Decizie nr. 643 din 11 mai 2010

Tudorel Toader - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskaş Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ion Rădulescu în Dosarul nr. 20.134/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din data de 29 septembrie 2009, în Dosarul nr. 20.134/325/2008, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepţia a fost ridicată de Ion Rădulescu cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 24, art. 49, art. 124 şi 126. În acest sens, arată că textele de lege criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie şi principiul statului de drept, deoarece organul constatator este liber să constate contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile, potrivit unei competenţe foarte largi, fiind scutit apoi de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului, care însă trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei. Autorul excepţiei consideră că prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate se încalcă prezumţia de nevinovăţie aplicabilă şi în materie contravenţională, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel contra României.

Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au următorul cuprins:

–Art. 15: "(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(2)Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3)Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

(2)Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesulverbal.

(3)Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

–Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

(2)În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3)Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.";

–Art. 30: - "(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2)În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3)Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.";

–Art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - Solicitarea de informaţii: "(2) În cererea de informaţii se indică numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării persoanelor prevăzute la alin. (1), deţinută de autoritatea competentă din România, precum şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru care se formulează cererea."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară. Astfel sunt, de exemplu, Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr. 99 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 26 februarie 2009, prin care Curtea a constatat că aceste dispoziţii de lege "nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanţa de judecată, ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului".

Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că "procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei".

De asemenea, în contextul argumentelor învederate mai sus şi având în vedere motivarea autorului excepţiei, Curtea constată că nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu poate fi reţinută.

În susţinerea criticii, autorul excepţiei invocă şi prevederile art. 16 din Constituţie. Nu poate fi primită însă nici această susţinere, deoarece textele de lege atacate se aplică în egală măsură tuturor celor vizaţi de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări.

În sfârşit, prevederile art. 49 din Constituţie nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ion Rădulescu în Dosarul nr. 20.134/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman