentru transport şi o societate comercială pentru distribuţia energiei electrice. Pe lângă acestea funcţionează ca furnizor de energie electrica un grup al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavoda.

● În vederea asigurării unui cadru normativ-legislativ modern, transparent şi stimulativ a fost elaborata şi adoptată legislaţia în domeniul energiei electrice şi termice şi a fost adoptată legea pentru utilizarea raţională a energiei.

Pentru supravegherea şi reglementarea pieţei de energie electrica a fost înfiinţată Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei, iar în perspectiva creării unei burse a energiei a fost înfiinţat, sub forma unei societăţi comerciale, Operatorul de Piaţa. Prin hotărâre a Guvernului piaţa de energie electrica din România a fost deschisă iniţial cu 10%, extinzandu-se începând cu 1 februarie 2002 la 33%.

Cadrul legislativ pentru subsectorul energeticii nucleare este bine pus la punct şi operational ca urmare a cerinţelor impuse de Agenţia Internationala pentru Energie Atomica de la Viena, la care România este membru.

● Direcţiile strategice de evoluţie a sectorului energiei electrice şi termice au fost stabilite prin finalizarea în trimestrul II al anului 2001 a strategiei energetice a României pe termen mediu (2001-2004). În cuprinsul acesteia se evidenţiază faptul ca România va deveni o ţara membru a Uniunii Europene, care şi-a insusit şi a pus în aplicare acquisul comunitar în domeniu, iar piaţa românească va fi o parte a marii pieţe a Uniunii Europene. Politica energetica a României va fi sincronizata cu politica comunitara, punându-se accent pe siguranţa, eficienta, protecţia mediului, drepturile consumatorului, prin mecanisme concurentiale şi o reglementare eficienta şi echilibrata.

● Referitor la privatizare, atât strategia de dezvoltare economică pe termen mediu a României, cat şi strategia energetica prevăd iniţierea din anul 2002 a procedurilor vizând privatizarea distribuţiei energiei.

● În vederea interconectarii în cadrul UCTE sunt în curs de desfăşurare probele finale, urmând ca interconectarea propriu-zisa să aibă loc la începutul anului 2003, oferind astfel premisele creşterii cantităţii de energie exportata.

6.2.Extractia de ţiţei şi gaze naturale

● Explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol din România fac obiectul de activitate al Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti, care este o societate integrată, în cadrul ei funcţionând doua rafinarii şi doua complexe petrochimice. Domeniul petrolier mai cuprinde 8 rafinarii, din care 7 sunt privatizate, astfel încât piaţa produselor petroliere din România poate fi considerată o piaţa deschisă, funcţionând în regim concurential.

● Activitatea în domeniul petrolier este reglementată prin Legea petrolului nr. 134/1995.

● Domeniul distribuţiei produselor petroliere este la un nivel puternic concurential, în continua dezvoltare şi cuprinde atât reţeaua de stat a Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" S.A. Bucureşti, cat şi o multitudine de alte reţele aparţinând unor cunoscute companii străine sau autohtone private (SHELL, MOL, LUKOIL, OMEGA, OMV, AGIP, NOVA etc.).

● Este de asteptat ca în viitorii ani producţia de ţiţei sa rămână cel puţin relativ constanta prin punerea în exploatare a noi rezerve de ţiţei, inclusiv pe platforma continentala a Marii Negre, care să compenseze parţial declinul altor zone, cat şi prin retehnologizarea şi modernizarea utilajelor de extracţie.

● În sectorul de gaze naturale, după restructurarea acestuia, funcţionează o societate naţionala de exploatare, producţie, furnizare şi depozitare, o societate naţionala de transport şi doua societăţi comerciale de distribuţie. Activitate de extracţie a gazelor naturale desfăşoară şi Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti. Restructurarea sectorului a fost facuta în scopul continuării demonopolizarii şi pentru crearea unui mediu concurential real în domeniu.

● Pentru perfecţionarea cadrului instituţional în vederea reglementării şi supravegherii pieţei interne de gaze a fost creata Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale. De asemenea, pentru completarea cadrului juridic necesar a fost elaborata, în armonizare cu prevederile europene, legislaţia care reglementează activităţile în sectorul gazelor naturale. În vederea dezvoltării pieţei de gaze naturale s-a creat Operatorul de Piaţa. În prezent piaţa de gaze naturale a fost deschisă în proporţie de 25%.

● Continuarea reformei sectorului de gaze naturale se va face şi prin iniţierea procesului de privatizare. Programele guvernamentale elaborate prevăd într-o primă faza privatizarea în domeniul distribuţiei.

● O opţiune strategica pentru acest sector o constituie diversificarea surselor de aprovizionare a României cu gaze naturale care va fi realizată prin interconectarea sistemului de transport naţional cu cele din Ungaria şi Bulgaria, prin creşterea capacităţii de tranzit al gazelor naturale, precum şi prin construirea unui terminal de gaze lichefiate la Marea Neagra.

● Se preconizeaza pentru următorii ani menţinerea producţiei de gaze naturale şi, de asemenea, triplarea capacităţii de inmagazinare. Se va intensifica activitatea de exploatare, prin utilizarea inclusiv a cotei de dezvoltare şi a taxei de exploatare prevăzute în Legea petrolului nr. 134/1995. În acelaşi sens se va continua realizarea "Programului minimal de explorare" prevăzut în "Actul de dare în administrare" a perimetrelor.

6.3.Extractia de cărbune

● Extractia de cărbune în România se realizează în cadrul Companiei Naţionale a Lignitului Targu Jiu, Companiei Naţionale a Huilei Petrosani şi Societăţii Naţionale a Carbunelui Ploiesti.

● Pentru desfăşurarea activităţii de restructurare a sectorului au fost create cadrul legislativ necesar, respectiv Legea minelor nr. 61/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi cadrul instituţional adecvat: ANRM (Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale), pentru supravegherea şi reglementarea pieţei de cărbune, o agenţie naţionala pentru implementarea programelor de reconstrucţie a zonelor miniere şi un organism care să coordoneze închiderea minelor neviabile.

● Pentru reducerea pierderilor din exploatare a fost elaborat un program care prevede închiderea etapizata a 279 de mine. Până în prezent au fost închise 32 de mine, în anul 2001 fiind prevăzută finalizarea acţiunii pentru încă 37 de mine.

● În urma opririi activităţii minelor cu pierderi numărul personalului din sector s-a redus substanţial, fiind disponibilizaţi circa 91.000 de salariaţi, reprezentând o diminuare cu 55% a personalului.

● Pentru reducerea efortului financiar al statului a fost elaborat un program de reducere a subvenţiilor. Acest program este în curs de aplicare, până în prezent reusindu-se eliminarea lor în extractia de lignit.

● Din punct de vedere al producţiei, se preconizeaza pentru următorii ani o creştere uşoară a acesteia, în special din punct de vedere al ponderii sortimentelor valoroase de huila în total huila neta. Va continua concentrarea exploatării în carierele de lignit şi exploatările subterane cu productivitate ridicată. Se efectuează în acest moment studii de oportunitate privind realizarea unor sisteme integrate între producătorii de cărbune şi energie.

7.EVALUĂRI ÎN ABORDAREA SECTORIALA

7.1.Industria metalurgica

7.1.1.Industria siderurgica

● Restructurarea industriei siderurgice, în termeni de viabilitate economică, constituie o prioritate majoră atât pentru economia românească, cat şi pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Aceasta a demarat prin oprirea şi începerea procesului de dezafectare a instalaţiilor Siemens-Martin de elaborare a otelului şi a altor instalaţii uzate fizic şi moral; ca urmare, capacitatea totală de producţie la oţel brut s-a redus la 8-9 milioane tone oţel/an. Capacitatile de laminare au fost şi ele reduse, în principal, prin oprirea (dezafectarea) şi conservarea unor instalaţii. În prezent capacitatea de laminare a sectorului este de circa 10 milioane tone/an.

● Începând cu anul 1990, datorită scaderii cererii interne de metal, de la o producţie de oţel de circa 13,4 milioane tone în anul 1989 s-a ajuns la 4,5 milioane tone oţel în anul 2000 şi la 4,75 milioane tone oţel în anul 2001.

● În industria siderurgica românească funcţionează în prezent 33 de întreprinderi, dintre care 7 mari combinate integrate, 4 întreprinderi de ţevi laminate şi 3 întreprinderi de ţevi sudate. Celelalte întreprinderi din sector produc profile laminate şi sarma, inclusiv oţel beton. Numărul personalului din industria siderurgica este de circa 77.000 de persoane, faţă de 208.000 de persoane în anul 1990. Acest număr va ajunge la circa 64.000 în 2005 şi la circa 54.000 în 2010, în special prin desprinderea activităţilor auxiliare ale fluxului de baza.

● Până la sfârşitul lunii martie 2002, din cele 33 de întreprinderi ale sectorului au fost privatizate 20 de societăţi comerciale. Prin finalizarea procesului de privatizare a Combinatului Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi cu LNM HOLDINGS ISPAT, în luna noiembrie 2001, sectorul siderurgic devine majoritar privat atât din punct de vedere al capitalului social (77%), cat şi al volumului de producţie (80%).

La momentul actual sunt privatizate 3 mari combinate siderurgice ("Sidex" - S.A. Galaţi, Combinatul Siderurgic Resita şi GAVAZZI STEEL Otelul Roşu) şi aproape integral sectorul prelucrator (cu excepţia a 3 producători de teava). Combinatul Siderurgic Calarasi - modulul viabil - este, de asemenea, în faza avansată a procesului de privatizare şi reabilitare a activităţilor.

● Principalele unităţi producătoare de oţel cu capital majoritar de stat ("Siderurgica" - S.A. Hunedoara, Combinatul de Oteluri Speciale - S.A. Targoviste, "Industria Sarmei" - S.A. Campia Turzii) sunt cuprinse în Programul PSAL I, negociat cu Banca Mondială, cu sanse sporite de privatizare în perioada imediat următoare. Pentru Combinatul de Oteluri Speciale - S.A. Targoviste şi pentru "Industria Sarmei" - S.A. Campia Turzii procesul de privatizare a demarat deja în cursul lunii martie 2002.

● Exportul realizat de industria siderurgica a fost de 569,3 milioane dolari S.U.A. în anul 2000 şi de 598,7 milioane dolari S.U.A. în anul 2001, cu o balanţa comercială pozitiva de 100 milioane dolari S.U.A. în anul 2000 şi de 77,3 milioane dolari S.U.A. în anul 2001.

● Analiza SWOT a sectorului a pus în evidenta următoarele puncte tari ale sectorului:

–asigura practic integral necesarul de oţel pe piaţa interna;

–susţine funcţionarea şi dezvoltarea unor ramuri prelucratoare: construcţiile de maşini, navale, transporturi, construcţii civile şi industriale;

–are o balanţa comercială excedentară.

● Punctele slabe sunt datorate faptului ca produsele siderurgice realizate sunt de larga utilizare, cu valoare adăugată relativ mica, cum ar fi table, profile şi sarma şi mai puţin produse speciale. Situaţia urmează să fie rectificata prin aplicarea conceptelor europene de piaţa şi competitivitate stipulate în programul de restructurare aprobat. De asemenea, un alt punct slab este constituit de faptul ca exista capacităţi mari de producţie cu tehnologii invechite, energointensive, care sunt în curs de modernizare, dar care necesita investiţii importante.

● Sectorul siderurgic are oportunitati de dezvoltare datorate existenţei unei pieţe externe de desfacere a produselor (45% din producţie este exportata în Europa, ţările nord-africane şi în Orientul Mijlociu). Dezvoltarea în perspectiva a economiei româneşti, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea construcţiilor şi a agriculturii (în conformitate cu Programul de guvernare) vor determina, de asemenea, o creştere a cererii interne de produse siderurgice.

● Constrangerile care pot aparea în calea dezvoltării sectorului sunt determinate în special de necesarul de investiţii pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile în scopul revigorarii sectorului care comporta eforturi financiare semnificative, costurile importante pentru protecţia mediului şi necesitatea reorientarii producţiei către produse cu o valoare adăugată crescută (măsura cuprinsă în programul de restructurare). Scăderea pieţei interne este o situaţie puţin probabila dacă luam în considerare evoluţia pozitiva din anul 2001.

● Ţinând seama de ponderea şi de importanţa industriei siderurgice în economia românească şi la export, experţii Uniunii Europene au apreciat ca restructurarea şi atingerea nivelurilor de calitate în realizarea unor performanţe financiare la nivelul exigenţelor vest-europene constituie o necesitate de prim ordin pentru integrarea României în rândul ţărilor Uniunii Europene. În anul 1993 a fost semnat "Protocolul nr. 2 CECO", adiacent Acordului de asociere, document referitor la evoluţia relaţiilor dintre siderurgia românească şi cea a ţărilor Uniunii Europene şi la etapele ce trebuia să fie parcurse pentru atingerea tintelor de integrare. La sfârşitul anului 1999, Decizia Consiliului Uniunii Europene din 6 decembrie 1999/582/CE privind principiile, priorităţile, obiectivele intermediare şi condiţiile de parteneriat pentru aderarea României prevede, la cap. "Obiective pentru anul 2000", "adoptarea unui plan de restructurare a siderurgiei româneşti în conformitate cu exigenţele Uniunii Europene" şi, la cap. "Obiective pe termen mediu", "implementarea programului de restructurare a siderurgiei româneşti".

● În acest scop, în luna iulie 2000 a fost finalizată lucrarea "Asistenţa tehnica pentru restructurarea industriei siderurgice româneşti". Aceasta a fost realizată de către experţii Uniunii Europene, Franţa - USINOR şi Spania - IDOM, în colaborare cu specialiştii români, şi coordonata de un comitet director, din care au făcut parte reprezentanţi ai principalelor instituţii implicate în restructurarea siderurgiei româneşti. La elaborarea lucrării au participat în mod activ şi reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din Consiliul Uniunii Europene (D.G. Enterprise, D.G. Competition). Lucrarea fundamentează necesitatea restructurării în ansamblu a sectorului siderurgic prin eliminarea capacităţilor de producţie invechite şi modernizarea celorlalte pentru a satisface cerinţele pieţei în condiţii de eficienta. Aceasta presupune specializarea întreprinderilor în funcţie de echipamentele şi instalaţiile competitive, restructurarea financiară şi acompaniamentul social pentru fiecare întreprindere, conform regulilor prin care se ating performanţele de viabilitate impuse de exigenţele pieţei Uniunii Europene.

● Având ca suport lucrarea de asistenţa tehnica menţionată, precum şi prevederile Programului de guvernare 2001-2004, specialiştii români au elaborat "Strategia de restructurare a siderurgiei din România" care fundamentează programul de dezvoltare pe termen mediu şi lung, precum şi politicile acestui sector.

Aceasta strategie a fost prezentată în Guvern în luna octombrie 2001, iar în luna februarie 2002 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 213/2002 privind restructurarea siderurgiei.

În luna noiembrie 2001 au început consultarile cu forurile de specialitate ale Uniunii Europene pentru definitivarea şi adoptarea acestui document, ca parte integrantă a politicii industriale a României în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

● Politica industriala sectoriala, pe baza căreia se vor atinge obiectivele strategice ale siderurgiei, are ca obiectiv general consolidarea şi modernizarea întreprinderilor care deţin un important avantaj comparativ şi competitiv, astfel încât prin producţia realizată să se asigure satisfacerea cererii interne de produse siderurgice şi realizarea unui volum de export în măsura sa susţină importul de minereuri de fier şi alte materii prime şi materiale.

● Atingerea acestui obiectiv este posibila prin:

–restructurarea selectiva a sectorului prin eliminarea proceselor şi produselor necompetitive şi promovarea tehnologiilor performanţe şi a produselor cu valoare adăugată mare (oteluri înalt aliate şi inoxidabile, produse acoperite, table electrotehnice etc.) şi cu caracteristici la nivelul standardelor şi normelor Uniunii Europene;

–optimizarea capacităţilor de producţie, plecandu-se de la structura cererii interne şi externe de produse siderurgice;

–modernizarea tehnologiilor şi instalaţiilor existente în vederea reducerii consumurilor materiale şi energetice, a tuturor categoriilor de costuri, a îmbunătăţirii calităţii produselor, a reducerii nivelurilor de poluare etc.

–fundamentarea unor programe speciale şi implementarea de măsuri de reducere a poluarii şi de reconstrucţie ecologica, conform normelor Uniunii Europene;

–restructurarea complexa (economică, financiară, comercială, managerială, socială etc.) a societăţilor cu capital majoritar de stat, în scopul creşterii atractivităţii acestora pentru investitori puternici, cu mare potenţial tehnico-economic;

–externalizarea unor activităţi auxiliare din întreprinderile siderurgice;

–elaborarea de programe speciale privind dezvoltarea şi orientarea resurselor umane, creşterea flexibilitatii şi mobilitatii forţei de muncă.

7.2.Industria construcţiilor de maşini

7.2.1.Fabricatia de tractoare şi maşini agricole

● România are un potenţial agricol ridicat, detinand o suprafaţa de 14,8 milioane ha. Gradul de inzestrare cu tractoare şi maşini agricole este redus faţă de cel existent în Uniunea Europeană, fiind necesară creşterea gradului de mecanizare, pentru a se apropia de situaţia din celelalte tari europene şi pentru a se pune în valoare potenţialul agricol existent.

● În România îşi desfăşoară activitatea 35 de firme specializate, cuprinzând atât firme traditionale specializate, firme mari care şi-au reprofilat după 1990 unele sectoare pentru producerea de unelte şi maşini agricole şi foste secţii de reparaţii, care sunt privatizate aproape în întregime.

● Analiza SWOT a sectorului a pus în evidenta următoarele puncte tari:

–exista firme specializate cu capacităţi mari de producţie;

–forta de muncă calificată;

–experienta îndelungată în proiectarea şi fabricarea tractoarelor şi maşinilor agricole;

–structura tipodimensionala acoperă aproape în totalitate cererea fermierilor agricoli;

–a avut loc un proces de restructurare atât tehnica, cat şi financiară şi organizatorică (vânzarea de active, divizare, diversificarea programului de producţie);

–s-a schimbat tipul de proprietate la unele societăţi comerciale: Societatea Comercială "Semanatoarea" - S.A. Bucureşti, Societatea Comercială "Mecanică" - S.A. Codlea, Societatea Comercială "Mecanică Ceahlau" - S.A. Piatra-Neamt. "Tractorul" Braşov este în curs de privatizare prin Programul PSAL;

–unele societăţi comerciale s-au specializat pe anumite tipuri de utilaje (fenomen apărut o dată cu privatizarea);

–determina dezvoltări ale industriei orizontale pentru componente (cutii de viteza, pompe, radiatoare, anvelope, rulmenti etc.);

–a început dezvoltarea sectorului de servicii prin privatizarea sectoarelor de mecanizare din agricultura specializate în reparaţii şi reconditionari;

–a început implementarea sistemelor calităţii ISO 9000 şi EN 45000.

● Punctele slabe ale sectorului sunt date în special de nivelul redus de utilizare a capacităţilor, cat şi de gradul scăzut de modernizare a tehnologiilor şi produselor, corelat cu insuficienta investiţiilor din sector şi cu posibilităţile actuale reduse ale producătorilor agricoli de a achizitiona tractoare, maşini şi utilaje agricole.

● Oportunitatile de dezvoltare a sectorului sunt evidentiate de accelerarea reformei sectorului agricol, care va determina creşterea suprafeţelor agricole prin asocierea proprietarilor şi va necesita creşterea gradului de dotare cu tractoare şi alte maşini agricole în scopul asigurării siguranţei alimentare a populaţiei tarii.

● Riscurile care pot ameninta dezvoltarea sectorului ţin de întârzierea reformei în sectorul industrial şi de competitivitatea scăzută a produselor sectorului, de scăderea drastica a exportului de tractoare chiar şi pe pieţe traditionale (Egipt, Croatia, Slovenia, Turcia) şi de creşterea competitiei pe piaţa interna prin intrarea de produse similare din import, oferite în condiţii financiare mai favorabile. Apariţia unor facilităţi de plată sau de cumpărare în leasing, cat şi a unor instituţii creditoare va stimula dezvoltarea sectorului.

● În urma analizei SWOT şi a principalilor indicatori economici s-a ajuns la concluzia ca acest sector are perspective de dezvoltare şi în acest scop sunt avute în vedere continuarea restructurării societăţilor comerciale, în principal prin desprinderea activităţilor auxiliare şi reorganizarea fluxului de producţie pe centre de profit, precum şi accelerarea procesului de privatizare a acestora.

● O alta prioritate în acest sector este dezvoltarea serviciilor în agricultura pentru a se asigura rapid şi eficient service pentru maşini şi utilaje şi pentru a asigura piese de schimb, prin înfiinţarea de societăţi prestatoare de servicii.

● Guvernul României are în vedere acţiuni de sustinere, ducand o politica activa de sprijinire a dezvoltării acestui sector, respectiv prin Programul privind sprijinirea producătorilor agricoli şi a prestatorilor de servicii în agricultura pentru achiziţionarea de tractoare, combine, maşini şi utilaje agricole, precum şi instalaţii de irigat din producţia interna. În acest context, pe baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole, s-a constituit fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti". Din acest fond Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor asigura prin ordin anual al ministrului o alocaţie echivalenta cu aproximativ 55% din valoare, pentru achiziţionarea de tehnica agricolă.

7.2.2.Fabricatia de rulmenti

● Sectorul fabricaţiei de rulmenti este unul dintre cele mai viabile şi constant performanţe sectoare din construcţia de maşini.

● Sectorul se caracterizează printr-un nivel foarte ridicat al exportului (peste 80% din producţie), ceea ce denota competitivitatea crescută a produselor. Evoluţia a fost ascendenta. După ce în 1993-1994 a atins recordul maximal al anului 1989, de 90,6 milioane dolari S.U.A. la export, a depăşit acest nivel până la 129,5 milioane dolari S.U.A. în 1996. Ritmul de creştere a fost în medie de 17% pe an, depasind cu mult media prognozata de 5-6%.

Industria românească de rulmenti ocupa locul 3 în Europa, după FAG şi SKF, şi este printre primii 10 exportatori mondiali de rulmenti, detinand o cota de 0,8-1% din piaţa mondială.

● Principalele puncte tari ale sectorului sunt:

–nivel înalt de performanţă al produselor, aliniat la cele mai exigente standarde mondiale;

–forta de muncă foarte calificată;

–sector omogen cu grad înalt de integrare (practic, fără orizontala şi ciclu scurt de fabricaţie);

–complementaritate cu oferta Uniunii Europene, unde se exporta 70% din total, deci grad redus de vulnerabilitate la integrare/desfiinţarea barierelor vamale;

–raport foarte bun calitate-preţ, conferit de forta de muncă ieftina şi de atestarile tehnice cele mai exigente şi de autorizările unor firme de renume în domeniu (ISO 9001, Lloydd╒s, RQA, Navistar, TQM, SAQ);

–privatizarile de succes a 3 dintre cele 6 fabrici existente, ceea ce denota atractivitatea sectorului pentru investitorii străini:

● Societatea Comercială "Koyo România" - S.A. - Rulmenti Alexandria;

● Societatea Comercială "Rulmenti" - S.A. Barlad (cu Kombassan Turcia);

● Societatea Comercială "Timken România" - S.A.- Rulmenti Grei Ploiesti;

–modernizări apreciabile şi tehnologii de nivel în general înalt;

–gama de producţie care acoperă 90% din gama mondială; oferta flexibila şi prompta;

–reţele externe bine organizate, dealeri de export şi depozite de service sau în consignaţie.

● Oportunitatile sectorului ţin de faptul ca producţia românească este specializată pe tronsonul R.C. şi P/S, iar producătorii Uniunii Europene sunt specializaţi pe rulmenti de prima dotare, la fel ca S.U.A. şi Japonia, deci acest sector are o nisa de piaţa bine stabilită pentru desfacere.

● Amenintarile pentru evoluţia viitoare a sectorului vin în special din situaţia internationala (recesiunea mondială, presiunea inflationista datorată creşterii preţului petrolului, scăderea puterii de cumpărare). Pe plan mondial exista o supraoferta de rulmenti ieftini şi de calitate, ceea ce determina presiuni asupra preţurilor.

Pe plan intern fiscalitatea ridicată, lipsa creditului de export, precum şi creşterea preţurilor la energie şi materii prime determina puternice presiuni asupra sectorului şi pot influenţa evoluţia viitoare a sectorului. Un efect negativ îl are şi cererea interna redusă şi pătrunderea rulmentilor din import (de exemplu, adusi de Daewoo sau de Renault de la alte fabrici din lume), determinând orientarea preponderenta a producţiei de rulmenti către export.

● Aceasta analiza scoate în evidenta faptul ca industria de rulmenti este un sector viabil şi cu perspective de dezvoltare. Nivelul tehnologic este în creştere vizibila atât la societăţile comerciale privatizate, cat şi la celelalte societăţi comerciale prin surse proprii, dar şi atrase (credit Koyo-Itochu pentru Braşov, Alexandria, Barlad). Finalizarea privatizării după restructurarea acestora rămâne o sursa principala de dezvoltare, în măsura în care se va face cu investitori de prestigiu.

7.2.3.Industria de nave

● Accesul la Marea Neagra şi cei peste 1.000 km pe care îi parcurge Dunarea pe teritoriul României au determinat apariţia (acum peste 160 de ani) şi dezvoltarea continua a industriei construcţiei de nave.

Lungă tradiţie în domeniu a condus la dezvoltarea unui sistem educaţional în domeniu pentru asigurarea specialiştilor.

Exista 12 santiere navale la Marea Neagra şi la Dunăre, dintre care unul este profilat pe reparaţii de nave, iar din ianuarie 1999 un şantier naval a fost închis.

● Santierele navale româneşti au un mare grad de integrare, multe dintre ele activând atât în domeniul construcţiei de nave, cat şi în domenii complementare (reparaţii şi fabricatia de echipamente).

● În timp ce în 1989 peste 80% din producţie era destinată pieţei interne, în prezent peste 90% din producţie este destinată exportului.

● Analiza SWOT a domeniului a pus în evidenta următoarele puncte tari:

–poziţia geografică a României;

–traditia îndelungată;

–forta de muncă bine instruita, cu costuri reduse;

–existenta de utilităţi: docuri uscate, sincrolifturi etc.;

–gradul mare de privatizare a sectorului (9 santiere navale sunt deja privatizate, iar celelalte sunt pregătite pentru privatizare, statul detinand mai puţin de 33%);

–este implementat sistemul calităţii (ISO 9000) în santiere navale, alte doua fiind pregătite pentru implementarea lui.

● Punctele slabe ale sectorului ţin de subutilizarea capacităţilor (în jur de 55%), productivitate relativ scăzută a muncii, care este totuşi în creştere prin achiziţionarea de noi utilaje, fonduri financiare insuficiente.

● Oportunitatile care pot determina dezvoltarea acestei industrii sunt date de calitatea buna a produselor care sunt bine cunoscute şi au un mare potenţial de export. Cererea internationala este în creştere datorită imbatranirii navelor din flotele multor state. Exista posibilităţi de cooperare în construirea de iahturi şi alte nave de orice tip, precum şi în realizarea unor subansambluri prin subcontractare. Piaţa pentru nave de agrement şi sportive, precum şi cea de echipament pentru nave sunt în creştere pe plan internaţional.

● Constrangerile care pot afecta dezvoltarea sectorului ţin de dependenta de credite cu dobânda mare şi de faptul ca pentru împrumuturi de la bănci externe este necesară garanţia statului.

● Toate aceste elemente arata ca industria de construcţii şi reparaţii de nave este competitivă şi are bune perspective pentru viitor.

● Ca semn al recunoaşterii internaţionale a competitivitatii acestei industrii, România a obţinut statutul de observator în Consiliul Grupului de lucru OECD privind construcţia de nave. Asociaţia producătorilor români de nave "Anconav" este membra în Asociaţia Europeană a Constructorilor de Nave AWES şi în Forumul Industriei Maritime.

7.2.4.Industria mijloacelor de transport rutier

● Mijloacele de transport rutier reprezintă un sector important al economiei naţionale care a avut o scădere accentuata din 1990 şi până în prezent. Dotarea tehnica invechita şi necesitatea introducerii normelor de poluare EURO 2 au contribuit în principal la diminuarea competitivitatii autovehiculelor româneşti. Cu excepţia societăţilor comerciale "Daewoo Automobile România" S.A. şi "Automobile Dacia" - S.A., unde pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de grupul "Daewoo Motors" şi, respectiv, "Renault", ceilalţi mari producători de autovehicule au înregistrat un regres continuu.

● Procesele de restructurare s-au bazat în principal pe disponibilizari de personal şi pe importul de motoare şi mai puţin pe retehnologizarea capacităţilor de producţie şi modernizarea produselor.

● Analiza SWOT a sectorului a pus în evidenta următoarele puncte tari: personal cu înaltă calificare, potenţial în creştere de absorbţie de autovehicule pe piaţa interna, compartimente de cercetare-proiectare cu un bun nivel profesional, multiple resurse interne competitive de materii prime, materiale şi o industrie orizontala în domeniu, diversificata şi potenţiala.

● Punctele slabe ale sectorului sunt determinate de utilizarea de tehnologii invechite, ceea ce determina nerespectarea conformitatii produselor, productivitate fizica scăzută, calitate mai slabă a componentelor auto româneşti, comparativ cu oferta firmelor străine, management neperformant, indisciplina tehnologică, lipsa surselor de finanţare.

● Oportunitatile de dezvoltare ale sectorului sunt date de tendinte de creştere continua a cererii pieţei interne, în special pentru autobuze, microbuze şi autovehicule speciale, dar este necesară prezenta unor investitori puternici care să aducă tehnologie şi, eventual, posibilitatea facilităţilor de vânzare în leasing către clienţi. Creşterea producţiei de autoturisme din acest sector va determina dezvoltarea unei industrii orizontale (accesorii şi piese de schimb), inclusiv prin atragerea de investiţii străine directe. Dezvoltarea pe termen mediu şi lung a industriei de autovehicule, legată de infrastructura rutiera a tarii, este considerată ca fiind importanţa pentru România şi pentru întreaga zona geografică. Necesitatea innoirii parcului de autovehicule comerciale, privite ca mijloc de producţie, în special în sectorul privat, poate să determine o creştere a producţiei sectorului şi sa devină în perioada următoare un important generator de locuri de muncă.

● Principala constrângere în calea dezvoltării sectorului o reprezintă creşterea competitiei pe piaţa, cu prioritate privind piaţa interna, unde importul de autovehicule noi şi "second hand" a avut o evoluţie crescatoare în ultimii ani. Practicarea pe scara larga a sistemului de leasing operational poate revigora fabricatia de autovehicule, cu implicaţii pozitive atât pentru dezvoltarea economică în general, cat şi pentru protecţia mediului înconjurător.

● Industria mijloacelor de transport rutier şi componente auto are o perspectiva favorabilă datorită potenţialului de absorbţie în creştere al pieţei interne, dar şi la export, în condiţiile în care agenţii economici se vor încadra mai bine în cerinţele de competitivitate şi de poluare pentru produsele şi serviciile lor.

7.2.5.Fabricatia de vagoane de transport marfa şi călători

● Producţia şi repararea de vagoane de transport marfa şi călători în România pentru ecartament normal sau ingust pe patru şi doua osii au o tradiţie de peste 100 de ani. Obiectivul principal al politicii sectoriale pe termen mediu şi lung este creşterea competitivitatii sectorului, un element de baza fiind consolidarea şi dezvoltarea întreprinderilor cu avantaje comparative şi competitive.

● Analiza SWOT a sectorului a pus în evidenta următoarele puncte tari: traditia şi experienta în construcţii şi reparaţii de vagoane; forta de muncă bine calificată şi cu costuri reduse; puternica dezvoltare a sectorului privat în domeniu (80,2%), care a determinat retehnologizarea sectorului, preţuri competitive şi mare adaptabilitate la cerinţele pieţei. Producţia de vagoane de marfa şi călători se realizează pe baza normelor internaţionale UIC, AAR, OSJD şi a sistemului calităţii ISO 9001-9002.

● Punctele slabe sunt date de subutilizarea capacităţilor de producţie ca urmare a scaderii cererii externe şi interne, echipamente şi tehnologii la nivelul anilor 1970, cu un grad ridicat de uzura fizica şi morala, şi limitarea resurselor financiare ale beneficiarilor de asemenea produse.

● Oportunitatile de dezvoltare sunt date de actuala conjunctura favorabilă legată de tendinta dezvoltării traseelor transeuropene de la Vest la Est şi de la Nord la Sud, precum şi de construcţia terminalului de containere de la Constanta. Se asteapta înregistrarea unui salt spectaculos în volumul comerţului cu ţările Uniunii Europene în momentul deschiderii Coridorului european nr. 4 care traverseaza România de la Curtici la Constanta, ceea ce va determina utilizarea unui număr sporit de vagoane de transport. O alta oportunitate importanţa o constituie necesitatea modernizării vagoanelor de călători şi a dotării cu vagoane de marfa noi specializate pentru transportul diferitelor tipuri de mărfuri.

● O parte din ameninţări tine de resursele financiare, avându-se în vedere decalajul care apare între preţurile la materiile prime din momentul stabilirii preţului la contractare, comparativ cu cel din momentul livrării produsului, deoarece fabricatia de vagoane este cu ciclu lung şi se poate desfăşura pe o perioadă de unu sau chiar doi ani. O problema importanţa este existenta unei mutaţii evidente pe piaţa interna de la transportul feroviar către cel rutier, datorită costurilor de infrastructura mai favorabile pentru cele auto.

● Aceasta analiza evidenţiază faptul ca exista perspective de dezvoltare a sectorului în situaţia în care sunt îndeplinite rapid următoarele condiţionari: modernizarea şi diversificarea produselor în vederea asigurării competitivitatii, finalizarea restructurării tehnologice şi manageriale şi a privatizării agenţilor economici cu capital majoritar de stat.

7.3.Industria electrotehnica şi electronică

7.3.1.Industria tehnologiei informatiei (TI)

● Industria TI joaca pe plan mondial un rol-cheie în ansamblul industrial modern ca motor al dezvoltării economice durabile. În România industria TI a cunoscut după anul 1994 o traiectorie ascendenta, furnizand tehnologii, produse şi servicii pentru toate sectoarele economice şi constituind suportul construirii societăţii informationale.

● Domeniul TI cuprinde industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou şi informatica şi activităţi conexe. Capacitatile de producţie actuale sunt rezultatul iniţiativei private, acestea având o pondere de 95% din cifra de afaceri a sectorului. Majoritatea firmelor sectorului combina activităţi de producţie, integrare şi comercializare de sisteme, echipamente şi componente. Evoluţia sectorului a fost semnificativă, în special începând cu a doua jumătate a deceniului trecut, fiind marcată de trecerea tot mai accentuata de la comercializare la asamblare şi integrare, precum şi de progresele importante în nivelul de calitate a ofertei. În ceea ce priveşte nivelul de performanţă, se remarca o aliniere la nivelul mondial, cu întârzieri foarte mici.

● Activităţile în domeniul industriei de software şi servicii sunt orientate în principal spre dezvoltarea de aplicaţii/soluţii atât pentru piaţa interna, cat şi pentru cea externa. În producţia de software sunt utilizate tehnologiile cele mai noi de pe plan mondial - limbaje de programe, medii de dezvoltare, tehnici de modelare şi arhitecturi de aplicaţie. În acest sens este de notat creşterea numărului societăţilor cu activitate software care au obţinut certificarile ISO 9001 şi 9002, acestea fiind de obicei firmele care au activităţi de export.

● În perioada 1997-2001 ansamblul industriei TI a evoluat ascendent, cu o creştere cu 45% a cifrei de afaceri totale, cu 47% a producţiei şi cu 107% a valorii adăugate.

● Principalele puncte tari ale sectorului sunt date de faptul ca este furnizor de tehnologie pentru toate ramurile şi suportul pentru construirea societăţii informationale. Valoarea adăugată este superioară celorlalte sectoare economice (27,6% din cifra de afaceri în 2000) şi prezintă un mare potenţial de export; deja ponderea exportului în cifra de afaceri a fost de 18% în anul 2000. Necesarul de investiţii este relativ redus faţă de alte sectoare şi consta în special în investiţii în resurse umane, care în România are un potenţial puternic profesional, fiind solicitat frecvent pe piaţa internationala.

● Punctele slabe ale sectorului sunt date de capacitatea redusă de autofinanţare a dezvoltării, dependenta de o piaţa interna insuficient dezvoltata şi de insuficienta expertiza pentru exportul de produse software.

● Actuala implicare guvernamentală în constituirea societăţii informationale şi dezvoltarea pieţei interne a serviciilor de telecomunicaţii se constituie ca oportunitati pentru industria TI în România.

● Ameninţarea principala este data de efectele nefavorabile ale actualei recesiuni mondiale, care poate determina reducerea cererii şi disponibilităţii finantarilor internaţionale, dar şi pentru programele de dezvoltare a infrastructurilor şi informatizarea administraţiei, şi un comportament mai precaut al fondurilor de investiţii în sectoarele Internet, software, servicii.

● Exigenţele formulate prin e-Europe, la care România doreşte sa ia parte, vor determina pe termen mediu o accelerare a dezvoltării pieţei interne care se estimeaza sa atinga ritmuri de 20-30% anual.

● Initiativele Guvernului au condus deja la demararea unui număr mare de proiecte pentru societatea informationala, care au asigurata parţial finanţarea din resurse bugetare. Sectorul administrativ este "locomotiva" dezvoltării societăţii informationale, ceea ce generează comenzi numeroase de produse (echipamente, software, servicii) şi se asteapta o creştere a pieţei interne de la 340 milioane dolari S.U.A. în 2000 la 1.000 milioane dolari S.U.A. în 2005; în aceste condiţii se va ascuti concurenta între "brand-name"-uri şi "local-name"-uri.

● Obiectivul general al politicii industriale a României în domeniul TI este consolidarea şi dezvoltarea pe plan naţional a structurilor productive, capabile să ofere produse/servicii competitive cu un conţinut ridicat de cercetare-dezvoltare, contribuind la realizarea şi implementarea în România a societăţii informationale şi creând condiţii pentru integrarea optima în structurile industriale ale Uniunii Europene.

● În vederea realizării acestui obiectiv pentru cele doua componente ale industriei tehnologiei informatiei se urmăresc în principal următoarele:

–în domeniul hardware este greu de conceput o dezvoltare altfel decât alături de un investitor strategic (dispunând de capital pentru echipamente, tehnologii avansate, piaţa) care să fie motivat, în primul rând printr-o prezenta semnificativă pe piaţa interna, departe de a fi saturata. În acest domeniu pot fi alese unele nise pe piaţa interna sau la export pentru produse care pot fi menţinute prin cercetare-dezvoltare-inovare la un nivel competitiv ridicat, pe durate medii-lungi.

Alta opţiune în domeniul fabricaţiei ar fi aceea pentru o poziţie de furnizor pentru anumite componente şi subansambluri, cu un nivel de competitivitate corespunzător, susţinut, de asemenea, prin activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare.

În concluzie, pentru acest domeniu se poate continua fabricatia de asamblare, cu componente şi subansambluri din import, pentru cerinţele pieţei interne, şi, eventual, un export pentru produse complexe, însă cu o poziţie satisfăcătoare de subfurnizor pentru anumite componente şi subansambluri;

–în domeniul software exista un potenţial deosebit şi o perspectiva care să ţină seama de piaţa (interna, externa) şi de tipul activităţii cerute pentru a satisface cererea (activităţi de tipul serviciilor şi activităţi mai complexe care urmăresc realizarea de produse-program standard, pe domenii de aplicaţie). În acest cadru se pot defini 4 optiuni:

–servicii la cerere pentru piaţa interna;

–produse-program complexe pentru piaţa interna;

–servicii la cerere pentru piaţa externa;

–produse-program complexe pentru export.

7.3.2.Industria de maşini şi aparate electrice

● Industria de maşini şi aparate electrice se identifica practic cu industria electrotehnica, importanţa ca industrie orizontala, implicata în relansarea mai multor sectoare industriale (energetica, metalurgie, construcţii de maşini etc.) şi producătoare de bunuri de larg consum.

● Sectorul cuprinde producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice, aparate de distribuţie şi comanda electrica, fire, cabluri electrice şi optice izolate, acumulatoare, baterii şi pile electrice, lampi electrice şi echipamente de iluminat.

● Industria electrotehnica are importante deschideri şi oportunitati de export (din care către Uniunea Europeană peste 60% din valoarea totală pe sector), în special pentru produse cu potenţial evident de competitivitate: motoare electrice, transformatoare de putere, aparataj electric, surse de iluminat.

● Analiza SWOT a scos în evidenta ca principale puncte tari ale domeniului următoarele:

–importante resurse tehnice şi umane;

–tradiţie de peste 50 de ani în domeniu;

–disponibilitatea crescută a producătorilor de a deveni furnizori competitivi de produse şi servicii pentru piaţa externa;

–structura producţiei, asemănătoare cu structura producţiei industriei electrotehnice din Germania, cel mai mare producător din Europa, existând posibilitatea unei poziţii de "aliat" a industriei electrotehnice româneşti, ca forma de "industrie orizontala", la cea a Germaniei;

–costuri mici datorită forţei de muncă ieftine;

–cota de piaţa ridicată datorită existenţei unor beneficiari traditionali;

–gradul înalt de privatizare (în jur de 95%): Societatea Comercială "Electroputere" Craiova este singurul agent economic important care a rămas cu 60% capital de stat şi pentru care s-a declansat procesul de privatizare;

–numărul mare al întreprinderilor mici şi mijlocii care asigura flexibilitate sectorului (140 în anul 2000, cu peste 40% din totalul cifrei de afaceri în industria electrotehnica şi 27% în numărul total de salariaţi ai sectorului).

● Principalele puncte slabe ale sectorului sunt determinate de gradul ridicat (peste 50%) de uzura fizica şi morala a utilajelor, fapt care influenţează puternic productivitatea, calitatea şi, deci, competitivitatea produselor. Gradul de utilizare a principalelor capacităţi de producţie din industria electrotehnica este de circa 50%. Producţia industriei electrotehnice este axata pe produse destinate sectorului investitional (industrie, în special), neglijandu-se dezvoltarea de produse destinate segmentului semiindustrial şi al bunurilor de larg consum. De asemenea, nu exista produse suficient de moderne care să includă elemente specifice aparţinând unor alte domenii, cum ar fi mecanică fina şi electronică.

● Oportunitatile pentru dezvoltarea sectorului sunt date de existenta unei pieţe interne cu tendinte de dezvoltare, în principal ţinându-se seama de necesităţile mari de modernizare şi dezvoltare a infrastructurilor industriale. Evoluţia favorabilă a multor sectoare ale industriei prelucratoare în perspectiva, precum şi creşterea treptata a necesarului de utilaje, maşini şi instalaţii necesare restructurării şi modernizării tehnologice, ca şi dezvoltarea selectiva a subsectoarelor care vor asigura o complementaritate reciproc avantajoasă cu cele din cadrul Uniunii Europene se constituie ca o oportunitate de dezvoltare a sectorului.

● Constrangerile care pot determina evoluţia viitoare a sectorului sunt determinate de creşterea importului de produse electrotehnice, ceea ce indica intensificarea concurentei pe piaţa românească, care se manifesta acerb cu predilectie în domeniul bunurilor de larg consum, competitori avantajati fiind mari firme externe, precum: Bosch, Siemens, Electrolux, Whirlpool şi care au o cota de acoperire foarte ridicată a pieţei europene, necesitand o creştere a competitivitatii produselor similare româneşti.

● Industria electrotehnica, prin sectorul de maşini şi aparate electrice, reprezintă unul dintre sectoarele cu o importanţa deosebită în asigurarea creşterii economice şi a exportului. Fabricatia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice a prezentat o creştere continua a ponderii în totalul exportului industriei electrotehnice, ea asigurând cea mai mare parte a exportului industriei de maşini şi aparate electrice.

● În următorii ani se estimeaza o creştere sensibila a cererii de motoare, generatoare şi transformatoare electrice, de aparate de distribuţie şi comanda electrica, precum şi de fire şi cabluri electrice necesare sectoarelor şi de produse care pot asigura o complementaritate cu cele ale Uniunii Europene. Este necesară orientarea către produse complexe, rezultate ale realizării interdisciplinare, care implica implementarea tehnologiilor neconventionale.

7.4.Industria chimica şi petrochimica

7.4.1.Industria de prelucrare a ţiţeiului

● Industria petroliera constituie un sector important al economiei naţionale şi un suport al dezvoltării pentru numeroase sectoare ale industriei şi economiei româneşti şi de aceea necesitatea modernizării şi restructurării industriei petroliere constituie un factor principal în procesul dezvoltării economice durabile a tarii.

● În sectorul petrolier principalul operator din sistem este, în momentul de faţa, Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" S.A. Bucureşti, societate cu capital majoritar de stat, având ca obiect de activitate, în principal, explorarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi de pe uscat şi din platoul continental al Marii Negre, rafinarea ţiţeiului, transportul produselor petroliere, comercializarea produselor petroliere proprii prin reţele proprii de distribuţie şi importul şi exportul de produse petroliere.

Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti are în structura sa doua rafinarii ("Petrobrazi" şi "Arpechim"), un combinat chimic ("Doljchim"), mai multe sucursale de distribuţie a produselor petroliere, doua sucursale de transport al produselor petroliere ("Transpeco" şi "Petrotrans"), precum şi sucursale de cercetare-proiectare şi informatica. Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti asigura circa 60-65% din necesarul intern de produse petroliere şi circa o treime din necesarul de gaze naturale. În acest domeniu mai funcţionează 8 rafinarii, toate cu capital integral sau majoritar privat, precum şi Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanta şi Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploiesti. Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti are concesionate 3 perimetre de explorare-extracţie în Kazahstan, unde au demarat lucrările de foraj, precum şi în India, unde lucrările de exploatare sunt în curs de desfăşurare. În afară acestor perimetre Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti va continua sa participe la licitaţii pentru obţinerea de noi concesiuni.

● Sectorul de prelucrare a ţiţeiului (rafinare şi petrochimie) este principalul consumator de ţiţei şi furnizor de produse petroliere şi petrochimice pentru celelalte ramuri ale economiei.

● În prezent capacitatea operationala de rafinare este de 22,3 milioane tone/an, cuprinzând 5 rafinarii mari şi 5 rafinarii mici, toate cu capital privat, şi rafinariile mari "Petrobrazi" şi "Arpechim" care fac parte din Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti şi deci au capital de stat.

● Analiza SWOT realizată a pus în evidenta următoarele puncte tari:

–resurse de materie prima indigena (circa 6,0 milioane tone/an);

–dimensiunea celor 5 rafinarii mari este comparabila cu cea a rafinariilor din Europa Occidentala;

–traditia îndelungată în domeniu;

–existenta infrastructurii necesare;

–forta de muncă ieftina şi calificată;

–industria românească de prelucrare a ţiţeiului are o buna inzestrare tehnica, un nivel de complexitate foarte mare (comparabil cu cel al rafinariilor americane, mai mare decât cel al rafinariilor europene sau asiatice);

–mare flexibilitate (cele mai noi rafinarii, care reprezintă 80%, au o construcţie modulară). Rafinariile mai mici, după retehnologizare, pot opera independent şi îşi pot găsi nise pe piaţa europeană.

● Punctele slabe ale sectorului ţin de dependenta de importul de materie prima, de excedentul de capacităţi de rafinare (din circa 34 milioane tone/an capacitate, operationale sunt 22 milioane tone/an, iar prelucrarea actuala este la nivel de 11-12 milioane tone/an) şi un nivel relativ scăzut de utilizare a lor, costuri de exploatare ridicate, personal supradimensionat, grad redus de automatizare şi informatizare, dotare invechita şi cu funcţionalitate redusă.

● Exista reale oportunitati de uşoară dezvoltare, ţinându-se seama de reluarea creşterii economice care va conduce la creşterea consumului de produse petroliere şi petrochimice. Creşterea nivelului de trai al populaţiei va conduce, în perspectiva, la creşterea cererii interne de produse petroliere, mai ales carburanţi ecologici, avându-se în vedere faptul ca actualul consum de produse petroliere pe locuitor este în România de circa 0,5 tone, mult mai mic decât în Uniunea Europeană. De asemenea, exista o cerere stabilă la export, care se estimeaza să se menţină în perspective pe termen mediu. Creşterea importului, în special din zona Marii Caspice, apreciat a se realiza în perspectiva, va determina un ritm susţinut de marire a cantităţii de ţiţei supuse prelucrării.

● Constrangerile care pot sta în calea dezvoltării sectorului sunt determinate de nivelul ridicat al inflaţiei, cu influente negative în activitatea societăţilor comerciale şi creşterea concurentei pe piaţa interna, precum şi de costurile ridicate ale internalizarii costurilor de mediu, ceea ce necesita resurse financiare însemnate pe termen mediu şi lung.

● În concluzie se poate spune ca acest sector este viabil şi cu perspective de dezvoltare. Prin realizarea modernizării infrastructurii de producţie se asteapta o diminuare a consumurilor proprii ale rafinariilor, îmbunătăţirea eficientei prelucrării şi creşterea productivitatii muncii. Creşterea semnificativă a numărului de automobile şi tendinta creşterii ponderii transportului auto, dezvoltarea agriculturii, împreună cu creşterea economică şi a puterii de cumpărare vor conduce la creşterea consumului intern de benzine şi motorine, deci la creşterea volumului producţiei. Aceasta este cerută şi de necesitatea de realizare a stocurilor minime de siguranţă de produse petroliere şi de ţiţei, stabilite în vederea alinierii la cerinţele Uniunii Europene. Pentru perioada 2002-2004 se estimeaza o creştere a activităţii sectorului cu un ritm mediu anual de circa 5,8%, cantitatea de ţiţei prelucrat crescand în final la circa 14 milioane tone/an.

7.4.2.Industria de îngrăşăminte chimice

● Asigurarea cu ingrasamintele chimice necesare este una dintre prevederile Programului naţional de redresare şi dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare şi pădurilor pentru perioada 2001-2004. În acest domeniu s-a dezvoltat o subramura proprie de producţie a ingrasamintelor chimice. În structura sectorului de îngrăşăminte sunt 9 societăţi comerciale, în mare măsura privatizate, care produc îngrăşăminte chimice simple (cu azot şi cu fosfor), complexe, precum şi îngrăşăminte lichide foliare etc.

● Analiza SWOT a sectorului a scos în evidenta următoarele puncte tari:

–capacitatile existente de producţie şi sortimentatia din nomenclatorul de fabricaţie pot asigura necesităţile pieţei interne;

–forta de muncă calificată;

–ponderea crescută a sectorului privat (peste 70%) şi concurenta interna datorată numărului mare de producători;

–instalaţiile tehnologice rămase în funcţiune sunt la un nivel tehnologic mediu pe plan mondial.

● Punctele slabe ale sectorului sunt date de dependenta de import pentru roca fosfatica, clorura de potasiu şi sulf şi de problemele în alimentarea cu gaze naturale din ţara şi/sau din import. Potenţialul financiar redus al producătorilor agricoli interni şi un nivel relativ scăzut al subvenţiilor pentru agricultura determina o cerere interna mai redusă decât cea asteptata privind ingrasamintele chimice şi pesticidele. De asemenea, fiind o industrie poluanta, sunt necesare mari investiţii pentru protecţia mediului.

● Principala oportunitate pentru acest sector o constituie existenta unei potenţiale pieţe interne de desfacere cu tendinte de creştere pe termen mediu, care poate fi acoperită de capacitatile operationale ale producătorilor români de îngrăşăminte chimice.

● Constrangerile pe care trebuie să le depăşească acest sector sunt legate de scăderea exportului datorită preţului mai ridicat al gazului natural faţă de principalii concurenţi din Rusia, Ucraina, Belarus şi Bulgaria.

Un element care ar putea influenţa favorabil acest sector este asigurarea competitivitatii pentru transportul de materii prime şi produse finite pe calea ferată, ţinându-se seama de faptul ca traficul este de mare tonaj, dar cu o valoare scăzută pe unitatea de transport conventionala.

● Obiectivul principal pentru industria de îngrăşăminte din România este asigurarea competitivitatii şi pentru atingerea lui sunt avute în vedere pe termen mediu următoarele măsuri principale:

–modernizarea tehnologiilor existente în vederea îmbunătăţirii eficientei economice prin:

● scăderea consumurilor specifice de materii prime şi utilităţi;

● scăderea consumurilor energetice;

● diversificarea gamei sortimentale şi alinierea la standardele Uniunii Europene;

● recuperarea elementelor utile din condensate şi efluenti;

–creşterea exportului de îngrăşăminte chimice pentru a se asigura resursele valutare necesare importului de materii prime;

–finalizarea procesului de privatizare pentru combinatele Societatea Comercială "Turnu" - S.A. Turnu Magurele, Societatea Comercială "Nitramonia" - S.A. Fagaras, Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti - sucursala "Doljchim".

7.4.3.Industria de medicamente

● Industria de medicamente este o componenta importanţa a industriei chimice şi un important element de sustinere a programului guvernamental de asigurare a stării de sănătate a populaţiei.

● În ţara se realizează circa 1.500 de sortimente de medicamente condiţionate şi produse biologice de uz uman, precum şi circa 690 de sortimente de medicamente condiţionate şi produse biologice de uz veterinar. Principalele clase de produse terapeutice sunt: antibiotice, sulfamide, vitamine, antiseptice, antipiretice, antidiabetice, cardiovasculare.

● Industria românească de medicamente acoperă 70-80% din consumul intern sub aspect fizic, în timp ce sub aspect valoric reprezintă doar 35%. În anul 2001 importul de medicamente a fost de 416 milioane dolari S.U.A., iar exportul s-a realizat numai la nivelul de 23 milioane dolari S.U.A.

● Pentru asigurarea punerii în practica a politicii naţionale de sănătate a populaţiei se estimeaza o creştere a cererii de medicamente pe piaţa interna de la 450 milioane dolari S.U.A. la 1.200 milioane dolari S.U.A. Pentru acoperirea cererii crescande de medicamente este necesar un ritm anual de creştere a producţiei pe termen lung de aproximativ 8-10% pe an. Realizarea creşterii producţiei de medicamente este posibila datorită existenţei următoarelor puncte tari ale industriei de medicamente:

–modernizarea industriei de medicamente (retehnologizari, inchideri de instalaţii neperformante);

–adaptarea rapida a sortimentatiei la cererea pieţei;

–schimbarea structurii pe proprietate; aproape toate unităţile cu capital de stat au fost integral privatizate cu capital străin. Singura excepţie este Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi la care statul mai deţine 53% din acţiuni şi care este introdusă în programul PSAL de privatizare în anul 2002;

–traditia de peste 50 de ani şi existenta forţei calificate de muncă.

● Punctele slabe ale acestei industrii sunt:

–aprovizionarea cu materii prime: până în anul 1990 medicamentele erau produse în mare măsura în ţara în combinate chimice, în fabricile de medicamente sau în institutele de cercetare, dar care au devenit inoperante fie datorită privatizării unora, care şi-au schimbat obiectul de activitate, fie din cauza lipsei de rentabilitate financiară;

–creşterea interesului pentru fabricatia secundară (condiţionare) şi renunţarea la fabricatia primara (sinteza);

–restrangerea gamei sortimentale datorită costurilor şi dificultăţilor în obţinerea autorizării punerii pe piaţa a produselor;

–devierea efortului investitional destinat dezvoltării producţiei către conformarea cu cerinţele legislative privind mediul şi normele de buna practica de fabricaţie (BPF).

● Oportunitatea principala pentru industria de medicamente este existenta cererii pe piaţa interna care are un potenţial mare de creştere (aproximativ 250% până în anul 2010) prin politica naţionala privind sănătatea publică.

● Constrangerile pe care trebuie să le depăşească acest sector sunt:

–reducerea producţiei de sinteza datorită importurilor masive de substanţa activa;

–reducerea capacităţilor de producţie prin sinteza în favoarea creşterii capacităţilor de condiţionare substanţa activa din import;

–folosirea unor criterii diferenţiate de formare a preţurilor pentru produsele medicamentoase din ţara faţă de cele din import;

–cheltuielile mari necesare pentru introducerea unui medicament nou pe piaţa;

–cheltuielile reduse de cercetare-dezvoltare pentru realizarea de produse noi;

–costurile ridicate pentru conformarea cu normele de buna practica de fabricaţie (BPF);

–costurile ridicate pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile în vederea conformarii la noile limite impuse de legislaţia de mediu.

● Eforturile investitionale în ultimii ani au fost îndreptate spre dezvoltarea şi modernizarea instalaţiilor de condiţionare.

● Încadrarea în normele de buna practica de fabricaţie (BPF) este "piatra de încercare" pentru producători, mare parte dintre aceştia având deja emise pentru produsele lor certificate de către Agenţia Naţionala a Medicamentului.

● Se preconizeaza ca până în anul 2010 industria de medicamente sa satisfacă 75% din piaţa interna de produse (ca valoare).

7.5.Industria de confecţii-textile şi industria pielăriei-încălţămintei

7.5.1.Industria de confecţii-textile

● Subsectorul de confecţii-textile este unul dintre sectoarele dinamice ale industriei româneşti, cu prioritate cel de confecţii, care a reuşit să-şi păstreze în mare măsura un grad înalt de competitivitate, ceea ce a făcut ca produsele româneşti din acest domeniu sa reprezinte 4,4% din importul Uniunii Europene (în principal în Germania şi Italia). Exportul sectorului a reprezentat în anul 2001 o pondere de 26,3% din exportul total realizat pe economie, iar importul, 15,3% din total import, determinând o balanţa pozitiva a sectorului şi, deci, posibilitatea de a-şi susţine importurile proprii prin exporturi. Producţia ramurii textile-confecţii realizată în anul 2001 a reprezentat 8,6% din producţia industriei naţionale. Numărul de angajaţi în acest sector reprezintă 19% din totalul personalului angajat în industrie. Din punctul de vedere al structurii proprietăţii, circa 90% din totalul societăţilor comerciale din sector sunt privatizate, dintre care 85% în subsectorul textile şi 99,5% în subsectorul confecţii.

● În ultimii 11 ani în aceste domenii s-au investit circa 1.335 milioane dolari S.U.A. (din care 720 milioane dolari S.U.A. din surse proprii ale agenţilor economici - inclusiv credite garantate de stat în valoare de 31 milioane dolari S.U.A. şi 615 milioane dolari S.U.A. surse atrase de la investitori străini).

● Diagnoza realizată a pus în evidenta faptul ca sectorul industrial de confecţii-textile este competitiv, având următoarele puncte tari:

–nivel ridicat de performanţă;

–grad înalt de privatizare;

–pondere mare a exportului;

–acoperirea importului prin export propriu;

–gradul ridicat de calificare a forţei de muncă;

–traditia îndelungată ca producător şi furnizor de produse de îmbrăcăminte pe cele mai exigente pieţe externe;

–nivelul ridicat de competitivitate a produselor destinate exportului.

● Sectorul industrial de confecţii-îmbrăcăminte este o componenta a economiei naţionale generatoare de aport valutar, de dezvoltare regionala echilibrata, de stabilitate socială şi un mediu propice formării iniţiativei particulare. Acest sector industrial are capacitatea de a se dezvolta în continuare.

● Strategia de dezvoltare a industriei de confecţii prevede dezvoltarea acestui sector industrial cu un ritm mediu anual de peste 8%, ceea ce va asigura creşterea volumului de export al ramurii cu circa 120 milioane dolari S.U.A./an, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea aportului la P.I.B.

● Subsectorul industrial de produse textile este potenţial competitiv, putând deveni performant, în condiţiile asigurării surselor de finanţare necesare retehnologizării-modernizării, neglijat datorită dezvoltării producţiei de tip LOHN pentru industria confecţiilor textile.

Acest sector industrial prezintă următoarele puncte slabe:

–rămânerea în urma din punct de vedere tehnic şi tehnologic în subsectoarele primare datorită dotării neperformante (tesatorii şi filaturi);

–insuficienta resurselor financiare necesare modernizării capacităţilor de producţie viabile şi dezvoltării de noi capacităţi;

–decalajul tehnologic faţă de ţările dezvoltate.

*

* *

● Dezvoltarea activităţii economice a celor 2 subsectoare se estimeaza ca va fi diferenţiată în perioada 2002-2004 astfel:

–subsectoarele producătoare de confecţii, tricotaje şi ciorapi vor cunoaşte ritmuri mai mari de creştere (8,1%);

–subsectoarele producătoare de fire şi tesaturi vor cunoaşte ritmuri mai mici de creştere (3%) ca urmare a unor acţiuni de restructurare şi redimensionare a capacităţilor la nivelul cererii pieţei.

● În ceea ce priveşte armonizarea legislativă cu cea a Uniunii Europene în acest domeniu aceasta este deja realizată.

7.5.2.Industria de pielarie-încălţăminte

● Sectorul industrial de pielarie - încălţăminte este un sector important al industriei româneşti, care a reuşit să-şi păstreze în mare măsura nivelul necesar de competitivitate. Exportul sectorului a reprezentat în anul 2001 o pondere de 9,2% din exportul total realizat pe economie şi a fost orientat cu precădere către ţările Uniunii Europene (88%), iar importul a reprezentat circa 5% din importul total al economiei naţionale, conducand la o balanţa pozitiva şi, deci, la posibilitatea sectorului de a-şi susţine importurile din exporturile proprii. Producţia sectorului realizată în anul 2001 a reprezentat circa 2% din producţia industriei naţionale. Numărul de angajaţi în acest sector reprezintă 4,6% din totalul personalului angajat în industrie. Din punctul de vedere al structurii proprietăţii, 94,2% din totalul societăţilor comerciale din sector sunt privatizate.

● În ultimii 11 ani în acest domeniu s-au investit circa 176 milioane dolari S.U.A., din care 97 milioane dolari S.U.A. din surse proprii şi 79 milioane dolari S.U.A. surse atrase de la investitorii străini.

● Diagnoza realizată a pus în evidenta faptul ca subsectoarele industriale de fabricare a incaltamintei şi a articolelor de voiaj şi marochinarie sunt competitive, având următoarele puncte tari:

–grad ridicat de privatizare;

–nivel de competitivitate;

–grad ridicat de calificare a forţei de muncă;

–tradiţie îndelungată.

● Ca punct slab al acestor subsectoare menţionăm decalajul tehnologic existent faţă de ţările dezvoltate în subsectorul de tabacire a pieilor.

Se poate afirma ca sectorul pielarie-încălţăminte are potenţialul necesar de a se dezvolta în continuare, avându-se în vedere tendinta de evoluţie în creştere a cererii pieţei.

● Principalele acţiuni care vor conduce la realizarea obiectivului de creştere a competitivitatii au în vedere restructurarea, retehnologizarea şi redimensionarea capacităţilor din subsectoarele primare (tabacarii, componente pentru încălţăminte, accesorii, inlocuitori de piele), inclusiv vizând reducerea poluarii apelor, aerului şi solului.

7.6.Industria lemnului

7.6.1.Industria mobilei şi a altor produse din lemn

● Industria lemnului din România îşi desfăşoară activitatea şi se dezvolta având la baza fondul forestier al României, iar întregul sau program de restructurare a fost conceput în principal astfel încât să asigure un mediu favorizant pentru dezvoltarea cu prioritate a industriei de mobilier, întrucât mobila este produsul care valorifica în cel mai înalt grad materialul lemnos.

● Analiza SWOT a sectorului producţiei de mobilier pune în evidenta următoarele puncte tari:

–tradiţie şi experienta îndelungată în producţia de mobilier;

–resurse interne de materii prime;

–existenta unor pieţe şi clienţi traditionali;

–forta de muncă calificată şi ieftina;

–diversitatea sortimentelor de produse din nomenclatorul de produse;

–capacitate mare de adaptare la cerinţele pieţei;

–gradul crescut de privatizare a sectorului.

● Punctele slabe ale sectorului sunt existenta unei reţele de distribuţie reduse pe piaţa interna şi lipsa unei reţele proprii de distribuţie pe piaţa externa.

● Oportunitatile pentru acest sector ţin de stabilitatea cererii pieţei externe pentru mobilier, cu posibilităţi de extindere, vizând în special relansarea exportului către piaţa Comunităţii Statelor Independente şi cu prioritate către Federaţia Rusa. Preocuparea pentru dezvoltarea serviciilor în acest domeniu va conduce la creşterea cererilor de mobilier pentru bănci, magazine, colectivităţi sociale, birouri etc., existând perspectiva relansarii cererii interne. Ponderea mare a manoperei în preţul mobilei în ţările dezvoltate va determina o delocalizare a industriei mobilei din aceste tari către cele cu mana de lucru ieftina, fenomen favorabil şi pentru industria mobilei din România.

● Riscurile care pot aparea în calea dezvoltării sectorului ţin de asigurarea unui management şi strategii de marketing corespunzătoare şi de dezvoltarea unei şcoli proprii de design pentru proiectarea mobilierului.

● Avându-se în vedere tendintele pieţei, se estimeaza ca în perspectiva în industria lemnului activităţile de producţie se vor orienta spre dezvoltarea următoarelor domenii:

–industria de mobilier din lemn şi, în special, de mobilier pentru birotica, mobilier hotelier şi pentru comerţ;

–componente şi semifabricate pentru mobila;

–produsele superior prelucrate (instrumente muzicale, articole de sport, jucarii din lemn, articole de uz gospodăresc etc.);

–activităţile care valorifica lemnul de mici dimensiuni (în industria de MDF, PAL, plăci innobilate, celuloza şi hârtie);

–articolele de feronerie pentru mobila.

7.7.Industria materialelor de construcţii, a sticlei şi a ceramicii de uz gospodăresc

● Acest sector cuprinde următoarele subsectoare: sticlă şi ceramica fina, materiale de construcţii (ciment, var, lianti minerali, plăci ceramice pentru pereţi şi pardoseli, obiecte sanitare ceramice, ceramica bruta pentru construcţii, prefabricate din beton şi beton armat, materiale izolatoare, agregate minerale şi produse din roci utile pentru construcţii), ceramica de uz tehnic şi electrotehnic şi ceramica refractara.

● Sectorul satisface peste 80% din nevoile economiei naţionale de produse minerale nemetalice şi asigura un export anual de circa 200 milioane dolari S.U.A.

● În România, în industria materialelor de construcţii îşi desfăşoară activitatea peste 900 de societăţi comerciale din care circa 100 sunt mijlocii şi mari. După anul 1990 a început un amplu proces de restructurare a întregului sector care a dus la retehnologizarea liniilor de fabricaţie, la realizarea de produse noi şi îmbunătăţirea protecţiei mediului, iar în perioada 1994-2000 s-au privatizat majoritatea societăţilor comerciale cu capital de stat.

● În industria sticlei din România funcţionează peste 360 de societăţi comerciale de producţie, majoritatea fiind întreprinderi mici şi mijlocii care sunt privatizate aproape în totalitate.

● În întregul sector industrial se desfăşoară o activitate în general profitabila, întreprinderile se încadrează în normele naţionale şi internaţionale de protecţie a mediului şi au piaţa de desfacere a produselor la intern şi la export, cu perspective reale de creştere.

● Analiza SWOT a sectorului a pus în evidenta următoarele puncte tari:

–utilizarea în proporţie de 90% a materiilor prime indigene (materii prime minerale);

–experienta şi tradiţie în producţie;

–forta de muncă stabilă, calificată şi relativ ieftina;

–industria materialelor de construcţii dispune practic, pentru toate procesele tehnologice, de soluţii tehnologice şi tehnice pentru evitarea poluarii mediului (instalaţii de desprafuire, instalaţii de ardere performanţe, instalaţii de epurare a apelor uzate etc.);

–refolosirea deşeurilor proprii şi din alte sectoare industriale;

–pe total sector, soldul balanţei export-import produse este pozitiv, susţinut de subsectoarele sticlă şi ceramica fina de uz gospodăresc (circa 60% din producţie este destinată exportului) şi de ceramica fina de construcţii şi de ciment.

● Punctele slabe ţin de consumurile specifice energetice mari (cu până la 20-30% mai mari decât în ţările dezvoltate), lipsa unor sisteme alternative de combustie (de exemplu: ceramica, var etc.) şi dotarea tehnica invechita la capacitatile de producţie nemodernizate. Insuficienta fondurilor de investiţii la nivelul necesităţilor este un alt element care influenţează negativ evoluţia sectorului.

● Oportunitatile pentru acest sector sunt date de existenta de materii prime naturale cercetate şi omologate care asigura necesarul pentru 50-100 de ani, unele fiind disponibile pentru mai multe sute de ani (calcarul). Produsele româneşti din acest sector beneficiază de un segment de piaţa tradiţional (60% din export este destinat pieţei Uniunii Europene) cu posibilităţi de extindere pe piaţa externa.

● Constrangerile sunt determinate de creşterea însemnată pe piaţa interna a ponderii importului de produse similare, de multe ori mai puţin performanţe decât cele indigene, dar însoţite de un marketing agresiv şi preţuri atractive, precum şi de creşterea concurentei pe piaţa mondială. Sunt, de asemenea, necesare ecologizarea şi modernizarea multor instalaţii tehnologice, care vor conduce în final la creşterea costurilor de producţie.

● În urma analizei SWOT şi a principalilor indicatori economici s-a ajuns la următoarele concluzii:

–industria materialelor de construcţii, sticlei şi ceramicii fine este viabila şi funcţionează profitabil, fără riscul de a deveni neperformanta în următorii 10-15 ani. Deserveşte ramuri importante din economia naţionala (construcţiile, agricultura, industria alimentara etc.) care în viitor vor cunoaşte o dezvoltare accentuata;

–acest sector a cucerit un segment important din piaţa internationala de desfacere pe care, cu eforturi rezonabile, îl poate largi, astfel încât sa crească permanent.

● Pe termen lung şi mediu se urmăresc restructurarea şi remodelarea sectorului în vederea transformarii sale, astfel încât să asigure produsele specifice pentru piaţa interna şi export în concordanta cu criteriile de integrare în Uniunea Europeană.

● Din întregul sector al industriei materialelor de construcţii, a sticlei şi ceramicii de uz gospodăresc se estimeaza pentru perspectiva dezvoltarea subsectoarelor: sticlarie şi ceramica de uz gospodăresc şi decorativa; sticlarie de ambalaj superusoara, sticlă plana (geam float) şi prelucrarea acesteia, obiecte sanitare din portelan, produsele din gips-carton, cimenturi superioare, plăci ceramice pentru pereţi şi pardoseli. Creşterea este posibila, avându-se în vedere: existenta abilităţilor tehnice şi de indemanare; produsele fiind competitive, au desfacerea asigurata, cu perspective de creştere a cererii pe piaţa externa, deşi, fiind energointensive, procesele de producţie sunt eficiente economic, iar accesul la resursele de materii prime este facil.

7.8.Industria de apărare

● Industria de apărare cuprinde o companie naţionala (Compania Naţionala "Romarm" - S.A.), 8 societăţi comerciale în cadrul industriei aeronautice, 6 agenţi economici în cadrul industriei de tehnica militară şi munitie, 3 agenţi economici în cadrul industriei electronică-electrotehnica, 1 agent economic în cadrul industriei de mecanică fina şi optica, 2 agenţi economici în industria chimica şi petrochimica, 1 agent economic în industria navala, 1 agent economic în ramura textile-pielarie.

● În cadrul industriei aeronautice funcţionează 8 societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi 5 cu capital privat. Activitatea de producţie consta în fabricatia de aeronave (IAR 99) şi elicoptere (IAR 330 PUMA), precum şi componente avionabile şi structuri, piese de schimb şi reparaţii. Profilurile de producţie corespund cerinţelor apărării naţionale şi economiei de piaţa, iar calitatea managementului este în continua optimizare.

● În cadrul industriei de tehnica militară şi muniţii funcţionează 6 agenţi economici cu capital integral de stat. Activitatea de producţie consta în tehnica de blindate, muniţii de aviatie, artilerie şi infanterie. În conformitate cu programul de restructurare şi redimensionare a industriei de apărare, aceşti agenţi economici urmează ca prin accelerarea procesului de privatizare sa treacă la producţia civilă.

● În cadrul industriei de electronică-electrotehnica funcţionează 3 agenţi economici din care 2 cu capital integral privat. Activitatea de producţie consta în staţii de radiocomunicatii, centrale şi terminale telefonice, radiotelefoane etc. Numai 11% din personalul acestor unităţi lucrează pentru producţia de apărare, restul lucrand producţie civilă. Dotarea tehnica şi tehnologică a crescut o dată cu fabricarea pe licenta a numeroase produse noi (în special în unităţile private).

● Industria de mecanică fina şi optica cuprinde un singur agent economic. Activitatea de producţie consta în fabricatia de tehnica şi materiale de infanterie, de artilerie, de marina şi sanitare. Numai 54% din personalul acestor unităţi lucrează pentru producţia de apărare, restul lucrand producţie civilă. ● Industria chimica şi petrochimica cuprinde 2 agenţi economici, din care unul cu capital privat. Activitatea de producţie consta în mine, substanţe fumigene şi lacrimogene, masti contra gazelor. Numai 4% din personalul acestor unităţi lucrează pentru producţia de apărare, restul lucrand producţie civilă.

● În industria navala exista o singura societate comercială (Societatea Comercială "Şantierul Naval Mangalia" - S.A.) cu capital majoritar de stat, cu profil de construcţii, reparaţii şi modernizări nave militare maritime şi fluviale. Ponderea activităţilor cu specific militar este mult diminuată şi, ca urmare, portofoliul de comenzi este completat cu producţie civilă. Agentul economic se afla în proces de restructurare, fiind cuprins în programul de privatizare.

● În cadrul industriei textile-pielarie exista o singura societate comercială (Societatea Comercială "Condor" - S.A.) cu capital integral privat, care produce parasute, veste antiglont şi alte accesorii.

● Activitatea productiva pentru toate aceste unităţi se desfăşoară pe baza comenzilor directe ale forţelor sistemului naţional de apărare, existând şi programe privind pregătirea economiei naţionale în caz de necesitate.

● În vederea creşterii performantelor acestor unităţi sunt avute în vedere măsuri de dimensionare a capacităţilor de producţie corespunzător nevoilor forţelor sistemului naţional de apărare, modernizarea şi retehnologizarea acestora, stimularea participării la programe internaţionale de cooperare tehnica şi tehnologică pe baza sistemului offset.

● Compania Naţionala "Romarm" - S.A. are în componenta 16 filiale, care realizează atât produse de tehnica militară (munitie, armament, tehnica de lupta), cat şi producţie industriala de uz civil (hidraulica, maşini-unelte şi accesorii, bunuri de larg consum, mijloace de transport, utilaje agricole, laminate, sectoare calde).

● Analiza SWOT realizată a pus în evidenta următoarele puncte tari:

–forta de muncă pregatita;

–existenta unui grad înalt de disciplina;

–existenta sistemului de asigurare a calităţii şi a atestarilor unităţilor companiei de către organismul militar şi alte organisme de certificare externe;

–producţie industriala de uz civil competitivă (pompe hidraulice, piese de schimb pentru tractoare).

● Punctele slabe sunt date de preţurile ridicate în raport cu nivelul de noutate tehnica, scăderea comenzilor de tehnica militară pentru forţele Ministerului Apărării Naţionale, fonduri reduse pentru promovarea produselor proprii.

● Oportunitatile pentru dezvoltarea sectorului sunt date de necesitatea asigurării inzestrarii forţelor sistemului naţional de apărare la pace şi de creşterea capabilităţii tehnice în vederea realizării de produse compatibile cu standardele NATO.

● Amenintarile sunt determinate de scăderea volumului exportului atât datorită reducerii pieţelor de desfacere ca urmare a embargoului instituit de organismele internaţionale, creşterea competitiei pe piaţa specifică şi scăderea cererii interne.

● Analiza SWOT a relevat faptul ca industria de apărare este un sector strategic care necesita o profunda restructurare în vederea reducerii costurilor de producţie prin reducerea capacităţilor de producţie, eliminarea paralelismelor, regruparea activităţilor, conservarea sau externalizarea unor active.

● Principalele realizari în reforma structurală sunt:

–conversia la producţia civilă a unor capacităţi de producţie militară aparţinând unui număr de 24 de agenţi economici din industria de apărare;

–constituirea a 4 parcuri industriale cu destinaţie civilă prin desprinderea acestora din cadrul unor agenţi economici specializaţi în producţia de apărare;

–redarea în circuitul productiv cu destinaţie civilă a peste 40% din produsele aflate în rezerva, concomitent cu transferarea părţii diminuate la rezerva de stat;

–reorientarea personalului către domenii ale producţiei civile, în proporţie de circa 35%;

–continuarea procesului de cooperare şi crearea de societăţi mixte cu firme externe (Societatea Comercială "Eurocopter România" - S.A.), concomitent cu derularea unor programe de cooperare cu firme de prestigiu în domeniu din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Elvetia etc.

● Guvernul este direct interesat în crearea condiţiilor care să conducă la realizarea unui sector de apărare competitiv. Astfel, sunt necesare garantarea de către stat a creditelor externe necesare retehnologizării şi modernizării producţiei de apărare, asigurarea de fonduri pentru realizarea de expoziţii de tehnica militară (cum a fost cea din 2001: "Expomil") şi scutirea de T.V.A. pentru bunurile şi serviciile prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 211/2000 privind garantarea unor împrumuturi externe, asigurarea de la buget a fondurilor necesare programului de pregătire a economiei pentru apărare etc.

7.9.Industria alimentara

● În prezent industria alimentara este privatizata în proporţie de 95%, iar pe subsectoare industriale cea mai mare pondere, în ordine descrescătoare, se regaseste în domeniul de morarit şi panificatie, carne şi produse din carne, băuturi alcoolice, lapte şi produse lactate, prestări de servicii, ape carbogazoase şi alte băuturi, conserve din legume şi fructe şi băuturi răcoritoare, uleiuri şi grăsimi vegetale, zahăr şi produse zaharoase, peste şi produse piscicole.

● Capacitatile de producţie în domeniul industriei alimentare au crescut o dată cu mărirea numărului agenţilor economici, astfel încât pe subsectoare acestea sunt în măsura să asigure atât necesarul de consum intern, cat şi disponibilitati pentru export. Peste 60% din capacitatile de producţie sunt modernizate, iar din acestea 80% sunt unităţi care pot realiza produse competitive pentru export. Dintre cele 440 de unităţi de industrie alimentara cu capital majoritar de stat, existente la nivelul anului 1993, au fost privatizate până la finele anului 2000 287, iar 48 se afla în reorganizare juridică şi faliment.

● Se remarca o specializare a acestor capacităţi pe un singur produs sau pe o grupa de produse, ceea ce conduce la creşterea nivelului de competitivitate. Aceasta se manifesta mai pregnant în domeniul de morarit şi panificatie, ulei, zahăr, bere şi vin, lapte şi produse lactate. Productiile realizate în industria alimentara reprezintă circa 12% din volumul total al producţiei industriale.

● În ultima perioadă au fost înfiinţate în unele zone, îndeosebi în zona de vest, unităţi noi de procesare de către firme străine cu renume în industria berii, industria tutunului, băuturilor răcoritoare, apelor minerale, uleiurilor şi grasimilor vegetale etc.

● Pentru toate produsele sau grupele de produse din industria alimentara au fost elaborate şi aprobate standarde profesionale. De asemenea, au fost adoptate ca standarde române 33 de standarde europene şi 77 standarde internaţionale, pentru metode de analiza şi parametri de calitate ai produselor alimentare, şi au fost revizuite alte numeroase standarde române în domeniu.

● În cursul anului 2002 se va elabora un plan naţional de restructurare şi modernizare a unităţilor de tăiere şi procesare a carnii şi a unităţilor de procesare a laptelui (inclusiv organizarea centrelor de colectare a laptelui).

● Restructurarea unităţilor va cuprinde în prima etapa următoarele acţiuni: identificarea şi verificarea acestora în vederea monitorizarii problemelor cu care se confrunta; acordarea de termene în vederea atingerii standardelor comunitare; urmărirea în unităţile cu risc a corectării deficienţelor; limitarea razei în care aceste unităţi valorifica produsele prin comercializare; stabilirea numărului unităţilor care nu corespund şi a listei celor nominalizate să fie cuprinse în planul de restructurare; închiderea unităţilor care nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare conform legislaţiei Uniunii Europene.

● Având în vedere complexitatea sectorului şi a problemelor specifice acestuia, obiectivul principal pentru perioada 2002-2005 îl reprezintă creşterea competitivitatii produselor alimentare, care se va realiza prin următoarele măsuri:

–continuarea şi accelerarea procesului de privatizare;

–stimularea îmbunătăţirii dotărilor tehnice de care dispun agenţii economici din acest sector;

–continuarea armonizării legislaţiei naţionale cu prevederile acquisului comunitar.

8.IMPLEMENTAREA PREVEDERILOR POLITICII INDUSTRIALE

● Complexitatea procesului de implementare a politicii industriale a necesitat din partea Ministerului Industriei şi Resurselor o abordare perseverenta şi responsabilă care să vizeze în principal 3 planuri:

–perfecţionarea cadrului instituţional de gestionare/monitorizare;

–elaborarea unui calendar de măsuri şi acţiuni, care să pună în practica prevederile politicii industriale;

–etapizarea pe termen mediu a acestor măsuri şi acţiuni.

● Implementarea etapizata a politicii industriale va fi coordonata de Grupul interministerial constituit în acest scop prin Hotărârea Guvernului nr. 660/2001 şi urmează să fie realizată conform planului de acţiune elaborat în acest scop, cu posibilitatea derulării simultane a unor acţiuni din etape diferite. Este foarte important ca procesul de implementare să se desfăşoare pe fondul unei stabilitati macroeconomice necesare dezvoltării durabile şi sa înceapă cu accelerarea ajustarii structurale, cu consolidarea mediului de afaceri şi cu atragerea investiţiilor străine într-un volum continuu şi în creştere permanenta, care constituie priorităţile ce sunt avute în vedere în derularea acestui proces.

● În vederea bunei desfăşurări a activităţii Grupului interministerial fiecare membru al acestuia va organiza şi va conduce o subgrupa de lucru, constituită din experţi pe probleme, în funcţie de tematicile abordate. Aceştia vor face parte dintr-o echipa cu atribuţii executive, coordonata de Ministerul Industriei şi Resurselor, şi se vor intalni periodic pentru rezolvarea problemelor de implementare şi actualizare a politicii industriale şi a planului de acţiune.

● Etapele avute în vedere pentru implementarea politicii industriale sunt:

Etapa I (2002-2003), în care se vor urmări:

–accelerarea ajustarii structurale, care presupune continuarea şi întărirea procesului de restructurare şi privatizare;

–îmbunătăţirea permanenta a mediului de afaceri;

–atragerea unui volum cat mai mare de investiţii străine;

Etapa a II-a (2003-2004)

–În aceasta etapa se va pune accentul în mod deosebit pe utilizarea tuturor instrumentelor care conduc la asigurarea creşterii competitivitatii pentru produsele şi serviciile industriale şi implementarea măsurilor şi acţiunilor avute în vedere în acest sens.

● În sprijinul implementarii prevederilor Politicii industriale şi a măsurilor din Planul de acţiune, Ministerul Industriei şi Resurselor va derula în perioada aprilie 2002 - aprilie 2003 un proiect de twinning cu Departamentul de Comerţ şi Industrie (DTI) din Marea Britanie, finanţat din fonduri PHARE/UE şi cu o sustinere financiară din partea României.

*

* *

● Acest document de politica industriala se referă la perioada 2002-2004, iar după anul 2004 va fi elaborata o noua politica industriala care va ţine seama de situaţia industriei şi economiei în acel moment, de mediul economic existent, de tendintele şi perspectivele pieţei interne şi internaţionale pentru următorii ani etc.

● Până în anul 2004 politica industriala a României va fi actualizată periodic în corelare cu evoluţia economice naţionale în ansamblul sau, cu schimbările care vor interveni în celelalte ramuri şi domenii ale economiei, precum şi pe plan internaţional, care pot influenţa industria. De fiecare data aceasta acţiune va fi realizată cu consultarea autorităţilor publice în domeniu, cu partenerii de dialog social (sindicate, patronate, asociaţii profesionale), cu sectorul privat şi cu alţi factori de influenţa asupra activităţilor industriale.

PLAN DE ACŢIUNE

pentru implementarea politicii industriale a României

–aprilie 2002 -

● În scopul atingerii obiectivului general al politicii industriale, care este creşterea competitivitatii şi a performantelor industriei româneşti, Ministerul Industriei şi Resurselor a elaborat un plan de acţiune complex, cuprinzând măsuri punctuale şi concrete pe specificul instrumentelor avute în vedere a fi utilizate în procesul de implementare, cu termene şi responsabilităţi pentru toţi factorii de influenţa asupra activităţii economice.

● Măsurile prevăzute în planul de acţiune urmăresc îndeplinirea prevederilor politicii industriale şi sunt în concordanta cu prevederile Strategiei de dezvoltare economică pe termen mediu a României, transmisă în martie 2000 la CE/UE, şi cu Programul de guvernare 2001-2004, aprobat de Parlamentul României.

● Implementarea prevederilor politicii industriale va fi realizată în doua etape (2002-2003 şi 2003-2004), fără o delimitare stricta între ele, existând posibilitatea derulării simultane a unor acţiuni din etape diferite.

● Priorităţile majore pe termen scurt, pe care se vor concentra acţiunile vizând implementarea politicii industriale, sunt:

–accelerarea ajustarii structurale prin: continuarea restructurării sectorului industrial de stat, inclusiv prin inchideri de capacităţi neviabile, şi prin accelerarea privatizării, în condiţiile dezvoltării mediului concurential;

–consolidarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis, ca factor stimulativ pentru dezvoltarea economiei româneşti;

–atragerea unui volum mai mare de investiţii străine.

● Implementarea prevederilor planului de acţiune va fi coordonata de Grupul interministerial constituit în acest scop prin hotărâre a Guvernului, al cărui regulament de organizare şi funcţionare a fost aprobat prin ordin al ministrului industriei şi resurselor. Prin acest regulament de organizare şi funcţionare s-a stabilit ca fiecare membru sa conducă o subgrupa de lucru (taskforce) formată din experţi care să aibă atribuţii executive.

● În plus, pentru implementarea prevederilor politicii industriale şi realizarea măsurilor din planul de acţiune Ministerul Industriei şi Resurselor (MIR) are în derulare un proiect de twinning cu Departamentul de Comerţ şi Industrie (DTI) din Marea Britanie, în perioada 2002-2003, ale cărui obiective sunt:

a)creşterea capacităţii MIR de a elabora şi monitoriza politici industriale;

b)dezvoltarea capacităţii MIR de a coordona şi concentra eforturile instituţiilor şi organizaţiilor implicate în elaborarea şi implementarea politicii industriale (întărirea colaborării dintre instituţiile publice din România);

c)realizarea unui program-pilot de implementare sectoriala sprijinit financiar de mecanismele adecvate ale Uniunii Europene pentru utilizarea fondurilor de preaderare şi a fondurilor structurale ale Uniunii Europene (de exemplu, pentru dezvoltarea cooperării industriale, dezvoltarea legăturilor industriei cu cercetarea-inovarea, extinderea aplicării în industrie a tehnologiei informatiei etc.);

d)dezvoltarea unei metodologii de evaluare a competitivitatii sectoarelor industriale şi elaborarea unor proiecte specifice pentru dezvoltarea competitivitatii unor sectoare de interes major în economia naţionala;

e)training în sprijinirea îndeplinirii obiectivelor menţionate prin instruirea a cel puţin 100 de participanţi din administraţie, industrie, parteneri sociali etc. şi formarea de formatori.

● În cadrul proiectului de twinning se va constitui un Forum de Consultare, format din principalii "actori" din domeniul industriei (patronate, asociaţii profesionale, sindicate, mediul academic, autorităţi şi instituţii publice etc.), care va fi implicat direct în consultări periodice privind acţiunile derulate şi rezultatele obţinute.

● Planul de acţiune, ca şi politica industriala, va fi monitorizat permanent, urmând a se face modificările necesare în corelare cu schimbările din mediul economic şi evoluţia acestuia.

1.ACCELERAREA AJUSTARII STRUCTURALE (RESTRUCTURARE, PRIVATIZARE)

Guvernul României, recunoscând rolul important al sectorului privat în economie, are în vedere măsuri şi acţiuni care să contribuie la diminuarea ponderii sectorului de stat, dar şi la eficientizarea activităţii acestuia.

1.1.Continuarea realizării prevederilor programului PSAL negociat cu Banca Mondială, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 374/1999 privind asigurarea condiţiilor de implementare a Programului pentru ajustarea sectorului privat (PSAL) şi a Programului de dezvoltare instituţională a sectorului privat (PIBL), cu modificările şi completările ulterioare

1.2.Accelerarea procesului de privatizare în industrie

1.3.Adâncirea restructurării societăţilor comerciale din industrie

2.CONSOLIDAREA UNUI MEDIU DE AFACERI VIABIL ŞI DESCHIS

O direcţie prioritara de acţiune a Guvernului României în scopul realizării unei economii de piaţa viabile şi functionale, precum şi a unei industrii competitive o constituie crearea unui mediu de afaceri deschis, viabil şi stabil care să permită accesul liber al operatorilor economici la competiţie şi dezvoltare, scop în care sunt avute în vedere numeroase măsuri şi acţiuni.

2.1.Eliminarea barierelor administrative şi birocratice

Prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2002 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.189/2001 privind aprobarea Planului de acţiuni pentru înlăturarea barierelor administrative din mediul de afaceri a fost aprobat acest plan, având drept scop eliminarea obstacolelor care afectează mediul de afaceri, ţinându-se seama de complexitatea problematicii acestuia şi de necesităţile de comunicare între toţi factorii implicaţi (structuri guvernamentale, mediu de afaceri, societate civilă). Implementarea acestui plan este coordonata de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei (MDP) şi are în vedere şi următoarele acţiuni:

2.2.Asigurarea unui cadru legislativ stabil, simplu şi coerent

2.3.Eliminarea barierelor la ieşirea de pe piaţa prin îmbunătăţirea

procedurilor de faliment

2.4.Crearea de condiţii favorabile activităţilor industriale

3.ATRAGEREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE

4.DEZVOLTAREA PIEŢEI LIBERE ŞI CONCURENTIALE

Pentru crearea şi dezvoltarea pieţei libere şi concurentiale în România a fost realizat cadrul legislativ corespunzător, prin adoptarea Legii concurentei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

4.1.Prevenirea practicilor anticoncurentiale

4.2.Aplicarea regulilor privind acordarea sprijinului de stat stabilit

prin Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările

şi completările ulterioare

4.3.Întărirea capacităţii administrative pentru implementarea acquisului

comunitar în ceea ce priveşte ajutorul de stat

4.4.Promovarea regulilor de concurenta şi a ajutorului de stat,

mediatizarea prevederilor legilor respective prin publicaţii

5.ABORDARE SECTORIALA

6.SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII

7.PROMOVAREA INVESTIŢIILOR INTANGIBILE

7.1.Utilizarea eficienta a resurselor umane

7.2.Stimularea iniţiativelor de cercetare-dezvoltare şi inovare

şi a implementarii acestora

7.3.Infrastructura calităţii

8.DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

9.MODERNIZAREA ROLULUI AUTORITĂŢII PUBLICE (MIR)

─────────────────────