Decizie nr. 511 din 5 iulie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. b) şi art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Ioan Ciureanu şi de Tribunalul Suceava - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.132/45/2011*, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.377 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la susţinerile autorului excepţiei se arată că niciun text de lege nu interzice administrarea de probe în procedura de cameră preliminară, aspect reţinut de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Cu privire la susţinerile instanţei, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, prin care s-a reţinut că apare ca ilogică soluţia legislativă ca acelaşi judecător care s-a pronunţat cu privire la legalitatea urmării penale să se pronunţe din nou, cu privire la aceleaşi aspecte, atunci când procedează la judecarea cauzei. Se mai susţine că dispoziţiile Codului de procedură penală permit apărătorului suspectului sau inculpatului să participe la efectuarea actelor de urmărire penală şi să studieze dosarul cauzei. Se mai arată că procedura în camera preliminară este o procedură orală şi contradictorie, în care pot fi administrate probe. Se conchide că orice nelegalitate care survine în cursul urmăririi penale poate fi cunoscută şi poate fi invocată cu prilejul examinării legalităţii urmăririi penale în camera preliminară.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 9 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.132/45/2011*, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 lit. b) şi art. 342 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Ioan Ciureanu şi de Tribunalul Suceava - Secţia penală, din oficiu, într-o cauză ce are ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, Adrian Ioan Ciureanu, susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că "din reglementarea instituţiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilităţii pentru judecătorul din această fază de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, nebeneficiind de contradictorialitate şi oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formală a legalităţii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea" (paragraful 60) şi că "imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum şi lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situaţia de fapt" (paragraful 61). Se susţine că procedura de constatare a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în etapa camerei preliminare este una pur formală, în care judecătorul nu poate administra probe, iar caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în această etapă nu mai permite administrarea de noi probe în timpul judecăţii pentru a dovedi nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

6.Tribunalul Suceava - Secţia penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la criticile de neconstituţionalitate arătate de autorul excepţiei, invocând neconstituţionalitatea aceloraşi dispoziţii legale pe baza unor argumente diferite. Se arată, astfel, că dispoziţiile art. 54 lit. b) şi art. 342 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care consacră exclusiv în competenţa judecătorului de cameră preliminară analiza legalităţii probelor şi a actelor de urmărire penală. Se susţine că textele criticate stabilesc competenţa exclusivă a judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona cererile şi excepţiile referitoare la legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a efectuării actelor de urmărire penală, aşa încât probele administrate şi actele de urmărire penală constatate ca fiind nelegale sunt înlăturate în mod definitiv şi nu mai pot fi folosite în procesul penal, iar cele apreciate ca fiind legale nu mai pot fi înlăturate ulterior, rămânând definitiv câştigate cauzei. Se arată că o astfel de soluţie legislativă poate fi apreciată ca respectând dreptul la un proces echitabil, în măsura în care dă părţilor posibilitatea să-şi exprime poziţia cu privire la legalitatea probelor şi actelor de urmărire penală într-o procedură orală şi contradictorie. Se arată, însă, că, în anumite situaţii, nelegalitatea administrării probelor nu poate fi cunoscută în procedura de cameră preliminară, din considerente neimputabile părţilor sau judecătorului, motiv pentru care reglementarea actuală a Codul de procedură penală, conform căreia doar judecătorul de cameră preliminară poate decide asupra legalităţii probelor şi a actelor de urmărire penală este neconstituţională, excluzând posibilitatea instanţei de judecată (în primă instanţă sau în apel) să revină asupra caracterului nelegal sau netemeinic al unor probe sau al unor acte de urmărire penală în condiţiile în care din probele ce nu au putut fi administrate în procedura camerei preliminare rezultă o situaţie contrară decât cea reţinută de judecătorul de cameră preliminară, încălcând dreptul părţilor la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 472 din 16 iunie 2015, pe care o apreciază ca fiind aplicabilă mutatis mutandis şi în prezenţa cauză.

9.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că îşi menţine punctele de vedere ce au fost reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 54 lit. b) şi art. 342 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 54 lit. b): "Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: [...] b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; [...]";

–Art. 342: "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."

13.Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 54 lit. b) şi ale art. 342 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

15.Prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, paragraful 26, Curtea a reţinut că, pe de-o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, aşa încât, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară.

16.De asemenea, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, a constatat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, "ca o instituţie nouă şi inovatoare" care are ca scop "înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit "să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal" (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Curtea a reţinut, totodată, că, în prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragraful 25 şi paragraful 27).

17.Tot prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 20, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a eliminat, cu acele ocazii, din conţinutul normativ aspectele neconstituţionale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei anterior referite, la conturarea unei instituţii constituţionale şi funcţionale. Astfel, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 42, 43 şi 63, şi Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 31 şi paragraful 34, au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate invocate în respectivele cauze, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că, de vreme, ce inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente erau excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, atunci, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

18.De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 21, Curtea a reţinut că cele expuse anterior au devenit aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura contestaţiei împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.

19.Totodată, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, anterior citată, paragraful 23, Curtea a conchis că, prin deciziile menţionate în considerentele acesteia, a înlăturat consecinţele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care oricare persoană interesată are posibilitatea de a-şi susţine cauza, în mod util în faţa instanţei judecătoreşti, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în aşa fel încât condiţionările existente nu aduc atingere substanţei dreptului şi nici nu-l lipsesc de efectivitate.

20.Aşa fiind, în urma pronunţării de către Curte a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, soluţionarea cauzelor în camera preliminară are loc, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate, într-o procedură contradictorie, care permite părţilor şi persoanei vătămate să îşi susţină punctele de vedere şi să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare, fiindu-le asigurate acestora dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

21.Curtea reţine, totodată, că împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară procurorul, părţile şi persoana vătămată pot formula contestaţie, în condiţiile art. 347 din Codul de procedură penală.

22.Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că procedura judecăţii în camera preliminară nu încalcă normele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, asigurând garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera această jurisprudenţă, apreciem că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Ioan Ciureanu şi de Tribunalul Suceava - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.132/45/2011* şi constată că dispoziţiile art. 54 lit. b) şi art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR

AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop