Ordonanță de urgență nr. 91 din 19 august 2021
privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 812 din 24 august 2021
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 24 dec. 2021
Textul actului · 5 articole
Cuprins
Situația identificată la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar în care un număr mare de elevi se află în situație de abandon școlar ca urmare a condițiilor socioeconomice și geografice defavorabile, date fiind condițiile socioeconomice care impietează asupra capacității multor familii de a susține școlarizarea sau participarea copiilor lor la întregul program zilnic de activități școlare, inclusiv cele extracurriculare, condiții care impun implementarea cu celeritate a unor măsuri de sprijin,
având în vedere necesitatea continuării eforturilor pentru diminuarea ratei părăsirii timpurii a școlii, în condițiile în care valoarea acestui indicator se plasează încă peste media Uniunii Europene, fiind de 18,1% în 2017, 16,4% în 2018 și 15,3% în 2019 (conform datelor oficiale Eurostat),
întrucât evaluarea corespunzătoare a impactului Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, implementat în anii școlari 2016-2017, 2017-2018 și în anul 2019, respectiv în 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în anul 2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2016, aprobată prin Legea nr. 92/2017, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2017, aprobată cu modificări prin Legea nr. 107/2018, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2018, aprobată prin Legea nr. 201/2019, precum și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2020, aprobată prin Legea nr. 26/2021, impune continuarea implementării acestuia și în anul 2021, având în vedere necesitatea susținerii participării școlare, inclusiv prin măsuri care să stimuleze motivarea pentru învățare și creșterea eficienței efortului intelectual al copiilor din unitățile de învățământ-pilot, printr-o alimentație echilibrată, pentru asigurarea intervenției cel puțin pe un ciclu de învățământ,
în prezent cadrul legal în vigoare nu asigură soluții viabile care să permită un acces nediscriminatoriu la educație, iar până la începutul anului școlar este un interval de timp foarte scurt.
Urgența adoptării rezultă din faptul că un număr însemnat de preșcolari și elevi vulnerabili se află în situație de abandon școlar, descurajați de un cadru legal neadaptat nevoilor reale ale acestora. În lipsa adoptării prezentei ordonanțe de urgență există un risc crescut de a nu se realiza incluziunea educațională a tuturor preșcolarilor și elevilor.
Întrucât învățământul constituie prioritate națională, deoarece toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
(1)În anul școlar 2021-2022, în perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
24.12.2021Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(1^1)Pe durata de implementare prevăzută la alin. (1), personalul necesar desfășurării Programului-pilot poate fi suplimentat, la solicitarea unităților-pilot, prin:
a)angajarea unor categorii de personal pe perioada implementării programului, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobat la nivelul inspectoratului școlar, în baza analizei cu privire la personalul necesar implementării programului, realizată de inspectoratul școlar;
b)detașare sau delegare de personal din cadrul autorităților administrației publice locale, cu modificarea corespunzătoare a fișei postului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
24.12.2021Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(2)Limita valorică prevăzută la alin. (1) cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora, după caz.
(3)La cererea motivată a părinților/reprezentanților legali/ocrotitorilor legali, formulată în scris și susținută de un document-suport, înregistrată la secretariatul unității de învățământ în care este înmatriculat preșcolarul/elevul, preșcolarii și elevii care din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de pachetul alimentar/masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prevăzute la alin. (1). În cazul preșcolarilor și elevilor care din considerente de natură culturală sau religioasă nu pot beneficia de pachetul alimentar/masă caldă, documentul-suport este reprezentat de declarația pe propria răspundere a părinților/reprezentanților legali/ocrotitorilor legali.
(4)Pentru menținerea sănătății preșcolarilor și elevilor prevăzuți la alin. (1), în cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumit în continuare Programul-pilot, se vor distribui numai produse alimentare obținute în unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu prevederile legislației sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în vigoare.
(5)Produsele distribuite vor respecta cerințele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 și (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 304 din 22 noiembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
(1)Pentru finanțarea Programului-pilot în perioada desfășurării activităților didactice în anul școlar 2021-2022 se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta lege. Până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2022, începând cu luna ianuarie a anului 2022, sumele lunare integrale pentru finanțarea Programului-pilot pentru semestrul II al anului școlar 2021-2022 se asigură în temeiul art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
24.12.2021Alineatul (1) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute, în următoarele situații:
a)stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea prevăzută la art. 1 alin. (1);
b)creșterea, în perioada aplicării Programului-pilot, a numărului de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile-pilot;
c)asigurarea unor spații pentru prepararea, depozitarea sau servirea mesei;
d)asigurarea transportului către beneficiari al suportului alimentar, dacă cheltuielile aferente depășesc bugetul alocat inițial, după caz.
24.12.2021Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(3)Reflectarea în bugetele unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat primite, precum și a creditelor destinate implementării Programului-pilot se va face cu ajutorul indicatorilor distincți, prevăzuți în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 3
(1)Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și se stabilește potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, care dispun de mijloacele necesare preparării și distribuirii pachetelor alimentare/mesei calde, în scopul creșterii calității acestora, pot utiliza în acest scop sumele alocate potrivit prevederilor art. 2 alin. (1).
(3)Pentru obținerea unor prețuri cât mai competitive, autoritățile contractante pot opta pentru atribuirea contractului de achiziție publică fie pe întreg pachetul alimentar/întreaga masă caldă, fie pe loturi distincte pe categorii de produse ce intră în componența pachetului alimentar/mesei calde, potrivit Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, iar faza finală a procedurii de atribuire poate fi organizată prin licitație electronică, cu respectarea legislației din domeniul achizițiilor publice.
(3^1)Pentru a monitoriza modul de utilizare a resurselor financiare disponibile și pentru a asigura un aport nutrițional adecvat, autoritățile contractante vor introduce în caietul de sarcini cerința ca ofertanții să introducă o defalcare a costurilor, per porție, pe următoarele categorii:
a)materie primă;
b)prepararea hranei;
c)distribuție.
24.12.2021Articolul 3 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(3^2)În cadrul procesului de selecție vor fi preferate și considerate că îndeplinesc criteriul privind cel mai bun raport calitate-preț acele oferte care alocă cel puțin 40% din suma disponibilă per beneficiar pentru achiziția materiei prime.
24.12.2021Articolul 3 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(3^3)Prevederile alin. (3^1) și (3^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, nu se aplică contractelor care se află în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi.
24.12.2021Articolul 3 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(4)Responsabilii pentru efectuarea plăților către furnizori sunt primarii unităților/subdiviziunilor administrativ–teritoriale sau persoanele împuternicite, după caz.
(5)Plata produselor și a serviciilor contractate se efectuează de către ordonatorii principali de credite, la solicitarea furnizorilor, pe baza documentelor de recepție calitativă și cantitativă, întocmite și aprobate de unitățile-pilot.
(6)Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat alocate unităților/subdiviziunilor administrativ–teritoriale, potrivit prevederilor art. 2, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se regularizează cu bugetul de stat.
Articolul 4
(1)Dreptul de a beneficia de prevederile art. 1 alin. (1) îl au elevii/preșcolarii prezenți la activitățile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar.
(2)Dreptul de a beneficia de prevederile art. 1 alin. (1), pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, îl au și elevii/preșcolarii care participă la activități didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, conform scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor prevăzute de legislația în vigoare.
(3)Dreptul de a beneficia de prevederile art. 1 alin. (1), pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, îl au și elevii/preșcolarii care au acces limitat la tehnologie și care își desfășoară activitatea de învățare prin mijloace alternative, altele decât tehnologia și internetul, în cadrul scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor prevăzute de legislația în vigoare.
(4)Prin elev/preșcolar prezent la cursuri se înțelege elevul/preșcolarul care a participat la cel puțin o oră de curs/zi în cadrul scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor, în conformitate cu legislația în vigoare.
(5)Autoritățile administrației publice locale, instituțiile și autoritățile cu atribuții în domeniul educației au obligația să urmărească și să verifice buna desfășurare a procesului de aprovizionare privind distribuția către elevi/preșcolari a pachetului alimentar/mesei calde.
(6)Controlul respectării prevederilor legislației în vigoare privind condițiile igienico-sanitare prin care pachetul alimentar/masa caldă este oferit/oferită elevilor/preșcolarilor, precum și al respectării unei alimentații sănătoase în unitățile de învățământ preuniversitar se exercită de către personalul împuternicit de Ministerul Sănătății, din cadrul Inspecției Sanitare de Stat și al direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, pentru pachetul alimentar/masa caldă distribuit/distribuită în spațiul unității de învățământ preuniversitar.
(7)Unitățile care produc, prepară, transportă și distribuie alimente în cadrul acestui program sunt supuse controalelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, efectuate de către personalul de specialitate din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor (Regulamentul privind controalele oficiale), de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009, (UE) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1.999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului.
Articolul 5
(1)Unitățile-pilot sunt prevăzute în anexă.
(2)La închiderea Programului-pilot, la finalul anului școlar 2021-2022, în urma analizei realizate de Ministerul Educației, pe baza rapoartelor de monitorizare, Ministerul Educației va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național, respectiv asupra modalității de implementare.
24.12.2021Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
(3)Unitățile de învățământ incluse în Programul-pilot pot beneficia și de finanțare externă pentru susținerea unor activități similare programului-pilot, activități reprezentând suport alimentar.
(4)Ministerul Educației, inspectoratele școlare, unitățile administrativ-teritoriale, unitățile de învățământ pot accesa fonduri de la bugetul Uniunii Europene sau pot finanța din fonduri proprii/din bugetele locale desfășurarea unor programe similare, reprezentând programe de suport alimentar, și în alte unități de învățământ decât cele prevăzute în anexă.
(5)Ministerul Educației are atribuții de monitorizare și evaluare a programului-pilot.
(6)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, elaborează normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu
Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă
București, 19 august 2021.
Nr. 91.
Anexă
LISTA
unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și a unităților-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul școlar 2021-2022
| Nr. crt. | Județul | Tip UAT | Unitatea/Subdiviziunea administrativ-teritorială | Unitatea de învățământ | Nr. total de beneficiari | Din care preșcolari și elevi învățământ primar | Suma - mii lei - | Suma - mii lei - |
| Semestrul I an școlar 2021-2022 | Semestrul II an școlar 2021-2022 | |||||||
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| Total, din care: | 68.800 | 36.546 | 46.404,00 | 66.812,00 | ||||
| ALBA total | 1.161 | 761 | 776,00 | 1.128,00 | ||||
| 1 | ALBA | COMUNA | BUCERDEA GRÂNOASĂ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN MAIORESCU“ | 257 | 167 | 172,00 | 250,00 |
| 2 | ALBA | COMUNA | UNIREA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AVRAM IANCU“ | 417 | 273 | 279,00 | 405,00 |
| 3 | ALBA | COMUNA | ROȘIA MONTANĂ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BALINT“ ROȘIA MONTANĂ | 241 | 157 | 161,00 | 234,00 |
| 4 | ALBA | COMUNA | CETATEA DE BALTĂ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN CEL MARE“ CETATEA DE BALTĂ | 246 | 164 | 164,00 | 239,00 |
| ARAD total | 1.972 | 968 | 1.333,00 | 1.915,00 | ||||
| 5 | ARAD | MUNICIPIU | ARAD | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ILARION FELEA“ | 357 | 190 | 241,00 | 347,00 |
| 6 | ARAD | MUNICIPIU | ARAD | LICEUL TEHNOLOGIC „FRANCISC NEUMAN“ | 651 | 117 | 450,00 | 632,00 |
| 7 | ARAD | MUNICIPIU | ARAD | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ADAM NICOLAE“ | 209 | 126 | 140,00 | 203,00 |
| 8 | ARAD | ORAȘ | SÂNTANA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂNTANA | 755 | 535 | 502,00 | 733,00 |
| ARGEȘ total | 827 | 520 | 554,00 | 804,00 | ||||
| 9 | ARGEȘ | COMUNA | VALEA MARE-PRAVĂȚ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALEA MARE-PRAVĂȚ | 461 | 286 | 309,00 | 448,00 |
| 10 | ARGEȘ | COMUNA | BUZOEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULPEȘTI | 366 | 234 | 245,00 | 356,00 |
| BACĂU total | 1.599 | 1.041 | 1.070,00 | 1.553,00 | ||||
| 11 | BACĂU | COMUNA | DOFTEANA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SCARLAT LONGHIN“ DOFTEANA | 578 | 389 | 386,00 | 561,00 |
| 12 | BACĂU | COMUNA | AGĂȘ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ COȘNEA | 24 | 15 | 17,00 | 24,00 |
| 13 | BACĂU | COMUNA | PODURI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GENERAL NICOLAE ȘOVA“ PODURI | 606 | 375 | 406,00 | 588,00 |
| 14 | BACĂU | COMUNA | GURA VĂII | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GURA VĂII | 391 | 262 | 261,00 | 380,00 |
| BIHOR total | 3.011 | 1.636 | 2.027,00 | 2.923,00 | ||||
| 15 | BIHOR | COMUNA | SÂNMARTIN | LICEUL TEHNOLOGIC „FELIX“ | 1.165 | 834 | 774,00 | 1.131,00 |
| 16 | BIHOR | MUNICIPIU | BEIUȘ | COLEGIUL TEHNIC „IOAN CIORDAȘ“ | 695 | 0 | 487,00 | 675,00 |
| 17 | BIHOR | COMUNA | CIUMEGHIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CIUMEGHIU | 538 | 397 | 357,00 | 522,00 |
| 18 | BIHOR | COMUNA | INEU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PUIU SEVER“ INEU | 613 | 405 | 409,00 | 595,00 |
| BISTRIȚA-NĂSĂUD total | 984 | 665 | 657,00 | 957,00 | ||||
| 19 | BISTRIȚA-NĂSĂUD | COMUNA | TIHA BÂRGĂULUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TIHA BÂRGĂULUI | 328 | 237 | 218,00 | 319,00 |
| 20 | BISTRIȚA-NĂSĂUD | COMUNA | TIHA BÂRGĂULUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUREAC | 432 | 273 | 289,00 | 420,00 |
| 21 | BISTRIȚA-NĂSĂUD | COMUNA | MATEI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE GRIGORE BORGOVAN“ CORVINEȘTI | 112 | 72 | 75,00 | 109,00 |
| 22 | BISTRIȚA-NĂSĂUD | COMUNA | MATEI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MATEI | 112 | 83 | 75,00 | 109,00 |
| BOTOȘANI total | 2.225 | 968 | 1.511,00 | 2.160,00 | ||||
| 23 | BOTOȘANI | COMUNA | UNGURENI | LICEUL TEHNOLOGIC PLOPENII MARI | 665 | 341 | 449,00 | 646,00 |
| 24 | BOTOȘANI | MUNICIPIU | BOTOȘANI | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI | 839 | 163 | 580,00 | 814,00 |
| 25 | BOTOȘANI | COMUNA | HUDEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HUDEȘTI | 721 | 464 | 482,00 | 700,00 |
| BRAȘOV total | 686 | 441 | 460,00 | 667,00 | ||||
| 26 | BRAȘOV | COMUNA | PÂRĂU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRĂU | 248 | 163 | 166,00 | 241,00 |
| 27 | BRAȘOV | COMUNA | TICUȘU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TICUȘU | 193 | 132 | 129,00 | 188,00 |
| 28 | BRAȘOV | COMUNA | LISA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LISA | 245 | 146 | 165,00 | 238,00 |
| BRĂILA total | 705 | 442 | 473,00 | 685,00 | ||||
| 29 | BRĂILA | COMUNA | CIOCILE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIOCILE | 268 | 160 | 180,00 | 260,00 |
| 30 | BRĂILA | COMUNA | MĂRAȘU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE GRIGORE MĂRĂȘANU“ | 225 | 156 | 150,00 | 219,00 |
| 31 | BRĂILA | COMUNA | RÂMNICELU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ RÂMNICELU | 212 | 126 | 143,00 | 206,00 |
| BUZĂU total | 1.635 | 1.053 | 1.092,00 | 1.587,00 | ||||
| 32 | BUZĂU | MUNICIPIU | BUZĂU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL KOGĂLNICEANU“ | 681 | 456 | 454,00 | 661,00 |
| 33 | BUZĂU | COMUNA | VADU PAȘII | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VADU PAȘII | 780 | 481 | 522,00 | 757,00 |
| 34 | BUZĂU | COMUNA | CĂTINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COMUNA CĂTINA | 174 | 116 | 116,00 | 169,00 |
| CARAȘ-SEVERIN total | 682 | 453 | 455,00 | 663,00 | ||||
| 35 | CARAȘ-SEVERIN | COMUNA | VRANI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VRANI | 114 | 76 | 76,00 | 111,00 |
| 36 | CARAȘ-SEVERIN | COMUNA | DOGNECEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOGNECEA | 259 | 167 | 173,00 | 252,00 |
| 37 | CARAȘ-SEVERIN | COMUNA | TURNU RUIENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TRANDAFIR COCÎRLĂ“ TURNU RUIENI | 309 | 210 | 206,00 | 300,00 |
| CĂLĂRAȘI total | 2.304 | 1.354 | 1.548,00 | 2.237,00 | ||||
| 38 | CĂLĂRAȘI | COMUNA | DRAGALINA | LICEUL TEHNOLOGIC „DUILIU ZAMFIRESCU“ | 1.142 | 641 | 768,00 | 1.108,00 |
| 39 | CĂLĂRAȘI | COMUNA | ULMU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ULMU | 81 | 51 | 55,00 | 79,00 |
| 40 | CĂLĂRAȘI | COMUNA | CIOCĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CIOCĂNEȘTI | 328 | 205 | 220,00 | 319,00 |
| 41 | CĂLĂRAȘI | COMUNA | GRĂDIȘTEA | LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN GEORGE CĂLINESCU“ GRĂDIȘTEA | 408 | 260 | 273,00 | 396,00 |
| 42 | CĂLĂRAȘI | COMUNA | MODELU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MODELU | 345 | 197 | 232,00 | 335,00 |
| CLUJ total | 3.300 | 1.070 | 2.258,00 | 3.202,00 | ||||
| 43 | CLUJ | MUNICIPIU | CLUJ-NAPOCA | COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC „GHEORGHE LAZĂR“ | 1.068 | 408 | 728,00 | 1.036,00 |
| 44 | CLUJ | MUNICIPIU | CLUJ-NAPOCA | COLEGIUL DE SERVICII ÎN TURISM „NAPOCA“ CLUJ-NAPOCA | 550 | 0 | 385,00 | 534,00 |
| 45 | CLUJ | MUNICIPIU | CLUJ-NAPOCA | LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU“ CLUJ-NAPOCA | 1.682 | 662 | 1.145,00 | 1.632,00 |
| CONSTANȚA total | 2.385 | 1.131 | 1.615,00 | 2.315,00 | ||||
| 46 | CONSTANȚA | COMUNA | MIHAIL KOGĂLNICEANU | LICEUL TEORETIC „MIHAIL KOGĂLNICEANU“ | 1.181 | 643 | 795,00 | 1.146,00 |
| 47 | CONSTANȚA | COMUNA | MIHAI VITEAZU | LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI VITEAZUL“ MIHAI VITEAZU | 706 | 379 | 476,00 | 685,00 |
| 48 | CONSTANȚA | COMUNA | POARTA ALBĂ | LICEUL AGRICOL POARTA ALBĂ | 498 | 109 | 344,00 | 484,00 |
| COVASNA total | 595 | 391 | 398,00 | 579,00 | ||||
| 49 | COVASNA | COMUNA | MALNAȘ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TŐKÉS JÓZSEF“ MALNAȘ | 120 | 70 | 81,00 | 117,00 |
| 50 | COVASNA | COMUNA | BREȚCU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „COMENIUS“ BREȚCU | 319 | 213 | 213,00 | 310,00 |
| 51 | COVASNA | COMUNA | MICFALĂU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „FEJÉR ÁKOS“ | 156 | 108 | 104,00 | 152,00 |
| DÂMBOVIȚA total | 1.448 | 953 | 968,00 | 1.407,00 | ||||
| 52 | DÂMBOVIȚA | COMUNA | DRAGOMIREȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRAGOMIREȘTI | 695 | 465 | 464,00 | 675,00 |
| 53 | DÂMBOVIȚA | COMUNA | DĂRMĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂRMĂNEȘTI | 431 | 281 | 288,00 | 419,00 |
| 54 | DÂMBOVIȚA | COMUNA | GLODENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BUICĂ IONESCU“ | 322 | 207 | 216,00 | 313,00 |
| DOLJ total | 1.720 | 932 | 1.159,00 | 1.670,00 | ||||
| 55 | DOLJ | COMUNA | BÂRCA | LICEUL TEORETIC „ADRIAN PĂUNESCU“ BÂRCA | 548 | 281 | 370,00 | 532,00 |
| 56 | DOLJ | COMUNA | PLENIȚA | LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN NICOLAESCU PLOPȘOR“ PLENIȚA | 565 | 260 | 383,00 | 549,00 |
| 57 | DOLJ | COMUNA | SADOVA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SADOVA | 607 | 391 | 406,00 | 589,00 |
| GALAȚI total | 2.066 | 1.072 | 1.395,00 | 2.007,00 | ||||
| 58 | GALAȚI | COMUNA | CAVADINEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CAVADINEȘTI | 286 | 177 | 192,00 | 278,00 |
| 59 | GALAȚI | ORAȘ | BEREȘTI | LICEUL TEORETIC „PAUL BUJOR“ BEREȘTI | 663 | 194 | 455,00 | 644,00 |
| 60 | GALAȚI | COMUNA | CORNI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORNI | 159 | 110 | 106,00 | 155,00 |
| 61 | GALAȚI | MUNICIPIU | TECUCI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BĂLCESCU“ TECUCI | 322 | 170 | 217,00 | 313,00 |
| 62 | GALAȚI | COMUNA | GHIDIGENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COMUNA GHIDIGENI | 636 | 421 | 425,00 | 617,00 |
| GIURGIU total | 1.333 | 838 | 893,00 | 1.295,00 | ||||
| 63 | GIURGIU | COMUNA | FLOREȘTI-STOENEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 FLOREȘTI | 427 | 258 | 286,00 | 415,00 |
| 64 | GIURGIU | COMUNA | GOGOȘARI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MARIN GH. POPESCU“ GOGOȘARI | 169 | 107 | 113,00 | 164,00 |
| 65 | GIURGIU | COMUNA | STĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 STĂNEȘTI | 211 | 132 | 142,00 | 205,00 |
| 66 | GIURGIU | COMUNA | BOLINTIN-DEAL | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BANU BĂLEANU“ | 526 | 341 | 352,00 | 511,00 |
| GORJ total | 596 | 404 | 398,00 | 580,00 | ||||
| 67 | GORJ | COMUNA | POLOVRAGI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 POLOVRAGI | 266 | 180 | 178,00 | 259,00 |
| 68 | GORJ | COMUNA | SCOARȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCOARȚA | 330 | 224 | 220,00 | 321,00 |
| HARGHITA total | 1.629 | 1.001 | 1.092,00 | 1.583,00 | ||||
| 69 | HARGHITA | MUNICIPIU | ODORHEIU SECUIESC | LICEUL „MARIN PREDA“ | 333 | 43 | 231,00 | 324,00 |
| 70 | HARGHITA | MUNICIPIU | GHEORGHENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „KÓS KÁROLY“ GHEORGHENI | 466 | 357 | 309,00 | 453,00 |
| 71 | HARGHITA | MUNICIPIU | MIERCUREA-CIUC | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „XÁNTUS JÁNOS“ MIERCUREA-CIUC | 495 | 352 | 329,00 | 481,00 |
| 72 | HARGHITA | MUNICIPIU | TOPLIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON CRISTEA“ TOPLIȚA | 335 | 249 | 223,00 | 325,00 |
| HUNEDOARA total | 2.930 | 1.245 | 1.990,00 | 2.844,00 | ||||
| 73 | HUNEDOARA | COMUNA | SÂNTĂMĂRIA-ORLEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂNTĂMĂRIA-ORLEA | 203 | 149 | 135,00 | 197,00 |
| 74 | HUNEDOARA | ORAȘ | ANINOASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SFÂNTA VARVARA“ ANINOASA | 337 | 183 | 227,00 | 327,00 |
| 75 | HUNEDOARA | MUNICIPIU | ORĂȘTIE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DR. AUREL VLAD“ ORĂȘTIE | 894 | 569 | 598,00 | 868,00 |
| 76 | HUNEDOARA | MUNICIPIU | DEVA | LICEUL TEHNOLOGIC ENERGETIC „DRAGOMIR HURMUZESCU“ DEVA | 1.496 | 344 | 1.030,00 | 1.452,00 |
| IAȘI total | 3.602 | 1.572 | 2.445,00 | 3.497,00 | ||||
| 77 | IAȘI | COMUNA | DAGÂȚA | ȘCOALA PROFESIONALĂ DAGÂȚA | 729 | 407 | 490,00 | 708,00 |
| 78 | IAȘI | COMUNA | ALEXANDRU IOAN CUZA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘCHEIA | 280 | 208 | 186,00 | 272,00 |
| 79 | IAȘI | COMUNA | BELCEȘTI | LICEUL TEHNOLOGIC „VICTOR MIHĂILESCU CRAIU“ BELCEȘTI | 992 | 362 | 677,00 | 963,00 |
| 80 | IAȘI | COMUNA | MIRONEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIRONEASA | 872 | 565 | 583,00 | 846,00 |
| 81 | IAȘI | MUNICIPIU | IAȘI | COLEGIUL PEDAGOGIC „VASILE LUPU“ | 729 | 30 | 509,00 | 708,00 |
| IALOMIȚA total | 1.664 | 1.042 | 1.115,00 | 1.615,00 | ||||
| 82 | IALOMIȚA | ORAȘ | CĂZĂNEȘTI | ȘCOALA PROFESIONALĂ CĂZĂNEȘTI | 337 | 215 | 226,00 | 327,00 |
| 83 | IALOMIȚA | COMUNA | BORDUȘANI | ȘCOALA PROFESIONALĂ BORDUȘANI | 607 | 370 | 407,00 | 589,00 |
| 84 | IALOMIȚA | COMUNA | REVIGA | ȘCOALA PROFESIONALĂ REVIGA | 336 | 196 | 226,00 | 326,00 |
| 85 | IALOMIȚA | MUNICIPIU | FETEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU VODĂ“ FETEȘTI | 384 | 261 | 256,00 | 373,00 |
| MARAMUREȘ total | 428 | 264 | 288,00 | 417,00 | ||||
| 86 | MARAMUREȘ | COMUNA | BICAZ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BICAZ | 93 | 57 | 63,00 | 91,00 |
| 87 | MARAMUREȘ | COMUNA | BOGDAN VODĂ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BOGDAN VODĂ | 196 | 120 | 132,00 | 191,00 |
| 88 | MARAMUREȘ | COMUNA | BĂIUȚ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „REGINA ELISABETA“ | 139 | 87 | 93,00 | 135,00 |
| MEHEDINȚI total | 926 | 659 | 617,00 | 900,00 | ||||
| 89 | MEHEDINȚI | COMUNA | GRUIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRUIA | 419 | 309 | 278,00 | 407,00 |
| 90 | MEHEDINȚI | COMUNA | CĂZĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CĂZĂNEȘTI | 185 | 123 | 124,00 | 180,00 |
| 91 | MEHEDINȚI | COMUNA | HUSNICIOARA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ HUSNICIOARA | 77 | 51 | 52,00 | 75,00 |
| 92 | MEHEDINȚI | COMUNA | PUNGHINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PUNGHINA | 245 | 176 | 163,00 | 238,00 |
| MUREȘ total | 1.942 | 1.292 | 1.297,00 | 1.886,00 | ||||
| 93 | MUREȘ | COMUNA | SÂNPAUL | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DOSA DANIEL“ VALEA IZVOARELOR | 661 | 440 | 441,00 | 642,00 |
| 94 | MUREȘ | COMUNA | VÂNĂTORI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PETRE N. POPESCU“ VÂNĂTORI | 613 | 421 | 409,00 | 595,00 |
| 95 | MUREȘ | COMUNA | PETELEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETELEA | 491 | 323 | 328,00 | 477,00 |
| 96 | MUREȘ | COMUNA | SUSENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SUSENI | 177 | 108 | 119,00 | 172,00 |
| NEAMȚ total | 2.858 | 826 | 1.961,00 | 2.774,00 | ||||
| 97 | NEAMȚ | MUNICIPIU | ROMAN | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ROMAN | 871 | 210 | 600,00 | 845,00 |
| 98 | NEAMȚ | MUNICIPIU | ROMAN | COLEGIUL TEHNIC „DANUBIANA“ ROMAN | 1.166 | 127 | 810,00 | 1.132,00 |
| 99 | NEAMȚ | COMUNA | RĂUCEȘTI | ȘCOALA PROFESIONALĂ OGLINZI | 502 | 296 | 337,00 | 487,00 |
| 100 | NEAMȚ | COMUNA | RĂUCEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂUCEȘTI | 319 | 193 | 214,00 | 310,00 |
| OLT total | 283 | 180 | 190,00 | 276,00 | ||||
| 101 | OLT | COMUNA | OSICA DE JOS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS | 135 | 90 | 90,00 | 131,00 |
| 102 | OLT | COMUNA | SPINENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALUNIȘU | 83 | 52 | 56,00 | 81,00 |
| 103 | OLT | COMUNA | LELEASCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LELEASCA | 65 | 38 | 44,00 | 64,00 |
| PRAHOVA total | 1.718 | 1.100 | 1.150,00 | 1.669,00 | ||||
| 104 | PRAHOVA | COMUNA | POSEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „POSEȘTII-PĂMÂNTENI“ | 413 | 284 | 275,00 | 401,00 |
| 105 | PRAHOVA | COMUNA | VALEA DOFTANEI | LICEUL TEHNOLOGIC „CAROL I“ COMUNA VALEA DOFTANEI | 660 | 339 | 446,00 | 641,00 |
| 106 | PRAHOVA | COMUNA | ȘOTRILE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA ȘOTRILE | 295 | 222 | 196,00 | 287,00 |
| 107 | PRAHOVA | COMUNA | TÂRGȘORU VECHI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA TÂRGȘORU VECHI | 350 | 255 | 233,00 | 340,00 |
| SATU MARE total | 849 | 570 | 567,00 | 824,00 | ||||
| 108 | SATU MARE | COMUNA | TEREBEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TEREBEȘTI | 277 | 194 | 185,00 | 269,00 |
| 109 | SATU MARE | COMUNA | CULCIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BEM JÓZSEF“ CĂRĂȘEU | 171 | 114 | 114,00 | 166,00 |
| 110 | SATU MARE | COMUNA | BELTIUG | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VIOREL SĂLĂGEAN“ BELTIUG | 401 | 262 | 268,00 | 389,00 |
| SĂLAJ total | 1.810 | 954 | 1.221,00 | 1.757,00 | ||||
| 111 | SĂLAJ | COMUNA | HIDA | LICEUL TEHNOLOGIC „LIVIU REBREANU“ | 442 | 241 | 298,00 | 429,00 |
| 112 | SĂLAJ | COMUNA | SÂG | ȘCOALA PROFESIONALĂ SÂG | 504 | 301 | 338,00 | 489,00 |
| 113 | SĂLAJ | COMUNA | SURDUC | LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 SURDUC | 463 | 153 | 317,00 | 450,00 |
| 114 | SĂLAJ | COMUNA | VALCĂU DE JOS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALCĂU DE JOS | 401 | 259 | 268,00 | 389,00 |
| SIBIU total | 4.185 | 2.005 | 2.832,00 | 4.063,00 | ||||
| 115 | SIBIU | ORAȘ | SĂLIȘTE | LICEUL TEHNOLOGIC „IOAN LUPAȘ“ | 823 | 444 | 554,00 | 799,00 |
| 116 | SIBIU | ORAȘ | AVRIG | LICEUL TEORETIC „GHEORGHE LAZĂR“ | 862 | 446 | 582,00 | 837,00 |
| 117 | SIBIU | MUNICIPIU | SIBIU | COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „ANDREI ȘAGUNA“ | 965 | 294 | 661,00 | 937,00 |
| 118 | SIBIU | MUNICIPIU | SIBIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU SELEJAN“ | 634 | 320 | 428,00 | 615,00 |
| 119 | SIBIU | COMUNA | BOIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION ALBESCU“ BOIȚA | 177 | 114 | 119,00 | 172,00 |
| 120 | SIBIU | ORAȘ | COPȘA MICĂ | LICEUL TEHNOLOGIC „NICOLAE TECLU“ COPȘA MICĂ | 724 | 387 | 488,00 | 703,00 |
| SUCEAVA total | 925 | 660 | 616,00 | 898,00 | ||||
| 121 | SUCEAVA | COMUNA | MOLDOVA-SULIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOLDOVA-SULIȚA | 235 | 148 | 158,00 | 228,00 |
| 122 | SUCEAVA | ORAȘ | DOLHASCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GULIA | 383 | 290 | 254,00 | 372,00 |
| 123 | SUCEAVA | COMUNA | CAPU CÂMPULUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION BARBIR“ | 307 | 222 | 204,00 | 298,00 |
| TELEORMAN total | 807 | 514 | 542,00 | 784,00 | ||||
| 124 | TELEORMAN | COMUNA | LUNCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUNCA | 434 | 292 | 290,00 | 421,00 |
| 125 | TELEORMAN | COMUNA | TALPA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TALPA | 139 | 85 | 94,00 | 135,00 |
| 126 | TELEORMAN | COMUNA | SUHAIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ÎNVĂȚĂTOR MARIN BUNESCU“ SUHAIA | 128 | 82 | 86,00 | 125,00 |
| 127 | TELEORMAN | COMUNA | SAELELE | ȘCOALA PROFESIONALĂ SAELELE | 106 | 55 | 72,00 | 103,00 |
| TIMIȘ total | 2.152 | 952 | 1.460,00 | 2.089,00 | ||||
| 128 | TIMIȘ | COMUNA | MAȘLOC | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MAȘLOC | 305 | 201 | 204,00 | 296,00 |
| 129 | TIMIȘ | MUNICIPIU | TIMIȘOARA | LICEUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL“ TIMIȘOARA | 526 | 336 | 352,00 | 511,00 |
| 130 | TIMIȘ | ORAȘ | FĂGET | LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA“ FĂGET | 1.321 | 415 | 904,00 | 1.282,00 |
| TULCEA total | 1.216 | 812 | 813,00 | 1.182,00 | ||||
| 131 | TULCEA | COMUNA | CEATALCHIOI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CEATALCHIOI | 30 | 19 | 21,00 | 30,00 |
| 132 | TULCEA | ORAȘ | BABADAG | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU“ | 421 | 296 | 280,00 | 409,00 |
| 133 | TULCEA | ORAȘ | BABADAG | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN“ | 498 | 308 | 334,00 | 484,00 |
| 134 | TULCEA | COMUNA | NALBANT | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NALBANT | 267 | 189 | 178,00 | 259,00 |
| VASLUI total | 2.133 | 887 | 1.451,00 | 2.071,00 | ||||
| 135 | VASLUI | COMUNA | BĂCEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TEODOR JUNCU“ | 708 | 523 | 470,00 | 687,00 |
| 136 | VASLUI | COMUNA | BOGDĂNIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CEPEȘTI | 199 | 120 | 134,00 | 194,00 |
| 137 | VASLUI | ORAȘ | MURGENI | LICEUL TEHNOLOGIC „GHENUȚĂ COMAN“ MURGENI | 454 | 244 | 306,00 | 441,00 |
| 138 | VASLUI | MUNICIPIU | VASLUI | COLEGIUL ECONOMIC „ANGHEL RUGINĂ’’ | 772 | 0 | 541,00 | 749,00 |
| VÂLCEA total | 834 | 448 | 564,00 | 810,00 | ||||
| 139 | VÂLCEA | COMUNA | LĂDEȘTI | LICEUL TEORETIC „VIRGIL IERUNCA“ | 275 | 67 | 190,00 | 267,00 |
| 140 | VÂLCEA | COMUNA | CERNIȘOARA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SATUL MĂDULARI, COMUNA CERNIȘOARA | 242 | 166 | 162,00 | 235,00 |
| 141 | VÂLCEA | COMUNA | BUDEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUDEȘTI | 317 | 215 | 212,00 | 308,00 |
| VRANCEA total | 1.832 | 976 | 1.235,00 | 1.778,00 | ||||
| 142 | VRANCEA | ORAȘ | MĂRĂȘEȘTI | LICEUL TEHNOLOGIC „EREMIA GRIGORESCU“ | 703 | 230 | 481,00 | 682,00 |
| 143 | VRANCEA | COMUNA | SIHLEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PRINCIPELE ȘERBAN GHICA ȘI PRINCIPESA ARISTIȚA GHICA“ SIHLEA | 606 | 406 | 404,00 | 588,00 |
| 144 | VRANCEA | COMUNA | PĂUNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PĂUNEȘTI | 439 | 297 | 293,00 | 426,00 |
| 145 | VRANCEA | COMUNA | RĂSTOACA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PROFESOR GROZEA NICU“ | 84 | 43 | 57,00 | 82,00 |
| BUCUREȘTI total | 1.063 | 529 | 719,00 | 1.033,00 | ||||
| 146 | BUCUREȘTI | SECTOR | SECTOR 2 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 71 | 333 | 135 | 227,00 | 324,00 |
| 147 | BUCUREȘTI | SECTOR | SECTOR 4 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GENERAL EREMIA GRIGORESCU“ | 730 | 394 | 492,00 | 709,00 |
| ILFOV total | 1.780 | 965 | 1.199,00 | 1.728,00 | ||||
| 148 | ILFOV | COMUNA | ȘTEFĂNEȘTII DE JOS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 | 723 | 450 | 484,00 | 702,00 |
| 149 | ILFOV | COMUNA | VIDRA | LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU ROSETTI“ | 547 | 210 | 373,00 | 531,00 |
| 150 | ILFOV | ORAȘ | BUFTEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 BUFTEA | 510 | 305 | 342,00 | 495,00 |
24.12.2021ANEXA a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 20 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 21 decembrie 2021
