referitoare la diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 cu raportare la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004
Dosar nr. 2.202/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gabriela Elena Bogasiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Iulia Craiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.202/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
Dacă diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 cu raportare la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se stabilește prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară determinată în funcție de V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I/12 aprilie 2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, și la sporurile determinate în funcție de aceasta.
Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit și punctul de vedere al reclamantei.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 4 octombrie 2024, astfel cum a fost completată prin Încheierea din 24 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menționată.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 octombrie 2024, cu nr. 2.202/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 304/2004
Pe durata desfășurării activității în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorii cu funcții de conducere și execuție beneficiază de drepturile procurorilor detașați, în condițiile legii.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006)
Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi:
a)diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare (...)
Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 15 mai 2023 cu nr. 1.822/111/2023, reclamantele A și B au solicitat în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul (...), cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, următoarele: restabilirea situației anterioare și obligarea celor doi pârâți, în solidar, să achite fiecărei reclamante suma totală ce reprezintă echivalentul diferenței dintre indemnizația brută majorată de care au beneficiat procurorii din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la care ar fi fost îndreptățite dacă nu exista starea de discriminare și indemnizația brută corespunzătoare unui judecător cu grad profesional de curte de apel cu vechime maximă, atât în funcție, cât și în muncă, cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului cauzat, urmare a existenței stării de discriminare salarială în raport cu procurorii din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, pentru perioada 16 octombrie 2018-10 octombrie 2021, în privința reclamantei A și, respectiv, pentru perioada 16 octombrie 2018-14 martie 2022, în privința reclamantei B, sume actualizate cu indicele prețurilor de consum la data plății; obligarea Tribunalului (...) la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței dreptului și până la data plății efective.
Prin precizarea înregistrată la 28 iulie 2023, reclamantele au solicitat ca, în hotărârea ce se va pronunța, să se prevadă expres că despăgubirile cuvenite fiecăreia se vor stabili prin raportare la o indemnizație de încadrare brută lunară determinată în funcție de V.R.S. 605,225 lei, neplafonată (la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în Legea-cadru nr. 153/2017), al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I din 12 aprilie 2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin Sentința civilă nr. 171/LM din 1 martie 2024, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins, în consecință, cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestei pârâte; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Tribunalul (...) pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 15 martie 2020 și a respins aceste pretenții ca fiind prescrise; a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Tribunalul (...) la recalcularea și la plata indemnizației de încadrare reclamantei A pentru perioada 15.03.2020-10.10.2021, iar reclamanta B pentru perioada 15.03.2020-14.03.2022, cu includerea unui procent de 2% din aceasta, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor.
În motivarea acestei sentințe, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite și nu există un raport de muncă direct și nemijlocit între reclamante și pârât, astfel încât, având în vedere și considerentele Deciziei nr. 13/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a admis excepția invocată și a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Tribunalul (...), reținând că termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și că pentru fiecare diferență salarială lunară solicitată de către reclamante începe să curgă un termen de prescripție distinct (art. 2.526 din Codul civil), pretențiile reclamantelor anterioare datei de 15 mai 2020 au fost respinse ca prescrise.
Pe fondul cauzei, respectând dezlegarea dată de instanța supremă prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 și analizând dacă reclamantele s-au aflat în intervalul de timp ce formează obiectul cererii de chemare în judecată într-o situație similară celei a procurorului S.I.I.J. - beneficiar de diurnă, evaluarea funcției efectuându-se potrivit criteriilor oferite prin decizia instanței supreme anterior menționate, conform art. 7 lit. g) coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a constatat că li se cuvine, cu titlu de despăgubiri, echivalentul diurnei în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada în care au îndeplinit cumulativ gradul judecător de curte de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele A și B, cât și pârâtul Tribunalul (...).
Prin apelul formulat, reclamantele au solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Tribunalul (...) pentru drepturile bănești aferente întregii perioade, iar, în subsidiar, respingerea excepției în ce privește drepturile bănești pentru perioada ulterioară datei de 1 martie 2020 și nu doar începând cu 15 martie 2020 și, pe fond, admiterea acțiunii în întregime.
Pe fondul cauzei s-a arătat că, în mod nelegal, prima instanță a obligat pe pârâtul Tribunalul (...) doar la plata diferenței dintre indemnizația de încadrare majorată cu procentul de 2% și indemnizația primită, deoarece indemnizația de încadrare reprezintă doar un element component al indemnizației brute lunare, la cea dintâi adăugându-se și sporurile, în procent total de 30% din indemnizația de încadrare.
Prin apelul declarat, pârâtul Tribunalul (...) a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, respingerea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pentru perioada 15.03.2020-15.05.2020, cu consecința respingerii pretențiilor reclamantelor pentru perioada anterioară datei de 15 mai 2020 ca fiind prescrise, iar pe fond pentru perioada neafectată de termenul legal de prescripție, ca neîntemeiate; în subsidiar, s-a solicitat înlăturarea obligației Tribunalului (...) la actualizarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei creanțe și până la data plății efective; în terțiar, s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele de inflație și a diferenței dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie de la data la care hotărârea judecătorească urmează a deveni executorie și, în continuare, până la plata integrală a debitului principal.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelantul a apreciat ca fiind corecte argumentele primei instanțe privitoare la dezlegările date de instanța supremă prin Decizia nr. 13/2023; astfel, chiar dacă dețineau gradul profesional de judecător de curte de apel, la data intrării în vigoare a legii, reclamantele și-au desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului (...), și nu în cadrul Curții de Apel, condiția prevăzută de Decizia nr. 13/2023 nefiind îndeplinită.
În cadrul soluționării apelurilor s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei.
Reținând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice [art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024], iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept depinde soluționarea litigiului, constatând că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, s-a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin considerentele Deciziei nr. 13/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că modul de redactare al normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 vădește intenția neechivocă a legiuitorului de a stabili în favoarea procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J. o indemnizație de încadrare lunară mai mare față de cea prevăzută de legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (paragraful 127), iar indemnizația de încadrare suplimentară stabilită prin Legea nr. 304/2004 este sustrasă de la aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu este acordată prin Legea-cadru nr. 153/2017, ci printr-un alt act normativ (paragraful 129).
Instanța de trimitere are în vedere că principiile egalității și al nediscriminării inserate în art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, drept urmare magistraților care prestează aceeași activitate ca și beneficiarii normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având aceeași vechime în muncă și în funcție, trebuie să li se asigure un salariu de bază egal.
Deoarece instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, repararea prejudiciului cauzat magistraților care ocupă o „funcție similară“ cu cea a procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., prin nesocotirea principiilor egalității și al nediscriminării, se poate face exclusiv prin acordarea de despăgubiri bănești, ce nu sunt supuse plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar nu pot constitui bază de calcul pentru sporurile reglementate prin același act normativ.
Părțile nu au formulat niciun punct de vedere.
Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, cu raportare la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se stabilește prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară determinată în funcție de V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar drepturile ce urmează a fi recunoscute nu sunt supuse condiției instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la natura acestui drept și față de faptul că acesta a fost reglementat printr-o lege cu caracter special în raport cu legea cadru a salarizării, avându-se în vedere, în acest sens, considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13/2023 (paragraful 129).
În acest sens s-au pronunțat Tribunalul București, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Bihor și Tribunalul Buzău.
Într-o a doua orientare (Tribunalul Buzău), s-a arătat că obligativitatea plafonării salariului de bază la momentul atingerii valorii prevăzute conform grilei din anul 2022 reiese cu claritate din conținutul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 actualizată, dispoziții legale ce sunt în vigoare.
Atât timp cât opțiunea legiuitorului în domeniul salarial a fost de a plafona drepturile salariale acordate la nivelul anului 2022, instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului și nu poate conferi drepturi pe cale jurisprudențială pe care legea nu le prevede.
Această interpretare rezultă și din considerentele Deciziei nr. 4/2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
Ministerul Public a menționat că, la nivelul Secției judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, a admis sesizarea și, în interpretarea art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, a stabilit că dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcție similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ, coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 347 din 8 aprilie 2022, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, după caz.
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.
Sesizarea de față a fost formulată pe temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Domeniul de reglementare al acestui act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, rezultă din dispozițiile art. 1, ordonanța aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariate ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
Prin acest act normativ s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din ordonanță prevede următoarele: „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Aceste prevederi cu caracter derogatoriu se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În privința aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 statuând în mod explicit că „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
Din cele expuse anterior rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pe temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate:
–existența unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;
–cauza să fie în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
–existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Prima condiție este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea de față are ca obiect drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, încadrându-se în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Este întrunită și cea de-a doua cerință de admisibilitate, întrucât cauza se află pe rolul Curții de Apel Oradea, iar această instanță este învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de către tribunal în primă instanță, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 269, art. 271 alin. (2^2) și art. 275 din Codul muncii.
Celelalte condiții de admisibilitate decurg din existența unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluționarea cauzei pendinte pe rolul instanței de trimitere, respectiv absența unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudențială ori a unui recurs în interesul legii în curs de soluționare care să aibă ca obiect aceeași chestiune de drept.
Așadar, pentru ca aceste condiții de admisibilitate să fie întrunite este necesară existența unei chestiuni de drept.
În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.
Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanței, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noțiunea autonomă de „chestiune de drept“, prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.
Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă.
Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.
În consecință, nu orice chestiune dedusă judecății instanței de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac are obligația, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanță, de a verifica și constata dacă sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, preocupându-se, în acest context, de stabilirea existenței unei chestiuni de drept veritabile.
În contextul celor expuse anterior, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea nu vizează o chestiune de drept veritabilă.
Astfel, întrebarea adresată Înaltei Curți se referă la modul de calcul al diurnei de 2% acordate în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, cu raportare la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.
Litigiul pendinte pe rolul instanței de trimitere a fost declanșat după pronunțarea Deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023.
Prin Decizia nr. 13/2023, în interpretarea dispozițiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că:
Dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o «funcție similară» cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Reclamanți în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Oradea, instanța de trimitere, sunt doi judecători cu grad de curte de apel, ce au funcționat la tribunal în perioada de activitate a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (unul dintre reclamanți pensionându-se anterior încetării activității S.I.I.J.).
Cererea de chemare în judecată a fost promovată tocmai în aplicarea Deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără ca întrebarea adresată prin sesizarea de față să vizeze îndreptățirea reclamantelor la acordarea diurnei prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în considerarea „funcției similare“ (cu toate că instanța de trimitere este învestită, în apelul declarat de către pârât, și cu stabilirea incidenței, din această perspectivă, a Deciziei nr. 13/2023).
Prin urmare, nu se poate considera că sesizarea de față privește chiar interpretarea art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, normă ce a făcut obiect al interpretării prin Decizia nr. 13/2023, în care s-au stabilit și categoriile de magistrați ce pot invoca garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În schimb, în contextul dezlegărilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din acea decizie, instanța de trimitere, ce soluționează o cale de atac cu caracter devolutiv, solicită a se clarifica dacă diferite componente ale salariului, respectiv V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I/12 aprilie 2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau sporurile determinate în funcție de aceasta sunt relevante pentru calculul diurnei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.
În consecință, se impune a se constata că sesizarea urmărește, în realitate, lămurirea, pe de o parte, a noțiunii de „indemnizație de încadrare brută lunară“ din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ce reprezintă baza de calcul al diurnei de 2% prevăzute de acest text de lege, în sensul stabilirii includerii în această noțiune a componentei V.R.S. menționate ulterior (la paragraful 65), iar, pe de altă parte, lămurirea relevanței sporurilor pentru calculul diurnei.
Or, un asemenea demers de interpretare a legii nu este unul dificil, în condițiile în care noțiunea de „indemnizație de încadrare brută lunară“ este definită chiar prin actele normative în materie, iar prin acestea se reglementează și sporurile, într-o manieră neechivocă, care exclude posibilitatea unor interpretări divergente.
Astfel, chiar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 a prevăzut inițial, prin art. 3 alin. (1), că: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.“
Ulterior abrogării art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea-cadru nr. 330/2009 și, subsecvent, abrogării Legii-cadru nr. 330/2009, Legea-cadru nr. 153/2017 a definit „indemnizația de încadrare“, în art. 7 lit. c), ca fiind „suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX“, anexa nr. V, dedicată familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“ făcând trimitere la această sintagmă.
De asemenea, art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că: „Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută și supuse impozitării, potrivit legii.“
Tot Legea-cadru nr. 153/2017 definește și „salariul lunar“, în art. 7 lit. c), ca fiind compus - în cazul magistraților - din indemnizația de încadrare, compensații, indemnizații, sporuri, adaosuri, prime, premii, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare.
Așadar, ca urmare a abrogării prin Legea-cadru nr. 330/2009 a art. 3 alin. (1), dar și a art. 4^1-7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 (care reglementau sporurile recunoscute magistraților), precum și a abrogării Legii-cadru nr. 330/2009, nu există vreun dubiu în privința incidenței art. 7 și 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv din perspectiva raportului dintre indemnizația de încadrare/indemnizația brută de încadrare și sporuri, în sensul că acestea reprezintă componente distincte ale salariului lunar.
Nu s-ar putea reține, astfel, că noțiunea de „indemnizație de încadrare brută lunară“ ar avea, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, o semnificație diferită de cea din legea-cadru, abrogarea succesivă a normelor relevante subliniind unicitatea reglementării și intenția de evitare a paralelismelor, în condițiile în care art. 16 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede în mod expres că: „În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.“
În acest cadru, sesizarea de față nu relevă existența unei chestiuni de drept veritabile, deoarece nu este vorba despre o normă susceptibilă de interpretări diferite, ci despre un text de lege clar, al cărui conținut poate fi decelat cu ușurință prin coroborarea sa cu normele relevante în materie.
Nu în ultimul rând, se constată că instanța supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, chiar cu privire la componentele de natură salarială vizate de sesizarea de față (menționate la paragraful 59 din decizie).
Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse), întrucât nu poate fi exclus de plano ca problema de drept în discuție să prezinte un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenția instanței supreme, chiar atunci când au fost pronunțate decizii în procedura hotărârii prealabile și/sau a recursului în interesul legii, dar soluțiile adoptate și considerentele ce le-au fundamentat trebuie corelate (în acest sens, Decizia nr. 52/2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024).
Or, în cazul diurnei de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, corelarea dezlegărilor anterioare a unor chestiuni de drept nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanțele particulare ale cauzei.
Astfel, în ceea ce privește indemnizația cuvenită procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J., caracterul neplafonabil al indemnizației calculate prin acordarea diurnei și inaplicabilitatea în cazul acesteia a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a statuat chiar prin Decizia nr. 13/2023, prin care s-au arătat următoarele:
126.Însă, prin recunoașterea explicită în norma de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 în favoarea procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J. a unui drept lunar de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, fără ca acest drept de natură salarială să fie în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu (ca efect al detașării sau delegării), rezultă că, în privința acestor procurori numiți, în condițiile legii, în cadrul acestei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în realitate, legiuitorul a stabilit o indemnizație de încadrare suplimentară, superioară celei prevăzute de legea unică de salarizare pentru procurorii având gradul profesional de parchet general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională -, anume cea de la lit. B nr. 1). (...)
129.Faptul că legiuitorul a ales să introducă în favoarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. această indemnizație de încadrare suplimentară în cuprinsul Legii nr. 304/2004, iar nu prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, reprezintă o constatare ce permite interpretului legii să extragă două concluzii:
(i)că procurorii cu funcții de execuție, numiți de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul S.I.I.J., după parcurgerea procedurii de concurs ce era prevăzută de art. 88^5 din Legea nr. 304/2004, au beneficiat de o indemnizație lunară de încadrare stabilită atât în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 (anexa nr. V capitolul I lit. B nr. 1), cât și prin aplicarea art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 cu care prima era suplimentată; și(ii) că această indemnizație de încadrare suplimentară stabilită prin Legea nr. 304/2004, ca efect al voinței legiuitorului de a o încorpora în Legea nr. 304/2004, iar nu de a modifica Legea-cadru nr. 153/2017, este sustrasă de la aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu este acordată prin legea-cadru, ci printr-un alt act normativ.
De asemenea, cu privire la aplicarea valorii de referință sectorială V.R.S. 605,225 lei și la natura juridică a acesteia se impune a fi menționată Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că, „în măsura în care în cadrul aceleiași familii ocupaționale este stabilit un anumit nivel al valorii de referință sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaționale, iar diferențierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienți de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcția ocupată și cu celelalte criterii indicate de legiuitor. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale «Justiție» există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (...) pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală“ (paragrafele 81-83).
Decizia nr. 55/2021 este menționată și în Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, în care s-a arătat:
121.Cuantumul de 605,225 lei pentru valoarea de referință sectorială în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție», la care se face trimitere în prezenta sesizare, este amintit în Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragrafele 82-83 reținându-se că «(...) analiza jurisprudenței naționale relevă, așa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“ și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“ există deja astfel de hotărâri judecătorești, indemnizațiile de încadrare ale tuturor celorlalți magistrați trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunțate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală», raționamentul din paragraful 83 antereferit fiind valabil pentru toate categoriile profesionale din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție».
122.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că acest cuantum al valorii de referință sectorială de 605,225 lei a fost stabilit, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție», prin acte administrative emise de către ordonatorii de credite care au și calitatea de angajatori ori prin hotărâri judecătorești definitive, în aplicarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, prin majorarea cu 25% a valorii de referință sectorială de 484,18 lei.
Relevantă este și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționată, prin care s-a reținut că „singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială“, aceasta fiind considerată „reper unic, de referință în sectorul în care este incident“ (paragraful 81).
Același raționament este valabil și în ceea ce privește inaplicabilitatea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la jurisprudența dezvoltată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la caracterul neplafonabil al componentei salariale constând în valoarea de referință sectorială.
Prezintă relevanță, din această perspectivă, Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale „Justiție“ și că „nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată“ (paragraful 69).
Totodată, s-a stabilit că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale“ (paragraful 71).
Aceleași statuări se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectoriale distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale“ (paragraful 82).
În ceea ce privește raportarea diurnei de 2% din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 și la sporuri pot fi valorificate, de asemenea, considerentele Deciziei nr. 13/2023, potrivit cărora remediul pentru asigurarea respectării principiului nediscriminării și a principiului egalității nu constă în reîncadrarea salarială a celor discriminați; sumele reprezentând echivalentul diurnei au natura juridică a unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului provocat prin discriminare.
În acest sens, în Decizia nr. 13/2023 s-au reținut următoarele: „Drept urmare, absența unui remediu adecvat în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 pentru a se asigura respectarea principiului nediscriminării și a principiului egalității, înscrise în art. 6 lit. b) și c) din acest act normativ, în sensul unei reparații în natură (precum reîncadrarea celor discriminați cu noua indemnizație de încadrare, similar dispozițiilor din art. 36 al Legii-cadru nr. 153/2017), nu exclude însă a se recurge la alte remedii echivalente, respectiv la invocarea art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acest act normativ constituie dreptul comun în materia discriminării și a reparării acesteia, ceea ce corespunde exigențelor art. 13 din Convenție, care obligă statele semnatare la asigurarea dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe independente și imparțiale, pentru reclamarea oricăror încălcări ale dispozițiilor materiale ale Convenției.“(paragraful 180)
În plus, dat fiind că, potrivit Deciziei nr. 13/2023, diurna se cuvine altor magistrați decât procurorii din cadrul S.I.I.J. prin raportare la principiile nediscriminării și egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, este relevantă și Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, care a vizat tocmai posibilitatea invocării principiului nediscriminării pentru acordarea sporurilor la nivel maxim.
Astfel, prin decizia respectivă, Înalta Curte a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.“
Față de cele expuse, întrebarea adresată de către Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă nu relevă o chestiune de drept veritabilă, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, motiv pentru care nu este necesară verificarea celorlalte condiții de admisibilitate din art. 2 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât timp acestea depind de existența unei chestiuni de drept, iar caracterul veritabil constituie o trăsătură definitorie al acesteia din urmă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.822/111/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 cu raportare la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se stabilește prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară determinată în funcție de V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/1/12 aprilie 2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, și la sporurile determinate în funcție de aceasta.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
