Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă în Dosarul nr. 17.098/211/2017 al acestei instanțe. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.390D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză, exemplu fiind Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, prin care a statuat că reglementarea criticată este constituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea civilă nr. 9.905/CC/2017 din 22 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.098/211/2017, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată într-o cauză având ca obiect încuviințarea executării silite împotriva debitorului, în vederea punerii în executare a unor facturi fiscale, la solicitarea Companiei de Apă Mureș - S.A.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, iar împrejurările care converg spre ideea neconstituționalității prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 se centrează, în esență, pe atingerea adusă dreptului la un proces echitabil și, implicit, dreptului la apărare al debitorului, în măsura în care se recunoaște caracterul de titlu executoriu facturii emise de către prestatorul de servicii de alimentare cu apă și canalizare, într-o atare împrejurare fiind puse în discuție înseși prerogativele exclusive recunoscute în favoarea autorității judecătorești prin norma art. 126 alin. (1) din Constituție.

6.Astfel, cât privește atribuirea caracterului de titlu executoriu facturii emise de către furnizorul de servicii de alimentare cu apă și canalizare, instanța de judecată apreciază că aceasta contravine art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, aducând atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare al debitorului, întrucât factura emisă de furnizor reprezintă un act unilateral ce emană de la acesta și care poate dobândi, în mod obișnuit, numai valoarea unui înscris sub semnătură privată, supus aprecierii instanței din prisma valorii sale probatorii, conform art. 264 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. Însă în cauză nu poate fi omis că, după cum însuși legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 30 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, raporturile dintre furnizor și beneficiar, în legătură cu prestarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, sunt trasate numai prin contractul încheiat în acest sens, convenție asumată expres de consumator prin semnătură, ceea ce exhibă acordul său explicit asupra termenilor raportului juridic, or nu aceasta este și situația facturii eliberate unilateral de către furnizor. În aceste condiții, apreciază că nu se poate discuta despre egalitatea de arme și asigurarea deplină a însuși dreptului la apărare în cazul în care factura necomunicată consumatorului și neacceptată expres de acesta este susceptibilă de a sta la baza inițierii urmăririi împotriva sa, la solicitarea operatorului de servicii, întrucât numai contractul juridic survenit între părți reglează raportul juridic asumat, după cum reiese din însăși reglementarea art. 30 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, or nu acesta are natura juridică de titlu executoriu, ci simpla factură emisă unilateral de către prestator.

7.Totodată, în opinia instanței de judecată, prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 nu satisfac exigențele de claritate și precizie impuse drept standard în procedura de elaborare a actelor normative, câtă vreme, în temeiul art. 32 alin. (1) din același act normativ, „Operatorii au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului acelor utilizatori care nu își achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor, prin debranșarea de la rețelele publice de distribuție a apei ori de la rețelele publice de canalizare, și să solicite recuperarea debitelor în instanță.“ Așa fiind, legiuitorul a apreciat necesară instituirea unei perioade de 30 de zile de la împlinirea termenului de plată a facturilor, anterior sistării furnizării și chemării în judecată a consumatorului, tocmai ca o garanție în favoarea utilizatorului, însă, în momentul în care a recunoscut facturii unilaterale posibilitatea de a fi pusă, direct, în executare, legiuitorul a abdicat de la principiul consacrat, fără ca normele ce îl instituie să fie abrogate. Or, în asemenea circumstanțe, cadrul legal incident este lipsit de claritate, utilizatorul neputând anticipa dacă neplata facturii determină demararea executării silite sau, dimpotrivă, dacă sunt necesare promovarea unei acțiuni civile de către prestator, după expirarea celor 30 de zile de la scadența facturii, și solicitarea recuperării debitelor în instanță.

8.În fine, instanța de judecată apreciază că soluția legislativă criticată aduce atingere și art. 126 alin. (1) din Constituție, în situația în care instanțele judecătorești sunt private de prerogativa de a-și îndeplini atribuția exclusivă de înfăptuire a justiției, consacrată prin chiar art. 32 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, și de a aprecia asupra întrunirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale a beneficiarului, prin obligarea sa la plata de daune-interese moratorii, având în vedere și prevederile art. 31 alin. (16) și (18) din Legea nr. 241/2006.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, astfel, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, prin care Curtea a reținut că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. Această categorie de alte titluri executorii este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ și cărora legea le recunoaște putere executorie.

11.Avocatul Poporului consideră prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituționale. În acest sens învederează faptul că prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017 Curtea a subliniat că în situația în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceștia pot contesta aceste sume, în condițiile legii, fiind respectat, astfel, accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, potrivit cărora „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu.“15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și celor ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate. De asemenea, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, Curtea a examinat o reglementare cu un conținut normativ similar celei criticate în speță, și anume, „Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu“, constatând, de asemenea, constituționalitatea acesteia.

17.Astfel, în jurisprudența sa în această materie, prin deciziile precitate, Curtea a constatat că Legea nr. 241/2006 stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților, ansamblul acestor activități organizându-se sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților. Din coroborarea prevederilor acestui act normativ reiese că între utilizatorul/utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă și furnizorul/furnizorii serviciului respectiv există raporturi contractuale, drepturile/obligațiile părților în legătură cu furnizarea serviciului public și contravaloarea/plata la termen a acestuia regăsindu-se în mod corespunzător în contractele respective, încheiate în condițiile legii. Curtea a subliniat că în situația în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceștia pot contesta aceste sume, în condițiile legii, fiind respectat, astfel, accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

18.Curtea a învederat, de asemenea, că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, republicată, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, lege generală. Prin urmare, Curtea a constatat că prin art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 225/2016, s-a statuat că „Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu“. Prin această reglementare legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, astfel încât toți operatorii de servicii de utilități publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, fiind exclusă, astfel, orice situație discriminatorie. Legiuitorul a optat pentru o atare soluție legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, împrejurare față de care se poate asigura și continuitatea acestora.

19.Curtea reține, de altfel, că în sensul conformității cu Legea fundamentală a prevederilor art. 42 alin. (6^1) din Legea nr. 51/2006, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, precitată, și a statuat că norma legală criticată este una precisă, clară și previzibilă și nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul de apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor, aceștia având dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociații reprezentative, autorităților administrației publice centrale sau locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate servicii de utilități publice ori instanțelor judecătorești, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. Prin această decizie, Curtea a observat, de asemenea, faptul că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de grație, de până la 30 de zile de la data scadenței, la expirarea căreia se aplică penalități de întârziere care se datorează cu prima zi după data scadenței, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depășească valoarea facturii, și se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea a reținut că norma nu este lipsită de precizie, claritate și previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea și primirea facturii, cât și pentru achitarea contravalorii acesteia. Referitor la posibilitatea ca emitenții să nu transmită facturile respective, Curtea a subliniat că aceasta reprezintă doar o situație particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituționalitate ale textului legal criticat.

20.Distinct de cele mai sus reținute, raportat la critica privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, Curtea a reținut faptul că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, „Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.“ Această categorie de „alte titluri executorii“ este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenții sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată și nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie.

21.Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reținut că, în privința acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar și suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ și cărora legea le recunoaște putere executorie.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă în Dosarul nr. 17.098/211/2017 al acestei instanțe și constată că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora