Decizie nr. 77 din 2 februarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.342/303/2009* al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 845D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.342/303/2009*, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, prin modificările aduse Codului fiscal, încalcă prevederile art. 44 alin. (4) şi (8) şi ale art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, dispoziţiile criticate impun o aşezare injustă a sarcinilor fiscale, unii contribuabili fiind nevoiţi să plătească un impozit ce echivalează cu veniturile realizate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se arată că impunerea de către organul fiscal a unei declaraţii-tip ce trebuie completată de către contribuabil la declararea cuantumului obligaţiei fiscale datorate este de natură a înfrânge prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, având în vedere motivele de neconstituţionalitate invocate, arată că autorul excepţiei îşi îndreaptă critica faţă de dispoziţiile art. 18 şi ale art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003. În continuare, se arată că raporturile juridice de drept fiscal sunt raporturi de putere publică în care statul şi cetăţenii nu se află pe picior de egalitate juridică. Totodată, prevederile art. 56 din Constituţie consacră plenitudinea de competenţă a statului în a stabili modul de aşezare a sarcinilor fiscale. Sistemul impozitului minim nu face decât să ofere organului fiscal criterii pentru estimarea bazei de impunere la un anumit nivel, considerat de legiuitor ca fiind nivelul minim. În continuare, se arată că nu pot fi primite nici criticile referitoare la dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deoarece standardizarea activităţii organelor fiscale este atât în sprijinul contribuabililor, cât şi al statului, libera exprimare a ideilor şi, în general, a sinelui neavând legătură cu actul declarării veniturilor, care este necesar să fie marcat de obiectivitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Curtea observă că art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 5 din aceeaşi ordonanţă modifică dispoziţiile art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) şi art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

(2)Contribuabilii, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (1), la art. 13 lit. c)-e), art. 15 şi 38, în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligaţi la plata impozitului la nivelul acestei sume.

(3)Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

(4)Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale prevăzută la alin. (3), se iau în calcul veniturile totale, obţinute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:

a)veniturile din variaţia stocurilor;

b)veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

c)veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;

d)veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementărilor legale;

e)veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;

f)veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare;

g)veniturile prevăzute la art. 20 lit. d).";

–Art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a) nou-înfiinţaţi sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

(8)În cazul contribuabililor care în anul precedent au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.;

–Art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.

(2)În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitor la libertatea de exprimare, art. 44 alin. (4) şi (8) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) referitor la contribuţiile financiare.

Curtea constată că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţa de urgenţă, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abrogă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel, aceste prevederi constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul impozitului datorat de autorul excepţiei. În acest caz, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că instanţa de contencios constituţional are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale ale art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronunţării prezentei decizii.

În continuare, Curtea constată că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.

Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, şi Decizia nr. 1.359 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală impun completarea de către contribuabil a unui formular-tip, se constată că prin Decizia nr. 122 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, instanţa de contencios constituţional a statuat că autorităţile fiscale trebuie să dispună de informaţii corecte şi adecvate în exercitarea atribuţiilor ce le sunt prevăzute de lege, informaţii ce sunt destinate doar acestor autorităţi, neputându-se susţine că prin declararea anumitor informaţii se încalcă libertatea de exprimare a contribuabilului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) şi art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.342/303/2009* al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu