Norma sanitară veterinara în 20 iulie 2002
referitoare la finanţarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontiera
- Emitent
- Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 630 din 26 august 2002
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Articolul 1
Prezenta norma sanitară veterinara stabileşte tarifele pentru efectuarea inspecţiilor şi controalelor veterinare la frontiera, care sunt prevăzute în anexa la prezenta norma sanitară veterinara.
Articolul 2
Tarifele prevăzute în anexa la prezenta norma sanitară veterinara vor fi achitate, după efectuarea controalelor veterinare, de către persoana responsabilă de incarcatura.
Articolul 3
În sensul prezentei norme sanitare veterinare se înţelege prin:
a)transport de animale vii - un număr de animale de aceeaşi specie, însoţite de acelaşi certificat veterinar sau document, încărcate în acelaşi mijloc de transport, care sosesc din aceeaşi ţara sau din aceeaşi zona a unei tari;
b)transport de produse - o cantitate de produse de acelaşi tip, însoţite de acelaşi/aceleaşi certificat/certificate sau document/documente veterinar/veterinare sau de alt/alte document/documente cerut/cerute de legislaţia veterinara, încărcate în acelaşi mijloc de transport, care sosesc din aceeaşi ţara sau din aceeaşi zona a unei tari;
c)persoana responsabilă de incarcatura - orice persoană fizica sau juridică care, conform reglementărilor vamale în vigoare, are responsabilitate în derularea diferitelor situaţii prevăzute de aceste reglementări, în care se poate afla transportul, şi care îşi asuma responsabilitatea consecinţelor ce decurg în urma controalelor veterinare;
d)mijloc de transport - acele părţi ale autovehiculelor rutiere, vehiculelor pe sina şi avioanelor, precum şi calele vaselor, destinate transporturilor de bunuri, şi containerele pentru transportul aerian, terestru sau naval;
e)animale vii şi/sau produse - orice animale vii şi/sau produse cuprinse în lista prevăzută în anexa la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 285/2001 pentru aprobarea Listei cuprinzând animalele vii, produsele şi subprodusele de origine animala şi alte mărfuri supuse controlului veterinar la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 21 august 2001, inclusiv orice alte produse neprevăzute în respectiva lista, la care controlul sanitar veterinar la frontiera se executa la solicitarea autorităţii vamale;
f)controlul veterinar la frontiera - orice control fizic şi/sau formalitate administrativă care se aplică transporturilor de animale vii, produse de origine animala şi orice alte produse supuse controlului veterinar, pentru protecţia sănătăţii publice şi a animalelor.
Articolul 4
În cazul controlului efectuat la solicitarea autorităţilor vamale va fi încasat tariful corespunzător, iar controlul va fi înregistrat în documentele veterinare sub semnatura medicului veterinar care a efectuat inspecţia şi a personalului vamal care a solicitat controlul.
Anexa
la norma sanitară veterinara
─────────────────────────────
TARIFELE
pentru efectuarea inspecţiilor şi controalelor veterinare
la frontiera
| Nr. crt | Specificare | Import şi tranzit Tariful în mii lei | Export Tariful în mii lei |
|---|---|---|---|
| 1. | Animale vii | 900/transport sub 1 tona greutate vie şi suplimentar 30 pentru fiecare tona de greutate vie în plus | 100/transport |
| 2. | Carne refrigerata sau congelata, exclusiv de peste | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 30/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
| 3. | Peste şi produse din pescuit, moluste şi crustacee, prevăzute în anexa Ordinului MAAP nr. 285/2001 la partea "Produse" şi la partea "Produse şi subproduse de origine animala", sub 1 to. | 900/transport sub 1 tona | 100/transport |
| 4 | Peste şi produse din pescuit, moluste şi crustacee, prevăzute în anexa Ordinului MAAP nr. 285/2001 la partea "Produse" şi la partea "Produse şi subproduse de origine animala", până la 100to. | 900/transport plus 30/tona până la 100 tone,inclusiv | 100/transport |
| 5 | Peste şi produse din pescuit, moluste şi crustacee, prevăzute în anexa Ordinului MAAP nr.285/2001 la partea "Produse şi subproduse de origine animala", peste 100 to. | 900/transport plus 30/tona până la 100 tone inclusiv, şi suplimentar 15/tona, pentru ce depăşeşte 100 tone | 100/transport |
| 6 | Lapte şi produse din lapte | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 30/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
| 7 | Oua şi produse din oua | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 15/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
| 8 | Miere | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 15/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
| 9 | Alte produse destinate consumului uman şi animal, prevăzute în anexa Ordinului MAAP nr. 285/2001 la partea "Produse" şi la partea "Produse şi subproduse de origine animala" | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 30/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
| 10 | Alte produse şi subproduse cu alta destinaţie decât consum uman şi animal, prevăzute în anexa Ordinului MAAP nr. 285/2001 | 900/transport sub 1 tona şi suplimentar 30/tona pentru fiecare tona în plus | 100/transport |
a)Pentru transporturile care sosesc în acelaşi mijloc de transport, având produse grupaj aparţinând aceluiaşi importator, se va taxa 900 mii lei/transport şi suplimentar pentru fiecare tip de produs, corespunzător tabelului de mai sus.
b)Pentru transporturile care au doi sau mai mulţi importatori se va taxa responsabilul de incarcatura cu 900 mii lei/transport şi, individual, pentru mărfurile fiecărui importator.
──────────────────
