Decizie nr. 97 din 30 aprilie 1997

Ioan Muraru - preşedinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de Belcin Victor împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 141 din 20 noiembrie 1996.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 22 aprilie 1997 şi apoi, pentru data de 30 aprilie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de apel Galaţi, prin Încheierea din 16 februarie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 29/1990 referitoare la autorităţi administrative, ridicată de Belcin Victor în Dosarul nr. 1.926/1995.

Prin Decizia nr. 141 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la autorităţi administrative din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca exista într-adevăr o deosebire între noţiunea de autoritate administrativă şi cea de autoritate publică prevăzută de Constituţie, dar aceasta neconcordanta nu poate fi rezolvată de către Curtea Constituţională, întrucât ar insemna să facă opera de legislator pozitiv. Pentru ca Legea contenciosului administrativ să se aplice şi autorităţilor publice este necesară o intervenţie legislativă care să stabilească limitele şi condiţiile de exercitare a controlului de către instanţele de contencios administrativ. S-a reţinut, de asemenea, ca toate condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 29/1990 pentru exercitarea dreptului persoanei vătămate sunt conforme art. 48 alin. (2) din Constituţie.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, Belcin Victor, pentru următoarele motive:

–deşi însuşi completul de fond a reţinut ca Legea nr. 29/1990 nu este în concordanta cu Constituţia, totuşi excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 29/1990 a fost respinsă;

–prin soluţia pronunţată se exclud de la control şi de la repararea prejudiciilor actele administrative ale altor autorităţi publice decât cele administrative, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (2), art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (1), art. 51 şi art. 150 alin. (1) din Constituţie;

–este fără fundament şi inacceptabila soluţia ca printr-o lege viitoare să se reglementeze controlul judecătoresc al actelor administrative emise de celelalte autorităţi publice, deoarece: în continuare actele autorităţilor publice sunt excluse de la control şi de la posibilitatea de reparare a prejudiciilor; s-ar refuza armonizarea Legii nr. 29/1990 cu prevederile Constituţiei; în prezent se refuza aplicarea prevederilor imperative ale art. 51 şi 150 alin. (1) din Constituţie; se încalcă în mod vadit drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, dar, mai ales, se creează imposibilitatea apărării intereselor personale pe calea justiţiei împotriva actelor administrative ale autorităţilor publice;

–în prezent Legea nr. 29/1990 este inoperantă pentru actele administrative ale altor autorităţi publice decât cele administrative, incalcandu-se astfel accesul liber la justiţie;

–adoptarea Legii nr. 29/1990 cu majoritate de voturi nu poate duce la concluzia ca aceasta este exclusa de la controlul de constituţionalitate;

–nu se poate prezuma constituţionalitatea Legii nr. 29/1990, pentru ca ea a fost modificată prin Legea nr. 59/1993; se incearca a se susţine şi dovedi ca Legea nr. 59/1993 modifica Constituţia, deşi, potrivit art. 51, legea fundamentală este suprema şi obligatorie de aplicat înaintea oricărei alte legi;

–practica Curţii Constituţionale în domeniul legilor preconstitutionale, ilustrata de altfel printr-o singura decizie, nu este izvor de drept;

–se susţine ca Legea nr. 29/1990 nu ingradeste dreptul la petiţionare şi informaţie, deşi această lege nu reglementează şi posibilitatea atacarii în justiţie a actelor administrative ale altor autorităţilor publice.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin recursul declarat de Belcin Victor împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 141 din 20 noiembrie 1996 sunt formulate mai multe motive de casare. În esenta, toate privesc acelaşi aspect şi anume neconstituţionalitatea art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care limitează controlul instanţelor de contencios administrativ la actele administrative emise de autorităţile administrative, în timp ce art. 48 alin. (1) din Constituţie are un conţinut mai larg, deoarece se referă la autorităţile publice.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, acţiunea în contencios administrativ se poate introduce numai împotriva actelor emise de autorităţile administrative.

Textul în discuţie este anterior Constituţiei. Legea fundamentală prevede în art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei".

Astfel cum însăşi decizia atacată a remarcat, între noţiunea de autorităţi administrative, folosită de lege, şi cea de autorităţi publice pe care o utilizează Constituţia exista o deosebire de conţinut. Este evident ca noţiunea constituţională este mai larga decât cea folosită în legea menţionată, ea incluzând-o pe aceasta.

În felul acesta se vadeste o contradictie între legea atacată şi Constituţie. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin dispoziţiilor legii fundamentale.

În cazul de faţa, textul de lege fiind mai restrâns decât formularea constituţională este evident ca el trebuie considerat modificat în sensul că expresia autorităţi administrative este abrogată, ea fiind înlocuită cu cea de autorităţi publice.

Recursul se invedereaza astfel a fi întemeiat. Ca urmare, decizia atacată va fi desfiintata, iar în fond, excepţia de neconstituţionalitate va fi admisă, constatandu-se ca art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este abrogat în ce priveşte trimiterea la autorităţi administrative, urmând să-şi găsească aplicare directa prevederea art. 48 alin. (1) din Constituţie, care se referă la autorităţi publice.

În aceste condiţii, s-ar impune ca legiuitorul ordinar, în dezvoltarea principiului constituţional, sa intervină pentru a determina conţinutul şi limitele acestui concept.

Faţa de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul, desfiinţează Decizia nr. 141 din 20 noiembrie 1996, iar pe fond, admite excepţia de neconstituţionalitate şi, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, constata ca art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este abrogat în ce priveşte referirea la autorităţi administrative, urmând să-şi găsească aplicare directa prevederea art. 48 alin. (1) din Constituţie care se referă la autoritate publică.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din 30 aprilie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu